Legislația rațiunii omenești (filosofia) are două obiecte, natura și libertatea, și cuprinde deci atât legea naturii, cât și legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârșit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Datorită acestei precăderi, pe care filosofia morală o are asupra oricărei alte achiziții a rațiunii, s-a înțeles și la cei vechi totdeauna sub numele de filosof în același timp și în primul rând moralistul; și încă și azi, aparența externă a stăpânirii de sine prin rațiune face ca, printr-o anumită analogie, cineva să fie numit filosof, în ciuda științei lui mărginite.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Legislația rațiunii omenești (filosofia) are două obiecte, natura și libertatea, și cuprinde deci atât legea naturii, cât și legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârșit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaștere din rațiune pură, sau o cunoaștere rațională din principii empirice. Cea dintâi se numește filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
A treia întrebare, anume: dacă fac ceea ce trebuie, atunci ce-mi este îngăduit să sper? Este practică și totodată teoretică, astfel încât practicul conduce numai ca un fir călăuzitor la soluționarea problemei teoretice și, când aceasta se înalță, a problemei speculative. Căci toată speranța tinde spre fericire și este pentru practic și pentru legea morală exact același lucru ca știința și legea naturii pentru cunoașterea teoretică a lucrurilor. Speranța ajunge în cele din urmă la concluzia că ceva (care determină ultimul scop posibil) există, fiindcă ceva trebuie să se întâmple, pe când știința ajunge la concluzia că ceva (care acționează în calitate de cauză supremă) există, fiindcă ceva se întâmplă.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă urmărim cu atenție mersul conversațiilor din cercurile amestecate, care nu se compun numai din savanți și pedanți, ci și din oameni de afaceri sau cucoane, observăm că în afară de povești și glume, mai are loc și o conversație, anume discuția serioasă: fiindcă poveștile, dacă trebuie să aibă noutate și cu ea interes, se termină îndată, iar glumele devin ușor banale. Dar în toate discuțiile serioase nu există nici una care să provoace ralierea persoanelor, care altfel se plictisesc repede în orice discuții subtile, și care să aducă în societate o anumită însuflețire, decât discuția despre valoarea morală a cutărei sau cutărei acțiuni, prin care trebuie să se constituie caracterul vreunei persoane.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Partea a doua: Metodologia rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Textele de mai jos conțin referiri la moralitate, dar cu o relevanță mică.
Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație și venerație, cu cât mai des și mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez și să le presupun numai, ca și când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în fața mea și le leg nemijlocit cu conștiința existenței mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă și lărgește conexiunea în care mă aflu, în spațiu imens de lumi peste lumi și de sisteme peste sisteme, și pe deasupra în durata ilimitată a mișcărilor lor periodice, a începutului și duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, și mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul își poate da seama, și de care (iar prin ea, în același timp, și cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal și necesar.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât și intensive, după grad, precum și protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenței) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă așa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuiește ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experiență eu nu pot ști nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracție de înclinările și de mijloacele naturale de a le satisface și consideră numai libertatea unei ființe raționale în genere, și condițiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate și distribuirea fericirii, și deci ea poate cel puțin să se bazeze pe simple Idei ale rațiunii pure și să fie cunoscută a priori.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Immanuel Kant despre moralitate, adresa este: