Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Marius Robu despre bătrânețe

Marius Robu

Zâmbet - floare trecătoare

Pentru femeie nu-i o bucurie
Mai mare decât zâmbetul de prunc.
Iubita mea, scriind o poezie,
Veșmintele bărbatului le-arunc.

Devin copil în fiecare slovă
Și zâmbet fac din fiecare vers,
Un liliac mă simt, cu floare movă
Care din ochii mei, în timp, s-a șters,

Punând în loc un zâmbet de copil,
Doi ochi bătrâni ce scriu doar pentru tine,
Lăsând pe foi albastrul de metil
Al unei tot mai consumate(-n) mine.

poezie de din Luceafărul de dimineață (7 mai 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Secretul toamnei

S-a întors toamna de unde
Nouă luni a petrecut,
Însă ceva grav ascunde:
Nu-i cea de anul trecut.

Asta e c-un an mai mică,
Și mai tânără apare,
Mai frumoasă, vasăzică...
Sau eu sunt c-un an mai mare,

Mai bătrân și mai urât,
Ostenit de poezie...
Sper că nu voi fi pârât,
De voi, toamnei, că nu știe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

A muri bătrân înseamnă a recunoaște cu înțelepciune că nu ai fost niciodată tânăr. A muri tânăr înseamnă a recunoaște cu iubire că nu ai fost niciodată bătrân.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Marius Robu

Cerul ca o pată (de Paști, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu același titlu, al poetului Daniel Murărița, dar și de faptul că soția mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La țară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd și pe-asta!)

Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puține haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.

Începutul bătrâneții mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.

Căci și alb de tot de-aș fi și chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.

poezie de din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Pe furiș

Soarele scapătă pe furiș,
Răsare și trece la fel,
Viața trece pe furiș,
Moartea vine la fel.
Iubirea vine și trece pe furiș,
Bătrânețea vine la fel.
Dumnezeu stă furișat și pândește
Cum trăim și murim pe furiș.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la bătrânețe, dar cu o relevanță mică.

Marius Robu

Pluviodenudarea și torenții

Sufletului nu i-am luat umbrelă.
N-are cizme, pelerină, fâș;
Nu foșnește, mi-am zis, nu intră la apă.
Nu face reumatism, nu are oase
Care să-l doară, că e duh,
De.
Nu m-am gândit că, măcar când plouă,
N-ar mai vedea cerul, de umbrelă,
Și n-ar mai fi tentat să iasă.
Că, vedeți dumneavoastră,
Dacă plouă la ieșirea sufletului,
Cic-ar fi semn,
Din bătrâni,
Că mortul n-a trăit degeaba,
Nu în zadar și-a primenit sufletul
Cu fapte bune, pentru viața de apoi...
Văzând ce e viața,
Urmașii mortului,
Făgăduind să-i urmeze exemplul,
Se pregătesc și ei

[...] Citește tot

poezie de din Aproape alb (7 februarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Încă... deja

Îmi vine să-mi spun bună seara,
Dar nu îmi vine să-mi răspund,
Aș vrea, sfios ca domnișoara,
De mine însumi să m-ascund,
Să nu-l mai văd pe vinovatul
De toată dragostea din mine,
Ca un bătrân să caut patul
Odihnitor... și care ține
Cald locul dragostei, de-acum;
El încă lemn, ea... deja scrum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Fiori de zori

Bingea de ziuă, se mijea,
Lumina se năștea plăpândă
Și din apusuri o pândea
Gură-nsetată și flămândă.

Că vine ziua se făcea
Și că rămâne pân' la cină
Iar viața mea se petrecea
De la-ntuneric la lumină.

De-atunci în fiecare zori
Lumina crudă mă-nfioară
Și zic, să nu mai am fiori:
Sunt mai bătrân decât aseară.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Grija Ălui Bătrân

În această dimineață,
Guguștiucul a cântat a primăvară.
Verdele din glasu-i stă la pândă
Prin muguri, pe sub scoarța pământului,
Pe sub scoarța copacilor...
Numai omul scorțos nu-l aude.
El stă ca un salcâm uscat,
Pe care Dumnezeu îl ține ca semn,
Pe mejdină.
Să nu intre copiii vecinilor peste noi,
Când n-o mai fi El.

poezie de din Aproape alb (28 februarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Răzbunarea frunzelor

Frunzele pică de singurătate,
Lăsând copacii să se-nvețe minte,
Ca anul viitor să le alinte
Și când vor fi bătrâne și uscate,

Nu să-și păstreze seva pentru cele
Pe care le visează de pe-acum,
Ivindu-se pe ramuri, tinerele
Și radiind de-al florilor parfum.

Să nu dea toamna, iar, pe primăvară,
Frunzele-i lasă pe copaci să-i doară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Alai cernit

Eu am rămas la coada vieții
Ca un țăran la coada vacii,
Pierzându-mi anii tinereții
Lângă părinții mei, săracii.

Apoi m-am însurat cu tine,
Să nu fiu tată prea bătrân,
Însă nu m-am putut abține
La coada vieții să rămân.

Când o să mă vedeți în fruntea
Unui alai cernit, funest,
Atunci voi trece peste puntea
Mândriei de a fi modest.

poezie de din Aproape alb (26 mai 2011)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Ochii tăi - sorii mei

Când te privesc, altfel vorbesc,
Când îți vorbesc, altfel privesc,
Când mă gândesc la tine... cresc
Și te-ndrăgesc de înfloresc,

Deși, afară și-n viața mea,
Începe toamna; O, cât aș vrea
Ca bătrânețea să ne mai stea
Întemnițată, de s-ar putea...

S-apuc să îți sărut-privesc
Picioarele când ostenesc
Și ochii-sorii când sunt triști,
Ca mulțumire că exiști.

poezie de (20 septembrie 2022)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Ultima primă zăpadă

Se întoarce iarna peste sat
Și la casa unui om bătrân,
De copii și de puteri lăsat,
Cal și câine, slugă și stăpân...

De lungimea nopților se teme
Și la frig întâi se dă bătut,
Prima dată când oftează, geme,
Însă crede că i s-a părut...

Și-l apucă zorii cu privirea
Nedormită, spre lumina mută,
Rece, albă, ca din amintirea
Lui, pe-ntreaga lume așternută...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Mă scutur

Doamne, îndrăznesc să scriu despre Tine,
Ce bine că exiști!
Că n-aș avea cui să-i mai cer iertare
Sau iubire
Că n-aș avea de cine să mă tem
Și nici pe cine să iubesc
În Universul ăsta gol-troacă
Și, pe desupra, infinit.
Îmi ești ca dragostea dintâi
Te părăsesc dar n-am cum să te uit
Rămâi
Îți sunt ca dragostea din urmă
Bătrân și totuși înflorit.
La revedere, Doamne, sunt grăbit!

poezie de din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Fecior bătrân

Eu nu mai pot iubi, decât cu trupul,
Tot mai fecior, cu fieștece an,
Înfierbântat de carne ca năucul
Și subjugat de pulpă și ciolan.

Iar de la sânii care se ivesc
Și până la mișcările viclene
Ale femeilor ce-mbătrânesc,
Adulmec tot, întinerind pesemne.

Ca semn că nu mai sunt îndrăgostit
Cu sufletul, ce nu mai vrea nimic,
Îmbătrânit de cât a fost mințit
Și rămânându-i trupului prea mic.

poezie de din Suflet la troc (4 decembrie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Murg în amurg

Ochii mei sunt niște cai
Care fug din iad în rai,
Sufletu-mi, de vorbe dus,
Tropotește spre apus.

Iar la ceas de înserare,
O privire și-o uitare
Galopează-n sens opus,
Una-n jos, cealaltă-n sus.

Ochii mei, doi armăsari,
Fug de parcă-s fete mari;
Sufletului, cal bătrân,
Înainte-i mult rămân...

Ce treime despărțită
În amurg, de ochi mințită
Și de vorbe înșeuată,
Călărit-am ziua toată!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Vârfuri de copaci

Măicuță, aceasta ți-e ultima toamnă
Și cel din urmă, poate anotimp
La iarnă bătrânețea te condamnă
Să pleci pe jos la zeii din Olimp...

La raiul tău sau poate nicăieri.
Unde te duci lumina mea dintâi?
Al cui o să mai fiu ca până ieri?
Ce mâini o să mai am drept căpătâi?

Mi-e frică și sunt singur pe pământ
Privesc în înserare la copaci
Se duc spre cer cu vârfurile-n vânt
Și tu la fel ca ei te duci și taci.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

E seară, povară-s la moară (a se citi în clar-obscurul Efectului Doppler din acustică)

M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai grea.
Nimic n-are poetul, când are tot ce vrea;
Puneți-mi, de se poate, zăbală, frâu, ham, șea,
Duceți-vă la moară, cu mine, pe șosea!

M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai greu.
Potcoavele tocite fac trap galopul meu,
Bătrânul sunt, ce țipă: copile, stai mereu,
Și nu mai bate calul, căci poate sunt chiar eu!

M-apasă înserarea. Pe tâmple, tot mai grei,
Se-aud la cotitură, spre moară, pașii mei...
Nu Doppler e de vină, de vină sunt acei
Ce te-au trimis în cale-mi, povara să mi-o iei!

poezie de (12 mai 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Pastă corectoare

Stau căzut pe gânduri.
Îmi spun că sunt greu.
Stați voi pe mine, le răspund,
Țineți-mă bine!

Când eram copil,
Înainte de Crăciun,
Într-o dimineață,
Tata pregătea un laț de sârmă,
Iar mama punea la foc, în vase mari,
Apa.

Veneau cei mai voinici vecini,
Scoteau porcul din coteț
Și-l puneau jos.
Eu, de obicei, țineam de coadă;
Ceilalți îngenuncheau...
Începea ritualul.

V-am dat o idee, gânduri voinice.

[...] Citește tot

poezie de din Aproape alb (29 martie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Mama

La marginea unei păduri
Zăcea o pasăre-nghețată,
Zburase peste arături
Și peste codru viața toată.

Agonisise pentru pui
Semințe, pentru cuib surcele,
Fusese doar a nimănui
Și străbătuse ierni mai grele.

Dar în această iarnă crudă,
Bătrâna, brusc, din zbor căzuse,
Fără s-o vadă sau audă
Unul din puii ce-i crescuse.

Când am găsit-o, i-am spus mamă
Și-n lacrimi am compus îndată
Poemul ce, de bună seamă,
Nu va fi publicat vreodată,

[...] Citește tot

poezie de din Suflet la troc (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Marius Robu despre bătrânețe, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook