David Ionel Romulus despre iubire

Din toate, eu iubesc o mare

Doamne, ce spectacol străbate verdele din marea mea!

Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut
Cu plete împletite în soare
Peste puncte cardinale cu puteri de absolut.
Ea aduce mai aproape un cer atins de o vioară
Ca o simplă adiere când respiră frunzele.
Din privirea ei coboară anotimpuri de fecioară
Când zâmbeşte ca o ploaie ridicându – şi pleoapele.
Mă hrăneşte cu mareea ce îmi poartă visele
Străbătute de aroma picăturilor de rouă
Şi apoi aduce verde sub petalele de stele
Până ce – şi îmbracă trupul în culori de lună nouă.
Se ridică fără margini şi îmi scaldă tâmplele
Ca un orizont albastru ce mă îmbie nevăzut
Să înot în glasu – i dulce aruncând cu orele
Modelat de universul ce are rang de început.
Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele nebun...

Hai mai mută încă o dată în mine
Să fiu, eu, regele nebun,
Cu chipul înclinat spre tine
Precum, Manole, la zidul lui imun.

Un nebun de lângă piesa albă
Ca într–un joc de şah pe trupul tău,
Din podul palmei tale fără nici o grabă
Să–mi adap năravul ce–mi scapă din frâu.

Eu sunt nebunul de pe diagonală
Cu iubirea presărată în rău,
Pornit în cruciada demnă de finală
Pe câmpia ninsă cu verdele tău.

Printre atâtea turnuri mişcătoare,
Noi să fim un joc de primă ligă,
O partidă plină de candoare,
Unde regina dă şah şi regele câştigă.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus (29 decembrie 2013)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdare şi destin

Păzit de Cer, cu pâinea în mâna şi vinul în pahar,
mi–s toate creier, carne şi amor divin.

Ca un bilet de bal, de–a valma, cam ciudat,
răbdând şi fără plângeri, prin coaste înjungheat.
Vibrez asemeni unui cer pe săbii cocoţat
ce încinge cu cinci unghii un coif îmbălsămat.

Din talpa mea geroasă la pletele cernite
suspin prin ramuri dezgolite ca un izvor de ploaie.
Destinu–mi ca un câine, clipind privea departe
făcându–mi din răbdare un strop de miere mie.

Singur se aţâţă pe rugul plin de munci
şi tot ce–i gustă gura se amestecă cu fierea.
Ca o rană dintr–un sân cu lănci
îmi apăs pe piept dreptatea ce–mi răzbună firea.

Râd cu haz la viaţă, cu farmec înrămat,
la îngheţatul soare cu pupile seci.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!