Textele de mai jos conțin referiri la creștere, dar cu o relevanță mică.
Rondel de alean
De copil de-ți vine dorul
Lacrimile-ți șiroiesc
Și-i deschizi timid pridvorul,
Amintiri te copleșesc.
Greu s-apropie viitorul,
Depărtările mai cresc,
De copil de-ți vine dorul
Lacrimile-ți șiroiesc
Și aleanuri se pornesc
Inimii să-i umple golul,
Vise tandre cu odorul,
Doar în somn ți se-mplinesc.
De copil de-ți vine dorul.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel la debutul toamnei
Strugurul se coace-n viță
Și-n bob nectarul clocotește;
În grădină o crăiță
Plânge-ncet... se ofilește.
Gâzele-s în răzmeriță,
E semn că toamna se ivește;
Strugurul se coace-n viță
Și-n bob nectarul clocotește.
Scurtă-i ziua, noaptea crește,
În văzduh o porumbiță
Tainic perechii îi șoptește:
"Iau din strugur o bobiță."
Strugurul se coace-n viță.
rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul verii capricioase
Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri,
Ploaia nu vine în valuri
Din seninul ce dăinue-n jur.
Anotimpul acesta e dur,
Nicicând nu-și ticluie planuri,
Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri.
Ape se umflă în maluri,
Crește în lan spicul cel pur
Și vara n-are nici un cusur,
Chiar de apa rupe zăgazuri...
Cuptor este cupola de-azur.
rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
MULȚI ANI AU TREBUIT CA BRADU-NALT SĂ CREASCĂ ȘI-I TĂIAT ACUM DIN RĂDĂCINĂ
Mulți ani au trebuit ca bradu-nalt să crească și-i tăiat acum din rădăcină,
A fost erou măreț în cartea de povești ori pom împodobit într-o grădină,
Crescut-a drept, încet și cu răbdare, a fost sădit cu multă muncă și cu dor.
Mă doare mult când văd c-a fost lăsat pribeag, să moară de securea cea străină.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel pădurii ucise
Tâlhari ce ați ucis pădurea
Și ne-ați lăsat toți munții goi,
Sunteți veniți de pe aiurea
Să ne-alungați și sfinte ploi.
Făcut-ați loc să creștem oi,
Dar voi ne-ați spoliat și sarea,
Tâlhari ce ați ucis pădurea
Și ne-ați lăsat toți munții goi!
Se va isca un tărăboi,
Când ne vom pierde noi răbdarea
Și vă vom declara război,
De veți mai ridica securea,
Tâlhari ce ați ucis pădurea!
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Germinare
Magnolia în parc e înflorită
Și adieri vernale se strecoară
Prin geamuri ce-s deschise-ntâia oară
De dragul primăverii ce-i sosită.
Magie este tot ce mă-mpresoară,
În suflet pacea mi-e nemărginită,
Furat de-a frumuseților ispită
Dragi amintiri încep ca să mă doară.
Pământul ud sămânța o așteaptă
Să o clocească până la-ncolțire,
Din ea să crească planta verde, aptă
Să pot avea un dram de mulțumire.
O toamnă care vine-ntârziată,
Întotdeauna cred că e bogată!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștrii
Luna își revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali și seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopții, triumfală.
În zori, Soarele-n veșmânt de gală
urcă-n tării rotund și zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...
Când ceru-i tulbur, irizat cu tuș,
când în apusuri se duce la culcuș,
Soarele-ncălzește, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.
Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai crești viețuitoare?
sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet la început de vară
Suav parfum! Mă-mbată liliacul,
A soarelui săgeată mă pătrunde
Și nu găsesc umbrar a mă ascunde
S-ascult tihnit cum cântă Pitpalacul.
Aștept să crească boabele rotunde
În spice, c-a-nflorit acum și macul;
Speranța-i că la toamnă umplu sacul
Cu roadele câmpiilor fecunde.
Visez un lac cu apă cristalină
Și un izvor ce s-a născut din stâncă
Ce-și lasă-n urmă dâra de lumină
Făcându-și drum spre marea cea adâncă.
În stropii ploii are să revină
Să cadă sfânt balsam la rădăcină.
sonet de Ioan Friciu din i (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În viață se plătește
În viața asta totul se plătește,
Te sui pe culmi și te trezești în vale,
Păcatele nu crezi că-s ale tale
Ori dacă nenorocul te pândește.
A nu aluneca cumva pe Cale
Tot pasul tău de ierburi se ferește,
Iar inima îți pare prinsă-n clește
Când treci subtil târându-te agale.
Tu vezi mental cum aripa îți crește
Să poți urca în zbor spre astrul Soare
Să-i pipăi raza care te-ncălzește
Și-ți vindecă o rană ce te doare,
Dar peste tine cade vremuirea
Și spre lumină-ți cauți orb ieșirea...
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Graurii
Un nor de grauri se rotea în jurul
podgoriei ce părea cu struguri copți,
dar n-avea câini de pază pentru hoți,
ci un gard mic, pe care crește murul.
Și se năpustesc asupra viei toți,
forfota-ncetează la semnalul
unui păsăroi ce strigă amarul,
că ciorchinii viței sunt total necopți.
Se pornește-n aer iar rumoarea,
prădătorii pleacă-n căutarea
unui lan cu recolta neculeasă,
unde lacomi, se vor așeza "la masă";
apoi sătui de atâta pendulare
se retrag pe ramuri, scutiți de soare...
sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpuri
E-nnorat și încă vânturi aspre bat,
Între iarnă-primăvară-i un război;
Nu se potolesc, e aprig tărăboi,
Plânge câmpul ce-i de zloată îmbibat.
Se oprește al zăpezilor năboi
Aripile,, babelor" mortal se zbat,
Soarele de-acum stăpân e peste hat
Și-n grădini va râde floarea de șiboi.
Va veni o vară caldă și cu ploi,
Iar pământul va-ncepe să rodească,
Dar feriți să fim de ucigaș puhoi,
Ape-nvolburate nu mai crească.
Frunza-i ruginită, toamna e în toi,
Mustul strămoșesc se tulbură-n butoi!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță
Împrăștiat de vânturi ca sămânță,
Destinul m-a purtat în depărtare
Și am crescut cum am putut sub soare,
Iar Dumnezeu mi-a dăruit credință.
Eu m-am rugat febril și prin urmare,
Am reușit să-mi fie cu putință
Să trec prin viață fără suferință,
Să nu fiu rupt de vânt ori val de mare.
M-am priponit în rădăcină tare
Și poate să mă bată uraganul,
Dar el nu va putea să mă doboare
Chiar dacă-n temelie-mi scurmă valul.
Speranță astăzi s-a născut în sine-mi
Și simt că-n piept zvâcnesc vreo șapte inimi.
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uragane
Smei cu limbi de foc prin nori se svârcolesc,
Demonii setoși sorb apa din ocean;
Alizee se transformă-n uragan,
Țărmurile mor sub apele ce cresc.
Pare-se că ruga către zei e-n van,
Oamenii sunt răi, ei nu se mai iubesc,
Dar a cere milă nu mai contenesc
Și calvarul le revine an de an.
Crude zeități s-aruncă în valuri
S-ajungă în miezul Terrei și-n nadir,
Despoți stăpânitori acelor locuri,
Când a lumii viață-i prinsă de un fir.
A trăit planeta ani... milioane-n șir,
Nu mai fie uragane, doar zefir!
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Început de iarnă
Dansează calm în vântul rece,
Acoperă păduri și dealuri
Nedeslușiți fulgi în valuri
Seninul zilei îl vor trece;
Uitată luna se ascunde,
Lumina ei prin nori pătrunde
Feerie-n pragul înserării
Uimește ochii-n largul zării,
Lătrat de câine-n depărtare
Gonește ciorile-n cuibare,
Iubiți-n parc se-mbrățișează,
Legați pe viață se visează,
Omătul crește tot mai mare,
Revine iarna pe hotare.
Decembrie-i lună divină,
E timp ca nea din cer să vină.
Nămeți-n șiruri hibernale,
[...] Citește tot
acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ioan Friciu despre creștere, adresa este: