Ionuţ Popa despre gânduri

Arbore genealogic (Sonet LXXV)

Visez mereu la arborele verde,
îl mai zăresc adesea printre astre
şi cu sudoare mi-l aşez în glastre,
când frunza-i cade şi în gând se pierde.

De jeg să-i curăţ soiul, de albastre
promisiuni ce-n umbre îl mai arde,
când se-nnoptează brusc pe bulevarde,
şi-n rădăcini zac patimile noastre.

Zăcea copacul sub un cer de cretă...
Coroana-i vie, palidă se-aruncă
prin alte lumi, predând o grea ştafetă,

când vântul morţii suflă a poruncă
şi singura-i prezicere concretă
închide trunchiul într-o groapă-adâncă.

sonet de Ionuţ Popa (8 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deunăzi muşcat-au...

Deunăzi muşcat-au din plante carnivorii
Cu dinţii ce din piatră un univers au stors,
Şi-ntr-o privire crudă se închinau bujorii,
Căci de ascuţi lumina nu-i cale de întors.
S-au zis destule-n lume, dar un festin de versuri
Nu au văzut nici caii pe lângă-un drum de şes,
Când buruieni uscate împiedicat-au mersuri
Ce-au dat substanţă filei cu-al artei interes.
De neputinţe gândul în cercuri se îmbată,
Ca o garoafă crudă mă zbat şi eu, demis,
Dar unde-mi este-acuma trăirea de-altă dată,
Alături de speranţa unui hectar nescris?
Pierdută-a fost recolta, când mândri stau ciocoii
Pe-un muşchi de rădăcină, privind în chin eroii.

poezie de Ionuţ Popa (29 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heil! (Sonet V)

Spre nopţile uitate-n târguri grele
Eu mă îndrept cu paşi mărunţi şi singuri,
Când nu mai pot a îngropa prin crânguri
Faţada ştearsă-a României mele.
Omor cu gândul feţe inamice,
Mă-mpiedic, sobru, de un trai grotesc,
Şi asta-i ţara-n care azi domnesc
Picioare strâmbe, semne şi varice.
Privirea mea se-ndreptă către pleavă -
Organice nimicuri, cu pretenţii.
Zadarnice-ntrebări se strâng la poartă,
Trăiri intense-n veşnica dumbravă,
Când locului, pe rând, incompetenţii
Conduc o societate-aproape moartă.

sonet de Ionuţ Popa (1 februarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Bucureşti e forfotă greoaie

în Bucureşti e forfotă greoaie;
pe plan secund doar blocuri decojite
şi chipuri aspre-n pasiuni cumplite
îşi cară pumni şi palme - ce mai droaie
să le explici c-o schemă că sunt vite
e de prisos şi-acest curaj te-ndoaie
c-ai să înghiţi cu poftă la gunoaie
de vrei în viaţă să rămâi; admite
că ţi-a trecut prin cap când te loveau
un gând nebun cu lăncii şi topoare,
dar te-ai trezit prin nori că zugrăveau
din rai un iad cu negre bolţi ce-apare
treptat în rănile-ţi ce încântau
copiii nopţii-n acţiuni gregare

poezie de Ionuţ Popa (6 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sudoare vei începe (Glosă)

Cu sudoare vei începe,
Ţi-e greşeala o scăpare;
Dintr-un salt nu vei concepe
Ce-i răspuns fără-ntrebare.
Versul nostru-i bob de ceară,
Sângele ne e hârtie;
N-ai s-auzi un glas pe-afară
Când compui o poezie.

Nu-ţi purta cuvântu-n ură,
Ci întoarce al tău spate;
De-ar vorbi în scriitură,
Să răspunzi cu-a ta dreptate.
Lasă-ţi glasul să răsune
Când cuvintele sunt stepe,
Şi citeşte din genune:
"Cu sudoare vei începe".

Am crezut, şi eu, prin rânduri
Că nu-i rost fără greşeală,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (22 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul neputinţei

Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-şi purta pedeapsa într-o vreme de război
şi trăgând la o povară ca un car cu şapte boi.

Vina este-a cui greşeşte fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credinţe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colţ, pe un alt rând
şi nu vom zâmbi ori plânge pe la porţile de foc.

Visul vieţii viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu feţele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.

Luna roşie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbeşte-ameţitoare
când copacii zgribuliţi stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cadă cada

Se-nalţă vâna când mă urc pe tine
Şi din furou te scot fără tăgadă;
Aşez picioru-ţi, şi nu-l las să cadă,
Pe după gâtu-mi ce umil susţine
Poveri carnale când te-afund în cadă,
Iar de cobor, alegi să stai pe vine -
"Te simţi slăbită sau suspect de bine?"
Întreb lasciv lăsând pe chip plămadă.
A(,)vântul cast şi gemetele-aprinse
Ca dulci ecouri îmi revin în gând...
'Ţi-apuc obrazul şi observ că lin se
Prelinge seva pe conturul blând,
Şi-n drumul ei spre suflet mă cuprinse
Un suflu greu când te-auzeam gemând.

sonet de Ionuţ Popa (1 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul minţii mele-i mintea pură

Poemul minţii mele-i mintea pură
şi nimeni n-are dreptul să susţină
că-i doar o carte îngropată-n tină,
fără de glas şi fără anvergură!

Emoţiile-abundă în lumină:
pe pagini se întind ca o gravură
şi se-aştern rapid cum se-aşternură
pe urma zilei pete de rugină!

Din soare am făcut cenuşă-amară,
zi după zi şi lună după lună.
Şi-au început imagini să răsară

din cearcăne adânci să-mi cânte-n strună;
poemul minţii-arată ca o vară
ce se închide-n gând torid, nebună!

sonet de Ionuţ Popa (25 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul descompunerii în memorie

Trăim ca organisme saprofite
în amintiri, tăcutele chermeze...
Cerşim un soare veşnic să ne-aşeze
imaginile răsfirate prin orbite!

Ce va urma?... Nu ştim ce-o să urmeze!
Din gândurile ce răsar pe nepoftite
contururile cele mai cumplite
ni le săpăm în dreptul morţii treze!

I-am desenat peretelui ceasornic
şi-am îndesat memoria-n secunde;
la coadă aşteptăm un zâmbet dornic

să se ascundă unde se ascunde
o viaţă ca strigarea unui vornic
ce-şi joacă umbra-n dansuri furibunde!

sonet de Ionuţ Popa (22 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dospesc în umbre gânduri amorţite

Dospesc în umbre gânduri amorţite
şi-n colţul unui zâmbet stau de pază.
Spre trecătorii ce se afişează
semnale de lumină să-i invite

la bal mascat le-aruncă. Vai, ce groază!...
În pântecele umbrelor vopsite,
unde-s atraşi mereu, pe nesimţite,
păcatele din ei se estompează.

Din vis în realitate şi-napoi se
mai scurge câte-un strop de viaţă-amară.
Şi în deşertul inimii, ca Moise,

toţi se preumblă-alene, într-o doară,
dar nu-i dau voie minţii să-i apese
pe rănile închise, ce-au să doară!

sonet de Ionuţ Popa (31 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căzut pe gânduri: m-am împiedicat de o idee!

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet comico-tragic

"în câmp minat vom măsura dorinţe
resuscitând la noi chiar sfântul duh -
tu să îmi intri beat în dependinţe
iar eu să-ncep concerte-n 'oh' şi 'uh'."

(a spus la nunta ei o dulce fată
dar s-a acrit cu anii într-un an...)
"eu te-am iubit maestre - am fost plată"
(mi-a recitat din suflet pe divan)

"nu-ţi fie teamă" (am sărit de-acolo)
"şi nu băga în seamă orice prost"
(în gândul meu acid şi mult prea 'solo'):
"i-ai tot cuprins - mai sunt şi au mai fost.. "

(am întrebat-o) "nu te-ntorci acasă??"
"azi nu mai plec!" (s-a aşezat pe masă...)

sonet de Ionuţ Popa (29 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieratul necunoscutului

Am parcurs o veşnicie
printre camere bântuite de gânduri
şi-am ales doar o pereche de cuvinte
cu care mi-am iscălit inima,
am ştampilat-o cu cerneală amară
lipindu-mi uşor numele pe ea
alături de numele ei,
pentru a mi-o separa
de blestemul incertitudinii.

Timpul nesortat din coşul cu suflete
ce azi planează în jurul nostru
este înghiţit de gaura neagră a minţilor
aruncându-se prin colţuri paralele...
Şi pământului i s-a făcut silă
de câte suflete a cuprins
de-a lungul miilor de ani
cu sarea, cu piperul
şi cu fierea ce zac în ele
chiar dincolo de viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (14 noiembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu a fi iubit de găunoşi

Şi mi s-a spus că poezia doare,
că-i un toiag ce altoieşte gândul,
că n-am să pot vreodată, încercându-l,
să scap de dor, s-alunec în uitare.

Am aşteptat destinul. Aşteptându-l
să mă lovească-n frunte ca o boare,
nu mi-am găsit, şi de-asta-mi cer iertare
strămoşilor, în hora lumii rândul.

Şi mi-au plantat în pântece apusul
ca un buchet de trandafiri tăioşi,
găsind că jos ar sta mai bine "susul",

şi când zâmbeau, păreau mai serioşi.
În clipa-aceea am rostit nespusul:
e greu a fi iubit de găunoşi.

sonet de Ionuţ Popa (16 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Lasă puţin paharul din mână şi haide să facem un exerciţiu de gândire!
Septimiu Birlic (trânteşte paharul pe masă şi scoate un sunet specific celor care vor să comunice indirect că băutura este de calitate superioară şi suficient de rece): Despre ce este vorba?
Lască Ştiuio: Uite, îi vezi pe cei doi de la bar?
Septimiu Birlic: Te referi la barman şi la chelneriţă?
Lască Ştiuio (ştergându-şi fruntea de sudoare cu un şervet): Da. Oricum, ei sunt singurii de la bar, însă nu contează identitatea propriu-zisă a subiecţilor, puteau fi alţii în aceeaşi formulă, cadrul contextual ne interesează mai mult.
Septimiu Birlic: În fine...
Lască Ştiuio: Aşadar, ce crezi că ar deveni acele persoane dacă le-ar creşte aripi peste noapte?
Septimiu Birlic (stătea cu privirea aţintită spre uşa de la intrare): Da, înţeleg ce zici, dar vezi tu, întrebarea trebuie reformulată. Iată la ce mă gândesc: bunăoară, spune-mi negreşit... vezi tabloul acela ilustrând două păsări -lucrare neinspirată, în opinia mea- deasupra uşii de la intrare, pe bucata de perete ce desparte partea superioară a uşii de tavan?
Lască Ştiuio: Da!
Septimiu Birlic (luându-l pe Lască de după gât şi arătând cu degetul): Uită-te cu atenţie la ele, analizează-le contururile, penajul, formele capetelor, gândeşte-te la ideea de pasăre, nu aşa cum apar pe perete, îngheţate, artificiale, prinse în plasa artei-kitsch, ţesută de om, ci imaginează-ţi-le pe membrana boltită şi albastră cum se pierd în turma de nori cumulus.
Lască Ştiuio:...
Septimiu Birlic: Şi spune-mi apoi, dacă ai vreo idee, ce crezi că ar deveni acele două păsări dacă le-ar creşte, peste noapte, două membre superioare în loc de aripi?
Lască Ştiuio (după un scurt moment de tăcere): Animale de povară?
Septimiu Birlic: Neîndoios!

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea nimicului

Trec anii şi mulţi dintre noi nu apucă
să vadă filmul de groază
pe care starea de lucruri
îl toarnă în fiecare zi.

Ochiul minţii, dacă mai există,
este inundat de atât de multe culori şi zâmbete false,
fără nicio substanţă care să le dea gândurilor unitate.

"Trec anii",
de parcă ei ar avea puterea de a se plimba
şi de a face giumbuşlucuri în eter
în timp ce ar trece pe lângă noi,
de parcă cineva a turnat în marele şablon care este însuşi timpul
oase, carne, vene, sânge, piele, membre, ochi, urechi,
astfel încât aceştia să urmeze o dinamică umană.

În fiecare zi bucăţi mari de vise
pot fi găsite sub roţile maşinilor turbate
sau călcate în picioare de trecătorii care mărşăluiesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am înşelat: mi-am surprins mintea făcându-şi de cap cu alte gânduri.

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!