Mircea Eliade despre suflet

Existenţa nu se schimbă propriu-zis. Când omul e aproape de moarte, când agonia se vesteşte fatală, ochii trupului şi ai sufletului se îndreaptă în altă parte. Lumea e largă. Omul îşi schimbă viaţa ca să n-o piardă. Şi încă, nu o schimbă el, ci îngerul sau demonul lui.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia era numai una din numeroasele tehnici prin care chinezii – şi mai ales taoiştii – căutau nemurirea. Şi nu se poate înţelege nimic din alchimia chineză dacă nu se integrează şi această tehnică în concepţiile lor fundamentale despre lume şi suflet.

Mircea Eliade în Alchimia asiatică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datoria noastră, a celor mai tineri, e de a ne trudi să pătrundem cât mai adânc în suflete. Astfel vom afla sămânţa rodnică a noastră. Din neliniştea şi dorurile şi preocupările noastre - vom cunoaşte valorile reprezentative pe care noi suntem datori să le apărăm şi să le impunem.

Mircea Eliade în Itinerariu spiritual
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va spune, o generaţie, atâta timp cât nu se încheie, e o fluidă continuitate, palpitând de viaţă şi deci de contradicţii. A încerca să o surprinzi în linii, a o izola, a o fixa în caractere - e cel puţin neştiinţific. Sufletul unei generaţii e greu de reconstituit chiar cu ajutorul timpului, al istoriei.

Mircea Eliade în Itinerariu spiritual
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prietenie care durează o viaţă întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obişnuinţă şi atunci e tristă şi neinteresantă. Dar poate să fie şi o "căsătorie spirituală", un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste graniţele omenescului.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există asemenea lucru, o viaţă. Termenul e în sine contradictoriu. Fiecare începe prin a fi mormoloc, şi urcă pe 2 scări paralele, trup şi suflet. Din întâmplare, una din scări - trupul, e continuă, şi fiecăruia îi e dat să-şi atingă marginea: moartea. Cealaltă scară se opreşte pe o anumită treaptă, între 11 şi 15 ani, şi de acolo începe să se învârtească pe loc.

Mircea Eliade în Întoarcerea din Rai
Adăugat de Moa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Dia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât şi plicticos, şi, cu toate acestea să am cugetul şi sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleşind turma târâtorilor şi uluind neputinţa celor care m-au cunoscut şi m-au dispreţuit. Să-i biciuiesc şi să le necinstesc feţele şi să mă desfăt simţindu-mi trupul gâlgâind de viaţă rodnică şi creatoare... N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenţilor livizi şi melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghiceşte nimeni mi-ajungea.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am reuşit să concretizez idealul universal al iubitului-prieten-părinte în sufletul Ei. Am izbutit s-o tulbur, dar am tulburat-o cu ea însăşi, nu cu mine. Formele le avea, eu am fost numai conţinutul. Unde sunt Eu în sufletul Ei? Dacă aş lăsa-o să spere, m-ar îndrăgi. Ce aş fi făcut eu în dragostea Ei? Ar trece din mine numai ce sufletul şi trupul Ei ar putea apuca. Iar sufletul şi trupul unei fecioare sunt micuţe, mărunte, neputincioase, mediocre, iremediabil mediocre.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!