Lumina ultimelor flori
Să fie vina toamnei ce știu că îi plăcea,
A razelor de Soare și-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerșetor?
Ori, poate-atâtea frunze ce cad, și cad, și mor,
Să fie vinovate și gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioșie, spre zări cuprinse-n verde.
Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină și umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?
Nu știu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Și-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalță prin florile de gând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia de raze
Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,
Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,
Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Și-i schimbă tristețea-n iubire și cânt,
Îmi plouă cu raze, îmi plouă șuvoi...
Mă scald în apus și în noaptea de-apoi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebări
Sunt gândurile mele, sau difuzii
de raze fade care se reflectă
din lumea ce se-mpiedică-n confuzii,
lovind în bariera circumspectă,
a unei minți ce s-ar dori perfectă?
Sunt aripi ce mă poartă, sau iluzii
de zbor înspre adâncuri de lumină,
cernând avid prin sita de concluzii,
cu ochii minții, doruri ce se-alină
doar în iubirea fără nicio vină?
Sunt prins în vraja dulcilor efuzii
a unor sentimete ce mă-mbată
și-au devenit, în inimă, intruzii
ce-alungă orice pată-ntunecată
readucând lumina de-altădată?
Să fie, printre-atâtea deziluzii,
un semn divin, să fie-un dar ceresc,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoaptele din adânc
Iubirea mea șoptește: "Bun rămas!"
Acelora de sub un cer albastru
Ce-ar vrea să-i schimbe viața de sihastru
În tot ce-a fost la ultimul popas.
Era lumina dintr-un vis frumos
Ce mângâia o viață trecătoare
Cu raza-i caldă și strălucitoare,
Ca într-un murmur tainic și duios.
Era, pe cerul ei, eternul zbor,
Atingere de zări și țărmuri care,
Înmărmurite, se-ntrebau: "Cum, oare,
Ar fi plutirea-n zborul de cocor?"
Era, ea însăși, visul vis și dor
Ascuns în faldul dintr-un timp ferice
Al sufletului ce-i era complice,
Și sclav, și adăpost, și-al ei izvor.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul de dimineață
S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.
Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
și-a amintit ce-nseamnă zi senină,
și zbor, și fugă de singurătate.
S-a ridicat și a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă și se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.
În roua dimineții le clătește,
adună,-a' florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubește
și își aduce-aminte, dintre drumuri,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jocul pasiunii
Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt și delirant.
Lumina ta se ascundea în umbră
și reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.
Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri și-ai vrea să fi uitat
tot ce ți-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.
Privești spre strălucire, frumusețe,
cu-aceeași sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăznețe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina umbrei de gând
Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îți mai treci, uneori, pași de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoțiți prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ți mai ardă nicicând.
Când ardea, ți-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit și dorit chiar și-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, ești pe drumul pierdut.
N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arși în dans și cântări.
De știai s-o păstrezi, ar fi ars și acum
Cu aceeași lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos și pustiu, c-o făclie... nicicând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vișan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu dori
Nici vântul ce-nvolbură marea,
nici Luna cu razele-i reci,
nu vor să-mi asculte cântarea
atunci când prin gânduri îmi treci.
Ai fost, printre vânturi, mai tare,
le-ai dat, pentru mine, porunci,
să-mi facă amarul mai mare,
să nu pot cânta, de atunci?
Ai fost, pentru Lună, un soare,
i-ai fost, tu, iubit sau stăpân,
și-acum ți-a promis, ca-mpăcare,
s-ascundă cuvântul ce-l spun?
Încerc să te caut prin minte,
privesc fără noimă-mprejur,
aș vrea să te chem dar cuvinte
nu am și atunci te conjur:
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zborul culorilor
E-o frumusețe-n zborul spre lumină
pe care, de-aș fi pictor, l-aș descrie
în curcubeu ce n-ar putea să-și țină
culorile-n știuta armonie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa de zbor
Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuși, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.
Purta în el cunoașteri, și singure-au crescut,
Odată cu atâtea învățături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a ști
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.
Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n neființă cu zborul efemer,
Sămânță de lumină alunecând pe cer,
Dorință de-ntrupare și mesager divin.
Își simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce și-ar dori
În viața efemeră a unui muritor.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri șoptite
Căutam să-ți prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în brațe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.
Încercam să-mi pun opreliști la îndemnurile care
Îmi cereau să-ți prind o mână, s-o sărut, s-o țin închisă
În căușul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieții una în cealaltă scrisă.
Aș fi vrut, cu tine-n brațe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ți fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină și lumina mea în fapte.
Aș fi vrut, dar cum poți, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi și să-ți rămână florile de-acolo-n viață?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Și se pierd în umbra nopții. Tu-mi zâmbești. E dimineață.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calea viselor
E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.
Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.
Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:
O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
și alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestemul stelelor
Pe țărmul lor, străin de odisei,
Departe de a lumilor privire,
Trăiau, se-nțelegeau erau doar ei
Și își creșteau urmașii cu iubire.
Privind spre stele, nu știau decât
Că noaptea, sus pe cer, când e senin,
Apar, mai strălucesc, mai cad... și-atât,
Căci Soarele-i stăpânitor deplin
Și îi iubeau lumina, iar căldura
O așteptau din mângâieri de rază
În zori de zi, când le-atingea făptura
Ca zâmbetul ce,-ades, te luminează.
Iar Luna... da, a Soarelui pereche,
Cu razele-i de noapte, argintii,
Era și ea, în lumea lor străveche,
Iubită-n înserările târzii.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vina din apus
De ce, oare, înserarea e menită să se-așeze
Peste ziua liniștită ce se-alintă-n Soare blând
Și-i așteaptă mângâierea, trup de clipe-abandonând
Sub atingerea de raze care vin s-o-mbrățișeze?
Fermecat de albul zilei, o sărută, o iubește,
O învăluie-n căldura șoaptelor cum nu s-au spus
Și-i promite nemurirea zilei fără de apus
Dacă vrea să îl urmeze, cu iubire, nebunește.
Îl priviește-nfiorată, înroșită a-ntristare,
C-o întârziată rouă scuturându-se în vânt
Și îi spune că rămâne-n locul ei de pe Pământ
Până când va fi cuprinsă de-așteptata înserare.
De va fi să mai renască, într-o altă, nouă, zi,
Îi va fi doar lui aleasa, îi va aștepta lumina
Și-i va cere să îi ierte și alegerea, și vina
Dintr-un timp în care altfel, ea nu înțelege-a fi.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Azi, te iubesc! Te vei mira: "Și azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aș vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunță la trufie,
oprește-ți pașii singuri și nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu și tu vom ști,
în viitorul nostru împreună
în viața ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi și vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vraja nopții
Străluceau pe ceruri stele
Cum nicicând n-au strălucit,
Nici prin gândurile mele,
Nici aievea ori în vis,
Când petale de cais
Se adapă-n răsărit.
Câmpul spicelor de vară
Se-nvelea-n lumina lor
Și-n culori ce iar și iară
Își luau din curcubeu
Straie noi, ca gândul meu
Când străbate nopți de dor.
Noapte, muză-nșelătoare
Cu atâția ochi de strajă,
Lasă-a câmpului culoare
Să ne fie loc ascuns
În iubirea ce-a răspuns
La a inimilor vrajă!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet sub raze de Lună
Hai să lăsăm lumina să se-așeze
Pe umerii dorințelor tăcute,
Să le transforme-n alintări plăcute
Și-asalturi de iubire să cuteze.
Hai să plutim pe-o mare de plăcere,
Să-ntâmpinăm, cu piepturile goale,
Atingeri noi de valuri ireale
Pornite într-o dulce adiere.
Să ne-avântăm sub razele de Lună
Și să luăm lumina ei cu noi,
În raze împletite drept cunună.
Iar de va fi ca totul să apună
Și să-notăm prin timpul de apoi,
Să fim tot împreună, amândoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna clipelor solemne
Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aștearnă.
Ne-nvăluie clipe solemne,
Ne-așteaptă paharele pline,
Cabana e caldă, iar lemne
Avem cât să ardem destine.
Și poate că-n focul ce arde
Vom pune și timpul din urmă
Cu nopți adormite-n mansarde
Și zile-nșirate în turmă.
Îmi place lumina difuză
Prin care îmi cântă cuvinte
O iarnă-n povestea confuză
Cu vin din aduceri aminte.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul călătorilor nemuritori
Ne întâlnim prin timp și spații vaste,
Nemuritori și tineri, dar bătrâni,
Urmașii zeilor a tot stăpâni,
Atrași de-atâtea, între noi, contraste.
Tu ești lumina arderii intense,
Eu sunt un întuneric înghețat,
Tu ești căldura, focul ce-a curmat
Răceala galaxiilor imense.
Ne întâlnim, ne-atragem, ne dorim,
Ne contopim în ere calde, reci,
Așa cum numai noi putem și știm.
E-atâta timp de când călătorim
Pe ale Universului poteci,
Încât iubirea noastră nemurim.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zorii din apus
De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aș putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aș ruga:
Nu știe ce e plânsul, își vede calea sa.
Îl știu, îl simt și-l înțeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace
Cum aș putea, când Soarele apune,
Din roua dimineții, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu ești prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?
Cum aș putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu știu!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Vișan-Dimitriu despre lumină, adresa este: