După cuvântul înțelepților de demult, oamenii din acest colț de lume sunt copii ai pământului lor și ai cerului lor. Trupurile lor se alcătuiesc și cresc din anume hrană pe care o au la îndemână în câmpurile cu holde, în dumbrăvi și livezi și pe plaiurile muntelui. Firea și sufletul lor au blândețea acelor țărmuri îmbielșugate unde i-a așezat dintru începutul lumii Dumnezeu, fiind în același timp schimbătoare și furtunoase, nestatornice și viclene ca apele, ca vânturile și ca tot văzduhul lor fără cumpănă, întru care se îmbulzesc arșițele și gerurile.
Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.
În condițiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianță, căci domnia sa e născută Papazoglu. Având însă în vedere atâtea și atâtea lucruri, speculații nefericite, inimiciții politice, a trebuit să se resemneze. Totuși, nu se poate spune, nu-i așa? că Vasilian nu-i de familie bună. E dintr-o foarte bună familie, dimpotrivă, boieri moldoveni, însă oricine va recunoaște că Papazoglu e altceva, e un nume celebru. În sfârșit, principalul e că se simte bine și e fericită. Și Jorj îi satisface toate capriciile... Altfel nici nu se poate. El e cu cincisprezece ani mai mare ca ea și a mai fost însurat o dată. I-a rămas și un copil, o fetiță care - cum să spun? - care e un fel de ghimpe între ei... un copil, vai! destul de rău crescut. Asta aduce puțină umbră vieții lor, nu-i așa? Căci Vasilian a luat-o din dragoste. Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav. A trebuit să cedeze; și la nuntă avea o toaletă așa de frumoasă, așa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele.
Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iertare din nou vreau să-ți cer
Iertare din nou vreau să-ți cer
Într-un stil cu mult mai subțire,
Cu ochii și mîna spre cer
Și cu intonări de psaltire.
O, tu, frumoaso, de care-mi atîrnă
Viața-și care-mi alungi
Din cale pe palida cîrnă,
Numai c-o rază din genele-ți lungi,
Iartă-mă că plouă și-i ceață,
Că oamenii-s răi, că pînea nu-i bună,
Că nu se găsește nimica în piață,
Că, noaptea, nu-i lună.
Iartă-mă, scumpo, că te ador și
Acum și pururi, cu suflet curat,
Iartă-mă că apraope în fiece zi
Quod tentabam dicere versus erat.
[...] Citește tot
poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Miliardele de cosași, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când și când, la cotiturile drumșorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia își clăteau frunzișul; turturele băteau din aripi și-și luau alene zborul; un popândău îl aștepta neclintit la marginea pulberei, până ce simțea cutremurul roților panerașului și trapul calului; atunci intra cu regret în căsuța lui subpământeană, ca să iasă iarăși în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălțime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al gușei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simțea și el, ca toată firea, oboseala și în același timp deliciul și forța verii.
Mihail Sadoveanu în Nopțile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihail Sadoveanu despre timp, adresa este: