Camelia Opriţa despre anotimpuri

Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă

Revărsarea lină a ninsorii
este o continuă alunecare a visului.
Urc pe fiecare fulg care coboară
până la prima ninsoare a copilăriei...
Acolo mi-am regăsit săniuţa...
ruginise...
Uliţa cu garduri de lemn
era neumblată.
Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă.
M-am grăbit să întâmpin soarele,
răscolind bolţile nalte ale cerului
în căutarea copilăriei.
Aer e timpul nevăzut ce bate în turnul
de cărbune al artistului.
N-am uitat cât de mult m-a durut
un refren abandonat, în stare de funcţionare.
Cheltuim energie pentru a îndura
anumite situaţii, considerând că
suntem puternici, când cea mai potrivita
alegere pe care o putem face este

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (6 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!