Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dan Căpruciu despre dorințe

Textele de mai jos conțin referiri la dorințe, dar cu o relevanță mică.

Tentativă

Ajuns un om în toată firea,
Îmbogățit făr-de măsură
El a sperat, dorință pură,
De-a se-nsura cu fericirea
Și căutându-și ferm iubirea,
A oferit ca sinecură,
Mult aur, perle de cultură,
De-o să-i aducă împlinirea
Aflat-a însă, bossul Ghiță,
Că și-alții-același lucru vor,
Iar când de ciudă fu "beat criță"
Își zise dezaprobator
Că fericirea e-o zeiță,
Iar el, un simplu muritor.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Motivație

Spre patrafir nu simt chemare
Deși mă-nchin la cele sfinte
Și e convinsă a mea minte
De a religiei splendoare
E de mirare, prin urmare
Să fiu în sânu-acestei ginte
Și totuși, îmi găsesc cuvinte
Să vă răspund la întrebare:
Aș vrea să am odată girul
Să port pe mine patrafirul
Să-i simt obrazul ca smântâna
Și gura-i neasemuită
Căci aș dori să-mi pupe mâna,
Duduia cea închipuită!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zeitate autohtonă

Măriții zei iubiți de greci,
Au dispărut uciși de timp,
Iar azi pustiul din Olimp
Trezind în noi fiorii reci

Dorim să ne găsim pe veci
Noi zei ai noștri, ca în schimb
S-avem un mioritic nimb
Încununat de ferme legi.

Pulsându-ne concret prin vene
Ca-n fabuloasele povești
Și-având "orientale gene"
Tradițiile par firești
Azi proclamând măreața LENE,
Zeiță-a muncii românești.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Claustrofobia

Există boli ce doar în vis,
Ți le dorești, fir-ar să fie,
Ca cea când ești la ananghie
Și nu suporți să stai închis
Astfel, un demnitar demis,
Pe bază de escrocherie
A fost scăpat de pușcărie,
Dar în final s-a sinucis
Acum, e-o mare-anomalie,
Când nu mai este tipul viu:
Bolnav de claustrofobie,
De ai fi zis că e candriu,
Cum o fi stând, doar dracu' știe,
Închis acolo, în sicriu!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împlinire totală

Când ești burlac, visezi o floare
Și-n ea, femeia devotată,
Ce te iubește dedicată
Și niciun interes nu are
Gigel găsise o splendoare,
Și-o îndrăgise de îndată,
Deși ca văduvă, nu-i fată,
Dar asta nu-l frământă tare
Când o zărise prima dată,
Cu ochi de-azur, cu șolduri mici,
Ca o gazelă minunată,
El o dori, precum un pici
Iar ea, se oferise toată,
Cu plozi, părinți și cu bunici...

epigramă de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Piraterie modernă

Răpirea e un act comis,
De hoți tocmiți, sau de pirați
Ostatici iau, femei, bărbați,
Sfârșindu-se prin compromis
Mai nou, pirații au decis:
Când bani grămadă le sunt dați,
Răpiții sunt eliberați
Altfel, oricine e ucis
Și nenea Sandu-a fost răpit,
Ce sexy fost-a răpitoarea!
Amantă greu de părăsit...
Deși el mai simțea chemarea
Spre soață, ea nu a dorit,
De a-i plăti "răscumpărarea"!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puțin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Cavaleria" feminină

Vrea omu-n pofta lui firească,
Să se înalțe cât mai sus
Iar cei aleși doresc nespus,
Votanții să îi "călărească"
Femeile să se mândrească,
La echitație s-au dus
Ca șefe, mândre s-au impus,
Pe armăsari să îi strunească
Nicicând atâția călăreți
În glie nu au existat
Și-n spate-i ducem, "nătăfleți"
Pun șaua pe structuri de stat
Directorași, "băieți isteți",
Ori dame, călărețe-n... pat.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puțin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timiditatea

Timiditatea nu-i o boală,
Iar o femeie, măi, tataie,
Îmbracă un costum de baie,
Părându-i rău că nu-i mai goală
Cum dragostea e ca o școală,
Cu timpul, îndoiala-ți trece
Rămâi tu calul de bătaie
Te ia dorința ca din oală;
Sorbind a farmecelor cupă
Femeia, chiar cu ochii triști
Vrea gura târgului să rupă,
Și intuind c-ai să insiști
Se-ascunde după-o minijupă,
Sau mult mai des, pe la nudiști.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mesaj de "jos"

De cei plecați, nu-ți fă idei,
Respectă-i, dar cu detașare
Și nu-i blama făr-de-ncetare,
Gândind c-om fi și noi ca ei
De-n țintirim odată vrei
Să intri, nu da ascultare
La ce auzi din întâmplare,
Nu te opri printre alei
Căci eu, făcând un mic popas,
Șoptit de "jos", aud un glas:
- "Venind lângă mormântul meu,
Străine, află-a mea dorință:
Se-ndură poate, Dumnezeu,
Și facem schimb de locuiță!"

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puțin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timiditatea

Timiditatea nu-i o boală,
Iar o femeie, măi, tataie,
Îmbracă un costum de baie,
Părându-i rău că nu-i mai goală
Cum dragostea e ca o școală,
Iar timpul, pofta nu îți "taie"
Rămâi tu calul de bătaie
Te ia dorința ca din oală;
Sorbind a veseliei cupă,
Femeia, chiar cu ochii triști
Vrea gura târgului să rupă,
Și intuind c-ai să insiști
"Se-ascunde" după-o minijupă,
Sau mult mai des, pe la nudiști.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păcatul recunoscut...

Plutind în marea de păcate,
Dorea, spre-a fi ales de El,
Să aibă la înalt nivel,
Păcate "contabilizate"

Crezând că-s toate unicate,
Mărin și-a zis, puțin rebel:
Le recunosc cinstit și-astfel,
Cincizeci la sută-mi sunt iertate

Iar când muri, văzu că-i bine,
Fu ridicat de-un crac, sireacu'
Iar Domnul zise:- Măi Marine,
La fapte bune-ai fost ca racu'
Te-am ridicat Aici, la Mine,
Să pot să te arunc... la dracu'!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urmașii hoților din Roma

Vru Roma ca de ei să se salveze,
Căci hoții mișunau pe orice stradă
Și reuși, curmând oricare sfadă,
În Dacia mai toți să-i exileze
De-atunci, ei continuat-au să viseze,
Ca Roma iarăși pradă să le cadă
Au folosit "emanciparea" nadă,
Dorind urmașii să-și îndestuleze
Iar vremurile astăzi s-au schimbat
Urmașii-n Cizmă s-au "repatriat"
Dar stirpea lor, la noi nu a pierit,
Mereu ne fură-n chip nemăsurat,
Îi întâlnim cum nu ne-am fi dorit
Și astăzi, în structurile de stat.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Dan Căpruciu despre dorințe, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info