Citate despre noapte și ocean, pagina 15
Textele de mai jos conțin referiri la noapte și ocean, dar cu o relevanță mică.
În memoria lui David Archer
Cuvintele sunt întotdeauna
la fel de ciudate și de moarte ca
acele fragmente și rămășițe
aruncate de valuri pe țărm:
Stau în ceața mării
privind în jos la cuvintele albe
și la bucățelele de lemn purtând amprenta sării,
întrebâdu-mă mirat le ce folosesc.
Cred că ele n-au niciodată
intenția să fie
ceea ce noi, când încercăm a vorbi,
ne gândim c-ar fi:
nu ne pot purta
deasupra spumei vorbelor,
aripi atașate la picioarele ologilor
pentru a-i ridica din noroaie.
Le chem deasupra mării
pentru toate reflecțiile mele
(ele par să-mi vorbească așa cum o scoică
[...] Citește tot
poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de viață și de anotimpuri
Ne naștem primăvară,-nmugurim
Iubire de părinți și de Iisus.
Din prima clipă plângem, ori zâmbim,
Ne înălțăm copaci spre cer, mai sus.
Rătăcitori prin micile plăceri,
Vise firave frământând pământul,
Nu știm că vor veni amare seri,
Când ca o clipă vom zbura, ca vântul.
Ne naștem primăvară,-nmugurim
Și suntem fluturi albii de ninsoare.
Vezi?! Fiecare clipă ce-o trăim,
E-o neasemuită sărbătoare.
Sub flori de cais, sub plângere de tei,
Prin iarba încolțită, fluturi vii,
Vom trece-n zbor, o floare pentru-acei
Ce timpul li-i de a încărunți.
Iubire de părinți și de Iisus
Înțelepciunea apei de izvor,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru pruncii noștri (pentru fii și fiice)
Oh, prunci, să nu uitați, iubirea-i sfântă!
E încrustată-n mâna tremurândă.
În lacrima durerilor de mamă...
Ea nu are hotar... Și nu-i o vamă
Ca să-i oprească curgerea în lume.
Iubirea de părinți e-o plecăciune,
Redevenind și cruce și altar...
Există... și învinge iar și iar.
Oh, prunci, să nu uitați, iubirea-i sfântă!
Este lumină, flacără arzândă,
O blândă adiere în eter,
Drum transcendent, al păcii porumbel,
Vă regăsiți în arderea-i deodată
Când primii pași spre alte lumi vă poartă.
Nu-i cânt mai dulce... strigătul de mamă,
Când, ah, izvor, spre rădăcini vă cheamă.
E încrustată-n mâna tremurândă
Și dăltuită, mâna ta plăpândă...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă iloriană
Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.
Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.
În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru ariviști
Infatuat, atâta strălucire
Și fast a stat întru a ta mărire.
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare
Sub masca falsă a iubirii tale.
Ți-au smuls promisiuni... Și sângerânde
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Dureri și temeri, semne de-ntrebare,
Biet arivist visând averi, parale...
Infatuat, atâta strălucire
Dorești să ai... Tu vrei înavuțire.
Prin insipida-ți viață, ca o pită
Neagră, cu pleavă, adesea nedospită,
Tu cauți ochiul tainic de lumină,
Dar pălămidă prinsă-n rădăcină,
Brațe de grea și nerostită ură,
În juru-ți, zi de zi, mereu se-adună.
Și fast a stat întru a ta mărire...
Voiai chiar și a omului iubire,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru artiști
Am cunoscut artiști: poeți, gravori,
Pictori și interpreți... Și uneori
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată,
Cutremurați de noapte și de soartă.
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieții,
Zâmbesc ori râd deodată cu poeții.
Durerea din culise nu o știm,
Doar pentru rolul lor mai suferim...
Am cunoscut artiști: poeți, gravori,
Ei schimbă rolul vieții uneori,
Zâmbesc când doliu-n suflete se lasă
În spatele durerii de acasă.
Circari și pictori, oameni, au oftat
Jucând un rol anost și trist, ingrat...
Dar au crezut în ei și au luptat,
Prin jurământul lor s-au ridicat.
Pictori și interpreți... Și uneori
Oameni zburând în goana după sori,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răspunsul este iubirea
Marea dilemă a vieților noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăiești este iubire, te rog, nu te minți.
Ascultă atent, este o voce, ce îți șoptește zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înțelegi, doar fii.
Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobește munții cu zăpadă și oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îți șoptește?
Ce îți răspunde luna atunci când o privești?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o oprești?
Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minții obosite de atât învârtit, încercând să-și prindă coada.
Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.
Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubește-ți fiii, adună-ți turma; ceva te cheamă către casă... chiar și cel mai neiscusit cioban știe când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ți-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiți în față, drumul se-ntinde, se șerpuiește-n orizont, la infinit. Drumu-ți promite, că dacă mergi încă puțin, te-mbogățește, te face prinț peste oceane și rege între oameni - dar tu nu îl asculți, ai obosit. Îți amintești de măgarul harnic, căruia îi sunt promise mărețe împliniri și care își duce-n spate, povara veșnică și grea a propriei nemulțumiri.
Te uiți în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas și prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promițând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit și te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.
Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăștiat peste trecut; se văd prin ceață, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscolești trecutul, o știi prea bine din asta nu a ieșit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire și scrum.
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciun pe mare
Velele, brice de gheață, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud și Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord și până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuțite și stâncile albite de vânturi și de sare.
Mateloții, la resac, auzeau valurile în dimineața zilei friguroase;
În lumina vineție-a zorilor ne zăream fețele vineții, cețoase;
O zbugheam toți pe punte la țipătul sălbatic al înfriguratului nostrom
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.
Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord și Capul Sud
Și-am tras de velele-înghețate luptând cu vântul dușmănos și ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice și groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord și sud, spre sud și nord.
Ne-am ținut departe de Capul Sud, unde scrâșneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aținea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele și-ogorul gras,
Și paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.
[...] Citește tot
poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În haos!
Motto:
O! nimic, cât ești de mare.
V. Conta
A'nserat de multă vreme și'ntunericul tot crește
Peste munți cu străvechi codri, peste câmpuri se lățește.
Sgomotul în sat se stinge, ca lumina de la geamuri
Iar în codru numai pleopul aiurește lin din ramuri.
Peste p'etre apa fuge murmurând în vad la gârla
Liniștea-i acum deplină, totu-i tainic și misteric
Iar pe jos prin erbur, greeri țârâie pe'ntuneric.
Ca mari lacrimi lucitoare, stele lucesc pe sus,
După deal în depărtare, greu mișcându-se din loc
Ese luna cea rotundă, roș-aprinsă, parcă-i foc!
Și tabloul este magic, negrul nopței se'nsenină
Luna sue, luminează; sus sunt puncte de lumină;
Și privesc tăcut în juru-mi, când la lună, când la stele
Ce pe cer sunt risipite și adânc mă pierd în ele!...
De'odată trece' grabă o steluță căzătoare,
[...] Citește tot
poezie de D. Dragomirescu din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Feciorul de împărat fără stea
În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond și des
Și coborând pe rază țara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis și de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăție
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie.
Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A țărilor lungi frâuri puternic le ținea.
Și tările-nflorite și-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mișca.
Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur -
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditatie in ritm de maree
Numai tacand si gandidu-te singur la toate,
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite numai lasand
sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau
e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu-te singur
ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie,
pentru toate
pacatele tale izbavirea e numai in timp, e numai in rosu,
e numai in oameni, in faptele lor. Liniste-n urma!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata. Alearga uitand,
ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma
de cerbi stravezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar inainte, totul sunt anii
[...] Citește tot
poezie de A.E. Baconsky
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Navigatorul
Aceasta este o poveste adevărată este povestea mea
Și-a întâmplărilor mele, îmi povestesc călătoriile
Și suferințele din zilele de mari încercări,
Din momentele de răstriște, necazurile pe care le-am îndurat,
Cum, la bordul corăbiilor, am trecut prin multe îngrijorări,
Zvârcolirea teribilă a talazurilor asemeni unor balauri uriași
Din carturile zbucimate de noapte, când nava
Se-apropia de colții perfizi, șuierători, ai stâncilor submarine,
Iar eu, în vântul tăios, stăteam de veghe pe teugă.
Picioarele îmi erau înlemnite de frig,
Suspine fierbinți îmi umpleau pieptul. Foamea
Îmi chinuia trupul frământat de vâltorile mării.
Omul de pe uscat, unde traiul este mult mai îngăduitor,
Nu-și poate închipui-n ce chinuri amare-am înfruntat iarna
Pe marea rece cu sloiuri plutitoare, pe drumurile singurătății,
Înconjurat de țurțuri, sub loviturile averselor de grindină,
[...] Citește tot
poezie de Autor necunoscut, Anglia, sec. al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă nebunilor
Nebuni cu sufletele goale, pictate-n negru sau în gri,
Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Nebuni copii, purtând în suflet lumină, taină și candoare
Neștiind durere, nici tristețe, neștiind de ce mereu se moare,
Nestingheriți, în lumea voastră, muriți cu fiecare clipă
Și altă lume, în tăcere, în suflet vi se înfiripă,
Vegheați de-a pururi nebunia însămânțând nebuni precoce,
Pictând cu alb uitatul negru al armei celei mai feroce.
Nebuni cu sufletele goale pictate-n negru și în gri,
Lăsați în urmă, ca un doliu, etern uitate armonii.
Trudnic, grădinile Gheenei, fără odihnă și popas
Lăsați să strălucească încă sub jarul clipelor ce-au ars.
Clepsidra spartă, sub nisipul vieții mereu mai insipidă,
Nebuni cu sufletele goale, vouă vă este dăruită.
Și gâzi hipnoticelor semne, poeme ați îngenunchea.
Lumină-n gândurile nopții, cu iz de crin de catifea.
Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Ca un buchet de ne-lumină, sub umbre reci veți răsări
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa părinților celor de dincolo
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează și se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Eu brațele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri și viața-n veci îți aparține,
Acolo unde-i doar lumină și niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre și alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară și nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veșnic ne scăldăm.
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce pești de aur a închis
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puterea dragostei
Nu se poate vorbi. Lucrurile stau diferit. Cu capul în jos.
Ne răspândim gândurile, ca
pe viruși. Nu a existat niciodată un singur
gând. Totul pare mai complex.. Chestie de măsură.
Tatata, până la DADA.
Orice se explică, numai iubirea mea
pentru tine, nu. Sunt oameni care vor răspunsuri
exacte. Ei bine, nu se poate. De aceea este un
Dumnezeu. Mai este și premoniția și muniția,
municipalitatea, muncile lui Hercule, neplătite. O
picătură în ocean, o fi cianură? Scriitorul știe, nu
spune. În plin deșert, în drumul spre Canaan, oamenii
păreau uniți. Căutări, destine, destinde,
dragă, arcul, doare. Tangențe, tangaje, Tanathos.
Azorel moare, dar nu se predă. Nu manipula frazele,
peștele oricum vine la musca artificială.
Permiteți-mi să corectez câteva neadevăruri.
Doar o clipă. De fapt, nu știu ce să răspund. Să
spună clownul, el este Cel Mare. Țineam cartea
lipită de piept, degetele în buzunar. Mă fur singur.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hora stihiilor
Grădini cu stupi și zumzet de albine
cu pomii aplecați pân' la pământ
îmi amintesc de zilele divine
când amândoi aveam în creștet lotuși
și îngeri păzitori aveam în gând
Eram noi singuri în Grădina lumii
și tu erai păgân și filosof,
citind tainele vieții direct în boaba spumii
Și tu era păgân și geometru
citind tainele Lunii pe Pământ;
distanțele le măsurai cu gândul
căci încă nu se inventase metrul
O, minunate clipe mai trăiam!
Erai și geometru și poet
și totul era fascinant în lume
fără cuvinte, fără alfabet
Veneam spre tine fără să mă simți
plutind pe nori albaștri, singuratici
[...] Citește tot
poezie de Olga Alexandra Diaconu din Hora stihiilor (2003)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul și marinarul
O pereche de bătrâni simpatici, bunicii mei,
Și drăguți cu toate lucrurile prostuțe; ei vedeau în Rai
Mielul pe care Isus l-a mângâiat când era copil;
Credința lor n-a fost niciodată umbrită de îndoieli: pentru ei
Moartea era doar un curcubeu pe cerul Eternității,
O promisiune că va veni curând lumina nepieritoare.
Era un bărbat care bătuse toate mările; un bătrân aspru,
Dar binevoitor; și păros ca o castană
Plină de lapte dulce.
Pe țărm, toată ziua supraveghea
Vânturile și le spune soțiilor de navigatori care nave
Au avut parte de vreme bună și care nave au întâmpinat furtuni;
Privind cerul, putea spune fără greșeală
Cum vor fi după-amiezile care urmau unor dimineți furtunoase,
Dacă nopți liniștite vor urma după-amiezilor turbulente.
Evita cu înverșunare orice scandal,
Iar dacă vreo șoaptă răutăcioasă-i mai rătăcea prin minte,
O îndepărta blestemând-o de parcă-ar fi fost ciumată.
[...] Citește tot
poezie de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legile Marinei Militare
Acum, iată, acestea-s Legile Marinei Militare,
Nescrise, multe și folositoare;
Cel înțelept va ține cont de ele
În toate voiajele lui pe mare;
*Nimic nu-i scapă distrugătorului,
Nici legii care vântură mereu pleava,
Pentru că forța navei e Serviciul,
Iar puterea Serviciului, nava.
*Aveți grijă ce spuneți despre Comandanții voștri,
Fie că vorbiți cu glas tare sau în șoapte moi,
Ca nu cumva vreo pasăre să plimbe vorba,
Iar aceasta să se-ntoarcă, jungher, la voi.
Dacă muncești de dimineața până seara
Și pentru toată truda un reproș e stimulul,
Este-n regulă ca tunul să fie smerit,
Orice armă trebuie să-și domine reculul.
[...] Citește tot
poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Către Silvia, Secretar General în retragere
(la prima suflare)
"Încurajare"
când mă gândesc la ideea asta de încurajare
o simt cum mă trage dinspre Interior înspre Exterior.
Este un îndemn de a ieși din tine însuți.
De a te scoate din minți cumva.
Câte minți? De ce "minți"?
Curaj. De exemplu când vezi un politician vorbind la televizor
să crezi pentru o clipă că el e de fapt un prinț din poveste
visător, curat, iubitor, pur, sincer, credul, îndrăgostit
dar blestemat de o vrăjitoare
și transformat în spurcăciunea care gâlgâie acum pe ecran.
Iată curajul.
Să patinezi adică pe fundul prăpastiei întunecate
pavate cu muci de copii. Copilule.
Copilotule al meu.
Rătăcitor.
[...] Citește tot
poezie de Șerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre noapte și ocean, adresa este: