Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Calea Lactee și poezie

Citate despre Calea Lactee și poezie, pagina 2

Textele de mai jos conțin referiri la Calea Lactee și poezie, dar cu o relevanță mică.

Singur ca norul rătăceam

Singur ca norul rătăceam
Ce peste văi plutește-n zbor
Și am zărit pe când treceam
Narcise galbene covor;
Pe lângă lac, sub codrul mare
Dansând în briză și-n răcoare.

Și-așa cum stelele lucesc
Calea Lactee luminând,
În șiruri lungi se răspândesc
La golful mării ajungând;
Și zece mii am văzut clar
Cum capul și-l mișcau sprințar

Valuri în golf dansau încet
Dar nu ca ele de voios
Ce bucuros e un poet
Când vede un peisaj frumos!
Și n-am știut când am privit
Că sufletul s-a îmbogățit.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Favorite Poems Paperback" de William Wordsworth este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.

Pasiune onestă

străbat cu cuvântul drumul spre excelență
litere sincronizate se transformă-n epopee
mă hrănesc cu poezia cu nespusă opulență
cu visele de iubire să ating calea lactee.

pasiunea scrisului o voi duce-n mormânt
să simtă și pământul emoțiile mele
n-am să las tăcerea să fure din avânt
sunt cu toată firea îndreptată spre stele.

poezia poartă-n ea scene din teatrul vieții
precum munții cu filoni de generozitate
presar cinstire pe zorii dimineții
succesiuni de lumina și onestitate.

păstrează-mă Doamne în preajmă cu poeții
ei mi-au transmis mereu gânduri de libertate.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Stihuiri

Pe spații astrale
Îngerii amplifică
Iubirea în versuri

Dau lumina divină
Pentru fiecare ins
Brazdă la brazdă
Revelație în vogă
Făcând din cuante
O șansă multiplă
De inițiere sacră

Până la greabănul
Căii Lactee
Fiecare ar putea
Accesa infinitul
Peste vârful unor
Statui megalitice

În versetul următor

[...] Citește tot

poezie de (17 ianuarie 2018)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Calea Lactee

Grămezi de stele
Aranjate-n brațe spirale,
Lentilă văzută dintr-o parte...
Aceasta este galaxia
X – în Univers
Ideal de a fi casa
Atâtor planete

Ce se învârtesc
Acum și întotdeauna
Lângă sateliții lor...
E sursă de inspirație
Atâtor poeți visători de pe Terra,

Luminând cerul nocturn,
Astru lângă astru...
Calea Lactee,
Tăcută galaxie,
Emanând speranță,
Eternă existență...

acrostih de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Nu mai am încredere în Aerul din comete, din mafii / constelate, nu mai am speranță nici în aerul Căii Lactee, / nici în cohortele ei de preoți, de sub ale morții măști / cu spăimos-dințoasă respirație, nu mai pot crede / nici în puii de aur ai Cloștii Stelare, nu mai pot crede / nici în taurii ce – dezbinați, ori din adâncă prostie – / rarisim biruie leii costelivi, jigăriți, dar în haită, / nu mă mai puteți convinge nici de existența muzicii / de sfere din Lyră, nici de necesitatea imperiilor – / infernale găuri-negre ale planetei noastre, cea de toate / istoriile, dar mai am speranța re-unirii Daciei mele, / dar mai am încredere-n faimoasa-i știință de a face / nemuritori, dar mai am convingerea că-naltul spirit / justițiar-valah rămâne-n mine, în unchiul meu, / Maximin Thracul – cap al imperialei Dinastii Dracula – / și-n vărul meu după mamă, Vlad Țepeș, cu care se crede / că-i rudă și contemporanul meu, prințul Charles / de Marea Britanie...!» ‒ (XXX) Și contemporanul meu, prințul Charles... / 4 aprilie 2012
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 46 sq.).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer»
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epopee

urmez Calea Lactee să trec de genune
turmele de vise pasc pe pajiștea nopții
aspir cu nesaț stelară minune
schimbând în lumină sinistre concepții.

nu-i târziu să fiu val de lumină
să luminez pământul cu gândurile mele
iubirea divină o am în albumină
pacea cerească îmi cântă sub piele.

nu-i târziu să meșteresc poeme
le dau culorile din curcubeie
să dăinuie și dincolo de vreme
cu romantism năvalnic de femeie.

sunt epopeea ce se scurge din condeie
fiecare cuvânt o plângere încheie.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Poem delirant

Într-o vineri era marți
În altă miercuri era luni
Și delirau cuvintele în turle
În discordanță sau aiurea
În anti fază sau pe dos
Sâmbăta era un fel de joi
Dumineca în sinea ei
Devenea și ea confuză
Cu anotimpuri în neclar
Ca-n vremurile tulburi
Geografia mergea razna
Istoria și mai aiurea
Prin cele mii de ferestre
Ce se deschideau în vid
Se inversa estul cu vestul
Se răsturna nordul în sud
Un șoc teribil s-a iscat
În universul proxim
O dezordine de parcă
De curând Calea Lactee

[...] Citește tot

poezie de (24 septembrie 2015)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Jeleu poem

oamenii nu beau
ci doar mută lichidul
dintr-un vas spart într-altul, irosindu-l

oamenii nu vorbesc, fac aerisire cariilor
nu se sărută, își fură aerul
nu își dau mâinile, și le iau

selfie? doar astupă oglinzile
temându-se de absența memoriei ăstora
și cred conturul lor reflexia precisă

oamenii nu se înjură
nu se bat, nici ucid, ci doar au ceva tot trăgând
un covor de sub tălpi - crezându-l zburător

oamenii nici măcar nu sunt convinși
că sunt oameni, cineva totuși
ar trebui să le spună

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Transfigurare

strâng lacrimi în mine parcă-s o fântână
nu sunt vedetă nu sunt celebra divă
cred în Dumnezeu n-am fost nicicând păgână
vreau că speranța să nu fie tardivă.

vreau plângerile mele să le ridic în faimă
suspinele să le transform în cântec
cu moartea în suflet să nu am spaimă
cu veselia versurilor să o spintec.

vreau lacrimile mele să oglindească stele
care pier pe cerul stingher și neajutorat
din cuvinte ferme am făcut proptele
când lumini solare m-au transfigurat.

pe Calea Lactee apar ca o părere
melancolie violet pictată pe sfere.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fantezii în grădina secretă

în grădina secretă luceferi se scaldă în rouă
pregătind pentru lume fanteziile mărețe
cerul își mărturisește catapeteasma nouă
calea lactee răspândește norii de tandrețe.

stele se cuibăresc în cuib de rândunele
ar vrea și ele să zboare prin magic univers
s-au strecurat tiptil în gândurile mele
cu iubirea lor mai luminez un vers.

ramuri se leagănă nu vor să se culce
vântul ștrengar se joacă între corole
albinele în stup prepară visul dulce
timpul presară frenezii în console.

îndrăgostită-s de viața din noul mileniu
e atâta vrajă și dorul vrea să fie geniu.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Cresc lumile sub lupa poetului

precum buruienile în lanul fermierului
parcă în ciuda erbicidelor
din ce în ce mai totale
chiar și deșertul se poate lăuda acum
cu drumuri din asfalt și lăzi frigorifice
pline cu red bull și coca cola
iar cămilele first class au evoluat genetic
ronțăind nisipurile dunelor
ca pe misterul unei ploi cu asteroizi
în miezul unei furtuni solare

știrile curg pe fond galben
precum cădeau bombele cu napalm în vietnam
în timp ce caravanele merg prin calea laptelui
spre cine să mai știe care clienți galactici
cu dare de stele

oricum
dincolo de pustiul acesta
nu mai e loc de nicio oază

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Venind de la Xiamen și privind marea albastră

Cățărat pe muntele Jueshi, cu fața spre răsărit,
Contemplu oceanul albastru, nemărginit.
Valurile dansează cu melodice mișcări;
Insule veghează-n freamătul undelor, sonor.

Copaci peste copaci cresc din stâncă-n stâncă;
Abundență de iarbă de aici până departe-n zări;
Peste creste vânturile toamnei oftează-încetișor;
Talazuri înalte se-avântă să doboare de pe cer, alb, un nor.

Ziua – soarele, iar noaptea – luna
Par să se nască din apa oceanului, adâncă.
Calea Lactee și un întreg cer de stele, zâmbitor,
Se scufundă-n mare, unde-adorm.

Sunt fericit că pot privi toate-acestea!
Fredonez acest poem și mă simt nemuritor.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poem Irinei

Irina, lumea aceasta este a ta,
Cu fluturi și flori,
Cu inimi și zâmbete,
Cu stele desenând Carul Mare,
Cu gândurile aruncate în Carul Mic
Și duse pe Calea Lactee,
Prin dumnezeiesc legământ.
Calea Lacte, da, lumea în care sufletul tău poposește
În nopțile în care te zbați între
Somn și nesomn.
Alergi ca o amazoană
Printere comete, îngeri, printer quasar
În galaxiile pe care
Destinul ți le-a desenat în color vii.
Lumina îți aparține și Dumnezeu îți este aproape,
Pentru sufletul tău bun.
Pentru tine au miros florile
Și fluturii își ântind aripile
Îndepărtând de pe pleoape
Praful furtunii

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Una-i sexul, iar cu totul alta amorul

dar profesioniștii sunt cu duiumul
teoretizând labiile ca pe o propoziție verificată
deși niciunul dintre ei
nu este mai perfect decât un vibrator profesional
confundând aiurea buzele însetate
cu un amforă de vin
și calea laptelui
cu dărnicia sânului

e ca și cum ar încurca slănina
cu mușchiul file
în teoria grătarului

apoi dragile mele
eu mă pricep doar să vă iubesc
ca pe niscai zâne numai bune de tăvălit
printre aripioare de fluturi și libelule
pe un câmp aspru ca o grapă
sau ca pe un rug care ne așteaptă
păcatul

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Una-i sexul, iar cu totul alta amorul

dar profesioniștii sunt cu duiumul
teoretizând labiile ca pe o propoziție verificată
deși niciunul dintre ei
nu este mai perfect decât un vibrator profesional
confundând aiurea buzele însetate
cu o amforă de vin
și calea laptelui
cu dărnicia sânului

e ca și cum ar confunda slănina
cu mușchiul file
în teoria grătarului

apoi dragile mele
eu mă pricep doar să vă iubesc
ca pe niscai zâne numai bune de tăvălit
printre aripioare de fluturi și libelule
pe un câmp aspru ca o grapă
sau ca pe un rug care ne așteaptă
păcatul

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Apollinaire se plimbă prin satul meu natal

Nimicul
nu-i
totuși
un
răspuns

La
atâtea
întrebări
nerostite
ale
tăcerii

Doamne
și eu
tac
în
numele
tăcerii

[...] Citește tot

poezie de din Poeme de-aprins focul (2 mai 2011)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Pereche mi-e poemul...

Se leagănă un cântec pe-o vioară, precum un prunc în brațe de lehuză,
Eu strâng în brațe goale de vădană, buchet de lacrimi răstignit pe buză;
Pe urmele de sare trec luntrașii, într-un cortegiu fără destinații,
Prin ploaia rece azi, îmi număr pașii și nu mai am cui cere explicații.

Sunt dumnezeii duși la balul novei, sărbătorind renașterea sublimă,
Pe fruntea mea mai plânge înc-o slovă, îndoliată, fără ritm și rimă.
Iar sfinții și-au luat liber de la rugă, icoanele sunt goale și sinistre
Și îngerii, de frig, o iau la fugă, câlcând peste pomeni și acatiste.

Un clopot se mai leagănă apatic și glasul Sarei, stins se mai aude
Și nu mai înțeleg, menirea care-i, a vieții, când pământu-i plin de iude?
Eu unde să m-ascund să-mi plâng amurgul și unde să găsesc un colț de pace,
Când doar tăciuni și jar mai paște murgul și iarba în cenușă se preface?

Nu mai am cer, secat-au mări și-oceane, și luna s-a mutat într-o poveste,
Giganta roșie înghite vechiul soare, pădurile sunt măcinate de tempeste.
Calea Lactee e-n degringoladă, mor universuri, alte lumi să nască,
Aceleași holograme la paradă, vor defila, destine să sluțească.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Bliț secundar

multă vreme am fost prizoniera unghiului trist
iar această bucurie m-a întors cumva pe dos
masa mea de scris e prea netedă scaunul prea înalt
și scrumiera prea plină

cînd un soare străin îmi vinde lumină
și lunile celor o mie și una de nopți te țin în mine
cu magneți și sîngele tău purpuriu curge
prin mine ca și cum ar străbate calea lactee

deși nu exiști și tot ce am e o vedere din culise
ca scena aceea de la țară în care am văzut prima oară
cum se taie porcul și urletul lui desființa o țară
orice soi de credință sau de sens

porc despre care tata zice și acum că a avut
o depresie și trecutul oricum trebuie înmormîntat
în speță mîncat digerat sau dat la poezie
bucuria mea de azi e singură e mare impunătoare
ca ușa de la inima ta sau de intrare la teatru

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trezie

fiecare clipă e ca un cocoș ce cântă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ții în mâna ta stângă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut și Ceres e bolnavă și miroase
a brad uscat
e liniște și cometele scârțâie ca niște sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă și printre toate micuțele flori galbene
printre peștișorii din micul iaz
unde am întârziat privind atât de fericită, de parcă eram o driadă

printre arbori plâng secolele și poeții,
totuși cocoșul cântă
a ploaie, a dimineață și încă ceva ce nu mai țin minte
un șir de animale de curte plouate și triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sunt o inimă a nimănui în care intră soarele
și merg să culeg brândușe

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suie Clipa în miraj

Te iubesc și iar mă-ndrept,
unde inima-mi șoptește.
Mângâi fluturii din piept;
viața, încă mă trezește!
Luna mi-este credincioasă,
haruri îți încondeiez,
Când pe bolta mea duioasă,
gând cu gând încă visez.
Desfac stele, norii plasă,
șevaletul... Și pictez.

Chipul tău, undă curată,
'n care pescăruși plutesc,
Taină-a perlei prelucrată,
în canatu-mi sufletesc,
Mă seduce și mă cheamă
să-ți fac țărmul cât mai lin;
Umerilor, mi-ești năframă;
gleznelor - nisipul fin.
Și întreaga dioramă-mi dă, emoții! De preaplin.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Calea Lactee și poezie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook