Citate despre Adam și Dumnezeu, pagina 2
Declarație de iubire
Evei, Adam i-a spus șoptit:
Martor îmi iau pe Dumnezeu,
Că alt bărbat nu te-a iubit
Cum te iubesc acuma eu!
epigramă de Vasile Crețoiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eva
Când șarpele intinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas ce răsună
Dar s-a întâmplat că-i mai șopti apoi
și ceva la ureche
încet, nespus de încet,
ceva ce nu se spune în scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a șoptit anume
cu toate că asculta și el.
Și Eva n-a voit să-i spuna nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină
și-și miscă geana parca-ar zice
că ea știe ceva,
ce noi nu știm,
ce nimenea nu știe,
nici Dumnezeu chiar.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când Dumnezeu le-a spus lui Adam și Eva, în Rai, "Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul!", în ce limbă le-a vorbit?
aforism de George Budoi din Dumnezeu în aforisme și poezii (14 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
O legendă veche spune că Adam și Eva au mâncat din "Maya, copacul iluziei" și au văzut două puteri în loc de una, Dumnezeu.
Florence Scovel Shinn în Jocul vieții - o ediție dedicată femeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geneza ramburs
Dumnezeu
o dată
Adam
o
dată
Eva
ultima
dată
Paradisul
pierdut
și
adjudecat
poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu o dată, Adam o dată, Paradisul adjudecat!
Dacă și-ar fi dorit un partener (și nu o jucărie vie), Dumnezeu îl putea face pe Adam perfect, după chipul și perfecțiunea Sa!.
aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primul inventator a fost Dumnezeu. El a brevetat cuplul Adam și Eva, datorită căruia azi avem mulți inventatori în toate domeniile.
Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adam
Dezic, și mă dezic de tot ce am.
În fapt, ce vrea să-nsemne a avea?
Sunt singur. Sunt căzut. Sunt ha'adham*.
Și lângă mine stă femeia mea.
Ca ins primordial în Paradis,
N-am ascendență. Cât despre urmași,
Vrăjmași își sunt. Și mie-mi sunt vrăjmași.
Urmașii mei trupești m-au compromis.
Iar Eva, dăruită de Acel
Ce m-a creat, e-un dram din trupul meu.
Un unic trup clădim în Dumnezeu.
În lume, deci, suntem doar eu și El.
_____
*ha'adham (ebr.) omul de pământ.
poezie de Eugen Dorcescu din Elegiile de la Bad Hofgastein (26 septembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să tratezi muntele ca pe un paradis în care Dumnezeu te-a lăsat pe tine ca pe un Adam, pentru a-l ajuta să-și păstreze originalitatea și sfințenia.
citat din Luiz Trenker
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă profană
Stăpâna mea, învață-mă să plâng,
Așa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...
Să plâng și eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...
Învață-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieții mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliță și-un scut...
Și dacă-n viață n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca și Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învață-mă să mor!...
poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundațiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce noroc pe omenire că Dumnezeu a făcut o singură Evă, când de fapt ar fi putut să facă din coastele lui Adam douăzeci și patru!
aforism de Mihail Mataringa (21 mai 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Păcat originar
De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet șarpe cu vorbe să te îmbete
Și-n loc s-asculți smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?
Și tu, Adam, părinte, din Dumnezeu scânteie,
De ce fără să pregeți te-ai luat după femeie?
De ce n-ai învățat-o, căci tu erai bărbatul,
De ce cu nepăsare ați săvârșit păcatul?
Noi toți, din vina voastră, pierdut-am Paradisul,
Trăim doar cu speranța și ne hrănim cu visul,
Tânjim să fim în ceruri, dar nu e cu putință,
Ne-am săturat de trudă, nevoi și suferință.
O, Doamne, nu fi aspru, ridică-ne din tină
Redă-ne fericirea și-a ochilor lumină
Să te vedem la față, să îți cunoaștem firea,
Și să-nțelegem astfel ce este mântuirea!
poezie de Octavian Cocoș (22 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Văd o punte între teoria evoluției și creaționism. Cred într-un Adam monocelular, capabil să se diversifice și să se reproducă. Entitatea care l-a programat, - rațională și extraterestră - merită apelativul de Dumnezeu.
aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adam
Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat și trist
Pentru că nu știa ce-i mai lipsește.
Atunci Dumnezeu a confecționat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Și primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Și-a pipăit coasta imediat următoare,
Simțindu-și degetele frumos fulgerate
De niște sâni tari și coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în fața lui.
Tocmai își scosese oglinjoara
Și se ruja pe buze.
"Asta e viața!" a oftat Adam
Și-a mai creat încă una.
Și tot așa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imnul șarpelui
Șarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Și energia din sângele lui Adam.
Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.
Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.
Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Și epiderma agoniei
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viața și cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răzvrătire
La naștere sămânța morții încolțește-n noi.
Și-abia născuți, toți suntem botezați,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.
De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viață?
Ce moștenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morți au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morții își nasc fii,
să îi condamne și pe ei la moarte!
De ce ne naștem, Doamne,
înfometați de viață
și-o iubim,
când singura menire a vieții,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?
Schimbă, Domane, sensul vieții
[...] Citește tot
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Adam și Dumnezeu, dar cu o relevanță mică.
Profesor la examen
Copil fiind, am pregătit întrebările pentru un examen.
Testul era atât de simplu
că nu aveam cum să nu-l trec.
Întrebare 1: Descrieți gustul Lunii.
Are gustul Creației, am scris,
are aroma luminilor stelare.
Întrebare 2: Care este culoarea Iubirii?
Iubirea are culoarea apei găsite
de un om însetat, rătăcit în deșert, am scris.
Întrebare 3: De ce se topesc fulgii de nea?
Am scris: pentru că ei cad
pe limba caldă a lui Dumnezeu.
Mai erau acolo și alte întrebări,
[...] Citește tot
poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Porunca
Prin Rai copiii au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orișicine,
Jucându-se cu gâzele și iezii
Care săreau pe mugurii livezii
Nici: "Culcă-te devreme!" Nici "Te
Scoală!"
Nu era cine ține socoteală
Că întârzii, Adame, de la școală,
Că lecția s-o spui fără greșeală,
Că, Eva, încă nici te-ai pieptănat
Și te găsește prânzul tot în pat.
Nimic, nici tați, nici mame, nici dădace,
Nici profesoară, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgârci în beregată
Care să sâcâie băiatul și pe fată.
Totul era de glumă și de joacă
Și așteptai doar pomii să se coacă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iată cum îl poate orbi păcatul pe om: în loc să pironească păcatul, el a pironit pe Cruce Iubirea. Răstignirea a fost limita cea mai de jos a căderii omului. Căderea lui Adam a fost mult mai de înțeles decât căderea omului atunci când L-a răstignit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Adam a mâncat și a căzut, iar fiii lui, peste veacuri, vor bate piroane în Fiul lui Dumnezeu. Când ostașii băteau piroane în mâinile și în picioarele lui Hristos, atunci ei puneau punct vieții pământești a lui Hristos. Piroanele plângeau cu lacrimi de sânge văzând cruzimea omului, răsplata omului față de Creatorul său.
citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima poezie
două vene deschise picură sânge pe parchetul lustruit
prin ceața privirii veioza din colț pare o lumânare imensă
dar știu că este doar o veioză
pâlpâind galbenul orei târzii
Dumnezeu ține în mâini mirat scutecele pătate de sângele îngerilor
încearcă să mă atingă cu la început a fost cuvântul
eu îl țin crucificat la ieșirea din coastă
și știu că fără noi e un biet șomer al Creației!
de la Adam și Eva totul a fost greșit
Dumnezeu e bipolar
Dumnezeu e masochist
Dumnezeu e sadic
Dumnezeu e lamentabil
Dumnezeu nu a avut niciodată o prietenă, iubită sau amantă
Dumnezeu nu e atotputernic, are sânge rece
nu e responsabil, pentru că nu previne
afișează pe toate străzile: Iadul sau Raiul
Dumnezeule ai îmbătrânit!
nici măcar Iisus nu ai fost Tu!
nu știi cum să oprești masacrul
[...] Citește tot
poezie de Radu Chiorean (27 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Adam și Dumnezeu, adresa este: