Everest şi timp

Mai mulţi autori şi redactori pe care-i respect m-au sfătuit să nu scriu această carte atât de repede; au insistat să aştept doi, trei ani, ca să pot privi lucrurile din altă perspectivă. Sfaturile lor au fost bune, dar m-am hotărât să le ignor - în mare parte pentru că amintirea celor întâmplate pe munte mă chinuia încontinuu. Credeam că dacă scriu cartea o să scap de povara Everestului.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar alpiniştii continuau să urce pe Everest în număr mare, în ciuda taxelor ridicate. În primăvara anului 1993, când se aniversau patruzeci de ani de la prima ascensiune, un număr record de cincisprezece expediţii, formate din două sute nouăzeci şi patru de alpinişti, au încercat să escaladeze vârful urcând dinspre Nepal. În toamna aceea guvernul a mărit din nou taxa pentru permis, ajungându-se astfel la incredibila sumă de 50.000 de dolari pentru grupurile de până la cinci alpinişti, plus 10.000 de dolari pentru fiecare nou membru - dar un grup nu putea să fie mai mare de şapte persoane. În plus, guvernul a hotărât că cel mult patru expediţii vor avea voie pe versanţii nepalezi în fiecare sezon.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 8 iunie, la ivirea zorilor, alţi doi membri ai expediţiei britanice din 1924, George Leigh Mallory şi Andrew Irvine, au plecat din tabăra cea mai de sus spre vârf. Mallory, al cărui nume este strâns legat de Everest, a fost omul din spatele primelor trei expediţii. În timpul unei conferinţe în Statele Unite, a fost întrebat de un ziarist agasant de ce vrea să urce pe Everest. "Pentru că e acolo", a fost răspunsul muşcător şi faimos pe care i l-a dat. În 1924, Mallory avea treizeci şi opt de ani, lucra ca învăţător, era căsătorit şi avea trei copii mici. Era produsul păturii de sus a societăţii britanice, dar totodată şi un estet şi un idealist cu pronunţate sensibilităţi romantice. Datorită graţiei lui atletice, farmecului şi frumuseţii sale extraordinare, acesta s-a numărat printre favoriţii lui Lytton Strachery şi ai grupului Bloomsbury (Din grupul Bloomsbury, înfiinţat în prima jumătate a secolului XX, făceau parte scriitori, intelectuali, filozofi şi artişti englezi, printre care Lytton Strachery, Virginia Woolf, John Maynard Keynes şi E. M. Forster. - N. tr.). Când stătea în corturi, sus pe Everest, Mallory şi tovarăşii lui citeau cu voce tare din Hamlet şi Regele Lear.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre alpinişti erau din grupul lui Fischer, dar pe la sfârşitul cozii au apărut, în cele din urmă, şi doi dintre coechipierii mei, Rob Hall şi Yasuko Namba. Modestă şi sobră, Namba, la cei patruzeci şi şapte de ani ai săi, mai avea un drum de patruzeci de minute până să devină cea mai în vârstă femeie care a escaladat Everestul şi a doua japoneză care a urcat pe aşa-zisele "Şapte Vârfuri", cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent. Deşi avea doar patruzeci şi două de kilograme şi era slabă ca un ţâr, avea o voinţă extraordinară; uimitor, dar dorinţa ei de neclintit fusese cea care o împinsese pe Yasuko în sus pe munte. Mai târziu a ajuns şi Doug Hansen deasupra Pasului. Acest membru al expediţiei noastre era un poştaş dintr-o suburbie a oraşului Seattle care pe munte devenise cel mai bun prieten al meu.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate să vorbească în numele celor doi conducători ai grupurilor ghidate, deoarece ambii sunt morţi. Dar pot să confirm că nimic din ce am văzut în după-amiaza zilei de 10 mai nu a indicat faptul că o furtună nimicitoare se apropia ameninţător. Pentru că mintea mea era afectată de lipsa de oxigen, norii care se ridicau deasupra impresionantei văi de gheaţă, cunoscută sub numele de Circul Vestic (Western Cwm - pronunţat "cum" - a fost numit aşa de către George Leigh Mallroy. Acesta l-a zărit prima dată în timpul expediţiei pe Everest din 1921, când se afla în Lho La, o trecătoare înaltă la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Cwm înseamnă vale, circ, în galeză. - N. a.), mi s-au părut inofensivi, vagi, lipsiţi de substanţă. Strălucind în soarele puternic al amiezii, nu păreau diferiţi de norii de convecţie care se ridicau din vale aproape în fiecare dimineaţă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost extrem de afectat de cele întâmplate şi mi-a fost greu să scriu articolul respectiv. Totuşi, la cinci săptămâni după ce m-am întors din Nepal, am predat revistei Outside un material care a apărut în numărul din septembrie. După ce am terminat de scris, am încercat să nu mă mai gândesc la Everest şi să-mi văd de viaţa mea, dar mi-a fost imposibil. Când încercam să-mi dau seama ce se întâmplase acolo eram cuprins de sentimente neclare şi mă obsedau împrejurările în care muriseră coechipierii mei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam în secret ca într-o bună zi să escaladez şi eu Everestul; mai bine de o decadă aceasta a fost una dintre dorinţele mele arzătoare. Când aveam douăzeci şi ceva de ani, alpinismul era totul pentru mine - aproape nimic altceva nu mă mai interesa. Escaladarea unui vârf era ceva tangibil, imuabil, concret. Pericolele iminente îi dădeau acestei activităţi un scop precis, care lipsea cu desăvârşire din viaţa mea. Mă încânta noua perspectivă care reieşea din răsturnarea la nesfârşit a planului obişnuit al existenţei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu este extraordinar că Everestul nu a cedat în faţa primelor încercări de a-l escalada; ba chiar ar fi fost surprinzător şi foarte trist dacă s-ar fi întâmplat contrariul, deoarece munţii măreţi nu sunt aşa. Poate că noii noştri colţari, noii bocanci cu tălpi de cauciuc, epoca noastră în care totul se cucereşte mai uşor pe cale mecanică ne-au făcut puţin mai aroganţi. Am uitat că muntele încă are ultimul cuvânt şi că vom putea ajunge pe vârf doar la timpul cuvenit. Altfel de ce ni s-ar părea alpinismul atât de fascinant?

Eric Shipton în Pe acel munte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce stăteam cocoţat pe acoperişul lumii, cu un picior în China şi cu celălalt în Nepal, mi-am curăţat de gheaţă masca de oxigen, m-am întors cu un umăr împotriva vântului şi, dus pe gânduri, am privit uriaşul platou tibetan de jos. Într-un mod vag, detaşat, înţelegeam că întinderea de sub picioarele mele constituia o privelişte spectaculoasă. De multe ori visam la acest moment şi la sentimentele care urmau să mă cuprindă. Dar acum, când eram în sfârşit acolo, pe culmea Everestului, nu reuşeam să-mi adun energia necesară ca să îmi pese.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1865, la nouă ani după ce calculele lui Sikhdar au fost confirmate, Waugh a botezat Vârful XV cu numele Everest, în cinstea lui sir George Everest, predecesorul său ca geodez general. Întâmplarea face ca tibetanii care trăiau la nord de marele munte să fi avut deja un nume mai melodios pentru el: Chomolungma, care înseamnă "zeiţă, mamă a universului", iar nepalezii din sud îi spuneau Deva-dhunga, adică "Tronul lui Dumnezeu" (Acum numele nepalez oficial al Everestului este Sagarmatha, "zeiţa cerului". Dar acest nume a fost foarte rar folosit înainte de 1960. Într-o dispută de atunci dintre Nepal şi China, prim-ministrul B. P. Koirala a fost de părere că, dacă ar exista un nume nepalez bine cunoscut pentru marele munte, Nepalul ar putea să revendice mai uşor partea sudică a Everestului. - N. a.). Dar Waugh a ignorat în mod voit aceste apelative indigene (şi chiar politica oficială care încuraja păstrarea numelor străvechi), şi astfel numele care s-a păstrat a fost Everest.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În martie 1995 am fost contactat de un redactor de la revista Outside care mi-a propus să mă alătur unei expediţii ghidate pe Everest. Aceasta urma să plece peste cinci zile, iar el voia să scriu un articol despre comercializarea crescândă a muntelui şi despre controversele aferente. Cei de la revistă nu se gândiseră să urc pe vârf; redactorii voiau doar să rămân la tabăra de bază şi să transmit povestea de pe gheţarul Rongbuk, aflat la poalele muntelui, în partea tibetană. Am analizat oferta lor - ba chiar mi-am rezervat bilete de avion şi mi-am făcut imunizările necesare - dar m-am retras în ultima clipă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce s-a eliberat Pasul lui Hillary, mi-am prins blocatorul de coarda portocalie, l-am ocolit pe Fischer, care stătea aplecat peste piolet, şi am făcut rapel peste margine. Era trecut de ora 15 când am ajuns pe Vârful Sudic. Vârtejuri de ceaţă treceau deja deasupra vârfului Lhotse, înalt de 8.516 metri, şi începeau să înconjoare vârful piramidal al Everestului. Dintr-odată vremea nu mai părea atât de frumoasă. Am luat o butelie de oxigen, am băgat-o în regulator şi m-am grăbit să cobor înspre norul care se forma. Imediat ce am trecut de Vârful Sudic, a început să ningă uşor şi vizibilitatea s-a dus naibii.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

15

frigul mă împleteşte în negrul obscen al nopţii
cu ochii închişi şi buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viaţa
bob cu bob

scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin

dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieţii
ochii tăi mă aşază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearşaful mototolit de existenţa
unei mata hari
cu braţele încolăcite
sufocându-te

mângâi ochiul care zâmbeşte
cu un ac

[...] Citeşte tot

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire pentru tine

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern pe panză splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie;
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi in armonie.

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine
Ci chiar şi Everestul, eu, l-aş modela,
Cu statornica-mi iubire pentru tine,

In dorul dupa tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Imi simt inima ca o călimară-n piept
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc

Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc.
Câţi temerari nu-ncearcă recordul să-l doboare
Măcar c-un pas, doar unul, mai sus, ţintind spre soare
Şi ignorând că-i doare entorsă, plex, menisc!

Chiar viaţa noastră însăşi e-un câmp minat, pe care
Îl tot parcurgem zilnic, sfidându-i orice risc,
Până-ntr-o zi o cruce,-un menhir sau obelisc
Marchează-un pisc, râvnitul, sau ditamai eroare.

De eşti, în lumea asta confuz-crepusculară,
Astronaut notoriu, năier sau alpinist,
Pe drumul ce te-nalţă şi care te coboară

Tu nu uita o clipă să fii şi bun genist.
Un câmp minat e viaţa în drum spre Everest,
Dar ce măreaţă-i clipa trăită fără rest!

sonet de Nicolae Mătcaş din Un câmp minat, urcuşul (2010)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 mai 1963, Tom Hornbein, un doctor în vârstă de treizeci şi doi de ani din Missouri, şi Willi Unsoeld, treizeci şi şase de ani, profesor de teologie din Oregon, au ajuns pe Everest urcând pe Creasta Vestică, traseu pe care nu se încumetase nimeni să îl încerce până atunci. Vârful mai fusese atins de patru ori, de către unsprezece oameni, dar traseul de pe Creasta Vestică era considerat mult mai dificil decât cele două deja consacrate: Şaua Sudică şi Creasta Sud-Estică sau Şaua Nordică şi Creasta Nordică. Ascensiunea lui Hornbein şi a lui Unsoeld a fost - şi încă este - aclamată, pe bună dreptate, ca una dintre cele mai importante escaladări din istoria alpinismului.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul din noi

Mereu am crezut că deşertul e afară
şi se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni şi războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.

Apoi, într-o zi însă am înţeles
probabil ameţită de zenitul prăbuşirii
că deşertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deşertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconştientului
din aripile plumbuite de gerul vieţii.

Ameţită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernul din Nepal a recunoscut că mulţimile de alpinişti care urcau pe Everest creau mari probleme în ceea ce priveşte siguranţa, estetica şi impactul pe care-l aveau asupra mediului înconjurător. În timp ce se confruntau cu această problemă, miniştrii nepalezi au venit cu o soluţie care părea să împace ambele părţi - restrângea numărul alpiniştilor, iar în acelaşi timp aducea mai multă valută forte în fondurile naţionale secătuite: mărirea taxei pentru permisele de alpinism. În 1991 Ministerul Turismului cerea o taxă de 2.300 de dolari pentru un grup oricât de mare care voia să urce pe Everest. În 1992 taxa a crescut la 10.000 de dolari pentru o echipă de până la nouă alpinişti, iar pentru fiecare persoană în plus se mai plăteau încă 1.200 de dolari.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te întreb care este visul sau obiectivul tău, care este planul de acţiune şi câte etape are şi cât anume procentual din plan ai îndeplinit, ştii să îmi spui? Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce înseamnă reuşita pentru ei. Cum ar putea să reuşească orbeşte şi cum ar putea şti că au ajuns la final dacă nu ştiu clar care e începutul, care e finalul şi care e drumul de parcurs? Care sunt şansele să te rătăceşti în timp ce faci o plimbare şi să ajungi pe vârful Everest, deşi nu acesta era un scop al tău? Ei bine, aceleaşi şanse le ai să reuşeşti în viaţă, la orice capitol, dacă nu ai intenţia clară. Oamenii care reuşesc în viaţă şi-au definit al dracului de bine ce înseamnă această reuşită pentru ei. Ceilalţi, rătăcesc şi plâng că nu ajung. "Unde anume vrei să ajungi?", iartă-mă că te întreb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!