Everest şi munţi

În 1865, la nouă ani după ce calculele lui Sikhdar au fost confirmate, Waugh a botezat Vârful XV cu numele Everest, în cinstea lui sir George Everest, predecesorul său ca geodez general. Întâmplarea face ca tibetanii care trăiau la nord de marele munte să fi avut deja un nume mai melodios pentru el: Chomolungma, care înseamnă "zeiţă, mamă a universului", iar nepalezii din sud îi spuneau Deva-dhunga, adică "Tronul lui Dumnezeu" (Acum numele nepalez oficial al Everestului este Sagarmatha, "zeiţa cerului". Dar acest nume a fost foarte rar folosit înainte de 1960. Într-o dispută de atunci dintre Nepal şi China, prim-ministrul B. P. Koirala a fost de părere că, dacă ar exista un nume nepalez bine cunoscut pentru marele munte, Nepalul ar putea să revendice mai uşor partea sudică a Everestului. - N. a.). Dar Waugh a ignorat în mod voit aceste apelative indigene (şi chiar politica oficială care încuraja păstrarea numelor străvechi), şi astfel numele care s-a păstrat a fost Everest.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fereastra timpului

Prin fereastra timpului, astăzi când privim,

aura Olimpului încă n-o zărim.

Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost

dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.

Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,

rămânem tot în grota în care ne aflăm.

Dacă vom pune steagul pe vârful Everest

putem stăpâni largul universului ceresc.

În lupta cu timpul dacă am învins,

vom admira Olimpul şi aură am scris.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În martie 1995 am fost contactat de un redactor de la revista Outside care mi-a propus să mă alătur unei expediţii ghidate pe Everest. Aceasta urma să plece peste cinci zile, iar el voia să scriu un articol despre comercializarea crescândă a muntelui şi despre controversele aferente. Cei de la revistă nu se gândiseră să urc pe vârf; redactorii voiau doar să rămân la tabăra de bază şi să transmit povestea de pe gheţarul Rongbuk, aflat la poalele muntelui, în partea tibetană. Am analizat oferta lor - ba chiar mi-am rezervat bilete de avion şi mi-am făcut imunizările necesare - dar m-am retras în ultima clipă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii alpinişti care au urcat pe Everest au fost nevoiţi să străbată, în condiţii grele, 640 de kilometri de-a lungul platoului tibetan, doar ca să ajungă din Darjeeling la baza muntelui. Ştiau prea puţine despre posibilele efecte mortale ale altitudinilor extreme, şi, judecând după standardele moderne, echipamentul lor era jalnic. Şi totuşi, în 1924 un membru al celei de-a treia expediţii britanice, Edward Felix Norton, a ajuns la 8.572 de metri - mai avea 276 de metri până în vârf - înainte ca oboseala şi oftalmia să-l înfrângă. A fost o realizare remarcabilă, care probabil n-a mai fost depăşită timp de douăzeci şi opt de ani.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fusesem un elev sârguincios în ceea ce priveşte istoria alpinismului şi ştiam că Everestul omorâse mai mult de o sută treizeci de oameni de când britanicii puseseră pentru prima oară piciorul pe munte, în 1921 - aproape un mort la fiecare patru alpinişti care au ajuns pe vârf -, iar mulţi dintre cei care pieriseră erau mult mai puternici şi aveau mai multă experienţă la altitudine mare decât mine. Dar am descoperit că visurile copilăriei nu mor aşa uşor, şi la naiba cu judecata sănătoasă! La sfârşitul lui februarie 1996, Bryant m-a sunat ca să-mi spună că am un loc în următoarea expediţie a lui Rob Hall. Când m-a întrebat dacă sunt sigur că vreau să fac asta, am spus "da" fără să stau pe gânduri.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oază în lumină

Acolo, sus, e-o oază de lumină,
Pe scena ninsă-n flori de reflectoare,
Şi-n umbra nopţii unui vis de soare
Răsare în splendoare o regină.

Ea-i sus, de tot, iubire şi instanţă...
Aplaudată-n lumea ei de-o clipă,
Iar inima-i cortina-i o ridică
Pe munţi de trudă, visuri şi speranţă.

... Artistă, dansatoare şi femeie,
Parfum, sinceritate, frumuseţe,
Candoare, bogăţie şi nobleţe
Dar, mai presus de toate, o Idee.

Firavă, ca un fum de lumânare,
Ea suie Everestul din iubire
Şi sparge-n gheţuri clipa de uimire
Ce-aduce-n viaţă stropul de-ncântare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anii aceia am trăit ca să mă caţăr. Aveam un buget de 5.000-6.000 de dolari pe an, lucram ca tâmplar şi pescar de somon până când strângeam destui bani pentru următoarea expediţie în munţii Bugaboo, Teton sau în munţii din Alaska. Dar pe când aveam douăzeci şi cinci-douăzeci şi şase de ani am renunţat la visurile mele din copilărie de a escalada Everestul. În cercurile alpiniştilor cunoscători era la modă să denigrezi Everestul, numindu-l "un morman de zgură" - un vârf care nu-ţi oferă destule provocări tehnice sau care nu are trasee destul de frumoase ca să fie un obiectiv demn de un alpinist "serios", cum îmi doream eu cu disperare să devin. Am început să privesc de sus cel mai înalt vârf din lume. Asemenea snobisme porneau de la faptul că, până la începutul anilor 1980, ruta cea mai uşoară de pe Everest - prin Şaua Sudică şi Creasta Sud-Estică - fusese urcată de mai bine de o sută de ori. Cei din grupul meu şi cu mine îi spuneam Crestei Sud-Estice "ruta iacului". Dispreţul nostru a crescut şi mai mult când, în 1985, Dick Bass - un texan bogat, în vârstă de cincizeci şi cinci de ani, cu minime cunoştinţe de alpinism - a fost condus pe vârf de un tânăr alpinist extraordinar, David Breashears. Evenimentul s-a bucurat de întreaga atenţie a presei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre alpinişti erau din grupul lui Fischer, dar pe la sfârşitul cozii au apărut, în cele din urmă, şi doi dintre coechipierii mei, Rob Hall şi Yasuko Namba. Modestă şi sobră, Namba, la cei patruzeci şi şapte de ani ai săi, mai avea un drum de patruzeci de minute până să devină cea mai în vârstă femeie care a escaladat Everestul şi a doua japoneză care a urcat pe aşa-zisele "Şapte Vârfuri", cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent. Deşi avea doar patruzeci şi două de kilograme şi era slabă ca un ţâr, avea o voinţă extraordinară; uimitor, dar dorinţa ei de neclintit fusese cea care o împinsese pe Yasuko în sus pe munte. Mai târziu a ajuns şi Doug Hansen deasupra Pasului. Acest membru al expediţiei noastre era un poştaş dintr-o suburbie a oraşului Seattle care pe munte devenise cel mai bun prieten al meu.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiţii în multe dogme, nu o ştim, că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul, tot din el, se înalţă- atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur, să ne suporte, şi să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă şi la o-astfel de înălţime,
Şi cât de moale este, totuşi, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aş fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Şi cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deşert l-a împărţit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!