Textele de mai jos conțin referiri la Dumnezeu, dar cu o relevanță mică.
Mortua est
Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot, în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.
Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte și flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.
Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.
O rază te-nalță, un cântec te duce,
Cu brațele albe pe piept puse
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape și aur în aer.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ondina (Fantezie)
L-al orelor zilei șirag râzător
Se-nșir cele negre și mute
Ce poartă în suflet mistere de-amor
Pălite, sublime, tăcute.
Și noaptea din nori
Pe-aripi de fiori
Atinge ușoară, cu gândul,
Pământul.
Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc,
Din ceață pustie și rece
Un june pe vânturi, cu capul în joc,
Cu clipa gândirei se-ntrece
Și calu-i turbat
Zbura necurmat
Mânat ca de-a spaimelor zână
Bătrână
Pe aripi de munte și stânci de asfalt
Castelul se nalță, se-ncruntă
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger și demon
Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare.
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă; mare;
Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite,
În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri,
Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede.
O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură:
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind
Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură.
Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El vegheazâ,
Coatele pe brațul crucii le distinde și le-așază,
Ochii cufundați în cape-i, fruntea tristă și-ncrețită.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger și demon
Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite,
În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri,
Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede.
O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind
Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură.
Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază,
Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Feciorul de împărat fără stea
În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond și des
Și coborând pe rază țara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis și de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăție
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie.
Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A țărilor lungi frâuri puternic le ținea.
Și tările-nflorite și-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mișca.
Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur -
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihai Eminescu despre Dumnezeu, adresa este: