Camelia Opriţa despre muzică

Efectul unei cărţi asupra noastră este real doar atunci când simţim nevoia să-i împărtăşim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simţim toate acestea, poveştile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparţine nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citeşte sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citeşte. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceştia.
Noi suntem povestea cărţii. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea şi mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alţii să citească şi să lase o moştenire.

Tot ceea ce scriu aparţine oamenilor, eu sunt doar curatorul!

finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Opriţa (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.

Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,

dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,

să cânte mugurul în inima ierbii.

Camelia Opriţa în Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindele româneşti de Crăciun sunt stelele ce cântă cu harpa lor de zăpadă îngerilor. Steaua Naşterii Domnului este steaua care ne călăuzeşte să găsim calea către Adevăr.

Camelia Opriţa în Niculiţă – Copilul zăpezilor (decembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

(lui Constantin Brâncuşi)

Pasărea timpului

se desface în cântecul dălţii,

se roteşte în lumina stelelor de piatră,

lepădându-şi încremenirea:

Uitaţi-vă la cer, cerul trăieşte!

Are aripi în numele celui ce i le-a modelat.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorcându-mă pe pământ fără tine

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri, WordPress.com (2020)
Adăugat de Dobrin Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Bukowski, este poetul care,, cântă'' vocile tuturor călătorilor prin lume în poeziile sale. Este ţigara apinsă lungă ani de zile, milioane de sticle cu bere, kilometri şi sute de romanţe de iubire prin moteluri. Este una dintre cele mai emoţionante voci pe care le puteţi citi.

aforism de Camelia Opriţa din Dowry - WordPress.com (9 martie 2009), traducere de Camelia Opriţa
Adăugat de Marina Louise Bukowski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gian Luigi Zampieri - Dirijorul care a ştiut să aducă o contribuţie solidă în istoria sonoră a vieţii umane. Ca prin farmec, el transformă spaţiul arid şi imuabil al scenei reale într-o suprafaţă maleabilă şi diafană.
Gian Luigi Zampieri - Maestrul în slujba metaforelor muzicale.

citat din Camelia Opriţa (21 iunie 2021)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băsmăluţa cu zorele

-I-am cusut măicuţei mele
Băsmăluţă cu zorele.
Narcise cu guleraş
Ce au chip de îngeraş.

Buchete de ghiocei,
Brânduşe şi brebenei.
Ochi de frezii parfumate
Ce zâmbesc înviorate.

Flori mărunte, colorate,
Le-am cusut în fir pe toate.
Şi un flutur am cusut
Cu aripi deschise mult.

Mărgărit în doi cercei
Cu chenar din stânjenei.
Botine din toporaşi
Pentru micul fluturaş.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din din cartea cu acelaşi nume – Băsmăluţa cu zorele - (2011)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele olteneşti le-am descoperit de la mama mea la o vârstă fragedă. În ele am recunoscut glasurile apelor de la Olt; glasuri cristaline care îmbrăţişau şi scăldau pâmântul românesc cu toată jalea şi acurateţea lor...
Maria Lătăreţu este însăşi legenda în carne şi oase care şi-a pus dorurile pe apele Oltului, dând totodată glas de ciocârlie doinei româneşti.

Camelia Opriţa în WordPress.com, Odă satului românesc
Adăugat de ElenaElena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,
ridicând pod peste sufletele lor;
ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.
Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei
nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –
iubire.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (iulie 2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei furnici cu pălării

Roua toată risipind
În tufiş de levănţică
Pisicuţa noastră mică,
Are blană de argint.

Vai ce straie lucitoare,
De l-ar ţine-ntreaga zi
Să se joace cu copii,
Motănelul meu de soare.

Trei furnici cu pălării
Umblă-n sus şi umblă-n jos
Cu un bob aproape ros
În palat de păpădii.

Haide, trage, surioară,
Zise sora cea mezină,
Vine ceasul pentru cină
Şi ne facem de ocară.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (6 iunie 2020)
Adăugat de Ioan Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.
( Cântec )

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Constelaţii Diamantine - Revista de cultură universală - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trece între două jocuri copilăreşti...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Mă joc cu alţi copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilăreşti.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Şi vor fi fără sfârşit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile îşi lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş putea înţelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
şi aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferinţa ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârşească într-o dimineaţă rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ştergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aş putea înţelege centrul universului fără tine
cum nu aş fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închişi.

Mi-ai spus odată să-i închid la suferinţă, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieţii.
Ştiu că apele pământului se unesc

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vină are iarna?

Suflările tale
sunt moi şi calde,
Inima îmi răvăşeşte gândul
că pot înflori
în ninsoarea ta.

Copilăria mea umblă desculţă
în freamătul nins al iernii
şi lumea o iubeşte.
Iubesc ninsoarea asta...

Ce vină are iarna
că înfloresc
sub ninsoare ta?

Suntem între cer
şi ninsoare,
suflările tale albe
îmi încălzesc
braţele de fildes.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părţi din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu înţelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de de profundă,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Dragostea este muzica sufletului (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!