Apocalipsă şi creştinism

Ţin conferinţe aici, la Universitate, în faţa unui mare auditoriu. Nu mă recunosc atunci când proferez blasfemii de la amvon. Acestea sunt atât de mari, încât acestor copiii nevinovaţi li se face părul măciucă. În timp ce hulesc, îmi amintesc cum lucram acasă cu evlavie la o apologie a Sfintei Scripturi şi a Apocalipsei. În orice caz, un demon cumplit pune stăpânire pe mine ori de câte ori mă urc la pupitru şi sunt atât de slab încât sunt nevoit să mă predau lui... Spiritul meu de hulă va fi satisfăcut numai dacă mi se va permite să predau ateismul în mod oficial ca profesor.

Bruno Bauer în scrisoare către Marx (6 decembrie 1841)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predicţiile se fac de mii de ani. Biblia e plină de predicţii, de profeţii despre Apocalipsa. Nostradamus le făcea prin calcule astrologice sau calcule numerologice. În ce mă priveşte, eu mă bazez pe o intuiţie în care cred. Noi toţi avem abilitatea asta de a trece dincolo de lumea fizică şi a avea viziuni despre ce ne aşteaptă şi ce este în viitor. Important este să ai încredere în destin, să nu-ţi fie frică să te vezi urcând pe cele mai înalte culmi, să trăieşti viaţa din plin, să încerci toate lucrurile frumoase, să nu-ţi fie frică să aspiri la lucruri extraordinare. Dacă mergi pe principiul ăsta, se va întâmpla şi în viaţa ta ceea ce gândeşti.

citat din Carmen Harra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce bun cuvântul?

La ce bun cuvântul?
O gâză cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriaşilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva, mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile, înhumările, execuţiile merg şi fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, preşedintele, alţii şi alţii,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare, postmoderniştii, păi vezi?
Trece un violonist şi râde din vioară. Pe acoperiş.
Vine Picasso şi râde cu penelul. Gâza mea râde şi ea,
Nu-i prea-nţeleaptă, dar se descurcă şi fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci – cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte.
Haosul este şi el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate,
Se poate şi fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul şi Sfârşitul

Mai înainte de orice început
Din veşnicie am fost aşezată
Şi Fiinţa Mea — totu-a făcut
Din nu-ul stins şi nevăzut
Şi din lumina nou creată

Căci Eu eram la început
Cu Tatăl dar şi împreună
Nimic când nu era văzut
În univers necunoscut
Făcut apoi de a Mea mână

Începutul şi Sfârşitul iată Eu
Am fost şi sunt în Univers
Şi sunt de-a pururi Dumnezeu
Născut din veci de Tatăl Meu
Prin planul Lui Sfânt şi ales

În Psalmul doi iată m-ascund
Şi-n Evanghelia după Ioan

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă de toamnă

A venit toamna, cu copaci desfrunziţi
Păsările se duc ca nişte copii nedoriţi.

Ploaia şi vijelia şi-au ieşit din ţâţâni
Miroase-a zăpadă timpurie la stâni.

Parcurile au degradeuri de-aramă şi aur
Frunzele zornăie ca nişte monede-n tezaur.

Le scutură vântul şi cad la pământ...
Felinarele din ce în ce mai palide sunt.

Amurgul e mov ca oul de Paşte
Bacovia sudează ţigări printre sfintele moaşte.

Bunici zgribuliţi, cu copiii de mână
Merg iarăşi la şcoală – ce demon îi mână?

Prichindeii se vor ruşina cu ei într-o zi
Şi, fără să se uite-n urmă, îi vor părăsi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasma ce a fost vărsată

Isus e Sfetnic, Minunat (Isaia 9)
Isus e Cel Adevărat (Apocalipsa 7)
E Calea, Uşa şi Lumina (Ioan 14:7; 15:8)
E Capul, Temelia, Rădăcina (1 Corinteni 3:11
Emanuel îi spune Lui (Matei 1:23)
El este Unsul Domnului (Fapte 4:26)
Isus e Domn, Cârmuitor (Matei 22)
În Psalmul douăzeci şi trei - Păstor (Psalm 23)
E Domn al Păcii şi e Soare (Isaia 9)
E Viţa, Viaţa viitoare (Ioan 15:5; 14:6)
Alesul e al meu Hristos (Isaia 42)
E Sfântul, Acel credincios (Luca 1:35)
Alt nume - Silo denumit (Geneza 49:10)
Şi Împărat Neprihănit (Evrei 7:2)
Isus este Învăţător (Matei 13:3)
Prorocul, Sfântul Sfinţilor (Daniel 9:24)
E Cel Dintâi care deschide (Apocalipsa 22:13)
Şi Cel din urmă ce închide (Apocalipsa 22:13)
Domnul Isus e Preaiubitul (Matei 12:18)
E Începutul şi Sfârşitul (Apocalipsa 22:13)

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

vine pe scara 7 Richter
din interiorul tău
singura dată
când
ai tăria să-l priveşti pe Dumnezeu
fix în ochi şi-i promiţi că
te vei schimba
e ca şi cum ai vedea în depărtare
o lumină şi ai vrea
să o prinzi cu mâna
speranţa creşte ca o flacără
luminând în interior dar
nu poţi face nimic
între tine şi Dumnezeu
e doar o rugă
un dangăt de clopot
ce urcă şi coboară
spre un cer fără margini
întunericul îşi resfiră umbrele
fără să ţină cont de nimic

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina de nuntă

De Mântuitor grăită, pilda nunţii din Scriptură,
Străbătând a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gură...
Mai întâii ai Lui apostoli, apoi mii şi mii de clerici
Au rostit-o la răspântii, au citit-o prin Biserici,
Au cântat-o-n, Evanghelii, să primească fiecare,
Tânăr şi bătrân în viaţă, bun şi răul, mic şi mare,
Aurul înţelepciunii ce L-a dat Mântuitorul,
Grăind pilda cu Împăratul care şi-a nuntit feciorul.
Mii şi iarăşi mii de oameni, vieţuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu înţelesurile-i multe;
Însă oamenii-ascultând-o, au făcut ce fac într-una,
Primind razele de soare, razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa, - fie mări, fie izvoare,
Sau mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
Căci aceasta: fie apă, fie soare, fie lună,
Fie floare miresmată, - toate vor ceva să spună...
Dar, câţi oameni, privind Cerul cel cu soare, lună, stele,
Şi pământul cu-ale sale, înţeleg ce le spun ele?...

Căci şi-acestea spun o pildă cu-înţeles adânc, de taină,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa

"El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi." (Apocalipsa 21:4)

Am trecut examenul cu bine.
S-a sfârşit serbarea cu-al ei treapăt.
După-atâta muncă şi suspine,
Am luat vacanţă fără capăt.

Ochii noştri, de şcolari sfielnici,
Scaldă-se în lacrima iubirii.
Nu mai suntem oamenii vremelnici,
Ci plutim în slava nemuririi.

Toate-s noi: şi cerul şi pământul.
Viaţa însăşi s-a-nnoit. E alta.
Alergăm cu sufletele-n vântul înnoirii.
Duhul e unealta.

Lângă noi, Isus, Învăţătorul,
Lacrima ne-o şterge şi ne-arată
Toate frumuseţile, ce dorul

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picaj în sumbru

Foşneşte în clipociri frunze de frunze linul, tot din creţe unde,
De pe cupola infinită ca metal topit ce fierbe în molcom
Sub spaţiul sumbru, apăsat de gri în vapori ca de la candele de dom
Dintr-o biserică tăcută, apocaliptică, fără hotar, sau nesfârşind niciunde.

E în Univers, pe o planetă de undeva, vâltoarea de-un întins deşert lichid,
Ce începe în hulă să înteţească în dune uriaşe picuri prinşi în valuri,
Ce se împing până se sparg să-şi sufle spuze în înspumate raluri
Peste-un mormânt de abis, de pasăre de oţel, profund, cu pântecul livid.

Picase navă de pe cer, pierdută lumii, în strigăte de deznădejde, de oroare
De atâta singuratic, fără a bănui că pasageri vor deveni deodat' martiri
Chiar de înălţau, în multe limbi şi fel, de cruci, cu rugile priviri...
S-au stins în naosul adânc de ocean, disimulat într-o biserică oarecare.

Se plânge în şuvoi de lacrimi suflet adunat dintre părinţi, copii, soţii, prieteni dragi,
Rămaşi să poarte greu lăsat de gol apăsător, straniu pezant prin lipsă
În gând, nemaisfârşit de întins, imagini de inexistent ajunse un nu pe-un necrolog de listă
De trup, cu trup, încleind cu visele într-un tot, în sângele prelins din pântec de oţel în picuri roşii... fragi.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincioşilor

"Voi sunteţi copii" (Romani 8:14)

Credincioşii chiar şi vii
Sunt ai Domnului copii
Au primit prin Sfânta vrere
Un Duh nou de înfiere.

"Voi sunteţi sfinţi" (Romani 1:7)

Cei chemaţi poate nu ştiţi
Voi Îi sunteţi preaiubiţi
Chemaţi, voi ca sfinţi să fiţi
Har şi pace să primiţi.

"Voi sunteţi mlădiţe" (Ioan 15:1)

Eu sunt Viţa, vi s-a spus
Chiar de Domnul nost' Isus
Voi mlădiţe-n roade pline
N-aveţi roade? Nu e bine

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Şi chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus şi plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâţi văzând cum Fiinţa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit şi schingiuit
Purtându-şi crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viaţa pentru noi să-şi dea

Slăbit de chin şi dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deşi se vrea blând şi supus

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc sadic

Arunc un picior în urma drumului.
Cu celălalt alerg nebuneşte spre mare.
Trag drumul bucată cu bucată dintre valuri,
mi-l pun în spate
şi râd de piciorul rătăcit care mă caută.
Legătura unică dintre setea mea şi mărul lui Adam
este acest picior separat, părăsit,
care aleargă printre alte picioare,
puzderii de picioare, căzute pe plajă.

Scot din mine omul mic.
Din el scot alt om, infinit mai mic.
Vreau să ajung la pruncul însetat de lapte
care-şi caută mama.

Mi-am ascuţit unghiile atât de bine încât,
mi-am tăiat cu ele o mână.
Am aruncat-o in mijlocul mării,
dar valurile înalte cât salcia de lângă mine
mi-au repatriat-o.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slava Celui Prea Înalt

Gloria şi slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viaţă omului i-a dat
Şi-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — şi viaţă şi lumină
Căci doar El croise planul
Şi cerul în tot înaltul
Flori de foc şi de lumină

Gloria şi cinstea şi onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul constituie un organism aflat într-un echilibru perfect, alcătuit din fenomene a căror natură se bazează pe un sistem de şapte: şapte note muzicale, şapte culori în spectrul luminii albe, şapte mari grupe atomice. Al şaptelea val este cel mai puternic, întrucât adună în contracurent toată apa primelor şase. Există şapte vârste ale omului, şapte ceruri şi şapte etape ale progresiei mentale; şapte continente, şapte mări, şapte păcate capitale, şapte mari înţelepţi ai lumii, şapte zile ale săptămânii, şapte arte, şapte paragrafe în rugăciunea Tatăl Nostru, şapte vaci slabe şi şapte vaci grase, şapte preoţi cu şapte trâmbiţe înconjurând zidurile Ierihonului timp de şapte zile, iar în a şaptea zi, de şapte ori suflând în trâmbiţe de câte şapte ori. În Apocalipsă, găsim şapte biserici ale Asiei, şapte peceţi şi şapte molime. Înţelepciunea orientală ne-a adus învăţătura deja larg acceptată a celor şapte chakre ale omului.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara sufletului II

Urlet în somn; prin aleile negre se prăbuşeşte vântul,
Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,
Violete nopţii rouă sting stelele din jur.
Adânc răsare râul, argintate vechile alei
Şi ale oraşului turnuri. O blândă beţie
În plutinda barcă şi în întunecatele strigăte ale mierlei
În a copiilor grădină. Deja ţesutul violet.

Festiv curg apele. O ale luminişului umede umbre,
Animalul în trecere; înverzite, ramuri de flori
Ating cristalina frunte; străvezie legănătoare barcă.
Încet soarele sună în nori trandafirii pe deal.
Marea e tăcerea pădurii de brazi, serioasele umbre pe râu.

Puritate! Puritate! Unde sunt teribilele căi ale morţii,
Groaznica tăcere a pietrei, stâncile nopţii
Şi neliniştitele umbre? Strălucitor abis de soare.

Soră, te-am găsit într-un singuratic luminiş
A pădurii de amiază şi mare era animalului tăcere;

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele zilei

ELEGIA MĂRII

Catargul meu pustiu şi-a falţuit lumina
Bizar dansând împleticit în pas de pipăruş,
Pe val razele-şi pictau fluoresceina,
Strident vocaliza-n albaştri nori un pescăruş.

Luceafărul ar vrea să se fixeze-n mare
Când vântul îl îmbrăcă într-un cânt de matelot,
În sinea mea mai pun pe sânii tăi o floare
Naiv şi sincer, ca cel mai convertit bigot.

Spre barca ta mă împinge valul dintr-odată,
Scapără-n mine emoţiile o scânteie.
Tu şoaptă prefăcută-n lumină tulburată
Te-ascunzi în semicercul aprins de curcubeie.

Te-ademenesc în lumea mea îndepărtată,
Să rătăcim pe ştraifuri de-amurg pe Marea Neagră,
Cu o corabie prea mult înstrăinată,

[...] Citeşte tot

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!