Emoție de toamnă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cumpăra un câine
A venit îngerul și mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga erau
lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ținând în brațe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cumpăra un câine
A venit îngerul și mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga
erau lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine? -
m-a întrebat îngerul, ținând în brațe
inima mea
lătrătoare,
dând din sânge ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfa
Mai departe, mai aproape de centrul
spațiului,
inima mea se consumă.
Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu își perde ochii fierbinți
arzând mâinile tale nevăzute.
El își hrănește lumina
din seninul trunchi
pe pământ și pe mare.
Minunată pradă și sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-și ochii
mereu fierbinți,-
arzându-ți mâinile.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Obiecte cosmice (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciunea
Iartă-mă și ajută-mă
și spală-mi ochiul
și întoarce-mă cu fața
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă și ajută-mă
și spală-mi inima
și toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă și ajută-mă
și ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
și-mi strivește trupul cel vechi.
Iartă-mă și ajută-mă
și ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
rugăciune de Nichita Stănescu din Măreția frigului (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câmp nou
E-o liniște ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
și se-ntoarce-n ecouri.
De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivățul lui îmi flutură pletele și-ncinge danțuri!
Câmpul, în flux, și-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe niște lanțuri.
Da, și le-azvârle ca pe un fum,
ca pe niște gratii de carcere,
și ele se prefac în berze, și plecă pe un drum
fără întoarcere.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ținerea armei
Acest blând și plin de spirit popor,
nu-și ține arma pentru omor
Această inimă de foc și de miere
nu-și ține sabia pentru tăiere
Această privire plină de vis
nu-și ține glonțul pentru ucis
Așa cum marea cea mare, ehei,
își ține tărmurile ei
Așa cum lumina din rază
își ține un ochi
ca s-o vază
Așa cum cuvântul din vers
își ține șieși
un înțeles
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Panta Rhei
Oh, privirea are sâmburi
ca și cum ar fi o fructă,
calul inimii pe dâmburi
de din iarba ei se-nfruptă.
Stau și nu mă clatin, stau
chiar în cercul de cuvinte
nenăscute ce erau
ca sămânța cea de linte,
Ca porumbul, ori ca grâul,
ori ca meteorul care
taie în pieziș pârâul
cu semințe vechi de soare.
Panta Rhei, se-nfioară
tot ce curge, numai tu
în mijloc de vieți stai, țară,
pururea atunci și-acu.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Un pământ numit România (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cu o ușoară nostalgie
Cu cât se-nsera peste arborii rari,
cu atât începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.
Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.
Clipele erau mari ca niște lacuri
de câmpie,
și noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora își punea o coroană de nori, liliachie.
Ți-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arme
Ai văzut tu nenorocito vreodată
sticla spartă căzută din rame
a unei icoane
a unei icoane
de moarte mirată?
Ai spart tu cu mâna ta de carne
țeava unei puști, a unei arme
Doamne, a unei arme?
Pahar umplut cu obuze, cu gloanțe
... al unei arme...
Nu, sigur că nu
nenorocito, făcuto din carne
Nicicând n-ai să poți să-ți azvârli
inima din tine
inima din mine
Nicicând, vai nicicând n-ai să le tragi
cum trase sunt în morți
gloanțele din arme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zicere
Orice om prost este o gratie.
O, tu abundență de colivii!
Inimă tu, felină prămație
pândind peste tot colibri.
Ca noroc, păsările cântătoare
stau la locul lor agățate în cui.
Ce noroc, fiecare
are pasărea lui.
Fiecare om prost e o gratie groasă
pentru stelele căzătoare
astfel se face că ele se lasă
numai când sună ora de culcare.
Atunci cerul rămâne neprivit
și fiecare stea de capul ei, -
iar cine nu a adormit
are dreptul la o pasăre cântătoare,
la două, la trei...
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Necuvintele (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec nesocotit
Ți-am meșterit bănuți de fier,
să-mi vinzi un ceas din sănii tăi
zbucnind în vine zurgălăi,
când flămânzeam de vis și cer...
... Dar scalda caldă, nurii puri
iubeau ciorchinul cel mânat
Și inima ți-ai semănat
în colbul plin de scremături.
Ți-am bănuit arginți cu zimți,
uitarea ta să-mi vinzi pe ei,
când rodul florilor din tei
îmi flămânzeau o stea în dinți.
... Dar vrăjitoare de nefiri,
descântece turnași în prag.
Mi-ai dat fiertură de omag
să te descânt din amintiri...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima
Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.
Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, și eu știu că bate, și vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu și ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Dreptul la timp (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoportret în a patra dimensiune
Înconjurată de luciul rămas
din retragerea ploilor spre mare,
sfera își lua de la inima mea
bun rămas
rostogolindu-se-n zare.
De la ochi, rombul culcat
la revedere își luă, zise-adio,
și se făcu scut, se făcu zigurat,
în cinstea trufașei de Clio.
Eu primeam toate astea cu calm,
țeapăn și fără mirare văzută,
deși arsese ca de napalm
geometria intimă, știută
numai și numai și numai de mine,
când am fost și Arhimede și-am fost și nisipul...
Fără sferă și fără romb, în ruine
fumegător îmi e chipul.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clar de inima
Orele plutesc pe langa umarul tau,
sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.
Si cum se duc, se micsoreaza
mai inserat si mai nocturn.
Nu-mi pare rau, nu-ti pare rau de ele.
Dreapta cum stai, trecerea lor
copilaroasa-aproape si suava
luceste-n ochiul tau nemiscator.
Si uit de ele, uiti si tu de ele,
si-n intunericul odaii se aprind,
se sting, se-aprind, se sting
ochii prelungi ai tai, murind,
reinviind.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima
Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.
Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată
Ea bate, și eu știu că bate, și vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu și ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
Tu plutești ca un vis de noapte
Deasupra sufletului meu.
Iți sprijini tâmpla
De inima mea ca de o piatră roșie,
Și aștepți să-ți spun numele
Tuturor lucrurilor
Pe care eu am isprăvit de mult
Să ți le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârșită,
Înclinată ca mătasea unui steag
Într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
Al mâinii,
Ca să răsară durerea care știe
Numele durerii,
Ca să răsară dragostea mea de bărbat
Care știe numele tău ciudat, de femeie.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Artemis
Tigrii sunt zvelti, fiindca-i iubeste ea.
Ea e Artemis! Ea poate, ea stie.
Palisandrii se-nchina cu umbra grea
când trece si suna sandaua ei vie.
Ea-si tine inima în trupul meu
si coama si-o tine în ramuri.
E arcul ei vertical curcubeu!
De degete-i flutura flamuri.
Ea e Artemis! Vorbeste când vrea
Tace când vrea, ca delfinii.
Ea vede zigzaguri numai de stea
si gândeste ca iarba, în linii!
Ea-si tine timpul în reci nisipuri
dintr-o clepsidră de noapte-zi.
Daca vrea ea, pe chip, sapte chipuri
ca ale mele-i pot straluci!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trist cantec de dragoste
Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
În dulcele stil clasic
Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnișoară.
O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roșcată fundă.
Inima încet mi-afundă.
Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat și semizeu
căci îmi este foarte rău.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre inimă, adresa este: