Iulia Dragomir despre gânduri

Fascinaţie

Te sorb din buricul orelor pântecoase de soare.
Îmi cufund fruntea în poala ta scânteietoare,
să simt cum îmi mângâi părul
ca unui copil ce ascultă nesătul de poveşti glasul acelui acasă
în care i se sfinţeşte trupul creşterii.
Mă cutremur şi mă înalţ la cutia de rezonanţă a cerului
din care îţi tragi seva
până îi cuprind între palme umerii,
să aprind candela veşniciei de braţul apropierii.
Ce frumoasă eşti!
Ca o chitară, acompaniezi căldura culorilor.
Te sărut alipită de leagănul frunzelor
ca de pieptul celui mai sfânt gând,
viu manuscris pentru creaţia inimii.
Mă cutremur. Mă bucură şi mă sperie coacerea nuanţelor
la focul atâtor mărturisiri de lumină.
Mă prefac în tine din mine,
alunec fără veşminte de gală înspre locul de odihnă al crengilor,
culcuş de pus tinereţea la păstrare, toamnă!

poezie de Iulia Dragomir (18 octombrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zestre celestă

Răsuceste gândul cu faţa înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să îşi deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtăşire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ţine în palmă chiparoşii.
Numai iubirea poate deschide rana nopţii
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut şi unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aş din cap şi până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsuceşte strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsuceşte gândul cu faţa înspre liturghia vieţii!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.

poezie de Iulia Dragomir (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul valurilor

Întind gândul, îmbrăţişare,
aşa cum întind mâna după fructul oprit de faţa împărătească
ce a repartizat fiecăruia câte o bucată de cer,
câte o haină de îmbrăcat eternitatea cu pipăitul stărilor,
câte un umeraş pe care să îşi pună intimitatea,
să prindă şi să desprindă nasturii cuvintelor,
martori ai deschiderii şi închiderii şifonierului inimii.
Întind gândul, atingere măiastră,
mai mult decât ar putea chiar palmele,
tortiţe de prins darul vieţii,
gata de muzica fiinţării,
gata de eliberări, planări în aerul viselor.
Sedusă de muza, alchimist,
ce schimbă în zbor dorul pescăruşului,
leg şi dezleg şiretul de care atârnă înfăţişarea întinsului.
Ca dintr-o peşteră, scot capul în gura pădurii de simboluri,
mă întind, maree,
să îmi descopăr prelungirea în rezonanţa undelor.
Artistă fără pereche, marea îmi răspunde în poemul valurilor.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie

Spune că sunt prelungirea lui Dumnezeu pe pământ.
Probabil, de aceea mă soarbe din priviri cu scotocirile timpului,
cu emoţie şi cutremur,
să îi rămân pe vecie lângă tâmplă,
punând degetul pe marginea orelor,
transformându-le miraculos în bucuria împărtăşirii.
Nu fac nimic special, doar ţin în echilibru atârnările gândului,
urmărind neobosit pacea, cumpăna drumului.
Izvorăsc roadele din ochiul simţirii...
Au fost zile când sorbeam din căpruiul fierbinte cafeaua zilelor,
suficiente pentru umbletul pe vârful picioarelor în templul viselor.
Au fost zile când în templul soarelui,
puneam degetul pe ceaşca din care îmi beam bucuria
şi mă umpleam de lumină. Deplină magie!
Probabil, de atunci, am deprins gustul pentru alchimie.
M-a atins setea cu prelungirile braţelor
ce ţin cu înţelepciune pulberea clipelor
şi de atunci mă tot descopăr...

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica înserării

Am intrat deodată în muzica înserării
ca la terapia intensivă a sufletului
cu toate organele urlând
în trecerea prin filtre nefiltrate de anestezice.
Din sclipiri în înnegurări, din înceţoşări în limpezimi,
măsuram nemăsurarea,
căzând din gânduri direct în bisturiul ascuţit
al unei rugi pentru sănătatea luminii.
Din toate colţurile, se deşteptaseră brusc
mădularele simţirii cu strigăte clocotitoare.
Pereţii proiectau clipele în coşul pieptului
şi izvoarele amintirii alergau sălbatic pe obrazul clipelor.
Curgeau sunetele din aerul îmbibat de imagini
ca fluviul în marea primitoare de ceea ce o compune.
Şiroiau viaţa... în spitalul sentimentelor
în care se puseseră la mezat anii.
Bum, bum, buuuum!
Muzica înserării trecea prin ziduri,
ca în operaţia din care, cel mai abitir,
se simţea suflul cardinal,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de poveşti, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanţa dorului de soare, de la distanţa norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din piviniţa în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârşit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Pe stânga, mă bucur că prind în palme clipa ocrotită de tăcere.
Alunec lin pe fusul orar, teleportată în sămânţa regăsirii.
Călătoresc pe aleea lăuntrică, în lumina difuză a mişcării.
Se coace la soarele gândului covrigul împletit al aşteptării.
Cu sare şi mac, prinde gust râvna mâinilor.
Până şi găurile au sens, prin ele se trece din întuneric
în soarele râsului ca prin brăţara argintată a zenitului.
Se prinde roşu timpul la braţ, împletitură de suflet.
Muşc pofticioasă din pasiunea creşterii.
Pe dreapta, mă bucur de liniştea argintată a stâlpilor.
Mă îmbrac în şalul zilelor.
Mi se înfăşoară de înserare, de părul ciufulit al pendulei zorilor.
Se trage semnalul la vama luminii?
Se îngustează sau se lărgeşte portalul? Trădată de căldura privirii,
caut coliba în care se coace fericirea.
Alunec lin pe fusul orar şi mă trezesc în centrul lumii, în ascultare.
Zbârr! Zbârr!
Se echilibrează zborul.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

Cu fiecare gură de aer, se vindecă înaltul de craterul căscat crud
în faţa braţelor deschise larg, lăsate să alunece uneori peste verdele gândului.
Cu fiecare atingere a vieţii, înfloreşte lavanda pistruiată de raze pe câmpul zilelor,
se vindecă de plictiseală cupa de rugăciune a pământului.
Cu fiecare privire lipită de suflet, se nasc în burta vremii diamante,
numai bune de prins la cerceii amintirii.
Nu-ţi fie teamă! De sus se ordonează întrepătrunderea esenţelor,
trasează continuu dorul cerului.
Cu un compas magic, se vindecă cercul de cub pe tabla tentaţiilor.
E loc în sertarul inimii de ape şi munţi, de văi şi păduri,
îşi găsesc funcţia pietrele ce atârnă tăcute pe cale, cascadele năvalnice.
Legate cu fundă, nasc universul în care se frăgezeşte aluatul tainelor.
Cu fiecare adunare, se radicalizează prezenţa în statornicia inimii.
Mă vindec de unghiuri, te vindeci de algoritmi, ne îmbolnăvim de margine,
îndrăgostiţii veşnici ai dezmărginirii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţă

Cât pe-aci să îngheţe cuvintele în ceaţă.
Se lăsăse dintr-o dată o umbră deasă pe faţă.
Cu frigul în oase, în scorbura privirii, albitură, lotus,
la graniţa-ntre frunze şi heleşteu,
îşi tremurau stăruitor, ruga spre Dumnezeu.
Cu ce dar mă împresori, tu, vreme, aşa, mereu?
Te simt cum mă petreci oriunde-aş fi,
ba cu ger, ba-n parfum de liliac...
Căzusem în prăpastia cuvintelor,
îmi venise hodoronc tronc, o stare de hac,
patinând pe gândul acela năucitor. Eeee!
Nu se vindecă de cântece dorul dor!
Ploua cu picuri săgetaţi de rezonanţa câmpului
peste potecile văzului tulburat.
Ca un soldat, auzeam din stânga jinduiri după rotirea în zbor,
din dreapta, la talpa pământului, tânguitor rostogol.
Cât pe-aci să îngheţe cuvintele la cât de tare bătea vântul în calea lor.
S-au dezbrăcat de surle, cufundate în adâncul ochilor.
Simţeam tăria coborârii, urcuşului,
intrarea şi ieşirea din albuşul unui nor.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificare

Lunecam pe firul nopţii în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Şi când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise şi pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârşit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi şi zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur şi lut,
lumina şi frigul am gustat,
ca pe vinul împărtăşaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viaţă şi pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Aşa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină
încât părul îmi zbura a plutire
să păstreze o secundă în plus susţinerea văzduhului.
Seducător, se mângâiau cu sclipiri.
Măsuram cu sufletul distanţele,
le reduceam într-o clipă la încremenire,
le proiectam, tot într-o clipă, în eternitate.
Incandescent, se scufundau, se răspândeau fructat în cuprinsul vremii.
Lunea, mă copleşeau tăriile urcuşului prin duşul razelor.
Marţea, torcea lirismul transferului de taine.
Miercurea, curtau aşteptările cu ochi de copil trăitor
al ieşirii din timp prin vibraţia genelor.
Joia, se centra farmecul pe unduirea flămândă de înălţare.
Din mijlocul săptămânii, în plină rugăciune,
călătoream tentant pe şlefuirea orelor,
cu ochii torţe de înflăcărat pieptul drumului înlăuntru.
Vinerea, curgeau apele săltăreţe de vise.
Sâmbăta, se arcuiau imagini zglobii în turnirul clipelor.
Duminica, se lumina regal de ceruitul vieţii la liturghia gândurilor.
Aşa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am fost fericită când între umbră şi lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele spaţiul însămânţat de magie.
Amprentam cu dragostea pereţii şi ploaia, se sacraliza şi odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău, coborau în suflet aripi de înălţat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină în fire şi dincolo de fire.
şi mi te topeai pe buze, te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri, alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer şi de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima şi traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la duşul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,
să mă cuprinzi înflorată, bronzată de dor şi de soare, nedespărţită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulţimii, oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau şi goale şi pline,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (11 august 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul timpului

S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, şi prin perdeaua de paratrăsnete,
străluceşte luminătorul vieţii.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibraţia sărbătorind în exclamaţii viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschişi,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră aşteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivniţa virtuţilor,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetiţiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanţele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Providenţială

Dacă o iubeşti, te aşezi pod de traversat deşertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung şi-n lat,
o ţii de mână şi o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viaţa din ea,
topeşti cu o-mbrăţişare ceaţa, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineaţa buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
şi te unifici cu poemul ce ti-e.
E uşor? Este greu?
E o întâlnire providenţială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna şi soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copţi ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipţi în pântecul anilor. Ştii?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimţiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul vieţii

Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpeşte în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheţ pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud şi tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topeşte dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simţirea,
pentru a radia din creştet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogăţiţi prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!