Pământul s-a născut din clipe încrâncenate pentru a oferi vieții armonia necesară, însă omul a devenit cu bună știință ostaticul unui anotimp inventat de el.
Planeta nu are nevoie de inteligență artificială, ci de fondul autentic al omului; Pământului îi este dat să fie pământ după înfățișarea anotimpurilor care i-au fost date.
Camelia Oprița în Omul a făcut din știință armă de distrugere, jurnal (aprilie 2020)
Adăugat de Dobrin Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura i-a creat pe oameni să-și dorească totul și să nu poată realiza totul. Așa s-a născut teatrul.
Teatrul nu este un tărâm al realității, ci o lume de carton, clădiri de pânză, și cer de hârtie. Dar este un tărâm al adevărului; Iată inimi umane în culise, inimi umane în sală, inimi umane pe scenă.
Camelia Oprița în Ecce homo (2017)
Adăugat de Paolo Dora Proietti
Comentează! | Votează! | Copiază!
A nu-ți mărturisi cât ești de singur trebuie să vezi în iubire purificare și spiritualitate care nasc lumină în fuga nesățioasă a vieții. Viața!... care nu vede pământul sub tălpile ei, nici pasărea îmblânzitoare de timp.
Din eroism pentru viață devii și pasăre și cerșetor de iubire.
Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romantic este visătorul incurabil, și cine l-ar putea judeca? Țara în care trăiește este visul: toate păcatele sale sunt idealurile unei iubiri nevinovate, unde poezia devine operă de artă, născută din inima templelor stela..
Și cine l-ar putea înțelege mai bine dacă nu visul în care s-a aventurat?!
Nu există lume exterioară dacă nu există și una în interiorul tău.
Camelia Oprița în Recurs pentru Infinit
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
A-L percepe pe Dumnezeu
A accepta intelectualul, culturalul și emoționalul înseamnă a-L percepe pe Dumnezeu, Forța tuturor forțelor până acolo unde sâmburele, din instinct, își îndreaptă embrionul spre suprafața pământului de a da rod și continuitate vieții.
Lărgindu-ne perspectiva gândirii juste, citadela sfărâmată a stelelor reprezintă energia frumuseților viitoare în care se naște viața, din altă viață nevăzută.
poezie de Camelia Oprița din Jurnal, Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare (decembrie 2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!
Priviți răsăritul și apusul soarelui ca pe un spectacol al efemerului, ca pe o scenă pe care oamenii urcă zgomotos și trec tăcuți în uitare, un spectacol în care culorile se nasc și mor în freamătul soarelui.
Priviți răsăritul și apusul soarelui ca pe un spectacol al cerului atâta vreme cât sunteți înăuntrul timpului, combinați frumusețea din interiorul vostru cu o sinceritate perfectă în relația cu Dumnezeu.
Camelia Oprița în Răscolim trecutul pentru a inventa viitorul ( din cartea Zidul gândurilor ) (2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pandemia Covid-19 este copacul care ascunde pădurea. De ce copacul care ascunde pădurea?..
Prevăzuseră totul. Nu doar pandemia unui virus necunoscut care coboară din cerul senin, ci tot ce se va întâmpla după aceea; Supravegherea în masă și controlul cetățenilor din întreaga lume până la suspendarea drepturilor constituționale.
Acest nume nu a fost ales întâmplător, deoarece așa cum vom vedea mai târziu, din această pandemie se va naște un sistem politic complet autoritar în care nu este permisă nici cea mai mică disidență.
"Nimic nu va mai fi ca înainte".
Lumea care va ieși din această pandemie va fi una în care nu va mai fi loc pentru disidență. De fapt, se prevede nașterea unui autoritarism global în care cetățenii înșiși vor preda drepturile lor fundamentale guvernelor în numele unei pretinse securități.
Pașii următori: microcip și guvern unic în lume.
Camelia Oprița în Palimpsest (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai o mie de motive să recunoști că nu te-ai născut înainte și după națiune, ci ești o parte din piatra din care s-au născut păsările și I n f i n i t a t e a lui Brâncuși. Piatra a sfidat furtunile, rămânând pe loc, iar părți din ea au devenit infinit și zbor sub dalta sculptorului. Națiunea înseamnă putere: pământ de care nu poți fugi ca de o iubire eșuată, pământ pe care nu-l poți înstrăina unor visuri de împrumut, că n-ai să te maturizezi niciodată.
Camelia Oprița în Așa am învățat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A accepta intelectualul, culturalul și emoționalul înseamnă a-L percepe pe Dumnezeu, Forța tuturor forțelor până acolo unde sâmburele, din instinct, își îndreaptă embrionul spre suprafața pământului de a da rod și continuitate vieții.
Lărgindu-ne perspectiva gândirii juste, citadela sfărâmată a stelelor reprezintă energia frumuseților viitoare în care se naște viața, din altă viață nevăzută.
Camelia Oprița în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
În Dumnezeu se găsește Adevăr, Înțelepciune, Libertate, Iubire, iar El din toate acestea a clădit omul, și i-a dat anotimpurille; toate la rândul lor au fost date timpului.
Astăzi, libertatea desăvârșită există doar în două lucruri: zborul păsărilor și gândul omului. Două ingrediente de bază care au călit visul - această fluiditate a gândurilor care se prelungesc cu alte gânduri până la obținerea unei imagini de ansamblu a infinitului.
Este posibil ca din aceste lucruri să fi luat naștere idealismul esențial.
Camelia Oprița în Viața e un timp numit libertate (Fuga omului de adevăr este fuga de a nu mai fi om)wordpress.com (8 martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimistul este prospețimea adâncurilor intime ale ființei, infinit-poezia sau nebunia interioară a sufletului ce determină un armistițiu cu moartea. Nu se mulțumește cu un elogiu permanent adus lirismului său lăuntric, ci se transformă într-o fluiditate amețitoare, urcând dintr-o înălțime spre alta. Timpul capătă un ritm intens și plin până la rupere: iată cum timpul trece dincolo de flacăra născătoare de luceafăr.
Camelia Oprița în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cetatea spirituală a sufletului artistului se construiește din rădăcinile obârșiei: așa s-a născut Coloana Infinitului, ridicată din ''mărgele'', denumire dată de sculptorul Constantin Brâncuși modulelor de piatră ale Coloanei Fără Sfârșit care reprezintă partea principală a trilogiei Ansamblului Monumental din Tg. Jiu.
Pasărea Sufletului înfățișază descătușarea zborului din piatră a spiritului românesc cu o puternică autoritate spirituală: Uitați-vă la cer, cerul trăiește! Are aripi în numele celui ce i le-a modelat.
Camelia Oprița în Însemnări din inima Olteniei
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respectarea obiceiurilor și tradițiilor românești este un ajutor, nu un obstacol. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoșii lor. Sunt ca dulceața fructelor coapte, ca pâinea și sarea în bucate oferite oaspeților de la nord la est, de la sud la vest. A fost o vreme când omul de la sat lua din rodul Pământului ceea ce era necesar și nimic mai mult, acolo fiecare avea locul și scopul său. Obiceiurile și lucrurile făcute de părinții, bunicii și străbunicii săi au fost transmise din generație în generație, iar onoarea și demnitatea caracteristice cu care s-a născut omul satului românesc au fost păstrate până la sfârșitul vieții sale, lăsându-le moștenire pentru generațiile următoare. Pe lângă admirația personală a acestui univers, mi s-a părut important să ne amintim de frumusețile cu care a fost înzestrat cel mai frumos sat din România; Al tău.
Pentru că cel mai frumos sat din România este în primul rând Satul tău.
Camelia Oprița în Odă satului românesc (septembrie 2016)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu aș putea înțelege Universul fără tine
Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
și aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferința ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârșească într-o dimineață rece sub o frunză îngălbenită.
Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ștergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aș putea înțelege centrul universului fără tine
cum nu aș fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închiși.
Mi-ai spus odată să-i închid la suferință, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieții.
Știu că apele pământului se unesc
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...
Sunt umbra care stă lipită de tine și aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ți-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl șoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.
Mă privești și mă descânți ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai știu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viața ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.
Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuși suflet.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la naștere, dar cu o relevanță mică.
Deși se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.
Azi avem satisfacția totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morții noștri nu-și fac somnul de veci și mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absența totală a identității de fond, obsedați de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieții.
Dar inevitabil ajungi o umbră depresivă.
O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic și că această dramă a devenit lacrima esențială a omului de la moartea ultimului astru și până încoace. Stelele își pierd strălucirea deasupra celor trecuți în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuși trăiește doar să mănânce și să respire.
El e moartea totală și nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus nașterea în sufletul satului.
Camelia Oprița în Intensitatea veșniciei este eternă și tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un om care caută căsătoria doar pentru a-și spori averea nu se va căsători niciodată cu o fată bună. Știe asta, dar rareori îi pasă pentru că nu are alt scop decât să-și ducă la îndeplinire planurile ambițioase. După luna de miere, casa lor se transformă într-o cafenea unde toată lumea se distrează. Soția lui devine Messalina, și Dumnezeu știe cum se nasc copiii lor, iar când au atins cele mai înalte culmi ale corupției, sunt trimiși la Londra să studieze Literatura și Arta.
Copiii lor, lipsiți de învățătură morală și neîntăriți prin virtuți și exemple de cinste dobândite în casa părintească, când ajung la porțile Occidentului, cad în mâinile femeilor și junilor nesăbuiți, care îi corup și mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu ei focul culturii și strălucirea Europei civilizate, nu aduc decât decât vicii și atrocități, sau, dacă vreunul dintre ei reușește să învețe câte ceva, această cultură intelectuală, care se instituie fără morală, produce mai mult rău decât bine pentru țara care hrănește aceste ființe la sânul ei.
Camelia Oprița în Poștașul păpușilor (decembrie 2012)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.Ro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orologiul care a uitat să pornească timpul...
Când zilele și nopțile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
aveau să locuiască mai târziu în sufletele
care dădeau energie stelelor, cum și de unde vin.
Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre naștere, adresa este: