Eugenia Calancea despre ploaie

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa întruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aştern gândul

Uite cum s-aşterne praful
pe toate lucrurile din casă,
dar eu vreau să-mi aştern gândul
pe o foaie aruncată pe masă.

Vreau s-aştern tot dorul din mine
ce de mult el nu mă lasă,
în suflet multe suferinţi mă ţine
ce-mi fac ziua nebuloasă.

Afară păşind din nou prin rouă
simt ierburile reci şi fine
şi-n inimă-ncepe să plouă
că frigul eu îl simt în vine.

Se simte-o lacrimă pe geană,
iar gândul la tine rămâne
şi zboară ca un fulg de pană
ca s-ajungă din nou la tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura noastră

Soarele ne sărută iară,
Astăzi pentru puţin timp,
Norii, vor din nou să piară,
Albastrul cerului cel scump.

Picături fine uşor apar,
Dar ploaia nu vrea să vină,
Ea trebuie, dar e-n zadar,
Că vine din nou ca o balerină.

Se simte parfumul de liliac,
Ce-a stat adormit în tufe iar
Şi seceta revine ca un maniac,
Ce face ca totul să fie un nou amar.

Ne simţim că nisipul în clepsidră,
Dar vai de noi când se întoarce,
Capul nostru înoată ca o vidră,
Gândul că natura se pierde nu ne dă pace.

poezie de Eugenia Calancea (8 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somnul nopţii îngheţate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniştită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aş putea să-ţi văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
să o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
şi una singură apune.
În focul inimii
sunt speranţe de neatins...
şi eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopţii îngheţate,
cu şoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata frumoasă-n grădină...

Venirea fetei frumoase în grădină,
face ca trandafirii să se înroşească de ruşine,
atunci când văd buzele ei frumoase,
la fel şi frunzele crinului devin palide şi ividioase
când o văd păşind agale prin alei.
Soarele cu puterea lui luminează violetele
şi ea le schimbă culoarea cu virtutea ei,
iar respiraţia ei dulce şi mirosul parfumat al florilor
încălzesc pământul cu o căldură vie,
iar ploaia vine veselă şi udă florile şi culturile,
atunci când o lacrimă cade din ochii ei frumoşi,
transformându-se în duşuri pentru natură.

poezie de Eugenia Calancea (20 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură durere....

Mai am o singură scânteie care mă ţine în viaţă,
O singură plăcere care mă scoate din ceaţă,
Un singur dor când vreau să fii lângă mine,
Un singur gând atunci când ploaia nu mai vine.
Mai am o singură durere şi-mi place s-o numesc fericire,
O singură slăbiciune şi-mi place s-o numesc iubire,
Mai am un singur suflet şi-l ţin ascuns la tine
Şi-o singură dorinţă: să fii lângă mine.
Mai am o singură plăcere, să te văd zâmbind
Şi-un singur prinţ pe care să-l alint.
Mai am un singur loc şi ăla e în dreapta ta,
Am toate astea, ce-aş mai putea avea?

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea toamnei...

Iată toamna a venit cu sau fără viză,
Lăsăm visele şi ne regăsim pe noi
Tot ce-a fost frumos punem în valiză
Frigul vine şi noi evadăm prin ploi.

Ar fi bine să evadăm în soare
Cu culoarea unui alt anotimp
Să pictăm ca-ntr-o visare,
Am vrea să lăsăm timpul fără timp.

Pădurea cu mii de culori să-mi arate
Că eşti singur şi a nimănui,
Cad frunzele galbene ca în poveste
Şi poţi iubi din nou doi ochi căprui.

Vezi cărarea din culoare în culoare,
Iar ecoul ce răsună e acolo doar o muză.
Nud e copacul când natura moare
Şi pe jos ne ascundem într-o frunză.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua rea nu vreau să vină

Alerg cu aripile-n vânt
Şi văd de sus totul pe pământ.
Văd lumea plină de trăire
Ce-aleargă mult în neştire.
Spun asta cu gând înflăcărat,
Dar nu pot să schimb cerul înstelat.
Văd de sus o prăpastie pustie,
Nu vreau ca drumul oamenii sa-l ştie,
Noi ştim de soare şi de ploaie rece,
Dar şi de timpul care trece.
Vreau şi eu să înţeleg
Ce se întâmplă cu pământul întreg,
Nu vreau pustiu el să rămână,
Şi ziua rea nu vreau să vină.
Putem s-alergăm spre-o-nsorită cale,
Iar sufletul să nu cânte-a jale.
Viaţa bună oamenii să guste
Şi toate cărările să fie robuste.

poezie de Eugenia Calancea (8 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mângâi o floare...

Se poate ca ploaia,
cu picuri să mângâie o floare,
dar e bine în viaţă
s-ajuţi un suflet ce moare.
El îţi va da putere să visezi,
ca un vânt ce adie duios,
prin locuri ascunse unde tu luminezi
ş-aduce un dor nou în suflet,
cu aşteptări imense
ce nimicesc un plânset.
Vei înţelege că apar
ramuri de iubire,
iar florile încearcă
să rupă orice tăcere,
şi dacă o lacrimă ce vine
va ucide un zambet,
vei face o schimbare
şi apare pe chip şi în cuget
ş-apoi te pierzi prin florile
ce-încearcă să se culce,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (7 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să culeg lumină din durere

eu ador îndemânarea de-a te urca sus pe creste
unde-s norii care poartă ploile peste câmpie
cu lumini şi cu privelişti ce te poartă în poveste
cu tot dorul ce aşează toate într-o feerie

te alint cu zbor de fluturi ce se-aşează pe petale
şi văd valurile care spală zarea ce de sus se strânge
au ieşit din mare zorii care-ncep să mă îngâne
şi cu ropote de izvoare ce-n culori încep a curge

te iubesc cu toată energia şi cu freamătul de frunze
în inima mea tristă sub mersul căprioarelor fricoase
vreau să simt pe deplin arsura din ale tale buze
surâsul tău e versul ce cuprinde zările stâncoase.

poezie de Eugenia Calancea (19 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copacul meu...

Mă întorc mereu la tine,
Copacul meu plin de iubire
Îmi amintesc multe lângă tine
Şi am un ocean de fericire.

Acum am stropi de ploaie pe faţă,
Dar zâmbetul mi se dezgheaţă,
Uitându-mă-n necunoscut
Şi sunt cu tine de când m-am născut.

Tu ai raze de lumină
Lângă tine toţi vor să vină
În umbră să te ascunzi
Urcând în el poţi să te scufunzi.

Vântul bate frunzele-n noapte,
Iar gândul meu e cuprins de şoapte,
Stai sus şi vezi văpăi stelare
Şi inima mea vrea din nou să zboare.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (19 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între frunze cărămizii...

Ies la plimbare pe la prânz,
când soarele străluceşte,
m-aşez pe bancă şi privesc
la frunzele de aur care cad
în bătaia vântului destul de puternic.
Le văd plutind fără destinaţie
mi-e milă de ele, ca de viaţa oamenilor.
Inima omului e ca rochiţa fetiţei sărace,
o coşi de multe ori, iar ea devine
şi mai puternică,
dar numai ea îţi dă fericirea
şi bucuria de-a trăi.
Inima simte îmbrăţişarea
caldă a naturii între frunzele
cărămizii şi aerul de lemn
cu ploaie fină ce alungă soarele pentru moment,
ce revine apoi râzând slab.
Stau şi ascult vocea frunzelor,
privesc înclinaţia copacilor
ş-ascult cântecele tradiţionale,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!