Cupidon şi suflet

Seri autumnale

Şi iată laleaua, te uită la roze,
Sub gesturi masive de bronzuri şi marmori,
În parc unde Eros se joacă sub arbori,
Cum cântă-n lungi seri, monotone şi roze.

Iar în seri bucuria înalţă cântări
Bucuria salonului sub raze de lună
Şi vânturi mari suflă-n melancolica strună
Răvăşind visul alb al solitarelor păsări.

Şi iată laleaua, te uită la muguri
Şi crini cristalini împurpuraţi de amurg,
Trist strălucesc prin soarele-n pârg,
Durere-aducând spre fiinţe şi lucruri.

Şi dragostea mea, carne-nsângerată,
Îşi vindecă rana, calmează nevroze.
Şi iată cum crinii, laleaua şi roze
Plâng amintiri unde-al meu suflet se scaldă.

poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta maturizării

Negur-alburie pluteşte subtil
Peste lacul uşor tremurând,
Orizontul se topeşte umil
Şi curge în picuri de taină,
Iar eu biet suflet de copil
Îmbrac a toamnei haină.

De ce să port eu haina grea,
Sa-nec în mine dansul verii
Şi cantecul de pitpalac
Din liniştea din zori şi-a serii?
De ce să las eu ce-am mai sfânt
Spre coacere sub un veşmânt?

Şi-oftez adânc: se duce!
Tot ce-i mai pur în noi, uşor se duce...
Vai ce-aş dansa acum în ploaie,
Cu pletele în vânt bălaie,
Să simt mirosul florilor
De la venirea zorilor!

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom şi molcom savurându-le neputinţa şi veşnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz şi agonie, brutal şi dulce, într-o înşiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aş dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie şi ispitibilă a unei negaţii decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuşi ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbuşesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aş descălţa de amintiri, acolo, în liniştea străină a raţiunii, subjugându-te, îmbrăţişându-ţi păcatele spuse, dorurile, fericirile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Din sufletul meu, o bucată,
În acest trup încorsetată,
Bântuie pe Acheron, râul tristeţii,
În aval,
În amonte,
Nu ştie dacă, în estuar ajunsă,
Unde râul e primit
De-a mării Ionice gura deschisă,
Dincolo de poartă să treacă,
Spre Tărâmul Zeilor.

Titania, regina zânelor,
Ştiind că noi oamenii, am ales
Libertatea de a încalca regulile,
Mă ceartă, reproşându-mi că
Nu am cerut permisiunea
Lui Poseidon, zeul Apelor,
Şi e posibil să-i atrag mânia,
Să-mi tulbure apele
Sau chiar să-mi înfigă tridentul în coaste.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros dual

Femeie,
Între polul nord şi sud,
Punte - pârghie de nud.
Sânii - bust de baricade...
Sub a clipelor arcade,
Fiori de amor, crescând
Din al braţelor pământ.
În al macilor săruturi
Trec împodobite umbre
De dorinţi... Ascunsă taină
De lumina lor se umple
Şi mai jos, pe dealul coapsei,
Unde dragostea se coace,
Lin alunecând, dorinţa,
Sufletului nu-i dă pace.
Nemişcare... gravă pândă
A plăcerilor deşarte, toate trec,
Se duc spre mâine
Până dincolo de moarte...
Un Adam şi-aceeaşi Evă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Body-guardul cu porecla "Cocoşul" luă legătura cu colega lui, Petra Neţoiu, poreclită "Ucigaşa", vorbind pe un ton cât mai convingător. Alex ascultă convorbirea, iar după ce domnişoara Neţoiu spuse că va sosi în câteva clipe, se ascunse bine. Iată cum planul lui Alex, pe post de Cupidon, funcţionase. Geneticianului nu i-ar fi trecut prin minte că în această ultimă seară pe Terra va avea o asemenea ocupaţie, după părerea lui, foarte plăcută, doar nu putea fi ceva urât să unească destinele a două persoane, sau cel puţin să ajute la consolidarea legăturii sentimentale dintre aceştia; dacă era vorba chiar despre body-guarzii care-i asiguraseră protecţia timp de trei săptămâni, cu atât mai bine (gestul lui putea fi considerat cel puţin drept unul nobil). Petra spusese că va sosi în câteva clipe şi chiar aşa se petrecu; de abia avu timp geneticianul pentru a se ascunde, să nu fie observat de vigilenta domnişoară (de parcă "Ucigaşa" s-ar fi aflat prin zonă în timpul convorbirii). Deşi ştia că Petra era inteligentă, Alex spera ca ea să nu-şi dea seama de şmecherie, cel puţin nu înainte ca Ovidiu să reuşească să-i spună ceea ce avea pe suflet cine ştie de cât timp...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eutanasia îngerului meu

sunt plămădit
din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus
priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
fantomă alimentată de singurătate
în colivia oaselor este închisă o inimă
ce bate la poartă fără niciun răspuns
inima este şi vie şi moartă
pe jumătate înşelată
de propriul ecou

te simt dincolo de imaginaţie
dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic
(i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag
toată materia ta)
secundele dansează striptease în faţa plăcerilor carnale
cerşesc infinitului începutul sfârşitului
vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul
să trăiesc printre culori
şi nu printre cuvinte născute din euforia
de visuri şi speranţe alb-negru

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea lui Cupidon

Privită de sus lumea pare un puzzle perfect al iubirii,
o inimă gigantică în care freamătă la unison
miriade de picături izvorâte din miliarde de suflete,
o maree de vibraţii incandescente,
de valuri extaziate revărsându-se
pe ţărmurile bunei speranţe, în ţara de foc,
acolo unde azaleele nu plâng niciodată,
acolo unde anotimpurile se contopesc
într-un sărut necontenit.

Cupidon, cel care în generozitatea sa infantilă
dezleagă din tolbă zâmbete ascuţite cu aromă de vino-ncoa',
lăsându-le să zburde la întâmplare, du-te-vino,
nu ştie că jocurile se mai schimbă,
mai apar scrabble, cuvinte încrucişate,
combinându-se după legi de nimeni ştiute,
vrute-nevrute, văzute-nevăzute.

Iar el suferă, dărnicia sa este răsplătită cu: mai lasă-mă!
câteodată din nostalgie câte o săgeată mai aruncă departe,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!