Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dumitru Delcă despre promisiuni

Textele de mai jos conțin referiri la promisiuni, dar cu o relevanță mică.

Pe tine

Pe tine te-am descoperit, în tainele amintirii
Și din grădina ce-a înflorit, ți-am dăruit toți trandafirii.
Erai o dulce copilă, aveai farmecul naturii,
Răspândeai în jur lumină, c-un zâmbet în colțul gurii.
Voioasă ca-întotdeauna, după fluturi alergai,
N-ai uitat să-mi faci cu mâna, la tine tu mă chemai.
Grăbit am venit la tine, între tufe te-ai ascuns,
Te-am strigat cu glas subțire, nu mi-ai dat niciun răspuns.
Într-un târziu te-am găsit, cu drag ne-am îmbrățișat,
Tu mi-ai zis bine-am venit, eu dulce te-am sărutat.
Ne-am luat apoi de mână, prin pădure am alergat,
Ca să prindem împreună... luna ce s-a arătat.
Când s-a așternut amurgul, am spus rămas bun pădurii,
Către sat ne-am trimis gândul, sătui de farmecul naturii.

poezie de (iunie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vieți paralele

Pentru noi, cei de la țară
viața-i tristă și amară.
Ne așteaptă vremuri grele,
nu putem scăpa de ele.
Vine iarna viscoloasă,
căldură n-avem în casă.
Pe masă n-avem ce pune,
boala cruntă ne răpune.
Vara-n arșița de soare
trudim din greu pe ogoare.
Voi, în desfrâu și lux trăiți.
La cei săraci, nu vă gândiți.
Pentru voi, noi existăm
doar atunci când vă votăm.
Atunci v-aduceți aminte
și de morții din morminte.
Ne cereți votul insistent
s-ajungeți în parlament.
De-acolo, nu vă dați plecați
decât când sunteți legați.

[...] Citește tot

poezie de (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A plecat actorul

Actorul Radu Beligan
a plecat acolo, sus,
să recite-al său alean,
Domnului nostru, Isus.
Spectatorii lui vor fi,
toți sfinții și îngerii.
Va fi-îndelung aplaudat,
cu aură luminat.
Acolo, pe scena divină,
va recita fără hodină
trăirile de pe pământ,
cum a lăsat cu jurământ.
Maestrul Radu Beligan
și-n ceruri va fi titan.
Dumnezeu să-l odihnească,
Dumnezeu să-l ocrotească.

poezie de (22 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lecții din care omul învață

Chiar dacă uneori este bine să și plângi,
important este să-ți ștergi lacrimile
și să privești cu încredere în viitor.
Să zâmbești și să simți dragostea celor din jur.
E drept că în viață, omul are și de pierdut,
că este nevoit să plângă,
dar trebuie să aibă și puterea să se ridice.
Să nu abandoneze lupta cu greutățile vieții.
Ele sunt lecții din care omul trebuie să învețe.
Să învețe cum să le depășească,
cum să le evite.
Numai astfel va putea să-și recunoască propriile greșeli.
Va învăța că necazurile pot fi depășite, nu bocite.
Va trebui să țină minte că
de iubire nu faci paradă
chiar de-o întâlnești pe stradă.
Să țină minte că în viață trebuie să fii curajos,
nu fricos, altfel, tot ce faci iese pe dos.
Toate acestea sunt lecții care te învață
cum să reușești în viață.

poezie de (august 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am fost eroi și vom fi încă

Dacă peste țara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi și vom fi încă.
Iar vița noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu nația română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra țara străbună
Și toate câte-am moștenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu dușmănie.

[...] Citește tot

poezie de (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu grădinar și tu floare

Ca semn dulce al iubirii,
La nuntă am să-ți dăruiesc,
De pe pământ, toți trandafirii.
Ca să-ți arăt cât te iubesc.

Cu flori culese din grădină
Coroană pe cap îți fac.
Am să mi te fac regină,
Peste florile din parc.

Din petale de flori albe
Îți fac rochie de mireasă.
La gât îți voi prinde salbe
Ca să fii cea mai frumoasă.

Lumea-ntreagă să te-admire,
Tu zâmbind să le răspunzi,
Și-n bogata-ți strălucire
Strigătul meu să-l auzi.

[...] Citește tot

poezie de (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Că sunt viță de român

Eu am venit, nu vreau să plec.
Cu timpul vreau să mă-întrec.
Aici totul mă răsfață.
M-am îndrăgostit de viață.

M-am îndrăgostit de soare,
De vântul ce-mi dă răcoare.
Deasupra am cer cu stele,
Tot ce inima îmi cere.

Bogăția din natură,
Lumea lipsită de ură,
Toate-mi hrănesc sufletul
Și-mi păstrează cumpătul.

Aici binele domnește.
Dumnezeu mă ocrotește.
Aici nimenea nu plânge.
Aici răul nu m-atinge.

[...] Citește tot

poezie de (11 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Salvează planeta Pământ

Indiferența ta mă afectează atât de grav,
Încât, de la o vreme, mă simt tot mai bolnav.
Pericolul pieirii îmi e tot mai aproape,
Simt cum îmi dispar păduri, dispar cursuri de ape.
Zi de zi deșertul, mă sugrumă cu ghearele,
Pe pajiști întinse, mor de sete animalele.
În grădini și livezi, plantele sunt pârjolite,
Câmpii, munți și dealuri, rămân tot mai dezgolite.
Prietenii mei, oamenii, suferă de foame,
Copacii se usucă și nu le mai dau poame.
Stratul de aer, tot mai mult se rarefiază,
Soarele mă arde, când ziua-i la amiază.
Primesc caniculă în loc de rouă și ploaie,
M-acoperă și mă sufocă, prea multe gunoaie.
E tot mai multă murdărie de jur împrejur,
O astfel de viață, de loc nu pot să mai îndur.
De vrei s-aduni în hambare, bogatul rod al meu,
Ajută-mă omule! Va fi mai bun traiul tău.
De vrei prosperitate, salvează-mă pe mine
Și vei avea tot ce-ți dorești, și astăzi, dar și mâine.

[...] Citește tot

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visul de-a trăi o viață

Visul de-a trăi o viață
la care mulți am visat,
nu-i decât un văl de ceață.
Repede s-a disipat.

Visul de-a trăi o viață
despre care mulți au scris,
e doar idee-îndrăzneață.
Nu devine paradis.

Viața nu vrea să petreacă
mai mult timp decât îi scris.
Nu îndrăznește să treacă
granița ce a promis.

Viața,
o speranță neîmplinită,
ca o câmpie aridă.
Sfârșește acoperită
de nisipul din clepsidră.

poezie de (18 mai 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țăranul e pe câmp

A îmbrățișat pământul
Și l-a sărutat,
Că îi e așezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Și tot ca odinioară
Țăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el așa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arșița s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veșnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

[...] Citește tot

poezie de (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Dumitru Delcă despre promisiuni, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info