Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Everest și munți

Citate despre Everest și munți, pagina 2

Textele de mai jos conțin referiri la Everest și munți, dar cu o relevanță mică.

În 1865, la nouă ani după ce calculele lui Sikhdar au fost confirmate, Waugh a botezat Vârful XV cu numele Everest, în cinstea lui sir George Everest, predecesorul său ca geodez general. Întâmplarea face ca tibetanii care trăiau la nord de marele munte să fi avut deja un nume mai melodios pentru el: Chomolungma, care înseamnă "zeiță, mamă a universului", iar nepalezii din sud îi spuneau Deva-dhunga, adică "Tronul lui Dumnezeu" (Acum numele nepalez oficial al Everestului este Sagarmatha, "zeița cerului". Dar acest nume a fost foarte rar folosit înainte de 1960. Într-o dispută de atunci dintre Nepal și China, prim-ministrul B. P. Koirala a fost de părere că, dacă ar exista un nume nepalez bine cunoscut pentru marele munte, Nepalul ar putea să revendice mai ușor partea sudică a Everestului. - N. a.). Dar Waugh a ignorat în mod voit aceste apelative indigene (și chiar politica oficială care încuraja păstrarea numelor străvechi), și astfel numele care s-a păstrat a fost Everest.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Into Thin Air: A Personal Account of the Mount Everest Disaster Paperback" de Jon Krakauer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 40.99 lei.

Prin fereastra timpului

Prin fereastra timpului, astăzi când privim,

aura Olimpului încă n-o zărim.

Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost

dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.

Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,

rămânem tot în grota în care ne aflăm.

Dacă vom pune steagul pe vârful Everest

putem stăpâni largul universului ceresc.

În lupta cu timpul dacă am învins,

vom admira Olimpul și aură am scris.

[...] Citește tot

poezie de (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În martie 1995 am fost contactat de un redactor de la revista Outside care mi-a propus să mă alătur unei expediții ghidate pe Everest. Aceasta urma să plece peste cinci zile, iar el voia să scriu un articol despre comercializarea crescândă a muntelui și despre controversele aferente. Cei de la revistă nu se gândiseră să urc pe vârf; redactorii voiau doar să rămân la tabăra de bază și să transmit povestea de pe ghețarul Rongbuk, aflat la poalele muntelui, în partea tibetană. Am analizat oferta lor - ba chiar mi-am rezervat bilete de avion și mi-am făcut imunizările necesare - dar m-am retras în ultima clipă.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primii alpiniști care au urcat pe Everest au fost nevoiți să străbată, în condiții grele, 640 de kilometri de-a lungul platoului tibetan, doar ca să ajungă din Darjeeling la baza muntelui. Știau prea puține despre posibilele efecte mortale ale altitudinilor extreme, și, judecând după standardele moderne, echipamentul lor era jalnic. Și totuși, în 1924 un membru al celei de-a treia expediții britanice, Edward Felix Norton, a ajuns la 8.572 de metri - mai avea 276 de metri până în vârf - înainte ca oboseala și oftalmia să-l înfrângă. A fost o realizare remarcabilă, care probabil n-a mai fost depășită timp de douăzeci și opt de ani.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morții", pe Muntele Everest și îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase și simțeam cum îmi pierd cunoștința. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morți și am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înțelege niciodată. Aveam mâinile înghețate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simțeam și nu mai mâncasem de trei zile și nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viață din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, și tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez și să aștept să mor.

în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Left for Dead: My Journey Home from Everest" de Beck Weathers este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -46.00- 23.99 lei.

Fusesem un elev sârguincios în ceea ce privește istoria alpinismului și știam că Everestul omorâse mai mult de o sută treizeci de oameni de când britanicii puseseră pentru prima oară piciorul pe munte, în 1921 - aproape un mort la fiecare patru alpiniști care au ajuns pe vârf -, iar mulți dintre cei care pieriseră erau mult mai puternici și aveau mai multă experiență la altitudine mare decât mine. Dar am descoperit că visurile copilăriei nu mor așa ușor, și la naiba cu judecata sănătoasă! La sfârșitul lui februarie 1996, Bryant m-a sunat ca să-mi spună că am un loc în următoarea expediție a lui Rob Hall. Când m-a întrebat dacă sunt sigur că vreau să fac asta, am spus "da" fără să stau pe gânduri.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oază în lumină

Acolo, sus, e-o oază de lumină,
Pe scena ninsă-n flori de reflectoare,
Și-n umbra nopții unui vis de soare
Răsare în splendoare o regină.

Ea-i sus, de tot, iubire și instanță...
Aplaudată-n lumea ei de-o clipă,
Iar inima-i cortina-i o ridică
Pe munți de trudă, visuri și speranță.

... Artistă, dansatoare și femeie,
Parfum, sinceritate, frumusețe,
Candoare, bogăție și noblețe
Dar, mai presus de toate, o Idee.

Firavă, ca un fum de lumânare,
Ea suie Everestul din iubire
Și sparge-n ghețuri clipa de uimire
Ce-aduce-n viață stropul de-ncântare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În anii aceia am trăit ca să mă cațăr. Aveam un buget de 5.000-6.000 de dolari pe an, lucram ca tâmplar și pescar de somon până când strângeam destui bani pentru următoarea expediție în munții Bugaboo, Teton sau în munții din Alaska. Dar pe când aveam douăzeci și cinci-douăzeci și șase de ani am renunțat la visurile mele din copilărie de a escalada Everestul. În cercurile alpiniștilor cunoscători era la modă să denigrezi Everestul, numindu-l "un morman de zgură" - un vârf care nu-ți oferă destule provocări tehnice sau care nu are trasee destul de frumoase ca să fie un obiectiv demn de un alpinist "serios", cum îmi doream eu cu disperare să devin. Am început să privesc de sus cel mai înalt vârf din lume. Asemenea snobisme porneau de la faptul că, până la începutul anilor 1980, ruta cea mai ușoară de pe Everest - prin Șaua Sudică și Creasta Sud-Estică - fusese urcată de mai bine de o sută de ori. Cei din grupul meu și cu mine îi spuneam Crestei Sud-Estice "ruta iacului". Disprețul nostru a crescut și mai mult când, în 1985, Dick Bass - un texan bogat, în vârstă de cincizeci și cinci de ani, cu minime cunoștințe de alpinism - a fost condus pe vârf de un tânăr alpinist extraordinar, David Breashears. Evenimentul s-a bucurat de întreaga atenție a presei.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mulți dintre alpiniști erau din grupul lui Fischer, dar pe la sfârșitul cozii au apărut, în cele din urmă, și doi dintre coechipierii mei, Rob Hall și Yasuko Namba. Modestă și sobră, Namba, la cei patruzeci și șapte de ani ai săi, mai avea un drum de patruzeci de minute până să devină cea mai în vârstă femeie care a escaladat Everestul și a doua japoneză care a urcat pe așa-zisele "Șapte Vârfuri", cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent. Deși avea doar patruzeci și două de kilograme și era slabă ca un țâr, avea o voință extraordinară; uimitor, dar dorința ei de neclintit fusese cea care o împinsese pe Yasuko în sus pe munte. Mai târziu a ajuns și Doug Hansen deasupra Pasului. Acest membru al expediției noastre era un poștaș dintr-o suburbie a orașului Seattle care pe munte devenise cel mai bun prieten al meu.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer și mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiții în multe dogme, nu o știm, că stăm în ambient majoritar azotic
Și credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poți să spui nicicum că e frumos.
N-am înțeles cum de superbul, tot din el, se înalță- atât de maiestos
Și cum de e suficient de dur, să ne suporte, și să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieșea, din calcul, rațiune, nicio știință, istețime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă și la o-astfel de înălțime,
Și cât de moale este, totuși, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aș fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Și cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deșert l-a împărțit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

[...] Citește tot

poezie de (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Everest și munți, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook