ore şi zile

Cerasela de la Cambridge Leisure

când iese ea din Tesco, aranjându-şi eşarfa
şi dresurile cu gesturi intraductibile –
o prinţesă fără griji, toată numai volănaşe,
curele şi cârlionţi
îmbăiaţi în moscul zilelor nelucrătoare.
soarbe dintr-un cappuccino şi face
botic de iepure: lasă puţin spuma să i se
odihnească pe buza de sus, în fluierăturile
unei găşti de veveriţe punkiste.

ca din întâmplare, bareta rochiţei alunecă
uşor de pe umăr – şi imediat, cu
gesturi profesioniste, selfie-ul care-i
dă gata pe cei şapte Mr. Patel de la
car wash. pupicii studiaţi, expresia
lascivă-nvăţată cândva la Pleşcoi: încă o capodoperă
halită pe loc de împărăţia instagram.

so precious, Cerasela. so fucking special

[...] Citeşte tot

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteai vedea

linia sinuoasă a fluviului
iar pe punţi
ceva mai jos
stăteau pasagerii şi-şi potriveau
părul printre butucii scorburoşi
destinaţi cazanelor
nu sufla vântul de vreo
zece zile de când călătoreau
singuri pe fluviu
vaporaşul semăna cu un mic şi uzat
vas cu zbaturi de pe mississippi
comandantul era îmbrăcat în alb
citea o carte groasă şi plesnea
cu pliciul o muscă ţe-ţe
vinovată de boala somnului
pasagerii debarcau
sau urcau în fiecare zi
rămâneau echipajul şi pasagerul din cabină
era un alb care bea whisky
fumează ţigări fine

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea mea

"Poezia nu e un mamifer
şi, totuşi, naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg şi să strig:
s-a născut un poem!
Aşa cum a făcut, în douăzeci şi cinci iulie, doctoriţa,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci şi opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roşii din ţară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc şi acum la chipul meu armenesc, arămiu,
şi nici Armata Roşie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctoriţa şi-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât priveşte poemul, nu ştiu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înţelege
şi dacă-şi va ţine cumpătul când cocoşul va cânta de trei ori.
Nu ştiu de unde vine şi din ce fel de lume

[...] Citeşte tot

poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poduri, porţi întredeschise

Cu alai de picături cernute-n paşi de geamparale,
Astăzi şi-a făcut intrarea, cea de-a treia fată a toamnei,
Trubadurii să compună operele pastorale
Ce-amintesc de sentimente ascunse-n călţunul-doamnei.

Prin fereastra casei mele urmăresc picuri rebele
Prinse-n joc ca şi vrăjite, fără frică se izbesc
De suspine pribegite printre cruci şi măgurele
Lăsate în voia sorţii, atinse doar de cânt dantesc.

Obrazul mi-am lipit de zidul din sticlă transparentă,
M-am lăsat pradă amintirii din viaţa-mi translucidă,
Devorez orice trăire dintr-o viaţă precedentă
Săvârşind cultul iubirii în luminoasa absidă.

Şi privind cu ochi de suflet picăturile de ploaie,
Văzui a lor transformare într-un dans suav de fluturi,
Fluturi albi din vise coapte în ceasuri de reverie,
Zile, ore şi minuturi săvârşec în viaţă, poduri...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toţi călugării fără să ştiu că sunt
Am mâncat puţin şi ce-am apucat fără să ştiu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora oraşul se reaşeza
Fără să ştiu că pielea mea era o prelungire a veşmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând şi urcând poteci ale minţii
Fără să ştiu că locuiam într-un lăcaş de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viaţa altora
Şi le-am făcut jurăminte ştiind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor aşa cum fac asceţii
Fără să ştiu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanţă
Distanţa era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Şi pentru ea am învăţat să confecţionez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Şi-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineţii mi le pun la uşă
Dar mai ales am citit cărţile sacre şi am contemplat priveliştile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

William H. Herndon

Aici la fereastră, în vechea casă
Ridicată pe coama dealului, cu vedere până departe în vale,
Zilele mele de trudă au ajuns la final; aşezat pe ruinele propriei vieţi,
Am scormonit zi de zi prin memorie,
Aşa cum cineva priveşte într-un glob fermecat de cristal,
Şi am revăzut într-o lumină de vis figurile din trecut
Defilând dincolo de geam
Prin incredibilele sfere ale timpului.
Am văzut un om ridicându-se din brazdă ca un uriaş din basme,
Un om care s-a încredinţat pe sine însuşi unui destin fără de moarte,
Conducător de mari armate, capul republicii,
Adunând lalolaltă într-un ditirambic şi creativ cântec
Grandioasele speranţe ale unui popor.
Dar, în acelaşi timp, Vulcan stăpânul focurilor
Şi spiritele malefice din ceruri
Făureau scuturi şi săbii indestructibile.
Priveşte în cristalul fermecat!
Se vede cum el se grăbeşte
Către locul unde drumul lui se intersectează cu drumul
Copilului lui Plutarh şi Shakespeare:

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne mai jucăm niţel

Hei, adulţilor cu suflet de copil, hai să ne mai jucăm niţel!
Să ne copilărim măcar până la vârsta senectuţii...
Să nu mai fim atât de serioşi cum vor unii
care se uită încruntaţi la noi şi ne mustră îmbufnaţi
cu maturitatea lor superioară.
Hai să fim ludici! Să descântăm orele şi zilele,
să încolăcim timpul pe o roată şi să-l învârtim
până se deşiră şi-i sar anotimpurile din buzunar.
Să ne hlizim la ridurile de pe fruntea noastră,
să ne tupilăm după copaci, spunând "cişculici casă,"
şi să râdem de moartea care e la mii de ani lumină de noi.

Hei, prea adulţilor, serioşilor, încrâncenaţilor,
fiţi maleabili precum plastilina,
blânzi ca porumbeii voiajori
şi cutezători ca şoimii (patriei)!
Ieşiţi din prea realismul vostru existenţial şi opac
Şi plutiţi câteva răstimpuri printre norii altostratus
Jucându-vă de-a v-aţi ascunselea cu soarele dinţos.
Până ce mai maturii decât voi,

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul nautic

Un altar neterminat pare cerul cuprins de-nserare ca într-un brâu de humă;
Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat;
Briza abia trezită din somnul său diurn cravaşează sirepe herghelii de valuri-n spumă;
Într-un port îndepărtat din hamacul orizontului, mi-am ancorat gândul la crepusculul catifelat;
Amintirile mă ning acrobatic cu-aripi de pescăruşi albaştri şi petale de lună.

În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic;
Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeamnă, peste timp, la taifas,
Bântuindu-mi carnea cu-nrobitoare atingeri pasionale,-n amurgul alocromatic;
Pagini cu poeme de-altădată se desfac nostalgic, se aureolează şi prind glas;
La ora mareelor înalte, ascult mugetul mării şi, trecutului meu, îl suprapun cinematic.

Lampa cu fluturi albaştri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare;
Pentru magnetul uriaş al mării, inima mea va rămâne o bucăţică de fier;
Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost şi-alinare.

Pentru suflet, suava tortură a amintirilor este-o desfătare-n amurg,
Pentru prezentul anost, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer
Din care, cu scânteieri firave, pentru coala albă de hârtie, scurm gânduri care curg.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu parfum de cafea

De ce crezi că, dacă-i toamnă,
Este totuşi prea târziu,
Iar natura te condamnă,
Cu un gângurit pustiu,

C-ai plecat nepăsător,
Într-o sumbră primăvară.
Nu ştiai că-mi va fi dor
Să fim ca odinioară,

Când croiam din lut cuvinte,
Prefăcându-le în stele?
Crezi că-s toate prăbuşite
În cutia cu surcele?

Îmi tot spui, prin triste rânduri,
Că şi patima e stinsă,
Prăvălită printre scânduri.
Dar... de ce nu sunt convinsă?

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce-i

Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăştii lumea de nectar,
Din stele eşti o călătoare
Regină, în stupul planetar.

Din munţii albi de spumă castă
Eşti piscul ce vor toţi s-atingă,
Din închisori eşti o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.

Dintre petrecerile lumii
Tu eşti dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brăţară viageră.

Din tot adâncul de mister
Eşti mina-n pietre preţioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Eşti flacăra de rugi pioase.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expert în tulburări mintale

a fost chemat acolo ca expert
se gândea să treacă întâi prin tunelul misterului
oamenii au decedat după ce au trecut pe acolo
coridorul cu pereţii de sticlă
făcea legătura între spital şi biroul său
lumina celor patru sori se revărsa
din toate părţile
era o după-amiază minunată
blos cel mare
cel auriu
se afla sus în est şi sub el
se înălţa blis cel mic
cel roşu
în direcţia opusă vedeai limpede
pe cerul purpuriu vestic
două puncte strălucitoare
ale lui peus şi cheus
câmpiile nordice erau luminate
auzise că alinierea celor patru sori
se face din zece în zece ani pământeni

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva ore de delir

În liniştitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mişcare ne-a purtat
unul lângă altul şi ne-a-ngemănat nepremeditat.
Braţele-ţi puternice mă strângeau
ca şi cum lăsându-mă să plec,
raţiunea vieţii tu pierdeai
cum peştii îşi pierd viaţa-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
şi inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitaţie ai căutat şi cu tine ai luat,
fără respiraţie şi speranţă de viaţă m-ai lăsat.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Eşti flămând şi însetat? Mamă, ce i-aţi făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-aţi dat sau nu apă şi mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine ştie? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-aţi neglijat, deşi ştiaţi foarte bine cât de mult ţin la el. Nu numai că nu i-aţi dat să mănânce şi să bea, dar în plus, l-aţi mai şi lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, linişteşte-te! De Nero roboţii trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă şi mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboţii trebuiau programaţi, sau cel puţin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-aţi spus măcar aşa ceva?
Diana: Nu ştiu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; ştii ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeaţi? Nu... Nu ştiu nimic.
Lucian: Deci aţi uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu ştiu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ţinut în viaţă. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Linişteşte-te, fiule; doar n-a păţit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ţi se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau sărutul timpului, înapoi

mă strâng
strada nu-mi mai este dreaptă, are colţuri
în ele sângerez, postez noaptea linii imaginare
la un calculator, orele sunt târzii, mă seacă

dimineţile scot fum, din coşuri, care nu mai sunt
lipsesc lemnele, ferestrele tremură, gheaţă nu mai vor
cândva ascultam cum joacă şotron o amintire
pe strada sufletului ei, atunci trecea o înmormântare
langă gardul cu o ulucă, strambă
o urmă din mine o privea
este şi acum cu mine, pe peretele alb, noaptea

o insectă se zbate
plasa păianjelui sugrumă trăirea, durere
nu vreau să fiu nici eu, nici tu, în ea
au adunat prea mulţi dintre noi, în cifre, în conturi
în digiţi, la o bancă, privesc noaptea
nu mai este nici strada a mea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Văd că ştii cum să răstorni situaţia în favoarea ta.
Lucian: Nu întorc nimic în favoarea mea, pentru că situaţia este deja în favoarea mea!
Stela: Aşa-i; eşti, de obicei, favorizat... Bine, frumosule! Nu uita să urmezi întocmai tratamentul.
Lucian: N-aş îndrăzni să uit. Voi ţine minte chiar şi-n somn.
Stela: Asta-i bine. De altfel, voi fi aici peste şase ore, pentru următoarea injecţie.
Lucian: Cum?! Care următoarea?! Adică, n-am scăpat?
Stela: Nu, frumosule! Ai 12 injecţii; asta a fost de abia prima. Vei face câte trei pe zi, una la opt ore.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate!
Stela: Ba da, se poate! Doar că astăzi le vei face la şase ore, iar de mâine vom regla programul. În plus, pe tot parcursul tratamentului, nu ai voie să părăseşti nava.
Lucian: Asta-i tot?!
Stela: Mai vrei şi altceva?
Lucian: Cum crezi că voi suporta toate astea?! Atâtea sacrificii... Mai bine m-ai condamna la moarte!
Stela: Nu exagera, frumosule! Nu-i vorba decât despre trei zile de tratament.
Lucian: Trei zile... Bine. Voi încerca să le fac faţă. Sper că voi reuşi. Din nou...
Stela: Nu eu sunt de vină pentru ceea ce ai păţit, frumosule. Din nou...
Stela: Sincer, nici eu, doctore. Cel puţin de data asta.
Alex: Bine. Acum să plecăm. Ceilalţi ne aşteaptă de mult. Pariez că sunt nerăbdători să ne vadă.
Lucian: Nu-i nevoie să pariezi, bătrâne. Sunt sigur că ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dean (necrologul lui Jonathan): Johnathan Trager, cunoscut producător al televiziunii ESPN, a decedat aseară în urma pierderii sufletului său pereche şi a logodnicei sale. Avea treizeci şi cinci de ani. Om blând şi cu un comportament obsesiv, Trager nu s-a dovedit niciodată a fi un romantic incurabil. Dar în ultimele zile din viaţa sa, a ieşit la iveală o latură necunoscută a sufletului său. Această nouă persoană cu trăsături oculte şi-a căutat într-o manieră demnă de Agatha Christie sufletul pereche, o femeie alături de care a petrecut doar câteva ore preţioase. Din păcate, îndelungata căutare s-a încheiat sâmbătă seară, într-o manieră irevocabilă, un eşec total. Dar chiar şi după această înfrângere, curajosul Trager a rămas credincios ideii că viaţa nu este doar o serie de accidente lipsite de semnificaţie sau coincidenţe. Nu, nu. Viaţa este, mai degrabă, un goblen ţesut din momente delicate, care culminează cu dezvăluirea unui măreţ plan divin. Întrebat despre pierderea prietenului său, Dean Kansky, câştigător al premiului Pulitzer şi directorul ziarului New York Times, l-a descris pe Jonathan ca fiind un altfel de om în ultimele zile de viaţă. "Vedea lucrurile mai clar", a spus Kansky. În cele din urmă, Jonathan a realizat că dacă vrem să trăim în armonie cu universul, trebuie să credem cu toţii în ceea ce grecii numeau "fatum", ceea ce numim noi astăzi "destin".

replică din filmul artistic Noroc în dragoste, scenariu de Marc Klein
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem brut

zilele cu tine erau de neînchipuit cu infinite emoţii
şi certuri silenţioase//zilele mai lungi decât era firesc
pictate în culori de apă
şi orice dialog între noi era atât de calin
fără umbra misterioasă a poeziei
fără drogul ei pur// dialog pe note joase
ţineai ambele mâini în buzunar iar eu încă de atunci
visam oraşe mari liniştea de 2000 de carate
nu-mi pria
felul tău de a fi insolent veşnica ta grimasă
mă făceau să te iubesc cu peste 1000 de cai- putere
cu forţa aceea care face dintr-o femeie un cântec brut fără negativ

şi iată că daimonul artei m-a prins în centrifugă
şi îmi roteşte toate stările//toate sentimentalismele
lipsa ta de reacţie la orice discuţie imaginară
adună în mine poeme de pagina 1
şi (mă îmbrăţişezi impetuos) poate singurătatea nu este pentru noi
mai ştii când alergam de oriunde pentru 20 de minute
fix cât trebuie să salvăm anii aceia teribili

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de ianuarie

I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte,
Şi încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsaşi pe el un munte,
Dar mi-ai dat ş-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Îmi făcuseşi o coroană ce ca pietre nestemate
Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău;
M-ai ţinut în orice clipă cu simţirile-ncordate,
Mi-ai fost soră preaiubită şi mi-ai fost şi crud călău.
Ca Iacov frumos şi tânăr ce-adormise la fântână,
Deşteptat fără de veste de un înger lucitor,
Mă chemaşi la luptă cruntă şi ai vrut să-mi fii stăpână
Şi să-mi pui pe beregată uriaşul tău picior...
Ca Iacov intrai în luptă ş-am ieşit ca el de-asemeni,
Şi nici tu nu eşti învinsă şi nici eu învingător,

Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca nişte gemeni
Ş-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a văzut a vieţii navă ici şi colo alergând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!