Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Mihail și gânduri

Citate despre Mihail și gânduri, pagina 2

Textele de mai jos conțin referiri la Mihail și gânduri, dar cu o relevanță mică.

Cornelia Georgescu

Lunganul se retrase, deși era convins că nu putea adormi, cu gândul la Adela. Dar nici pe puntea principală n-ar fi putut rămâne, prezența i-ar fi fost inutilă. Nu se putea concentra, deci, nu putea veghea ca totul să decurgă în ordine. După Nis, urmă Alex, dar nici el nu se retrase fără a-și saluta colegii. Apoi porni doctorița Stela, micuța blondină Maria, pregătindu-se și Mihai. Tânărul informatician se retrase, iar în curând intră în rezerva lui, unde va dormi pentru prima oară. Ușa se închise automat în urma lui. Pe puntea principală mai rămăsese, cu excepția lui Lucian, doar Lia, însă nici ea nu intenționa să întârzie prea mult pe acolo. Se gândi totuși să-l anunțe și pe Lucian de intenția ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paznicul pădurii

Se leagănă în vuiet dulce vântul
Pitindu-se în văile adânci,
Doar el, doar păduraru-și ia avântul
Dansând pe dâlme sau golașe stânci.

Bunicul Luță-pădurar de frunte,
Lăstar între lăstari, stufos străbun,
Mihai, Ionel-brigadieri de munte
În negura pustiului nebun

Și tata toată viața pădurește
Și străbunicul tica Puie chel,
Polata dealului îi răcorește
Și clipocitul apei reci-la fel.

Cu lupul, ursul, vulpea, iepuri, taine
Și lighioane-n frunze arămii,
Stejari, salcâmi, fagi, brazi îmbrăcând haine
ȘI cântătorii verii mii și mii

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Larco

Prin Țara de Sus

(cu gândul spre Mihai Eminescu)

Trecând, nu poți să nu oprești,
Ajuns din zările albastre,
Să poți vedea la Ipotești
Icoana poeziei noastre.

Săruți, îngenunchezi ușor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Și la LUCEAFĂRUL de sus.

Spre LACUL cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La FLOAREA-ALBASTRĂ, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La FĂT-FRUMOS, făr' de egal,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Nu, nu mergi nicăieri!
Lucian: Te rog, doctore...
Stela: Nu! Dacă până acum te-am iertat, de data asta nu mai ai scăpare! E prea de tot! Treci imediat în cabinetul medical și vom afla ce-i cu oboseala asta exagerată pe capul tău!
Lucian: Dar nu-i nevoie...
Stela: Ba da, dacă eu am spus că e nevoie, atunci este! Clar, comandante?! Nu fi căpos!
Alex: Lasă-l, iubito! Te rog eu...
Mihai: Chiar așa, lasă-l! Poate într-adevăr e obosit și vrea doar să se odihnească.
Stela: Nu! Și vă rog să nu-i mai luați apărarea! Oboseala asta a lui mi se pare cel puțin suspectă, așa că n-am de gând să cedez în fața insistențelor voastre! Voi vedeți-vă de treaba voastră, iar eu, de a mea! Haide, frumosule! Mișcă-te! Imediat! Spre cabinetul medical!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

* * *

La aceasta oră poetul vizionar Mihai Eminescu s-a stins
și odată cu el geniul românilor a intrat în lumină
Visează în inima ai totul
Cei care m-au pregătit pe mine sunt oameni
mai presus de toate este țara mea până la ultima picătură de sânge
copiii granițele tu și alte iubiri de oameni
nu există motivație politică pentru noi decât țara
În anul 1989 trebuia să murim dar am renăscut cu modestie
ți-o mărturisesc prin puterea gândului
Ne apărăm și astăzi și în viitor
de câteva mii de ani.
trebuie sa te apar de tine
trebuie să luăm cu noi tot ce nu s-a dat și pregătit România va rămîne întreagă și fericită
avem semnale reale de bunăstare a lui Dumnezeu
care este semenul nostru?
te pup cu sinceritate.
Când sunt pregătit, copiilor le voi spune ceva.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

13, o cifră deloc plăcută de părinții acestor tineri, nu datorită superstițiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărțiri îndelungate, de cel puțin 13 ani și cum să accepte atât de ușor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan și părinții tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaștri scăpărau de bucurie. Își invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboți și computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziție. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deși nu-și putea da părerea în legătură cu roboții, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboți sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuși, văzând roboții, îi plăcură, cel puțin în privința aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficiență, rămânea să afle în curând, deși pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboții sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferență, deși probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai își conduse colegul până în locul în care se aflau roboții; aceștia erau într-adevăr, finisați. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alții, nu aceiași. Lucian nu-și putu reține o scurtă exclamație admirativă; acum roboții arătau foarte bine. Îi privi îngândurat și-i păru bine că decisese ca aceștia doi să fie roboții pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-și de reclamație, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l așteptau luni, se încruntă a nemulțumire. Totuși, își eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboți, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În închisoarea din Văcărești, din frământarea gândurilor Căpitanului, s-a născut prima schemă de organizare a tineretului țării românești. Organizației îi pune numele "Arhanghelul Mihail". Un nume cu rezonanțe mistico-cavalerești. Arhanghelul Mihail a fost cavalerul ceresc care a învins prin dragoste și vitejie, prin credință și lealitate față de Dumnezeu, puterile răului care se ridicaseră în contra ordinii create de El. Astfel, de la început, Corneliu Zelea Codreanu, într-un secol care se deschisese raționalismului sec și materialismului, își îndreaptă privirile spre Cer și imprimă, prin numele ce-l dă organizației sale, coordonatele și misiunea ei de bază: pe căile luminoase ale credinței, cu vitejie și lealitate pentru țară, să se înarmeze toată suflarea românească, să spargă întunericul și să deschidă un drum drept în istorie, pentru neamul nostru.

în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Testamentul unui rege

Eu, Mihai întâiul, am trăit în dragoste de țară
Elena Mama mi-a vorbit de voi întâia oară
Un singur vis eu am avut întru eternitate
Să-mi port poporul în drumul lui spre libertate

Eram tânăr și România era într-o răscruce
Cu toată ființa mea eu am jurat pe cruce
Că țara am să pot să o salvez la greu
Doar cu credință în bunul Dumnezeu

Am fost forțat de comuniști să plec din țară
De refuzam îi ucideau pe tinerii de-afară
Am îndurat exilul, amarul și singurătatea
Departe de Voi și țara mea, am căutat dreptatea

N-am contenit de fel să vă iubesc
Doar pentru țară am putut să trăiesc
În fiecare clipă am stat și m-am gândit
Ce viitor avem de făurit

[...] Citește tot

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De data aceasta, nici unul dintre cei șapte tineri nu mai ajunse cu întârziere la Institut; erau toți pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00 și-l așteptau pe instructor; doar Mihai plecase deja, pentru că avea proba la geografie. După ajutorul pe care i-l acordase geograful cel înalt, era sigur că nu va avea probleme nici cu geografia, se simțea superpregătit și... plin de dulciuri! Mihai își spuse în gând că nu va mai mânca nimic dulce mult timp; Nis îl suprasăturase. Bineînțeles însă, geograful tot nu renunța la dulciurile sale; el nu se sătura niciodată! Nici Eugen Manea nu întârzie deloc; avu grijă să sosească la timp (chiar înainte să fi plecat Mihai) și să se ocupe serios de elevii săi, de instruirea acestora, așa cum dăduse directorul dispoziții, dar nu numai din această cauză. Profesorul s-ar fi ocupat oricum de elevii săi, de pregătirea acestora.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Românism

Lumea a-nceput dis-de-dimineață,
Eminescu însuși încă n-a murit,
chiar bătut de valuri și norit de ceață,
geniul său extatic abia a-nflorit...

Moartea și cu geniu-s linii paralele,
Eminescu sare peste umbra sa,
e momentu-n care-o sută de lichele
vor ca să-l încapă într-o debara.

'Nalt e Eminescu, ca o Catedrală
și noblețea-i vastă stă-n melancolie,
spiritul său tainic face-se spirală
cântătoare-n zboruri, ca o ciocârlie...

Lumea azi începe, de la prima oră,
și văratec aflu că poetu-i viu,
el din bucium sună, trist, într-o Agoră,
dându-mi întâlnire la un interviu.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Păi, fie, dacă insiști... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvășit, dar nu într-atât încât să mă las copleșit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraș, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate fețele, posibile și imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ți-am spus-o și ție, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens și accept doar realitatea pe care o știu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka și așa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Și ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, așa că m-am așezat lângă ea, la masă. Și știi cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut și Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant și culmea, s-au așezat la o masă, exact în fața mea! N-am să susțin că s-ar fi așezat intenționat drept la acea masă, însă... I-aș fi văzut și fără să vreau, fără să privesc în direcția lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puțin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpățânat, nu și nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare și aș fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sorin: Dumneavoastră sunteți Mihai Ristea?
Mihai: Da. Și sper că vă dați seama că, de fapt, chiar dacă n-am împlinit încă 18 ani, nu prea am nevoie de protecție.
Dan: Știm; am fost informați despre activitatea dumneavoastră sportivă profesionistă. Și ne dăm seama că un fost campion mondial la lupte, ba chiar arte marțiale, indiferent că era vorba doar despre juniorat, nu ar avea nevoie de protecție, dar dacă acestea sunt dispozițiile primite, nu facem altceva decât să ne supunem acestora. Eu mă numesc Dan Firan și mi se spune Forțosu', dar n-am de gând să-mi măsor puterile cu dumneavoastră.
Sorin: Eu sunt Sorin Negură, zis Fiorosul, însă, ca și colegul meu, nu intenționez să mă pun rău cu dumneavoastră.
Mihai: Bine. Dar știți ce, nu sunt obișnuit să mi se vorbească astfel, cu "dumneavoastră", așa că ar fi mai bine să-mi spuneți pe nume, Mihai; am aflat de curând de la unul dintre colegii mei că e mult mai bine să fim prietenoși.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Între timp, Lucian, la volanul mașinii luxoase a directorului, ieșise de mult din oraș. Pe șoseaua asfaltată de curând ce ducea spre Institut, mașina, condusă de tânărul cel chipeș, aluneca în mare viteză, totuși, cu grijă. La un moment dat, lui Lucian i se păru că observă pe marginea șoselei o figură cunoscută. Părea a fi chiar tânărul care-i devenise de curând coleg, mai ales că purta o uniformă albastră, aproape identică cu a lui. Trecând pe lângă acel tânăr, încetini și claxonă insistent. Nedumerit, băiatul cu ochii albaștri se întrebă în gând: "Ce naiba mai are și idiotul ăsta de mă claxonează așa? Ce l-o fi apucat? E cumva nebun? Sau ce vrea de la mine?" Mașina albastră îl depășise puțin, dar se întorsese, iar după câteva clipe se oprise lângă el. Pe geam scoase capul un tânăr brunet, cu uniformă albastră; Mihai se rușină că nu-l recunoscuse adineauri, doar era unul dintre colegii săi, ba chiar ce-l care-l susținuse în acea seară, în fața celorlalți.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Cum adică, tot?! Nu vreau detalii, dar... Ce-ai făcut totuși?
Lia: Nimic neobișnuit. Adică, nimic de genul a ceea ce ai făcut tu... Ne-am plimbat, am stat de vorbă și... L-am învățat să danseze.
Lucian: Să danseze?!
Lia: Da, să danseze, pentru că nu știa. Așa că i-am acordat primele lecții de dans.
Lucian: Primele lecții?! Adică, ai de gând să continui?
Lia: Da, de ce nu? Până va reuși cât de cât să priceapă ceva, să prindă ritmul, mișcările.
Lucian: Și crezi că-i bine să-i dai aceste lecții?
Lia: Da, de ce nu? Tu ai învățat-o pe sora lui, iar eu pe el. Crezi că e ceva rău în asta?
Lucian: Nu cred că părerea mea te interesează prea mult sau că vei ține vreodată cont de ea. De fapt, din nou ai dreptate: Faci ce vrei și cum crezi tu că ar fi mai bine. Și unde anume ați exersat?
Lia: În camera mea, până au apărut Ly și Mihai.
Lucian: În camera ta?!
Lia: Da, desigur, acolo. Altfel, unde altundeva ai fi vrut să exersăm? În oraș, în nava noastră, pe suprafața albă a planetei?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ștergarul

La cina cea de Paște, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a așezat Isus.
Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Și toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le atine talpa de colbul de pe drum.
Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor ședea la rugă?
Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Și Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Poetul nepereche

De-un secol și mai bine stă de veghe
Ca un stejar, poetul nepereche.
Privește! Apa vine, apa trece,
Din cer veghează lumea de poeți,
O lume tristă, candidă și rece.
Doar timpu-și trece-n gând cu pași alerți.
Ne-a mângâiat lumina și sufletul și glia
Și ne-a adus din ceruri, prin cânturi, poezia.
Și câți poeți la tâpla-i, să stea, au încercat,
El a rămas de-a pururi, demn și neegalat.
Acest titan de neînvins, această piatră de granit,
De veacuri, nu a fost învins, ci-a dăinuit în infinit.
Cu cinste și credință, peste ani,
Ai fot u tei, trudind printre castani...
Ai răspândit în noi miros de vers,
Și vieții-ai dat și vraje, dar și sens.
Poporului de strajă, ai fost zid,
Tu l-ai zdrobit în vers pe Baiazid.
Ca tricolorul iar vei dăinui
Pentru străbuni, bunici, părinți, copii!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrățișat și l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De față cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu știu de ce. Și am reacționat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înțeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, că-mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau să mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Și v-am promis solemn, vouă și-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prostește și am de gând să-mi țin cuvântul dat, așa că, gata! Rămân indiferent la orice; nu mă mai interesează! Nimic! Sau așa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu știu în ce măsură reușesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Că te-am luat e a mea vină! (După Atât de fragedă de Mihai Eminescu)

Atât de-abilă și calină
Și tot pe-atât de jucăușă,
Stai cu un ochi înspre slănină
Și cu al doilea către ușă.

Abia atingi covorul moale
Când zgomote-nfundate-asculți
Și veșnic mi te-ncurci în poale,
Iar dacă nu te-alung, exulți.

Închizi pe jumătate ochii,
Visând cum dai prin șoareci iama
Și tolănită printre rochii,
Parcă te vezi cum le faci seama.

Poate noroc să ai la noapte,
Când din ungher, după ghiveci,
Să treci îndată și la fapte,-
Vreo patru șoareci să diseci.

[...] Citește tot

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Atunci nu-mi mai reproșați că am greșit; știu și eu foarte bine acest lucru, doar nu-s tâmpit! Cel puțin, așa sper... Eu doar am recunoscut față de voi ceea ce am făcut, ca să vă dovedesc că n-am nimic de ascuns, sunt sincer, că nu am secrete și nu mi-e rușine de faptele mele, deși știu foarte bine că am greșit enorm... Dar... Ce altceva mai vreți de la mine?! Repet, recunosc: Am greșit! Sunt doar un om, ca oricare altul, nu sunt perfect; se mai întâmplă...
Stela: Poate, dar nu chiar așa. Ai exagerat, frumosule.
Lucian: Așa; și?! Ce aveți de gând? Să mă executați?! Puneți-mă la zid și împușcați-mă, dacă vreți. Eu sunt de acord, nu mă-mpotrivesc.
Alex: Aș, comandante...
Lucian: Nu?! Atunci, hai, dați cu pietre! Cine-i primul? Eu sunt ținta!
Nistor: Șefu', nu-i deloc amuzant...
Lucian: Nu?! Nici nu intenționam să fie, Nis.
Mihai: Păi, Luci, eu te-am înțeles, ai văzut doar, deși... Dar, nu contează! Ai greșit, însă nu vreau nici o schimbare. Te consider în continuare cel mai bun dintre noi și vreau să-mi fi prieten, nu altceva. Desigur și comandantul nostru; tot tu, nu altul!
Lia: La fel și eu, Luci. Am înțeles, am acceptat și... N-are rost să ne gândim la schimbări, separări, sau supărări inutile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Mihail și gânduri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook