Cu bulgări de zăpadă-n mâini
Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veșnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ține luna sfeșnic
când, aplecat și încordat,
în focul veșnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.
Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi și iată
sprânceana mea-i de fum acu
și fruntea încordată.
Apă și foc, gheață și fum, -
azvârl și strig, azvârl și strig:
Priviți-mă, trăiesc și sunt acum,
și mă las nins și nu mi-e frig.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars poetica
..
-Dacă te prind că ești poet, te rup în patru bucăți și te dau la câine de mâncare
și la găini și ce mai rămâne din tine dau la cersetori.
- Mamă, i-am zis, ce e aia un poet?
- Un poet, mi-a răspuns mama, roșie pe mâini de roșii,
care de un sâmbure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut,
mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu și-l dorește
să și-l nască o mamă și nici măcar acea mamă care din suferință ar vrea să-și blesteme zilele.
...
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre starea de zbatere
Ca și cum un tăiș superior
mi-ar fi despărțit norii de vârfurile munților,
așa se zbate trupul meu uriaș, decapitat,
lăsându-și pe cer capul fugitiv.
Nu poate să moară deși nu mai știe
ceea ce pentru el, odinioară, a fost viață.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos și în zbatere
Din văgăuna gâtului țâșnește
un stol de păsări ciripitoare și verzi
Mâna își înfige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna își înfige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat privește
deznadăjduita zbatere.
(...)
poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreția frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
Tu plutești ca un vis de noapte
Deasupra sufletului meu.
Iți sprijini tâmpla
De inima mea ca de o piatră roșie,
Și aștepți să-ți spun numele
Tuturor lucrurilor
Pe care eu am isprăvit de mult
Să ți le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârșită,
Înclinată ca mătasea unui steag
Într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
Al mâinii,
Ca să răsară durerea care știe
Numele durerii,
Ca să răsară dragostea mea de bărbat
Care știe numele tău ciudat, de femeie.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Să nu pui mâna pe înger..
Să nu pui mâna pe înger
te sfătuiesc prietenește
el nu e de jumulit pentru perini
el se sfiește
el n-are aripi așa cum crezi tu că el are
aripile lui sunt numai la verb,
de-aceea el zboară superb,
prin creierul cel mic, prin creierul cel mare.
El tocmai ca privirea
atâta doar că pentru dânsul
suntem cu toții de sticlă.
Vede tot ce se petrece dinapoia noastră
la o adică
creanga lui nu este creangă de alun
aerul lui nu este aer de vultur.
Cum e el niciodată n-am să pot să v-o spun
căci de frig și de căldură, mă scutur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Leoaică tânără, iubirea
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în față,
m-a mușcat, leoaica, azi, de față.
Și deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Și privirea-n sus țâșni,
curcubeu tăiat în două,
și auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă și la bărbie,
dar mâna nu le mai știe.
Și alunecă-n neștire
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ploi
Aruncă-ți văpăile negre din gene
hotarul din tine și mersul alene,
dă-mi mâna și hai să fugim din hotare
copila mea dragă, e soare, e soare...
Noroiul cărării de-ți scuipă despoiul
nu pasul, ci ochiul ți-atinge noroiul
și nu-ntoarce geana să vadă, rebel
cald single nostrum cum tremură-n el.
Privirile dacă ți-s arse de soare
nu ochiul, ci drumul sub talpă te doare
și nu-ntoarce geana să vezi prin noroi
nici umbrele noastre cum fug după noi.
Dă-mi mâna și hai să fugim înainte
copilă mlădie, copilă fierbinte
La capul cărărilor șerpuitoare
e soare în ierburi, în ramuri e soare...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leoaică tânără, iubirea
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în față,
m-a mușcat, leoaica, azi, de față.
Și deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Și privirea-n sus țâșni,
curcubeu tăiat în două,
și auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă și la bărbie,
dar mâna nu le mai știe.
Și alunecă-n neștire
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colinda de inimă
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea in cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.
Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
Ave vouă, bărbaților, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor,
cu zăpada argintie și mută.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lună în câmp
Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum își subție arcul.
O, tinde-ți mâna stângă catre ei
și stinge tu conturul lor de lemn subțire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mea
Singuratecă ea mă așteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singurătate
ea stă și spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
și tocmai să calce pe dânsa licheaua.
Ea spală zidul casei cu mâna ei
și atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la ușă-n ecouri.
Ea își așteaptă bărbatul bețiv
Ca să-i vină acasă
și degetele albe și le mișcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un soldat...
Un soldat ținându-se cu mâinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mâinile încleștate
se ține alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul și altul,
și-așa până-n miezul pământului.
Eu mă las s-alunec pe șirul lor
ca pe-o frânghie,
și-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie fața.
Și-alunecând, îmi zgârie pieptul
și-alunecând, alunecând, îmi sfâșâie
fâșii de carne,
și-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.
Când în sfârșit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Roșu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu mă spăl de poporul meu...
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el și
apără-l!
El este al tău
cu blândețea lui de miel
și cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră și pe libertate!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-a sufletul
Trupul meu, cu vedenii cu tot, a adormit dimineața,
întins pe podele.
Râd și mă bucur ca un savaot,
și plec cât mai repede cu putință,
dând mai întâi colțul cenușiu al străzii,
și-apoi, de-a dreptul prin mijlocul
bulevardului, fără teamă
c-aș putea fi stâlcit din întâmplare,
de vreo limuzina oarecare.
Iată și lucrurile!
Orice dragoste-a mea
pentru ele,
însemnată cu creionul chimic
pe hârtiile ude, caligrafic, cu scrisul rotund,
o flutur în mâna întinsă și-apoi
o las să se legene, când într-un colț, când
într-altul, în vânt.
Ma uit în dreapta și-n stânga,
cu mine însumi mă uit,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Enghidu
A murit Enghidu, prietenul meu,
care ucise cu mine lei.
(din poemul Ghilgameș)
I
Privește-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde,
Și picioarele privește-ți-le, seara, drept cum stai,
Atârnând spre lună.
Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
Dar și aceasta e altceva decât nimic.
Mă voi face depărtare, ca să-ți încap în ochi,
Ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
Ca să-ți încap în gură.
Pipăie-ți urechea și râzi și miră-te că poți pipăi.
Pe mine însumi mă dor, în scurtă trecere.
Mi-am întins privirea și ea a întâlnit un copac,
Și el a fost!
Umerii privește-mi-i, și spune-ți că sunt cei mai
Puternici pe care i-ai văzut, după iarbă și bivoli,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Dreptul la timp
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Textele de mai jos conțin referiri la mâini, dar cu o relevanță mică.
Visul unei nopți de iarnă
Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,
Și nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!
Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuți,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
și ei mi se topeau în răsuflare.
Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aș fi vrut să calc peste gheață,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basorelief cu eroi
Soldații cei tineri s-au așezat în vitrină,
chiar așa cum au fost găsiți, împușcați în frunte,
ca să fie vazuți s-au așezat în vitrină,
respectându-și întocmai mișcarea lor ultimă,
profilul, brațul, genunchiul, mișcarea lor ultimă,
când au fost împușcați pe neașteptate în frunte
sau între omoplați cu o flacără mai subțire
decât un deget de copil care arăta luna.
În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a țigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănțăne încă din fierul minerelor,
așa cum clănțăne luna din fierul minerelor
acum, cu puțin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi și fotografiile vechi
ale timpului.
Soldații cei tineri stau dați cu ceară
pe fețe și pe mâini, ca să lucească
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiunea zeului zburător
Înainte nu a fost absolut nimic
Deodata nimicul a adormit
si a început sa viseze.
Astfel s-a nascut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit si a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit si a visat
iarba si capre.
Iarba visând visul caprei
a nascut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii...
copii au mâncat iarba
si au crescut
Dupa aceea au mâncat si capra
si s-au facut mari.
Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al doilea
al treilea copil mare
[...] Citește tot
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre mâini, adresa este: