Dumnezeu şi cuvinte

Cuvântul mamă este primul pe care omul îl pronunţă, primul pe care-l înţelege, primul pe care-l consideră sfânt, cu mult înaintea cuvântului Dumnezeu. Fără cuvântul mamă, nici cel de Dumnezeu nu are sens pentru om, pentru că şi unul şi altul înseamnă, înainte de orice, iubire.

aforism de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 aprilie 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul are energie infinită, prin cuvânt a creat Dumnezeu universul.

aforism de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pilotul

Am învăţat,
M-am înălţat.

Am lăsat pământul,
Mă întrec cu vântul.
Zbor ca gândul
Şi fredonez cântul.

Am raze de soare,
Bâzâit de motoare.
Sfidez norii,
Întrec cocorii.

Bate bine cordul,
Pot stăpâni bordul.
Merge motorul,
Pot să conduc zborul.

Am imensitatea,
Am credibilitatea.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (19 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul Iubirii

Atât lumina cât şi umbra sunt dansul Iubirii,
Iubirea nu are cauză;
Este iubirea astrală a secretelor lui Dumnezeu.
Iubitul şi iubirea sunt inseparabili şi atemporali.

Deşi am încercat să descriu Iubirea,
Atunci când am experimentat-o,
Am rămas lipsit de cuvinte.

Deşi am încercat să scriu despre Iubire,
Am rătăcit lipsit de ajutor;
Creionul mi s-a rupt şi foile au alunecat.

În acel loc inefabil în care iubitul,
Iubirea şi obiectul iubit sunt una.
Fiecare moment devine glorios prin lumina Iubirii.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa primeşte îndrumare fie de la Dumnezeu şi de la Cuvântul Său, fie de la gândirea firească a omului; prin această facultate, Dumnezeu ne poate vorbi.

aforism de Veronica Bobu din Aripi spre cer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea - Singurul răspuns ce ştiu să-l dau
Omul l-a îndepărtat pe Dumnezeu din slava minţii rătăcind cu paşi înzăpeziţi în amarul vremii, în tacere...

Există o linişte a cerului înainte de furtună,

una a pădurilor înainte de a-şi prinde amurgul în crengi,

a mării când îşi arată smaraldul pe chipul soarelui.

Dar niciodată o tăcere a gândurilor, întinzându-se cu aripile sale să cuprindă totul în miezul vieţii.

Tăcerea tuturor tăcerilor există în puterea de a iubi fără cuvinte, dar care cere să fie auzită cu sufletul.

Camelia Opriţa în Enigmele sufletului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

In sânul lui Dumnezeu

Atâta măreţie e în nobleţea unui suflet,
Ce suferă stingher, fără să ceară-un schimb,
Ce-şi plânge simplitatea, ce nu alege strâmb,
Păstrându-şi demnitatea în fiecare scâncet.

Cu rugăciuni spre cer, se-ndreaptă pentru tine,
Umil si fără nici un gând ascuns...
Acolo sus, El ştie sufletul mai bine!
Şi făra de cuvinte, de lacrimi eşti pătruns...

Când doborât de viaţă, te afli-n apogeu,
Un zâmbet de la îngeri pe chipul tău răzbate,
Am renunţat la visul meu pentru eternitate,
Ca tu, sa fi purtat în sân, de Dumnezeu.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permite-i existenţei tale să fie golită de gânduri şi cuvinte pentru că altfel vei face din ea un vacarm neîntrerupt. În pacea aceasta îl vei regăsi pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul "Dumnezeu" nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecţie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.

Albert Einstein în scrisoare către Eric Gutkind (3 ianuarie 1954)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citind diversele pareri de mai sus...e clar un lucru stiut de toti: unii cred in Dumnezeu, altii nu cred. In [...] | Citeşte tot comentariul

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Rămân copacii goi
Cu simţ de nimic în sânge,
Lumina lunii ca un felinar
Din ceruri se răsfrânge,
Apele îşi scutur' ochii
Privind mai rar spre zboruri de cuvinte,
Idila dintre zori şi creste de visare
Sileşte viaţa de-a merge înainte,
Iar o pereche de apostoli
Din sufletul lui Dumnezeu
Coboară-n valuri de nisipuri,
Coboară trist, coboară greu,
Căci nu doresc să se desprindă
De mirul veşnic. Totuşi, lăcrimând
Privesc în ochi Iubitul Tată
Şi parcă vrând-nevrând
Se îngrijesc de trecătoarele ambiţii
Ale muritorilor de rând...

poezie de Mariana Bubuioc (27 aprilie 2011)
Adăugat de Mira Condor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunea

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, şi pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâşitul mă ţin în gheara lor...
Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor
Schiţează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare.

De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund,
Plin de nelămurite orori şi fără fund;
Văd numai veşnicie prin geamurile toate.

Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptând,
Râvneşte-a nefiinţei insensibilitate.
– Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicând!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune unde sfârşeşte ziua.
Unde începe noaptea.
Nu rosti vorbe goale.
Cuvinte frivole.
Nu spune unde începe Pământul,
Unde se săvârşeşte cerul
Nu spune până unde eşti tu.
Nu spune de unde e Dumnezeu.
Nu rosti vorbe goale.
Eliberează-te de vanitatea tristă de-a vorbi.
Meditează, netulburat de sunete,
Până ajungi la gloria de a rămâne tăcut,
Fără să mai gândeşti.

poezie clasică de Cecilia Meireles, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lava tăcerii

Limba mea este extremă
ba e rece ba-i fierbinte
azi viaţa mi-a dat o temă
să trăiesc doar în cuvinte

Ba e rece ba-i fierbinte
cascada din sufletul meu
de-mi aduc totuşi aminte
viitorul însă-i Dumnezeu

Cascada din sufletul meu
azi viaţa mi-a dat o temă
să tac dacă-mi este greu
limba mea este extremă

Ba e rece ba-i fierbinte
craterul meu de cuvinte

hipersonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (16 aprilie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar la început a fost cuvântul? Da. Şi uită-te şi tu ce dezastru, că după aceea ca şi acum nimeni nu a mai putut tăcea. Oare nu cumva la început era Dumnezeu? Oare nu cumva ca gândul şi implicit cuvântul să apară, tu trebuie să fii? Află această existenţă golită de gânduri şi cuvinte şi vei cunoaşte adevărata libertate nemuritoare. Pentru că tot ceea ce cunoşti prin cuvânt e doar o gâlceavă interminabilă a minţii ce îţi fură pacea! Tu nu eşti mintea!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alb

strune nevăzute
vibrează la chitară acestui univers
strune negre
de energie
de iubiri
de vers
de-atracţie universală
de tragedii
cu anilumi
şi anti-te iubesc
în care anti
e antiteza principală

atâtea melodii străbat
şi timp şi spaţii
şi totul
şi nimic
în raze nevăzute
protuberantele se zbat
intercalindu-se în melodii

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (6 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă las şi ultimul cuvânt

Hrăneşte-te cu versul şi nu-ntreba de mine,
Nu are importanţă; nici ce sunt eu, nici cine.
Primeşte-n dar cuvântul aşa cum ţi-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi şi-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu ştie să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Şi-n liniştea din el să-ţi înveleşti durerea.

Adună-i mângâierea şi-o pune peste rană
Şi dă un bob din el... şi sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Şi lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat şi cerul şi pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... şi ultimul cuvânt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când mă va vizita pustia,
Am să observ, bătrân cocor,
Că n-am vecie să-ţi spun: zare,
N-am vreo mirare să-ţi spun: nor.

Dacă-aş fi Dumnezeu, din lacrimi
Mi te-aş crea din nou să vii
Prin crângul vieţii mele-apuse,
Ducând în palme ciocârlii.

Maică-a tristeţilor din mine,
Se face-n lucruri tot mai frig.
Să tac nu mai găsesc cuvinte
Şi n-am tăceri să te mai strig!

poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, în decursul mai multor veacuri, a devenit, periodic, pradă a diferitelor popoare, care veneau din est şi din nord şi se înghesuiau. Limba acestei populaţii s-a îmbogăţit cu multe cuvinte vorbite de popoarele de aici. Cele mai multe fiind cuvintele slave, deoarece slavii, din timpuri străvechi, înconjurau această ţară, din mai multe părţi. Din cauza vecinătăţii apropiate cu slavii şi a relaţiilor permanente cu ei, România a devenit o ţară slavo-romană, adică, jumătate slavă, jumătate romană (latină). În sfârşit, această ţară, împreună cu vecinii slavi şi greci, a fost cucerită de turci, care au dominat-o câteva sute de ani. Încetul cu încetul, cu ajutorul Rusiei, România s-a eliberat de sub jugul greu al turcilor şi a format două principate: Moldova şi Valahia, care mai târziu s-au unit în unul singur, cu numele de România. Acum ţara este în totalitate liberă şi independentă. Însă urmele de robie grea, multiseculară, n-au putut să dispară în câteva zeci de ani. De aceea, România, între popoarele europene, este un stat foarte tânăr, neînsemnat, sărac, care n-a reuşit încă să-şi dezvolte bogăţiile sale naturale, cu care a fost înzestrată din plin de Dumnezeu.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!