Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Georg Trakl despre moarte

Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.

Georg Trakl

Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Și cețuri verzi de noapte se ridică
Și ca în vis sun-o vioară mică
Și slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud bețivi ce râd și care strigă,
O-nfiorare trece prin țesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru și a vin
Și în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerșetorii-n așteptare
Zadarnic rugăciuni mai țin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheț prea încărcate.
Îndrăgostiții se-odihnesc la iaz.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.
Georg Trakl

Celor amuțiți

O, nebunia marelui oraș, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfigurați copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheață naște copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobește ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făurește din metale dure capul izbăvitor.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Rondel

S-a scurs și aurul zilelor în nori
Albastrul și maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul și albastrul serilor culori
S-a scurs și aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, și repetări ale cuvintelor și a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziții, două dintre ele repetate identic și grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar și la nivel formal, poemul devine extrem de rotund și închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul și maroul serilor culori" la "Maroul și albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenția asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul și albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înțelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" și "Grodek". Albastrul și maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Și aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă și "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândește astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuși neobișnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal și o dispoziție generală relativ pozitivă ceea ce reiese și din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Oglindă de seară

Un copil cu păr șaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roșii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Și-ncet răsare din albastre stele
O gură roșie, sigiliu misterios,
Și negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roșului arțar orbește
Și zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârșește.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veștejesc
Îndrăgostiții. Norii se plimbă anodini
Legați de-nsingurații ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecați,
Durere și speranță
Păstrează ciclopiana piatră,
Munți nelocuiți,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaștri privește
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecați
Dragoste, speranță,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră

[...] Citește tot

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în față ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristețea dulce a copilăriei.

Decedați, la umbra tufei de soc ne odihnim
Și ne uităm la pescărușii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraș,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îți țineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuși când întunecata armonie năpădește sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk


Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roșu al inimii mele". Gura roșie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru aceiași valență. Totuși pare o apoziție "Albastrul ochilor mei" și "Aurul roșu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" și anume "Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu, albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

[...] Citește tot

poezie clasică de din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei PopSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbați femei, a morții doamnă
În reci odăi un pat le-așterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre și apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâșmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de țigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Bețivul sub a arcadelor umbră șade
Uitându-se după plecatele păsări.


[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul și oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat și profanat,
Opriți rușinea morții pe colină.

Îngenuncheați în fața cărnii roșii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Și ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creștini
Spre paradisul sărăciilor ținută
Al nopții sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecția 1909", aleasă de Trakl însuși după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecință, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuși prezent aici, este pentru că textul definește mai clar geneza textelor și imaginilor ulterioare și oferă și un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparține poezia și care este de asemenea eficientă în cele trei catrene și anume suferințele lui Hristos.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioșie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leșie.

A morții grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roșii sâni sug cu voioșie
Pierdute buze decăzute și-n neagra leșie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluție remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediția definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roșii sâni", "buzele decăzute" și "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă și concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relație difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leșia" care apare de două ori, odată "maro" și odată "neagră". Importanța asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizați să vedem cu certitudine "leșie" prin cuvântul "duioșie" și referința la "dizolvat".
Ca titlu Trakl folosește "Melancolie" care face referire la o tradiție cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învățăturii medicale, astrologie și alchimie.
O referință despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înțeles că enigmaticele "leșii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leșia" era o parte esențială a băii de vindecare medievală și de curățare/spălare.
Când la Trakl leșia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Grodek

Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morții, întinsurile aurii
Și-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogolește; cuprinde noaptea
Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete
Ale gurilor zdrobite.
Dar liniștea-n adâncul văilor adună
Nori roșii în care mânios Dumnezeu sălășluiește
Ce sângele sie-și vărsă, a lunii răcoare;
Toate drumurile sfârșesc în neagră descompunere.
Sub ramurile aurii ale nopții și ale stelelor
Se clatină a umbrei Soră prin tăcuta dumbravă
Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;
Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.
O mândru doliu! Voi de minereu altare
Flacăra fierbinte a duhului hrănește astăzi o cumplită durere,
Nenăscuții nepoți.


[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

De profundis II

E-o miriște pe care-o ploaie neagră cade.
E un copac maro ce singur stă acolo.
E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.
Ce tristă-i seara asta.

Dincolo de cătun
Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.
Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n amurg
Și poala ei râvnește Cerescul Mir.

Când s-au întors
Păstorii au găsit dulcele trup
Putregăios în mărăcini.

O umbră sunt, departe de întunecate sate.
Tăcerea Domnului
Băut-am din al codrului izvor.

Pe fruntea mea metal rece pășește,
Păianjeni inima-mi caută.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuți se-aud în iarbă pașii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roșiatic strălucește a piersicului frunziș;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopții tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori și cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliți trecem pe lângă roșii pereți
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.


Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roșu al inimii mele". Gura roșie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru aceiași valență. Totuși pare o apoziție "Albastrul ochilor mei" și "Aurul roșu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" și anume "Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu, albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!


NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor și editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântecul profund

Din noaptea-adâncă am fost eliberat.
În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,
Și asculta prin timp și loc, mișcat,
Al veșniciei cânt îndurerat.
Nici zi nici chef, nici noapte înfierat
E-al veșniciei cânt îndurerat,
De când eu veșnicia o ascult înfrigurat
Nu simt plăcerea sau durerea disperat.


Comentarii

Acest text timpuriu din "Colecția 1909" are o importanță redusă din punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic și istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich Nietzsche1 și importanța confesiunilor mistico-religioase de la începutul mileniului.
Zarathustra2 lui Nietzsche cunoaște "Cântecul beat". Atât imaginile, cât și stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche despre reîntoarcerea pentru "al veșniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul, ci și primul vers al scurtului text al lui Trakl: "Din noaptea-adâncă am fost eliberat" (citează aproape literal "Cântecul reîntoarcerii" din "Cântecul beat" al Zarathustrei. Acolo și Nietsche spune: "dintr-un vis profund sunt treaz".
La Nietzsche, "chef" și "înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este "chef și îndurerare". Dar la Nietzsche, "dorința dorește" "eternitate", în timp ce Trakl stabilește experiența veșniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche - dincolo de plăcere și de suferință.
Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat intens teoriile și practicile parapsihologice, mistice, teosofice și alchimice este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, "Misterele transfigurării" și "Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt exemplare!
Într-un aforism din 1914, Trakl vorbește despre "sentimentul momentului morții ca înființare". El spune: "Toți oamenii sunt vrednici de iubire, trezindu-te simți amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră nerezolvată; poemul tău e o ispășire imperfectă". În el găsește o formulă matură a ceea ce este deja menționat în "Cântecul profund", experiența unui "unio mystica" într-o stare de a fi înțeleasă ca fiind pur spirituală.
În Aforismul din 1914, "Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea practică a suferinței, iar în poezia tinereții trezirea, dacă înțelegem eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziție către o stare epuizată și neconvingătoare.

NOTE

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântec de noapte

A suflării nemișcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopește-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniștite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeș
Răsare palida reflexie a căzuților îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopții" chiar dacă așa o vrea "clișeul"! Atât seara cât și dimineața apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuși avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respirația e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemișcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt școala, avea o cultură umanistă profundă și diferențiată. În "inventarul" ei este inclusă și doctrina aristotelică a "nemișcatului Dumnezeu" ca "primul mișcător", primul care a pus cerul și pământul în mișcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creației Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemișcare", ca și cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul și asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemișcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul și asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeș", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei și se îneacă în dragostea pentru sine însuși. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numește personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilității. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât și "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Și frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arțar
Lângă secară călăreți pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea și cerbii pășesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristețea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marțial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naștere "disponibilității generale de război" și a participat la incantațiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societății, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu își clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observație arată că el a respectat contextul textelor și că a ținut cont și de "valoarea de piață" a textelor sale - după cum reiese din corespondența sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecție de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală și în mod clar legătură cu tactul marțial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călărețului", care formulează conținutul imaginii mai generale și se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" și "maro".

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, brațe argintii
Flutură muribunzilor soldați noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriți.

Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Și aceasta cu precizarea "august 1914".

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Lui Novalis

În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.


Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum și dedicația anonimă "Celor amuțiți". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" și "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Și când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o țară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriță poetică a lui Trakl.
Și imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondență în textul lui Novalis: "Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ".
Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici referințele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet și dramaturg romantic german, traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Georg Trakl despre moarte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info