Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Ion Untaru despre cai

Textele de mai jos conțin referiri la cai, dar cu o relevanță mică.

Ion Untaru

Reverie

E-atâta pace în ninsori
Și-n fulgii care stau să cadă
Că-și lasă pasul în zăpadă,
Amprenta, de mai multe ori

Iubita mea cu trup de ger
Înhamă caii suri la sănii
Cu-argint și zurgălăii. Să ni-i
Mânăm ca niște mesageri

Privește-n jur: poclade albe
Acopăr răni câte mai sunt
Și se revarsă pe pământ
Lumina blândă-a unor salbe

Coboară îngerii și-și lasă
Un strat de pur și diafan
Și plângem fiecare an
De răutatea ce ne-apasă

[...] Citește tot

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Colțul de oglindă

Ciobit în colțul de oglindă
În care nu mă recunosc
Păduri de conifere și de mosc
Cu iarba serii se perindă

Și-atunci o dulce reverie
Cu herghelii de doruri multe
Inundă stepele oculte
Ca un mister ce mă îmbie;

Și pretutindenea un rost
În văzul nostru se ascunde
Chemarea muzelor pe unde
Cu anii tineri am mai fost -

Peregrinări din alte ere
Ca un tabu inconfundabil
În zborul unui dirijabil
Cu care nu mai faci avere

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Han pustiu

Îmi plouă-n viață ca-ntr-un han pustiu
Cu pete mari de mucegai
Când vin căruțele cu cai
Și căruțași după rachiu

Și-mi bate burnița măruntă
Prin tavanul coșcovit pereții
S-au lăsat din zbor pe zid ereții
Speriindu-mi liniștea căruntă

Mi-a intrat singurătatea-n oase
Și au plecat ca să se culce
Domnițele ce beau vin dulce
Din damigene pântecoase

Și plouă cu melancolie
Că nici o nuntă nu se face
În hanul meu de-un veac încoace
Și toată lumea e pustie

[...] Citește tot

poezie de din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Numai liniște

Dați-mi numai liniște și un creion
Hârtie și, eventual un glob
Și gloabă să plătesc de nu-l fac zob
Pe cel ce nu mă lasă să lucru la bruion!

Înfig țăruși pe-ntinderea de ape
Și marea de catarge o umplu la un semn
Cuvintele acestea pe care le însemn
Nu vor putea din umbra mea să scape!

Vise și corăbii: să-ntindeți doar o mână
Și nopți de ciocârlii în oricare deșert
O lume de prieteni că pe dușmani îi iert
Și aliată am numai o zână

Doar liniște-mi doresc și un creion
Hârtie și eventual un glob
Întreaga viață-am fost numai un rob
Iar lumea m-a crezut bufon

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Călătoria

Ațipesc. Și vise
Împrejuru-mi cresc
Punți peste abise
Și oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe
Cade plumbul greu,

Pe gene și pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă;

Obsedant o barcă
o văd. Și tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var.

[...] Citește tot

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Jocul nostru se-ntrerupea brusc

Jocul nostru se-ntrerupea brusc
În zilele ploioase ca o
Veveriță când ieșeam să-mi usc
labele. Iar tu strigai: Makao!

Înghețase-n baltă pipirigul
Eu aveam o teamă de scaieți
Tu fugeai să nu te prindă frigul
Să întâmpini alte dimineți

Nu iubito, munții nu-s de vină
Dacă tu nu mai citești jurnalul
Trage storul, fă lumină,
Clovnul a fugit cu carnavalul

Murgul necheza. Săreau scântei
Ca dintr-o brățară de bazalt
Câte vorbe fără de temei
Îngropăm cu ziua în asfalt

[...] Citește tot

poezie de din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Bucuria unui clop

După ce-mi dorii atâta
Bucuria unui clop,
Coada lui de târnăcop
Că ne-a răsturnat carâta!

Și ne umplu de ocară
La un colț de iarmaroc
Cu limbajul lui baroc,
Tutungiul de pe scară

El sudalmă, eu o palmă
Un țignal pentru vardist
Cel mai ponosit și trist
Da' nu-i ședea rău pe cal, mă'!

Un plaivaz, o terfeloagă
Și ne trase o amendă
Ca să intre în legendă
Ziua asta de oloagă

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ion Untaru

Oră matinală

Oră matinală
aripile-mi cresc
gânduri dau năvală
in șuvoi firesc

Noaptea jumătate
robul lui Morfeu
când se bat armate,
pentru leșul meu

Cealaltă, de vise
care mi le prad
și când, pare-mi-se
că adun și scad,

Bat tobele garda
un domeniu umblu-l
sunt legat cu zgarda
de pământ, ca plumbul

[...] Citește tot

poezie de din Autorportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Colind

Se-nveșmântează-n alb Râmeții
Și Alba Iulia de ger
Sănii albe sparg nămeții
Cu caii dalbi și lerui ler

E firea-ntreagă mai curată
Și bat în clopote ninsori
Trimișii Domnului se-arată
Strălucitori ca niște sori

Se-mbracă lumea în zăpadă
Și se acoperă cu ger
Ninsoarea stă din cer să cadă
Pe caii dalbi și lerui ler

O Doamne, câtă strălucire
Și spune îngerul voios:
Azi vise face mântuire
Că S-a născut Domnul Hristos!

[...] Citește tot

poezie de din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Plimbare cu trăsura

Te-aș invita iubito-n trăsură pe la șase
Să facem o plimbare cu storurile trase
Când soarele apune în suflete solemn
Trăsura e din cronici și caii sunt din lemn
Avea zapis, plimbarea-i permisă doar pe seară
Dar vezi că vizitiu-i ca la muzeu, din ceară
Și se ferește strașnic să calce pe termite
Căci datoria lui atât e: să imite
Cum și noi suntem două plăpânde imitații
De care n-au să știe vreodată invitații;
Să-ți ceri bilet de voie căci părăsindu-ți locul
Figura de ansamblu, n-o afectează jocul
Să-mi spui ce ai e spus discret și pe șoptite
Cum picură tăcerea în seri din stalactite
Să te menții în formă, vom merge doar la trap
Aș vrea să fii atentă și semn să-ți fac din cap
Că inima nu are de ce să ne palpite:
Noi suntem manechine cu arcuri ruginite

poezie de din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Vine noaptea

Vine noaptea și usucă
Lacrimile pe obraz
Cine știe ce caducă
Întâmplare fără haz

Și uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin și îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Și cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Pașii-ntipăresc pe plajă?

[...] Citește tot

poezie de din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Odă la o pană

moto: Model de carte
Model de carte
Mintea lui a mers prea departe
Mă uit, te contemplu,
Te dau exemplu
Cum nu trebuie scrisă o carte
-------

Pană, să nu cazi în pană
Că-mi dezafectezi moralul
Străduința mea e vană
Și mă ceartă caporalul

Mă' tu ăla fără carte
Ce te crezi cu capul mare
Vino-ncoace: șapte arte
Nicăieri nu-s de vânzare!

Inspirația sau muza
Și pe care pun temei

[...] Citește tot

poezie de din Lociuesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Să dorm...

Lăsați-mă să dorm întruna
Pe canapeaua asta verde
Și dacă uit, îmi spune luna
Că toată lumea pierde, pierde

La cai pariuri, la câștiguri bani
Circul s-a mutat din stradă-n viață
Nici un idol nu mai are fani
Trecem toți printr-un tunel de gheață

E cursa vieții tot mai grea
Și tot mai greu la cap ajungi
Milionari de catifea
Sfârșesc purtând costume-n dungi

O lume-n care se răstoarnă
Cam tot ce-am învățat la școală;
Nici un gornist și nici o goarnă
Să dea alarma, nu se scoală

[...] Citește tot

poezie de din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

La dezastrul de pe piață

Hai paiață joacă-ți rolul
Îmbrăcat în haine moi
Să-ți aduci și tu obolul
Vremurilor astea noi

Spune-ne să te privim
Să ne recunoaștem gena
Când te-or duce, aferim
Să lași singură arena

Câte vorbe otrăvite
Ți-au ieșit ție din gură
Omorai un lan de vite,
Umpleai grâul de mălură

Și-un cuvânt pe altu-l spală
Poate înghite tata moșu'
Ptiu, mai maimuță tropicală
Că mai ai și fundul roșu!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Nimeni nu mai vrea să lucreze

Nimeni nu mai vrea să lucreze
Dacă nu-i plătit cât trei
Trec haiduci pe caii lei
Spre ținuturi calabreze

Spânzură țara de grinzi
Liderii se țin de chermeze
Nimeni nu mai vrea să lucreze
Dacă nu-i plătit cât trei

Astea nu sunt ipoteze
Fantasmagorii, idei:
Vrem salarii tiroleze
Vrem bere, vrem mititei;
Nimeni nu mai vrea să lucreze...

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Ah, petrolul

S-a scumpit benzina si nu mai avem cai
In inventar e lipsa un rege la Versailles
Ca o mumie sacra-a unui faraon
Pe care-o visezi noaptea ca-atarna de plafon
Te sperii, dai alarma si suni la Interpol
Dar afli ca la bursa se joaca pe petrol
Un tron, un suveran, onoarea sau tara
Iar cei jucati raman, blazati, pe dinafara
Si implorand patetic de vina ghinionu'
Cer banii indarat. De unde? De la ONU!
Dar astia se tin tare, nu poti sa-i fraieresti
Cu lacrimi de cerneala zvarlite in feresti
Si cine cade-n cursa o face iar de oaie
Petrolul dividende produce si razboaie
Si cand au punga plina se bucura nababii
Ca strazile racnesc: Fugiti ca vin arabii!
Ocupa cazinouri si mesele de joc
Scot teancuri de euro si pierd cand au noroc
Sa le rasara-n fata o fetiscana blonda
Care le bea venitul ce curge de la sonda

[...] Citește tot

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

O ploaie zorită

O ploaie zorită și iarba vâlvoi
Cocorii amintirilor țipă
Amiaza coboară-n apus pe-o aripă
Cineva sparge oglinda din noi

Un secol bolnav ne incită
În zori să sărim ca hoții pe cai
S-o ștergem ca vulpile nopții și-ncai
Să dăm foc la cuferele cu dinamită

Pe ulița mare ce duce în centru
Ferestrele negre se-nchid la un semn
Pe lucruri se cerne un aer mai demn
Ca un sigiliu definitiv pentru

O sută de ciori se așează pe porți
Întregul oraș e doar un tunel
Și numai un cioclu mai iese din el,
Că ceilalți în urmă sunt morți

poezie de din manuscris (2009)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Untaru despre cai, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook