Cupidon şi poezie

La masa de scris

ore lungi petrecute la masa de scris
deschid noi orizonturi în fiinţa mea
acolo e şi muza cu poemul promis
acolo e norocul să am propria stea.

luna e vrăjită albă ca o mireasă
cu trena de stele mirele-şi aşteaptă
soarele e bărbatul cu firea sfătoasă
şi au în univers o domnie dreaptă.

iubirea curge vesel ca izvorul în munţi
toate naturile se întâlnesc pereche
peste solitudini Eros crează punţi
Cronos cântă în mine o romanţă străveche.

vreau spre cerul magic drumul să fie drept
la răspântii de veac spre triumf mă îndrept.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În armonii de suflet

visez că mă plimb prin livada de rodii
şi gust licoarea dulce a fructului oprit
deasupra mea luna grabnic vizitează zodii
veghind ca fiecare om să fie fericit.

mă-nvăluiesc cu muzica lui Eros Ramazzotti
în refrenul dragostei cresc bucurii de viaţă
imortalizez în versuri noiane de emoţii
cu luminile stelare ce-mi zâmbesc pe faţă.

pe valurile muzicii ajung azi la liman
străbătând tenebre fără să-mi fie teamă
petrec ore magice cu Richard Clayderman
noaptea mă acoperă cu-nstelată maramă.

trăiesc în pure armonii de suflet meloman
vreau timpul să se scurgă fără nici o dramă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Copilăria mea-i doar amintirea unei curţi din Sevilia
şi o grădină unde rodeşte lămâiul sub lumină fierbinte.
Tinereţea mea, douăzeci de ani în pământurile din Castilia,
viaţa mea, câteva lucruri de care nu vreau să-mi aduc aminte.

Nici un Maniara seducător şi nici un Bradomin, vreodată
n-am fost – voi îmi cunoaşteţi îmbrăcămintea deloc arătoasă.
Dar Cupidon din arcu-i mi-a slobozit săgeată
şi am iubit atâta cât să iubim ne lasă.

Arde în sângele din venele mele flacăra iacobină,
dar versul meu îşi are izvorul clar din pământ;
şi, mai mult ca oricare supus sub obicei şi doctrină,
sunt bun, în sensul cel mai bun din cuvânt.

Ador frumuseţea şi, după cum cere moderna estetică,
am tăiat bătrânii trandafiri din grădina lui Ronsard;
dar nu iubesc tunsoarea din actuala cosmetică
şi nu-s, precum sunt alţii, o pasăre-cobzar.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!