Adrian Păunescu despre lumină

Noapte bună, Moţu, şi adio

Buletin de ştiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scenă se adună,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Pentru rolul morţii. Noapte bună!

Într-o viaţă excepţională,
Le făceai în felul tău pe toate
Şi-a venit târâş la tine moartea,
Contrapunctul de banalitate.

Înaintemergător în viaţă,
Înaintemergător în arte,
Pentru ce motiv să fii, de astăzi,
Înaintemergător în moarte?

De la care band de îngeri tragici
Ar putea un plânset să pornească,
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii
Gustă încă pâinea pământească?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arma mea

Daca te intreaba cineva
Ce-mi esti tu, femeie, sora, fata,
Sa raspunzi ca tu esti arma mea,
Singura mea arma-adevarata.

Nu le spune mult mai mult de-atat,
Lasa-i, tot ce vor, sa presupuna,
Arma mea, mai ai de doborat
Negrul vultur dintre noi si luna.

Moartea care-mi da mereu ocol
Trebuie s-o faci sa nu mai vina,
Nu uita ca joci intregul rol
Si in intuneric si-n lumina.

Stiu ca pentru tine n-am permis
Si ca ilegal te port in brate,
Zica poterasii ce-au de zis
Eu nu merg la iepuri sau la rate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (21 noiembrie 1986)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine iese ultimul din ţară?

Sărăcia noastră ne omoară,
De atâta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?

Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atâta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfântă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul în sus

Şi drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ţine cerul
Să nu-şi încurce oile oierul
Când nici lumini şi nici alţi oameni nu-s.

Rostogolite vietăţi de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Şi liniştea se-aşează-ncet la loc.

Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Şi o căruţă dinspre munte vine
Cu caii mari şi căruţaşul mic!

M-agăt de iarba care dă în spic
Şi o furnică gleznele îmi ţine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Bacovia

Acum, când cade toamna pe pământ,
Ca un coşmar al unei boli ciudate,
Acum să trecem prin acele sate,
În care merele în meri mai sunt.

Acum să ne iluminăm de tot,
Până-n adâncul inimii şi-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Şi a-şi rosti plecarea nu mai pot.

Foioasele în vântul toamnei ard,
Muşcate sângeros şi trist de lună,
Şi turturelele se despreună
Acum, noi doi în focul revanşard
Acum, atât de singuri pe pământ,
Să recităm Bacovia, plângând.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul meu din urmă

Aicea m-aş întoarce
Odată îndărăt
Ca să m-aplec sub piatră
În râul care scurmă
Să iau izvoru-n braţe
Şi-apoi să vi-l arăt
Spunându-vă: acesta
E textul meu din urmă.

După atâta viaţă
Trăită-n manuscris
Ca un agent al obştei
Sau ca un alt sihastru
Mi-nchipui că, probabil
Nu-mi este interzis
Să mor purtând în braţe
Acest izvor albastru.

Este izvorul Izei,
O lacrimă din Nord

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,,Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa goală

Nu ma gandeam sa-ti spun ca este ploaie
Dar mi-a venit asa, in casa goala,
In cosul pieptului o-nabusala
Si am simtit ca sira mi se-ndoaie.

Ce nu voiam sa-ti spun, iata iti spune,
Aceasta gura, plina de tagada,
Vor ochii mei alaturi sa te vada
De-a pururea, credinta slabiciune.

Atunci cand ploua, ploaia ma ajuta,
Sa ma inchid in mine, ca o poarta,
Sub cerul pamantiu de mare moarta,
Sa te privesc, iubita mea tacuta.

Si mi se pare-atunci ca ploaia plange
Pe cand pe lume trec lumini de sange.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munte

Să stăm în munte şi să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,

să-mi fie foame şi să-mi fie sete,
să-ţi fie cald, să-ţi fie sănătate,
să stăm în munte, să vorbim de toate,
pe relieful tragicei planete

şi să plecăm aproape-n somn din viaţă
pe-un drum fără lumină, peste munte,
să-mi coşi cu tine aripile frânte,
sângele tău să-mi fie fir şi aţă.

Şi eu să cad când stelele-ncep să cânte
urlând de dor în umbra ta măreaţă.

sonet de Adrian Păunescu
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre plus infinit

1 deschide lupi, 2 aşteaptă,
3 odihneşte, 4 ia foc,
5 e o lebădă, 6 o treaptă,
7 e un unu mai cu noroc,
8 se dă pe gheaţă, 9 e haos –
Şi vine 10, capăt de şir,
E şi fereastră, e şi adaos,
Lebădă, liră, linişti, delir.

Numără, numără tinere domn,
Numără, numără!

Vezi cum coboară cifrele-n somn
Inimă patimă tânără?
Leneş, prea repede, intră în somn
Numără, numără tinere domn!

Numără umerii celor ce vin,
Numără ochii celor ce pleacă,
Numără sângele din cer străin,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Am dat un telefon la mine acasă
Am spus "Alo!" şi-apoi am aşteptat
Şi mi-a răspuns o voce-aproape groasă
O voce sugrumată, de bărbat.

Şi am închis şi-am mai format o dată
Şi-aceeaşi voce mi-a răspuns, abrupt
Şi-n mine ca-ntr-o mină inundată
Ceva s-a luminat şi-apoi s-a rupt.

Era băiatul meu, o, doamne sfinte,
Şi eu care uitasem că-s bătrân,
Că am ajuns şi eu un biet părinte
Şi-o amintire, doar, am să rămân.

"Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"
Şi el mi-a zis să vin cât mai curând
Şi l-am simţit în trupul meu pe tata
Cu o cazma de purpură săpând.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul prin sine însuşi

Aseară l-am vizitat pe Ştefan Grec,
un bărbat de-o vârstă cu mine,
care şi-a pus acsa
în munţii cei mari
dintre Bucovina şi Maramureş,
a aşezat o roată pe râu
şi şi-a făcut cu mâinile lui
lumină electrică,
şi într-o zi s-a apucat de sculptură.

Vedeam rădăcinile, zice,
şi nu mi se păreau rădăcini,
ci animale şi oameni şi zboruri.
Şi casa lui e populată
de rădăcini care nu sunt rădăcini
ci oameni şi fiare şi zboruri.

Şi-atât de-adevărate sunt sculpturile
lui Ştefan Grec,
muncitor forestier maramureşean

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă.
Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Şi viaţa aceasta ce trece
Şi pururea nu se întoarce.
Luaţi fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeţi cu toţii castelul
Că poate-l refacem vreodată
Artiştii se duc să se culce
În scurta lor viaţă faimoasă
Luminile scenei coboară
Şi toţi vă-ndreptaţi spre casă.
Iar scena acum vi se-nclină
Scăldată de ultimul brio
Şi ca să fim siguri vă spunem
Şi "La revedere" şi "Adio"!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umil pretext

Ea este şi nu ştiu din ce pricină este,
sudoare cerească o hrăneşte mereu
ea este şi nu ştiu din ce pricină este
şi-atunci cred că pricina stelei sunt eu.

Ca un cal prima oară chemat pentru ham
mă învârt priponit de luminile sale,
mă învârt cu pământul în trândav nărav
şi bice mă bat peste tâmplele goale.

Necunoscuta mea bolnavă energie
pârtii deschide spre ceţosul ţărm,
gândindu-mă la cer mă nasc. Gândindu-mă
la cer, mai am curajul să adorm.

El este aici deasupra;de câte ori se mişcă,
pripoane reci de os aud foşnind în carne
şi fug atent pe axe de zgură încleiată-
măduva lui pe mine nu vreau să se răstoarne.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Fântâna somnambulă (1968)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amagire

Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pămîntul pe jos.

Şi iar calendaru-nfloreşte
Şi cîinii ne-aud pe la stîni
Dar vai, tot acum, pe muţeşte
Mor grabnic atîţia bătrîni.

Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această minţită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.

Vin nopţile scurte de vară
Şi păsări se-ntorc de la sud
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud ?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezervaţia de zimbri

O mie de ani, vînătorii zeloşi
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani şi cocoşi
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de ţară!

Măreţ animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeţi şi rafale
Dar el, melancolic, ca şi la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă priveşte spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul şi nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alţii povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Şi tropotul lui grea furtună anunţă
Şi-şi duce lumina în ochii lui puri
Şi tropot de zimbri viţei în sămînţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare pentru ţărani

Chemare pentru ţărani,

A venit şi vremea furtunoasă
Să ne dăm naturii înapoi,
Hai ţărani, întoarceţi-vă-acasă
Că e-dor pământului de voi.

Şi luaţi şi fabricile-n sate,
Fiţi şi muncitori, dar şi ţărani,
Prea sunt urbe suprapopulate,
Prea sunt bălării pe bolovani.

Rar câte-o exotică găină
Şi vreun porc în vre-un sărman coteţ
Casa voastră însăşi vi-i străină,
Doar atât, un buletin aveţi.

Şi sămânţa vostră cade-n piua
Locului bizar, vulgar,
De trei ori pe zi daţi „bună ziua”

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Corina Stoican
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de padure

La ora cand mugurii canta
Deasupra padurii de cocs,
Ne tine ca sfant si ca sfanta
Un vechi calendar ortodox.

Iubirea ne poarta departe
In mainile altor nuntasi,
Dar noi suntem viata din moarte,
Uitarii te las si ma lasi.

Sub noi e o negura deasa,
O negura deasa e-n noi,
Padurea ni-i pat si ni-i casa,
Padurea se imparte la doi.

Un freamat de cocs dinspre frunze,
Sub luna vom arde buimaci
Si toate iubirile-ascunse
Troznind vor iesi din copaci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge-a Romania Mare

Ninge-a rugaciune si-a induplecare,
Ninge ca un credit cu dobanda mare,
Ninge ca din rana si ca din seringa,
Din cosmarul lumii a inceput sa ninga.

Ninge in prapastii, ninge-n ochi si-n cupe,
Si lumina lunii parca se-ntrerupe,
Ninge cu bandaje, ninge cu canale,
Cand ninsoare darza, cand ninsoare moale.

Ninge pas de gaza, ninge tras cu tunul,
Ninge a distanta, Unu minus Unu,
Ninge-a adaptare si-a nedreptate,
Ninge harta rece, Romania Mare.

Ninge tot trecutul, pentru si-mpotriva-ti,
Ninge sinucideri in halou de crivat,
Ninge naduseala, cand ne este frica,
Vanatorul trage si vanatul pica.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!