Textele de mai jos conțin referiri la poezie, dar cu o relevanță mică.
Anticarul
Cunosc mersul vremii
După cum îmi vând cărțile,
Jocul lor între rafturi
Și restul lumii
E un indiciu sigur.
Când au versurile căutare
Se întâmplă nunți,
Pântecul fetelor are nevoie
Să adoarmă frumos până seara
De cântece de leagăn.
După ce-l vând pe Homer
Am o oră de pace,
Când se întoarce la mine
Trebuie să rătăcesc zece ani pe mare.
Enciclopediile legate în piele de șoareci
Se urnesc cel mai greu
Și când le văd în stradă
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Continentul Deltei
Îmi place grozav delta,
Și așteptând inspirația
Care să transforme plăcerea
În emoție artistică,
Stau întins pe iarbă,
Sub bătrânul stejar noduros
Din pădurea Caraorman.
A fost o zi de peripeții.
Cu vaporul pe brațul Sulina,
Cu barca pe micile canale.
Rațe, lișițe, ochite c-o pușcă
Imaginară
Și ele prefăcându-se că pică moarte,
Scufundându-se și ieșind
C-un pește-n gură.
Am văzut, sau mi s-o fi părut,
Sturioni, somni leneși
Înnămoliți pe câte-un mic canal,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu din Poezii (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuiau să poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.
Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii -
"Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea III".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuiau să poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.
Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii -
"Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea III".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Sorescu despre poezie, adresa este: