Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dragoș Niculescu despre timp

Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.

Nesfârșita toamnă

Banca fusese așezată prost, cu fața înspre peretele
casei, și nu înspre în afara ei, înspre câmp.
Se vedea puțin, fără perspectivă: peretele casei,
două geamuri, ușa de intrare, burlanul, streașina
acoperișului; lateral-dreapta, după casă ‒ drumul,
puțin înălțat, porumbul, niște dovleci și uneori
Mutu, sau altcineva, care trecea în căruță sau pe jos.
Stăteam pe bancă amândoi, într-o tăcere desăvârșită,
ne iubeam, ne țineam mâinile una într-alta și, cu fața
la peretele acela, ne gândeam la treaba asta cu banca ‒
cum fusese ea așezată de nu puteam să vedem nimic.
Și nici de mutat nu puteai s-o muți, era o bancă
extrem de grea, solidă, de pe vremuri, parc-ar fi fost
înfiptă în pământ, cimentată cumva, ‒ nu se mișca deloc.
În toți anii aceia fierbinți am trăit cu convingerea că trebuia
să ascundă un sistem de prindere, ceva. De fapt, și
îmbătrâniserăm amândoi iubindu-ne, știam multe, sau ni se
părea că știm, dar odată cu noi a trăit liniștit și nedezlegat
și misterul acestei bănci, el ne-a legănat copilăria,
adolescența și, acum, maturitatea, și cine știe ce va mai fi...

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Palatul

Ninge. Ninge și crește palatul nostru de ghețuri și zăpezi.
Aici doar liniștea e atotstăpânitoare și lumina albă,
străpunsă uneori de lucirile galbene ale ochilor de păsări
înghețate, atârnând de lanțuri cu capul în jos ca niște
sinistre lampioane. Cu fiecare fulg, mai crește puțin
templul acesta al tăcerii și albului absolut. Probabil că
afară ninge necontenit și așa va ninge mereu, căci în
fața noastră se deschid noi saloane, mereu altele, cu
pereții tot mai groși, cu tăceri tot mai trainice și mai adânci.
Plimbarea noastră, mână în mână, nu se va sfârși niciodată,
căci trebuie să ne cunoaștem domeniul până la capăt,
nu putem trăi, nu ne putem iubi într-un spațiu căruia
nu îi cunoaștem și ultima tainiță. Nu vom putea viețui
niciodată amândoi în necunoscut. Desigur, vom lăsa semne
din loc în loc pentru a ne putea aminti de unde am plecat,
pentru a ști dacă am mai trecut pe acolo, pentru a putea
trăi cu ideea unei măsuri și a unei speranțe de întoarcere,
pe care încă, acum, nu ne-o dorim, în acest labirint grandios,
tăcut și rece, pe care-l stăpânim.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tinerii bătrâni

Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restriști,
Împovărați de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulți, mai triști.

Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aștepți,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Și parcă te imploră să-i accepți.

Nu știu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.

În cuibul lor de ochi adânc sclipește,
Ca un reproș, un bob de hiacint,
Înfricoșat el tremură și crește
Fără speranța vreunui cald alint.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea iernii

Când ninge doar copiii știu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curați palate
și viețuirii îi așază nimb.

Doar ei, cei mici, mai știu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeți cu aur pur sub frunte,
doar ei mai știu ce-nseamnă-n trup fior.

Și ninge, – cade-aceeași draperie,
țesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
și dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuțe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt niște Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca și-n nisip.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hibernaris

Obiceiul întoarcerii la viață e mâncatul de frunze.
Așa cum niciodată nu s-au săpat împărății în maluri
de lut, vindecarea gândului cu cenușă rece, de foi de dafin,
poate fi un început. I s-ar putea spune obiceiul pământului,
însă nu scrie nicăieri că digestia în colectiv e mai ușoară.
Universalitatea panaceelor e un concept destul de relativ,
dacă nu chiar dubios de mobil. Se lasă toamna, începem
mâncatul de frunze și scârțâitul de umeri și unsul de ochi,
Unsul Deochi, ne dezmorțim și lăsăm liberi bătrânii
voiajori numai în urmă; le înghițim fulgii bătrâni,
cum își iau ei zborul, mereu în urmă...

Noi nu mai avem genunchi pe care să putem merge.
Nu mai putem străbate timpul, din vină că perfecțiunea
am considerat-o a fi rotulele. Ni le-am scos reciproc,
sidefii, perfecte. Ni le-am găurit și le-am lăsat la uscat –
le-auzeam noaptea cum ciocăne și se izbesc în vânt, una
de alta, adânc, ca niște tigve pline de os, aninate de copaci.
Ne mai dă vremea câte-un țipăt în găoacea goală,
uitată de-acum, dar începem să ne strigăm, boncăluind

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Schiță de infern

Viespile luminii scurmă, dau cu râtul,
În tranșeea fricii cade un obuz,
Dumnezeu cu mila ne sucește gâtul
Ca femeia stearpă soțului lehuz.

Ne migrează crucea către nicăierea,
Din tam-tam-ul nopții picură mercur,
Motivând igiena, s-acceptăm tăierea
Cât mai e în jurul nostru împrejur.

Vai, ce nebunie ne ucide nervii
La apelul ciumei orelor de zi!
Tomberoane ude cu săraci ca servii
Pleacă-n sfârtecarea beților cadii.

Orologiul tace în deruta clipei,
Diareici ulii se clocesc pe noi,
Din sfințenia toată, flendura aripei
Ne mai miruiește fața cu noroi.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dimineața. Orașul

O nouă dimineață. Același oraș.
Colcăie, mișună, șerpuiește...
Miros jilav de frunze, asfalt și pămînt
trezindu-se din aburul nopții,
începînd să respire în răcoarea luminii...
Oameni aproape alergînd înspre locul
obligației zilnice, cîte un cîine
bîntuind un drum mereu nesigur,
un om amărît, cu o sticlă în buzunar,
doi îndrăgostiți pentru care nu mai contează
dacă e zi ori întuneric, ieșind din noapte
și îndreptîndu-se către o altă noapte...
Măturători de străzi,
curățători de prispe și grătare...
Mașini. Tramvaie întorcînd la capăt
și luînd-o mai departe...
Un zumzet ce în curînd se va transforma în larmă...

Mie de ce îmi vine să pășesc în sclipirea unei vitrine
și să mă regăsesc de partea cealaltă?

[...] Citește tot

poezie de din Cinci vreascuri și fapta de mâine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Istoria scrisului

Străzile mici ne conduceau într-o direcție necunoscută.
Se înserase în această parte a orașului și omul acela ne apărea brusc
de după case, ne privea câteva clipe și dispărea înapoi la fel de brusc.
Apariția lui era ca un clișeu fotografic, ca un diapozitiv. Drept, în fața noastră,
la vreo 30 de metri, cu mâinile în buzunarele pardesiului, cu o figură neclară.
În acele momente între noi se lăsa un frig ciudat, care parcă ne îndepărta
unul de altul. Palmele noastre, puțin umede și moi de căldura interioară
a dragostei, deveneau reci și uscate ca niște pergamente, pe care toate
liniile vieților se transformau în semne ale unei scrieri ciudate, în simboluri
de-a pururi necunoscute. Omul acela fantomatic în fața noastră, și noi
privindu-ne tulbure, în developarea instantanee și rece a persoanei care
ne însoțea preumblarea, înaintea căreia pierdeam simțul orientării
către o destinație care nu fusese oricum stabilită niciodată, dar asupra
căreia nutream aparența unui amestec cețos între viață și moarte,
poate a unui han incendiat și plutitor, în care se aud un pian și voci,
la capătul unui ultim schimb de poștă, când caii, de oboseală, devin
străvezii și încep să se amestece, ridicându-se printre nori...
Un fel de vânt, o mișcare nefirească a aerului însoțea frigul,
aparițiile stranii ale acelui bărbat care ne privea fără să scoată
un cuvânt și apoi dispărea într-o clipă, cu mâinile în buzunare,

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezzidirea

O să îmbătrânesc gândind la tine,
Și ce folos că prea bătrâni vom fi
Să mai avem puterea de-a zidi
Acea uitare-a sinelui de sine.

Mi se vor împlini soroace grele.
O să începi să șchioapeți în curând
Și n-ai să știi, pe gleznă lunecând,
Că te slăbești în patimile mele.

De ce trăim o viață separată?
Destinul nostru este scris de mult,
Veni-va poate vremea să ascult
Același timp comun cum o să bată.

M-am ascuțit în simțuri ca o fiară,
Mii de oglinzi mă strigă peste tot,
Dar te ghicesc unde te-ascunzi, căci pot
Să te focalizez pe-un vârf de gheară.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plan de rezervă

În baza anumitor lucruri se poate susține orice.
Dar pînă atunci aduceți-mi scara aproape,
din toată familia mea, mie mi-a fost cel mai mult dor
de copacul cu fructe tîrzii, de foșnetul umbrei,
de omul cu tîmpla legănată de ziduri.

Starea de mirare a acelor fapte care au lipsit
cel mai mult din așa numita epopee singulară,
împrăștierea pe jos a grumazului rătăcitor
și uleiul care se va scurge mereu din fibra pămîntului,
din încheietura aripei făgăduită neprețuitei moleșeli.

În niște scorburi mari, undeva la înălțime
s-au cîntat mîngîietoarele cîntece ‒
să încercăm să ajungem la ele cu picioarele goale,
nu trebuie să așteptăm venirea nimănui,
zilele ne pot fi scurte, foarte scurte.
Și cînd te gîndești că niciodată n-am apucat
să ne îmbătăm cum se cuvine,
că niciodată nu ne-a fost mai mult dor de viață

[...] Citește tot

poezie de din Cinci vreascuri și fapta de mâine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul eroic

Fugeam amândoi pe poduri de fier,
cu pieptul rotit către soare,
loveam cu piatra-n metalul fierbinte,
ascultându-l ca pe-o scoică de mare.

Fugeam amândoi pe poduri de fier,
înspre câmpuri și bălți și nisipuri,
sub noi, trenuri, domol, lunecau pe catran,
purtam măști de copii strâns pe chipuri.

Ne iubeam undeva la sfârșit de oraș,
într-un nord cu mult praf și triaje,
printre șine și pompe, scări smolite, de lemn,
în cartier proletar, cu etaje.

Și cumva se făcea că în larg, după pod,
începea o câmpie săracă ‒
un pustiu de nisip și, în zare, porumb,
și deasupra, cocori care pleacă...

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scara

Pe-o scară simplă coboram,
eu o priveam din spate
și de pe glezne-i culegeam
sclipiri de nestemate.

Ea luneca parc-ar fi stat,
subțire și felină,
pe trepte ce pocneau mirat
sub tocuri de regină.

Iubirea-n clipe de beton
o măsuram cuminte,
în timp ce ea, la telefon,
mima, parșiv, cuvinte.

Ferestre mari, de geam normal,
ne luminau spre-afară,
noi doi, mergând tot în aval,
întârziam pe scară.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Școala de văduvi

Iată cearta revoluției cu lumea,
și cum se face de ne-ajunge lanțul mecanic al istoriei,
ca o cătușă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viața omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparținându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe brațele fine, gălbui,
de țăran degenerat, preacurvit și amețit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparține, ei pretind că au obligația
morală de a ține minte pentru noi toți. Și pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid și sfânt,
nu le-au uitat și nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Și le mai fac perne, din când în când, așa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viață, aidoma fierului înroșit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
și a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naționali

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spațiul limitrof

Se spală putina des, se lucește trotuarul
în pașaua asta plină de anahoreți de mâna-doua,
care iau smalțul mătăniilor
frecându-le indiferent ca pe niște iubiri comune.
E clar că perioadele tulburi nasc nebuni responsabili,
manieriști ai propriilor capricii, cu ochi dezlânați
și chelii nedemne, lipite. Ceilalți, teferi, nu-și vorbesc:
umblă cu câte un șurub de tramvai în gură,
să se justifice în orice clipă.

Dimineața, în zori, miroase a cârpă arsă
și-a grătare stinse de brumă și flegmă.
Se feresc unii de alții, ei așa se trezesc, ferindu-se,
învățându-se uitatul în pământ și spaima de moarte.
Nu-și mai fură miresele, ci sufletele, așa, mascat,
feciorelnic, ca unul, ca plecați dintr-o obârșie.

Coboară, în casele părăsite, mâna lui Dumnezeu,
să-și ia singură oul din candelă. Ou fiert
în untdelemn rece, tremurător la scârțâitul porții.

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casă cu cerdac

O casă țărănească cu cerdac...
Un colț de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniștea de raiuri care tac.

Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Și-n ea plânge un sat întreg de dor,
Și satul parcă e cât un popor.

O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creștin,
Sărut între pământ și cer senin.

E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Predispoziția la taină

Să mă condamn în turnuri de moschei
la tras de limbă clopote-ortodoxe
în timp ce-n gări sordide se tund chei
și restanțieri se-mbată trist prin boxe.

Să m-angajez la îngeri blonzi și bruni
pe post de recuperator de soartă
când pentru nunți găsești doar popi bătrâni
și câinii disperării-mi bat la poartă.

Dar vechiul gol tot scurmă ilicit
și-n suflet parcă port găleți cu smoală,
de-o viață tot încerc să ies din mit,
dar anticii regizori se răscoală.

Și-atunci mă plimb escamotând dureri,
ca un episcop într-o ocnă rece,
purtându-și facla marii lui tăceri
prin spațiile pustii prin care trece.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Domnișoară

Stimată domnișoară, sunt îngerul tomnatic,
născut dintr-o beție a saltului în gol,
port în genunchi sfielnici elan de cal sălbatic
și vulturii dorinței, flămânzi, îmi dau ocol.

Privește, domnișoară, cum construiesc soldații
un pod de bărci legate pe fluviul dintre noi
și ne întind bucata de pâine evadații
din închisoarea clipei ce-apasă pe-amândoi.

Prin vene-mi curge seva podgoriilor apuse,
când mă zbăteam ca leul în cușca unui vis
și salahorii pâclei se zguduiau de tuse,
cărând în lăzi de zestre nămolul din abis.

Cum să-mi îndrept aripa cea frântă și murdară
când plouă-acid pe timpul rămas ca un șantier
înpustiit, pe care doar ciorile coboară
în spasmul cumințeniei ce strânge ca un fier?

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sentiment final

Crepusculul acesta mă prinde mut și trist,
prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
am să te reconstitui, atât cât mai exist,
din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.

Ți-am răcorit deșertul din oaza unei vieți,
noi împreună-n umbră am luminat misterul,
doi vânători în fața, mereu, propriei săgeți,
tot alergând bezmetic, tot evitându-și fierul.

Vom fi de-acuma slobozi ca doi ocnași de rând,
eliberați pe viață, în plin oraș, în zeghe,
hălăduind abulic pe niște străzi, visând
pierdutele detenții, cu sare, rost și veghe.

Vom fi bătrâni, uitato, bătrâni și exilați
la-celași țărm sălbatic al mării euxine,
pe care-l populează mereu nevinovați
ce mor privind cum valul sparge de mal destine.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumoasa altor vremi

Tu mă adormi, căci porți miros de lapte
Și-n părul tău curg râuri cu smochini,
Iar pe genunchii-ți roz iau foc în noapte
Vechi acatiste scrise-n iambi felini.

Atunci când popii, galbeni, cad în transă,
Când falși fachiri se scurg pe funii-n jos,
Lovindu-mă de frunze-ți cer o șansă
Și pregătesc pocale cu spumos.

O, tu, sălbatico, ce porți în vene
Suav parfum de străzi și de-nserat,
Lasă-m-o clipă să-ți fac vânt cu pene
Și să te ung cu-arnică pe păcat!

Tu cea crescută-n nunți de felinare,
Împărățind hoteluri de nevoi,
Aprinde-mi foc și scrâșnet din amnare
Și-apoi aruncă-mi zdreanța în noroi!

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de iarnă

L-așteptam să vină...
Timpul greu trecea,
Era iarnă-afară,
Lin și cald ningea.

Ce pustie casa!
Parcă n-ar fi fost,
De un car de vreme,
Pe aici vreun rost.

Îmi fumam țigarea,
Lemnul mai trosnea,
Lumânarea-aprinsă
Mă mai încălzea.

Părăseam o casă ‒
Cuib de nenoroc,
Rămânea pendula ‒
Înghețat soroc.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info