Citate despre Grecia și religie, pagina 2
Scriitura filosofiei grecești este platoniciană. Mai mult chiar: istoriografia dominanta în Occidentul liberal este platoniciană... Așadar, Platon domnește ca stăpân incontestabil pentru ca idealismul, făcându-ne să luăm niște licurici mitologici drept niște lumini filosofice, permite justificarea lumii așa cum este ea, permite îndemnarea oamenilor să întoarcă spatele concretului, vieții, acestei lumi și materiei realului, pentru a-și îndrepta privirile către ficțiunile din care-s făcute poveștile pentru copii la care se reduc toate religiile...
Michel Onfray în O contraistorie a filosofiei: Înțelepciunile antice (2008)
Adăugat de Magia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian văzând disprețul
"Apoi, să observăm," declară el, în felul lui solemn,
"că există printre noi un mare dispreț pentru zei".
Dispreț. Dar el la ce se aștepta?
Lăsați-l să-și organizeze religia cum îi place,
să scrie Marelui Preot din Galatia ceea ce-i place
sau altora de aceași teapă, incitându-i, întărâtându-i.
Prietenii lui nu erau creștini, iar asta în mod cert.
Dar chiar așa, aceștia n-au întins coarda
atât de mult ca el (crescut, totuși, în religia creștină)
jucându-se cu un nou sistem religios,
absurd în teorie și în practică.
Ei erau, la urma urmei, greci. Nimic în exces, Augustus.
*** În Grecia antică, pe templul Oracolului de la Delfi erau inscripționate cuvintele " Meden Agan" "Nimic în exces
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Carte poștală 1
Sus, lângă Turnul Alb, e gri,
E rece, vânt și ud.
Jos, cerul Tâmpei se-nnegri
Și nu există Sud.
Brașovul fără tine-i mort,
E sumbru, rău, urât.
Biserici negre-n suflet port
Și orgi dogite-n gât.
Contemplu-n cimitirul grec
Un nume brâncovan.
Și-aș vrea să plec, nu pot să trec,
Și te aștept în van.
N-am să revin, n-ai să revii:
Munți mici, munți mici și triști...
Nu mai există oameni vii:
Tu - singură - exiști.
poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
STILOUL MEU E ÎN DOLIU, MI-A MURIT A DOUA MAMĂ
Azi, tristețea absolută
Mi-a trimis o veste care
Nu poate fi abătută
Și nu are consolare:
Doamna mea Învățătoare
Care mi-a ținut în mână
Mâna dreaptă, cu răbdare,
Scrisului să îi rămână
Roabă pentru veșnicie,
A plecat la cer, se pare,
Îngerilor să le fie
Mamă și învățătoare
Bună, sfântă, ca și mie...
Plâng și simt și spun cinstit
Că din mine, cel ce scrie,
Azi o parte a murit.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremea starurilor a apus deși trăim într-o epocă obsedată de cultul starurilor. Zelul de a urmări viața vedetelor avea odată un voios parfum arhaic. La fel ca zeii grecilor antici, întruchipau idealuri omenești și slăbiciuni omenești. Acest voaierism mângâia nespus, reușea să potolească pentru o vreme propria nefericire. Era, chiar mai mult decât religia, opiu pentru popor. În era digitală, însă, Olimpul a fost luat cu asalt. Deodată, fiecare are în mână instrumentul multimedia propriu, cu care să se reprezinte pe sine. Exhibiționismul a înlocuit voaierismul, ca anestezic. Procesul de selecție, despărțirea celor care se bucură de atenție de cei care comunică în gol, este făcut de "crowd intelligence", fiind acum cu adevărat democratic.
Alexander von Schonburg în Arta conversației sau eleganța ignoranței (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Grecia și religie, dar cu o relevanță mică.
Elen (se trezește brusc din somn; vorbește cu glas profetic): Are dreptate! Apele se vor retrage. El a uscat marea și apele s-au despicat în două. Și apele au stat ca un zid, la dreapta și la stânga lui...
Lady Robinson (cu mirare): Cine a uscat marea? Marco?
Elen: Nu Marco, doamnă, ci Moise! Cum puteți face asemenea confuzii?
Lady Robinson: Iartă-mă, Elen! Cultura mea religioasă e destul de precară. Deși am condus un bordel situat la doi pași de biserică...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verset fantasmagoric...
când adormi la pământ și-ntuneric se lasă
în materia ta cenușie
se așează încet peste spațiu o plasă
ce-l desparte tiptil de vecie
neuronii de noduri de stil, gordiene
și planete de stele albastre
feți -frumoși de frumoase elene
câmpi cu maci de lalele din glastre
munți de mări și pustiu de oază
ploi de albe și trste zăpezi
și curajul, curajul de groază
când respiri și nu vrei să mă vezi
și tăcerea adâncă din plasă
se tranforma treptat în infern
cu fantome plângându-și la masă
melodii din auzul intern
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (29 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
România, în decursul mai multor veacuri, a devenit, periodic, pradă a diferitelor popoare, care veneau din est și din nord și se înghesuiau. Limba acestei populații s-a îmbogățit cu multe cuvinte vorbite de popoarele de aici. Cele mai multe fiind cuvintele slave, deoarece slavii, din timpuri străvechi, înconjurau această țară, din mai multe părți. Din cauza vecinătății apropiate cu slavii și a relațiilor permanente cu ei, România a devenit o țară slavo-romană, adică, jumătate slavă, jumătate romană (latină). În sfârșit, această țară, împreună cu vecinii slavi și greci, a fost cucerită de turci, care au dominat-o câteva sute de ani. Încetul cu încetul, cu ajutorul Rusiei, România s-a eliberat de sub jugul greu al turcilor și a format două principate: Moldova și Valahia, care mai târziu s-au unit în unul singur, cu numele de România. Acum țara este în totalitate liberă și independentă. Însă urmele de robie grea, multiseculară, n-au putut să dispară în câteva zeci de ani. De aceea, România, între popoarele europene, este un stat foarte tânăr, neînsemnat, sărac, care n-a reușit încă să-și dezvolte bogățiile sale naturale, cu care a fost înzestrată din plin de Dumnezeu.
Feofil Puțâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Venera (zâmbind cu tâlc): Pot să mă rog și eu cu voi?
Elen (cu entuziasm): Desigur. Am spus-o de atâtea ori. Trebuie să ne rugăm împreună...
Lady Robinson: Exclus! În trei nu se poate! Ar fi o aluzie prea directă la Sfânta Treime!
Elen (indignată): Lady Robinson! Mergeți prea departe...
Lady Robinson: Nu se poate dragă, în trei! Aceea nu mai e rugăciune! E deja orgie...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Venera: Dar musulmanii nu se roaga in grup? LR.: Musulmanii fac cam multe in grup...In iubire si rugaciune trebuie sa [...] | Citește tot comentariul
Poetul
anunță cetății, pămîntului că ploaia există,
anunță oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în fața unui cer ars, în fața unui cîmp pîrjolit
și care nu e în stare să cînte și să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,
așadar un poet care nu e profet al speranței,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii
n-a înțeles că poezia e în primul rînd o formă a speranței.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc și
ne dor,
cînd soarele arde și mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare și speranța e un cuvînt
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul divin e la mine în palmă
Ce-i poezia?, adesea îmi pun întrebarea:
drumul spre suflet, când strâmbă-i cărarea,
gropi în asfalt și leșuri de câine,
circ-avalanșă și lipsă de pâine,
cireși înfloriți, izvoare de cântec,
femeie-vioară cu fluturi în pântec,
lacrimi de îngeri sau coarne de drac,
coroane de spini și petale de mac,
suflet amarnic ce urlă în tăcere,
venin de reptilă și faguri de miere,
foame și frig, război, dar și pace,
vestală rănită ce-n lacrimă zace,
revărsare de aur, cianură și glod,
serenitate solemnă și minte de plod,
furtună biblică și rază de soare,
un munte de patimi și unul de sare,
logodnă în ceruri, penumbre, lumini,
rai și infern, pogoane de crini,
răscoală spontană și luptă-n surdină,
căsuță de brad, cu flori în grădină,
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeii (Olimpienii)
Zeii din Antichitate
Împărțeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăție,
Bunătate, omenie.
Frumusețe și iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj și inteligență,
Istețime și prudență.
Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece și bucurie,
Cunoaștere, poezie...
Dar și ură și războaie,
Nedreptate și gunoaie.
Răutate și prostie,
Invidie, dușmănie...
[...] Citește tot
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea nu ca un hău
Moartea nu ca un hău, ci ca un pisc foarte înalt,
O culme la care-am ajuns pe drumul meu.
Sus, pe cerul negru care-mi acoperă al morții pat,
Strălucește Soarele Alb al lui Dumnezeu.
Întorcându-mă, văd în razele lui albe
Rusia, Rusia mea dragă, cu coroana ei de flori, polară;
O văd cu ochii, cu ochii lumii celeilalte,
Sculptată-n stele de înțelepții eleni de-odinioară.
Te văd limpede, fără supărare sau rancoare:
Păcatele tale. Și gloria ta. Și lupta ta zilnică sub soare.
N-o să te mai văd de-acum astfel: crucificată;
Și n-o să mai invoc pentru tine Renașterea vreodată...
** Aceasta este ultima poezie scrisă de Soljenițân decembrie, 2, 1953 în Taraz, Kazahstan. Medicii tocmai îl anunțaseră că mai are doar câteva săptămâni de trăit. Din fericire, în urma tratamentului medical primit Tașkent- Uzbekistan s-a vindecat.
poezie clasică de Aleksandr Soljenițîn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frank Slade:. Ooo, dar încă pot să îi mai simt mirosul. (Inspiră puternic.) Femeile! Ce poți să zici? Cine le-a făcut? Dumnezeu a fost probabil un geniu. Părul... Se spune că părul e totul, să știi. Ți-ai îngropat vreodată fața într-o mare de bucle... și să vrei să dormi pentru totdeauna? Sau buzele... când le-au atins pe ale tale, au fost... ca prima sorbitură dintr-un vin... după ce tocmai ai traversat deșertul. Și sânii. Hoo-ah! Mari sau mici, cu sfârcuri ațintite către tine ca niște proiectoare secrete. Mmmmm. Și picioarele. Nu îmi pasă dacă sunt precum coloanele grecești... sau ca niște picioare ale unui pian Steinway de mâna a doua. Ceea ce e între ele... un pașaport către Rai. Trebuie să beau ceva. Da, domnule Simms, numai două silabe merită auzite pe lumea asta și anume: vagin. Hah! Mă asculți, fiule? Îți dau sfaturi prețioase aici.
replici din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dascălul
I
Venea la școală de dimineață
Cu demâncarea la el.
Hainele le ținea îngropate la loc, unde muncea.
Că era lup de muncă. Și ajungea la școală,
Făcea ce făcea cu copiii și când le da drumul,
Încăleca pe cal și-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.
Se schimba acolo la loc și muncea până-n întuneric.
Se dezbrăca și le-ngropa iar, și pleca acasă,
Acolo la Pârva-n Seculești, avea casă cu etaj.
Și dimineața, se-mbrăca, lua mâncarea și pleca la
Școală călare. Și de-acolo, la loc. Om harnic.
Lup de muncă, spunea Moșu, care-i fusese elev.
Învăța copiii foarte bine. Îl chema Bulzescu Matei.
A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse
Cântăreț la biserică și-a murit de tifos,
Până în războiul dintâi.
Au mai rămas două fete, Ioana și cu Nicolița
(Căsătorită cu Mitrică a lui Nete).
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Augustus Hill: Demult, pe vremea vechilor greci, trăia un om pe nume Orfeu. Își iubea soția, cânta la chitară. Un tip extraordinar. Și ce credeți că se gândesc zeii atotputernici să facă? S-au jucat cu el. I-au facut viața un infern. De ce? Pentru că asta fac cei care au puterea cu cei care nu o au.
replică din filmul serial Oz Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baladă veselă despre crâșmari
De suliță, de lance aruncată,
de ghioagă și de buzdugan strunjit,
de bardă, de săgeată ferecată,
de paloș, de baltag și de cuțit,
de țeapă și de furcă otrăvită,
de iatagan, de cange, de custură
și de bandiți pândind la cotitură
să fie dați grămadă la pământ,
străpunși în inimi, sfârtecați pe rând,
tăiați la beregăți să-i rupă chinul
și-n fund de iad să stea cât mai curând
crâșmarii care ne botează vinul!
De arc turcesc, de spadă-ncovoiată
le fie-mpuns burtoiul ghiftuit;
de foc grecesc le ardă chica toată
și creierii le urle-n nesfârșit;
în ștreang le-atârne hoitul împuțit
și ciuma bată-i cu vătămătură;
ba m-aș ruga să fie trași, cu ură,
[...] Citește tot
poezie celebră de Francois Villon (1983), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ștefăniță-Vodă
Cu grabnicele sărituri
A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
Și pacea văii-nguste.
În gura văii, lângă pod
Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici și plini de glod
În scări temutul voievod
Cu hohot se ridică.
Strângea de frâu și tremura:
Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Și spuma alb-o mărita
Cu sânge roș ce picura
Din strânsele zăbale.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sistemul solar
Pământul gravitează
Și Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se așează
Pe-a nopții undă dulce...
Soarele și nouă planete,
Mulți sateliți și comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.
Iată, cam așa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.
În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Și căldură și lumină,
[...] Citește tot
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Religia Greciei antice este antropomorfă: nu este oare aceasta un indiciu că elenii, pentru a și-i reprezenta pe nemuritori, n-au găsit nimic altceva mai frumos decât înfățișarea omenească? Pecetea divină a frumuseții a fost observată mai întâi cu preferință la bărbați, iar apoi, cu începere din secolul IV î. e. n., și la femei, însă grecii au gândit întotdeauna că acest semn selectiv consacră ființa omenească pe care o marchează, constrângând-o să-și făurească și sufletul după frumusețea corpului. Noblețea obligă, spunem astăzi. Grecii gândeau: Frumusețea obligă.
Robert Flaceliere în Istoria literară a Greciei antice
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Grecia și religie, adresa este: