Iolanda Şerban despre inimă

S.O.S, prohibiţie

am să cer un ordin
de restricţie
sentimentală
să nu te apropii
de visele mele
altfel voi striga
cât mă ţin cuvintele
că ascunzi
în buzunarele inimii
iubirea cu care vrei
să-mi contaminezi
scrisul virulent
şi-aşa destul
de îndrăgostit
plin de litere
derutate şi febrile

sfidând viaţa
caut mereu măsura
de precauţie

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, a mea

Mă întreb câteodată
ce caut
Poate că am găsit deja
dar nu ştiu
având sub ochi nu văd
ceea ce se vede
şi tot văd
ce n-ar putea să fie.

Mă trezesc
totdeauna singură
căutând ceea ce
nu mai caut demult
netresărind ceva-uri
niciunui întâlnit.

Traversez stări şi emoţii
în diagonală.

Dau bacşis întrebărilor inima mea cu teama că

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, a mea

Mă întreb câteodată
ce caut

Poate că am găsit deja
dar nu ştiu
având sub ochi nu văd
ceea ce se vede
şi tot văd
ce n-ar putea să fie.

Mă trezesc
totdeauna singură
căutând ceea ce
nu mai caut demult
netresărind ceva-uri
niciunui întâlnit.

Traversez stări şi emoţii
în diagonală.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul albastru, vechi împrumută

Oricât de târziu ne vom trezi şi mâine,
descâlciţi de uimiri şi-ndoieli,
cu visele clare hai să eludăm infinitul.

Ne/însoţind spre altar gânduri ample,
cuminecarea în strai de emoţii virgine,
gravează zilnic nerostite încuviinţări.

Solemnele inimi, talismane albastre,
din vechea formă palpitări împrumută.
Nou altar de lumină stă-ntr-o clipă de noi.

Simfonii tulburate par desprinse de lume,
exclusivul distins prinde-o formă-n fiori,
ceremonia ia sfârşit; hipnotizezi cuvinte:

-Bună dimineaţa, te iubesc!
-Bună dimineaţa, ba eu te iubesc!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrigurare

Va veni o zi în care,
fremătând cu nerăbdare,
vom strivi distanţa toată
cu iubire 'nvăpăiată.

Şi ne-o stinge numa' versul
ce străbate universul
făcând şopote să plângă,
calde-n piept. În partea stângă.

Nu ne-om răcori de toate
câte-n taină's adunate,
dar măcar o bună parte
le-om simţi. Ca şi nemoarte.

Cele vii fi-vor de-a pururi
flăcări inimii contururi,
iar în cercu'n care plouă
vom fi doi. Oameni de rouă.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoade

Tu, îmi spui:"Dragă"! Eu, spun: Drag!
Şi parc-am pune-un prag pe prag
Când îţi tot pare că glumesc,
Dacă nu-ţi spun. Că te iubesc!

Alunecoasă-s, din tipar,
Habar nu ai! Nu ai habar,
Cât de geloasă-s, pe cuvânt,
De când nu cred. În jurământ.

Tu-mi spui: prinţesă. Da'n castel,
Ce-ar face-o Ea, de nu-i şi El?
Când inima, tiară-ar fi
Însingurării... Zi de zi...

Şi nu-s frumoasă. Zău! Nu sunt!
Sunt micul mare amănunt,
Zădărnicind fracţii de vis,
Când am nimic (sau tot)de zis.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te, vino...

Am să mă strecor, odată,
lângă tâmpla-ţi aplecată,
cât să-nchid sub buze calde
freamăt de iubiri perlate.

Şi-am să vin cândva, furiş,
să privesc în ochii-ţi ninşi,
tainice scântei divine-n
nerostiri, diamorfine.

Am să vin tiptil, în noapte,
con de umbră'n căi purtate,
cât să-ţi fur liniştea lină,
să-mi beau cupa, de lumină.

Şi-am să vin, să plec, să vin
fiindc-am suflet pelerin,
şi mă-ntorn când teii-mi plâng,
flori de dor, pe umeri crâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ţi-am spus

Eu nu ţi-am spus, tu poate însuţi ai aflat,
cu chipul tău în palma dreaptă am plecat.
Era-n apus, dar sigură-s că, nu ţi-am spus,
că ochii mei prin ochii tăi lumin-au plâns.

De ţi-aş fi spus că-n piept mi-erai ecou,
bătând cu freamăt şi iubire-n mut tablou,
m-aş fi temut că plec ocult, luând cu mine,
şi inima şi vasele-ţi fierbinţi sangvine.

Era-ntr-o iarnă, cred că încă eram iarnă,
mă dezgheţai pe-ncheietură, mai cu seamă,
Eu nu ţi-am spus dar, ar mai fi ceva de spus,
sărutul tău se zbate-n pulsul meu... redus

De ţi-aş fi spus c-omătul de cuvinte doare,
aş invoca motiv stocastic: pura depărtare,
dar fenomenele nu-s însuşi anotimpul dalb
mă-ntorc curând, cu chintesenţă, să te-mbrac.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paspartu de toamnă

E iarăşi toamnă, toamnă pe pământ
Şi ţi-aş împacheta din nou un gând
Dar plouă molcom, plouă literar
Că multe-aş vrea, cu ochii-n felinar.

Mi-ascunde ceaţa zorii luminoşi
Oamenii-s trişti, chiar dacă sunt frumoşi
Soarele-n du-te/vino pe pământ
Mai mult se-ascunde, bântuit de vânt.

Amieze blânde plămădesc meniri
Îngălbenitelor hirotoniri
Simt vremea arămiului livresc
Cu ceai de tei şi-un tainic: Te iubesc.

În asfinţit am antamat trăiri
Cu iz de inimă şi amintiri
Cu-accelerări de puls şi şoapte-adânci
Ce-mi par un veac din clipele de-atunci.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu-nfloare macul

Am ţinut în palme, răni de necuvinte
Strânsu-mi-ai garoul, mai sus de poeme,
Mâna mea cea dreaptă, nu-şi află sorginte,
Grupa mea de sânge încă te mai geme.

Gleznele de gânduri, în tăceri mi-s prinse,
Poalele speranţei, încă nu-s uscate,
Roşu-nfloare macul, cicatrici de vise,
Buzele, de şoapta-ţi, nu sunt vindecate.

Am închis sub pleoape, irişii ca mierea,
Pe obraji sărate-s, lacrime neplânse,
Mai adăst o viaţă; vreau redobândirea
Inimii febrile. Tainei, neatinse.

Încă strâng în palme, rană şi osândă,
Încă mângâi glezna, gândurilor mele,
Încă-adun sub pleoape, slova cea fecundă,
Încă-am buze arse, strălucind de stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaterial

un pui de suflet
alb încet coboară
desculţ în tihna
libertăţilor
şi-n armonii
desprinse din vioară
surprind privirile-i
de căprior

întind o mână
să-i hrănesc atingeri
eterul, nu şi-l facă scut
ca-n mângâierea
de-amândoi ştiută
s-atingem liniştea
şi-aleanul absolut

e însetat puiul
de suflet alb curat
încât din inimă

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii

Sub privirea lunii-înmugurite
Îmi socot de-a lungul vremii, anii,
Plouă stele, plouă mărgărite
Şi-mi dau rest: cincizeci de-mpărtăşanii...

Am cărat lumină-n, întuneric,
Într-un rotcol înţesat de visuri.
Chiar de nu întotdeauna sferic,
Drumul meu, rănit de înţelesuri-

M-a purtat, cuminte, zi şi noapte
Printre taine-ascunse de pupile
Tu, m-ai mângâiat ades cu şoapte:
- Hai că poţi! Mai poţi, copile!

Rostul inimii a fost să bată,
Când menirea mi-am ştiut: iubirea
N-a fost chip să mintă, să se-abată,
Cât sangvinul mi-a-nfăşat simţirea.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antipoem, mie, ţie, lor

Ştii câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
şi câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?

Ştii câtă ploaie
a-îmbătat ţărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
şi emoţii flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?

Ştii? Şi nonsensul
ne părea c-avea culori

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când de verde crud şi muguri

Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveşmântat pământul
într-o pestriţă culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porţii mari din blândul soare.

Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roşu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Şi îmi vine, tare-mi vine, să m-agăţ de poala doamnei
Şi să-i spun cum că, rodirea şi migrarea n-o absolvă,

Nici de dezfrunziri şi ceaţă, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmeşte ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud şi muguri, nu e lumea-îndestulată.

Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătuşat speranţa de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru slava dezrobirii

N-ai văzut parfumu-n care, floarea,-şi despletea cărarea
Răscolind uşor în sânge dorurile mântuite
Ce-şi urcau pe crucea sorţii visurile locuite
În etern de necuvinte, ispitind înfiorarea?

Nici nu ai simţit durerea ce se ascuţea în Cântec
Când zidea,-n columna vieţii, tinereţea mea cuminte?
Inima, hamalul pudic, fără minte sub veşminte
Înroşea rostogolirea dinspre gând, uşor, spre pântec,

Ca din mângâieri curate să-nrodesc pruncii-n poeme,
Întru slava dezrobirii, ţie, să m-arăt întreagă.
Sub năframa împlinirii, matca, devenită vlagă
Să-îndrăznească strălucirea şi-n Iubire să te cheme.

N-auzit-ai graiul nopţii, alungând rele credinţe
Ce îşi zornăiau ţechinii socotinţelor părute?
Volnicindu-şi demnitatea şi sfidând necunoscute,
Încuibat la sânul Lunii, sufletu-şi ţesea, velinţe.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce vă las vouă

Fulgere de stele antamează cerul
Când poieni ascund, paşi de căprioare,
Sunt fierarul slovei, gândul, mi-i hangerul
Sfâşiindu-mi carnea, şi-osul ce mă doare.

Macilor li-i câmpul coaptă-înfăşurare
În cochilii melcii-şi cată-
ascunzătura,
Nu mă ştie nimeni. Ahhh, ce uşurare!
Lacrima şi dorul mi-adâncesc curbura.

Înroşesc poeme soarelui ce-apune,
Stau la-ntretăierea mâinelui din mâine,
Beau otrava clipei, ce nu poate spune,
Câtă aşteptare-mi curge prin ruine.

Cetina se-închină frunzei de ferigă,
Prinsă-n tinda lumii mă tocmesc, cu Luna,
Suflul galaxiei pare că mă strigă
Foc cu foc s-aprindă, oţelind furtuna.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce simplu

Trăiesc abstract, în cercuri limitate
iubind frumos, frumosul mi-e cetate
mă doare-n pleoape sârg de filistini
ce nu-i lirism, ci karmă... de calini

Ce simplu l-am cinstit pe Eminescu
sau pe Nichita, Blaga, Minulescu
încât mă-ntreb: unde-s poeţii mei
îndrăgostiţi de oameni şi de tei?

Cât e de-ajuns cafeaua şi-un creion
să-ţi laşi pe-o coală sufletul, de Om
cernând prin mâini private de orgolii
fâşii de suflet, peste vremi, linţolii

Ajută-mi, Doamne, să-ţi citesc Poeţii
cu ochii inimii, de dragul frumuseţii
să văd prin artă, nudu-n, slovă lină
cu simplitate, cu decenţă şi lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş duce, m-aş tot duce

Şi mi se face toamnă, şi mi se face ploaie,
Şi doare dorul ăsta, ce arde şi-înconvoaie
Aş rupe protocolul de timp şi de distanţă
Schimbărilor la faţă de-atâta circumstanţă.

Neîngrădită-mi palma, în palma-ţi să se-aştearnă,
Să nu avem în preajmă, nici regulă, nici damnă,
Şi suflet lângă suflet să scriem o poveste
Emoţiilor noastre, profunde şi celeste.

Recunoştinţa clipei, ne bată între tâmple
Nimicuri fără voie să nu ni se întâmple
Să cânte-o pianină din inimi împreună
Pe scena nevăzută dintre pământ şi lună.

Aud necontenitul în tot ce mă-înconjoară
Ascunsă-s de rutina sforitului în ţară
Cum creşte firul ierbii, când ţărna-i goală toată
Să nu mă ştie nimeni aş vrea, câteodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş duce, m-aş tot duce

Şi mi se face toamnă, şi mi se face ploaie,
Şi doare dorul ăsta, ce arde şi-înconvoaie
Aş rupe protocolul de timp şi de distanţă
Schimbărilor la faţă de-atâta circumstanţă.

Neîngrădită-mi palma, în palma-ţi să se-aştearnă,
Să nu avem în preajmă, nici regulă, nici damnă,
Şi suflet lângă suflet să scriem o poveste
Emoţiilor noastre, profunde şi celeste.

Recunoştinţa clipei, ne bată între tâmple
Nimicuri fără voie să nu ni se întâmple
Să cânte-o pianină din inimi împreună
Pe scena nevăzută dintre pământ şi lună.

Aud necontenitul în tot ce mă-înconjoară
Ascunsă-s de rutina sforitului în ţară
Cum creşte firul ierbii, când ţărna-i goală toată
Să nu mă ştie nimeni aş vrea, câteodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ştii? Ea bate!

Mai ştii? Ea bate!
Şi a bătut mereu,
De-a valma-nvălmăşită
în paradoxul meu,
Cuminte, ne-ntrebată,
şi fără de-ntrebări,
Mai mult o acoladă'n,
retorice mirări.

Catalogări străine,
din colţuri-diametru,
Îmi mai frământă'n gânduri
săracu' aritmometru,
Dar bate, neştiută,
c-aşa a fost să fie,
N-am vrut din sentimente
să-ţi fac amfotonie.

Pulsează cu emoţii
şi-o teamă, din trecut,

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!