Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Grecia și naștere

Citate despre Grecia și naștere, pagina 2

Textele de mai jos conțin referiri la Grecia și naștere, dar cu o relevanță mică.

Alin Ghiorghieș

Și-altă dată

Stăteau toate cifrele romane
pe o umbră de cruce.
Prima era ultima de la mijloc.
Beam apă stătută dintr-un felinar
și dansam cu o grecoaică cifră
și o mângâiam pe linia vieții.
Se auzeau împușcături de majuscule.
Moartea juca șotron pe morminte.
O casă fugită de-acasă
săruta o masă plină de cuvinte.
O dată de naștere alerga după o dată a morții
și-i spunea că e frumoasă.
Eu cântam: Și-altă dată! Și-altă dată!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tassos noaptea 24.07.2019

Se nasc în porturi primele lumini
Și munții-s flăcări vii în depărtare;
A coborât un zeu al liniștii în mare
Și-oftează-a dor pădurile de pini.
În fiecare golf e-o sărbătoare;
Pe maluri valurile-aduc jivini -
Sirene albe ce-amăgesc străini
Prin negurile cu miros de sare.
Un vas stingher străbate calea lunii
Ce se înalță-ntreagă ca un far
Pe continent, iar semnele furtunii
Din glasul spart al vântului dispar.
În mine-aud cum se trezesc străbunii
Greci și pornesc în lungi voiaje iar...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
C.A. Rosetti

Fracul meu

Așa de gol în toate cum m-am născut în lume
Trăiesc și până astăzi; muncesc, dar n-am putut
Să-mi fac trăsură, haine, parale și un nume;
Dar îns-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut!

Și azi ca-n toată vremea datornicii veniră,
Obraznici cât se poate; boieri, i-ați cunoscut!
Dar însă cu ocară, cu brânci mai toți ieșiră,
Fiind c-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut.

Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strânge,
Să-mi plec și ochi și capu, și mâna să sărut,
Să mușc, să vânz pe unu, pe altu iar a linge,
Le-am învățat pe toate, și-un frac azi mi-am făcut.

Rang, slujbă, bogăție, acuma vin grămadă,
Acea idee proastă de cinste am perdut;
La un boier prea mare mă duc acum îndată
Și mâine și poimâine, și-un frac azi mi-am făcut.

[...] Citește tot

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Conversație pură c-o literă chinezească

I

Încerc să caligrafiez o stare de uimire,
O dulce dilatare și legănare a spiritului,
Care nu încap decât în forma ta,
Căci, se știe,
Tradusă în literele noastre
O frază chineză poate deveni înșiruirea
Aceleiași conjuncții.
De exemplu: "Și și. Și și și. Și și și și"
Este transcrierea fidelă a frumoasei poezii
Despre
"Legănarea văii fluviului Yangzi, o dată cu
Fluviul Yangzi".

II

Vai, câte minuni, câte chinezării mi-au scăpat
De-a lungul timpului,
Prea chircit în inima Europei,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Bazarul occidental

ONE
Roșul e fată, albastrul - șofer,
Alb este îngerul care ne lugeră,
Are-un hanger, ceafa de fier,
Imperiul se duce precum o scândură.
Herzog- portar la ASTORIA-MORIA,
Astfel se scrie istoria-gloria,
Unde nu-i nimeni, nici moarte nu este,
Stai în genunchi și citește Aveste.
Nimic nu se poate certifica,
Marea durere, moartea cuiva,
Totul e-n basme lacrimogene,
O, Imogene, o, Magdalene,
Ce fericire, ce scumpă lacrimă,
viața de dincolo, fără de cratimă,
harnic lucrează sluga lui Nietzsche,
frate, cumnat sau amant Berenicei.

TWO
O tragedie greacă se petrece

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Geoffrey Chaucer

Troilus și Cresida. Cartea întâia

De Troil, rigăi Priam fiu mezin –
Cât încă sunt cu voi aici – agale
Voi depăna: cum a sorbit din plin
Iubirea cu amarurile sale
Și bucurii, și-apoi cumplita-i jale.
Ajută-mi, Tisiphona, să înstrun
Trist viersul meu ce plânge cât îl spun.

La tine strig, zeiță mult zbătută,
Furie crudă stând sub greu blestem:
Ajută-mi mie, tristă alăută
Ce-îngân, cum știu, pe-ndrăgostiți când gem.
Căci se cuvine, după cum vedem,
La om mâhnit, tovarăș negurat,
La jalnică poveste, chip surpat.

Deși robesc la robii lui Amor,
Iubirii nu cutez cu vreun temei
Să-i fac rugare pentru ajutor:
Departe-n hău e ajutorul ei.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Dan Duțescu
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "The Portable Chaucer: Revised Edition Paperback" de Geoffrey Chaucer este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.99- 45.03 lei.

Soare

E-un bulgăre aprins, de la frecare
prin aruncare, dintr-un început.
E doar un astru, dintre miliarde-n nevăzut...
El este pentru noi, o piatră de încercare.

Ca o-ntâmplare ne-a aruncat pe-a sa orbită
la o distanță regulamentară
ce ne-a permis, o evoluție elementară
la care-i suntem "pic" și singura ispită.

Este-o explozie de hidrogen în heliu
cu colosale emanații în cald și în lumină...
O zi, sleit se va epuiza... n-am vrea să vină!
Nefericiți, ne vom preface într-un... miceliu.

E-o sursă nesfârșită, de plăcerea zilei,
este splendoarea de mister ce nu-l cunoști...
Ochi, să-l privească au geniile, nu agnoști,
dar dăruirea-i echitabilă, reginei și umilei.

[...] Citește tot

poezie de (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii
Și-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavițele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei și paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Și s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuiește frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuși în povești și-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Și-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Și a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Și pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginațiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Angi Melania Cristea

Malaxor

poetul în împărăția lui cu doctori minus și cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieții și acești neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin și acaparează spectrul lumii prezente

într-un vesnic delirium tremens poetul scade factura vieților trecute și își învață corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democrația nu este tot una cu falocrația
damele au pătruns în aula magna universul
conspiră și se nasc tot mai multe femei
care conduc avioane sacrifică bărbații și scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustrați

ordinea poetului este ordinea lumii îngerești
cu buni și mai puțini buni
fideli și mai mult infideli
sfinți pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeții au atacuri de panică la fiecare respiro
și nu își îngăduie unul altuia niciun șah mat

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cautatorul de pokemoni" de Angi Melania Cristea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.
Angi Melania Cristea

Malaxor

poetul în împărăția lui cu doctori minus și cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieții și pe acești neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin și acaparează spectrul lumii prezente

într-un veșnic delirium tremens poetul
scade factura vieților trecute și își învață corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democrația nu este totuna cu falocrația

damele au pătruns în aula magna universul
conspiră și se nasc tot mai multe femei care conduc avioane sacrifică bărbații și scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustrați

ordinea poetului este ordinea lumii îngerești
cu buni și mai puțin buni
fideli și mai mult infideli
sfinți pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeții au atacuri de panică la fiecare respiro

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un lucru este cert, am făcut drăcovenia și prosteala care o spun ei ani de zile, singurul lucru care se va întâmpla este că te vei zidi într-un supra-ego spiritualizat de 5000 de carate și nu o să mai poți auzi cu adevărat nimic de bun simț când ți se va împărtăși din inimă asta. Tot ceea ce se va petrece este doar o muncă interminabilă sisifică de a începe să fii "conștient" de picăturile de apă care îți intră în chiloți când plouă, și o poți duce așa până în calendele grecești când ești conștient de numărul de celule roșii din sânge. Dar în veci vecilor, asta nu va duce la a fi conștient de cine ești și firește nu te va reîntregi. Ce se VA ÎNTÂMPLA DE FAPT: doar vei deveni obsedat de control și nimeni și nimic nu îți va mai putea satisface ego-ul "matur-spiritualizat" și îmbătat cu un orgoliu hilar, dar cosmetizat. Dacă vrei să conștientizezi ceva începe mai întâi să conștientizezi pe cel care conștientizează, pentru că dacă el este o minciună, este fals atunci tot ceea ce va conștientiza va fi fals din rădăcină! Așadar, află mai întâi "eu"-l care face pe conștientul care vrea să conștientizeze ceva. Tu ești dincolo de conștiență și inconștiență, acestea sunt stări duale tranzitorii. Fii ceea ce ești, fii Nenăscutul întregului vis născut!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epic

Am trăit în locuri importante, în vremurile eroice
Când s-au petrecut și tranșat marile evenimente: cine era
Proprietarul acelei parcele sterpe de pietriș, în ținutul nimănui,
Înconjurat de furcile revendicărilor noastre.

I-am auzit pe-alde Duffy urlând " Blestemat fie-vă sufletul!"
Și l-am văzut pe bătrânul McCabe gol până la brâu
Cum pășește pe-acea palmă de pământ sfidând oțelul ascuțit –
"Iată cum mă trec eu printre fiarele pietrelor."

Se întâmpla în anul ăla cu deranjul de la München*.
Care eveniment era oare mai important? Eram gata-gata
Să-mi pierd interesul pentru Ballyrush și Gortin,
Dar apărut stafia lui Homer care mi-a șoptit la ureche,
A spus: Iliada s-a născut dintr-o gâlceavă locală
Asemănătoare. Fiecare zeu își arogă propria importanță.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul XXVI

Florențo, poți sălta! Căci mare-n lume
ești tu, și bați aripi pe-uscat și mare,
și-ncep și-n Iad să știe de-al tău nume!

Pe-atari de-ai tăi, pe cinci aci-n pierzare,
pe cinci aflai, de-aceea-mi fu rușine,
dar nu-ți fac ei nici ție cinste mare.

De are-un vis în zori izbânzi depline,
vedea-vei tu-n curând – o, nu te teme! –
ce Prato vrea, nu și-alți dușmani cu tine.

De-ar fi și-acum că n-ar fi prea devreme!
De ce nu e, căci tot va fi odată!
Târziu de-o fi, cu-atât mai greu voi geme.

Plecând de-aici pe coasta dărâmată,
ce scări ne-a dat dintâi în jos pe ea,
urcam târât de mână de-al meu tată,

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Divine Comedy Paradise Vol. 3" de Dante Alighieri este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 28.99 lei.
Fernando Pessoa

Tutuneria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(și de l-ar ști cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi dați spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre și ființe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
și-ncărunțindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate și tot
pe drumul nimicului.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa Eladei

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Mulți au murit uciși de răzvrătire,
Cotropitori și dornici de victorii
Au tot îngenunchiat pe trupul țării...
Din vița și cenușă, vatra greacă,
Dușmanii-și înfrunta mai tare parcă.
Cu semnul crucii încrustat în sânge
În Martie 25 a spus: "Ajunge!".

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Au fost uniți cu toții prin iubire.
Prin brațele pe veșnicii unite
Ei cruce și-au făcut, să ia aminte
Că vor lupta prin har dumnezeiesc
Cu cei ce să-ngenunche își doresc.
A nins cu ghiocei pe fruntea-ți fadă
Și-ai renăscut precum un vis, Eladă!

Mulți au murit uciși de răzvrătire,
Născându-se de-a pururi în iubire.

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zidește
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă și deșteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei nații,
Păzit cu strășnicie de multe generații,
Ca el să nu fie vitregit și alterat
De ce-i temuți, de care din istorie știm
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn și sacru legământ,
Între oameni și pământul în care ei s-au născut,
Și-au dus viața, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Și dovada oricând și pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

[...] Citește tot

poezie de (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ancuța Morar

Creta

Sunt insule pe care doar artiștii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebunește în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naște legende.
Primii oameni, după ce au mușcat din fructul interzis,
Au venit să-și ascundă rușinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinși de nefericire,
De durerea de a nu ști cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade și de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-și acoperi cu ele rușinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îți sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul și apa sunt nesfârșite.
E insula vizionarilor și a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaște din ruine,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O altă vorbă a lui Hamlet către duhul tatălui

ceea ce îl îndepărtase pe shakespeare
de hamlet
fiul
prea iubit
pentru care shakespeare a înnebunit într-o noapte
ținându-se de crucea anglicană
dacă există așa ceva
gândind la reverberațiile grecești
după care se pune punct
în viața lui shakespeare
10 ani care nu-s nici invenții
nici fantomatice făpturi gânditoare
marele shakespeare
a asmuțit toată lumea asupră-i
a
m
u
ț
i
n

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Pruncului Elis

Acesta ți-e sfârșitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ți firav sângerează
Străvechi legende
Și-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu pași moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Și tu-n albastru brațele-ți întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îți sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ți-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr își cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin pășește
Și-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ți se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.
Georg Trakl

Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine ești tu ce zaci sub pomi înalți?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.

Durere, făptura subțire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăție.

Pe cine plângi sub pomi amurgiți?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roți aurii.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Grecia și naștere, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook