Textele de mai jos conțin referiri la visare, dar cu o relevanță mică.
Fapt divers
În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un șantier naval,
Cu buletinul scoarță de aprins.
Țăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-și cate rost,
Și-acum muri la fel de gol și prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.
Știa să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeși de in,
Fusese tată, soț, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.
Dar smuls a fost din obcini, din imaș,
Și-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Și că-i nevoie-n marele oraș...
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vechiul drum al mătăsii
Ai putea să-mi fii și mamă, și tată, și casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineață pe bombeu
cu roțile perechi și descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuiești pe-același palier
cu mine, să ne ciocnim, pe-ntuneric, lângă ghena
de gunoi, ai putea să fii cea care îmi prinde
inima în palme ca pe un buchet de nuntă,
dacă-i avea răbdare să mai aștepți puțin sub turnul
din Pisa până când va atinge înclinația necesară,
ai putea să-mi aduci tu factura de lumină
sau prognoza meteo în plic, pe-ntreaga lună vitoare,
ca să mă dezobișnuiesc să-njur străinii care nu-și fac
decât meseria, ai putea să fii necunoscuta care
se osândește cu mine pe viață într-un lift nechemat
niciodată de nimeni, oh, și câte și mai câte ai mai putea fi,
toate din pricină că specia mea pe cale de dispariție
e dependentă de tine ca de glonțul ultim, cel care nu
va fi găsit niciodată, nicicând.
Copacii cad în anonimat mai repede ca oamenii,
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salt în gol
Mă mai gândesc, cu ce mai pot gândi,
mai rătăcesc, cu ochii minții arși,
ca printr-un vast deșert, pierdut în marș,
ca-i mai putea, pe undeva, trăi.
Așa o vară n-a mai fost nicicând,
coboară în fânețe semn de foc,
rămân potcoave fără cai pe loc,
pe fund de lacuri peștii mor tăcând.
Fântâni coclite crapă în zadar,
copacii par ca stâlpii unui rug,
cad păsări pe țărani, în gropi de plug,
și izbucnesc incendii-n calendar.
Și-n tot acest infern mă mai gândesc
c-ai mai putea trăi pe undeva,
iubita mea de toamnă și de nea,
și-acest pârjol să-ți pară chiar firesc.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre visare, adresa este: