Strigăt de moarte. Strigăt de naștere. Rând pe rând lasă inima pietrelor în zdrențe. Mă deschid înapoia altui timpan. Sunetele n-au copilărie. Mă nasc și mă-ngân simultan într-un strigăt de naștere, de agonie.
Nichita Stănescu în Un pământ numit România, Strigăt schimbat (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina nervoasa
N-ai nevoie de ochi
ca sa vezi lumina nervoasa.
Nu te agata de streangul vietii,
stai bland, caci nasterea trece repede in moarte,
atata doara ca amintirea
incepe sa miroasa a hoit;-
iat tu, care tu, de fapt?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri de când eram piatră
Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.
Mințile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roșcata înțepenire a pietrei.
Eram atât de rari
(mi s-a părut că aud)
atât de foarte rari încât
cu toții la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nod 23
Mi-am furat trupul de copil,
l-am înfășurat
și l-am pus într-un coș împletit, -
și l-am azvârlit în fluviu
să se ducă și să moară în deltă.
Nenorocitul, tristul și tragicul de pescar milos
mi-a venit cu el în brațe
tocmai acum!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rău de frumusețe
Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.
Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poți.
Mie mi s-a dus viața,
ție ți s-a dus norocul.
Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreția frigului (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah, ea se uită-n mine
Pierit și cu moartea fluturând
aidoma unui grajd părăsit de armăsari
puțind de sângele uscat
al animalelor privirii ei,
vai mie, sunt
o biată oglindă de carne
în care ea
își piaptănă părul;
în care ea
își drege chipul;
în care ea
se vede pe sine
pentru altcineva.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Subit
Se izbucnise piatra în praf și pulberi fine
iar cerul se tăiase în două înspre jos
și soarele din infinit spre infinime
răgea - umbros
Salut, murim!
În timpul ăsta scurt
cât eu te strig, cât tu mă strigi
și încă ne mai răsucim,
atâta-ți spun, atâta-mi zici:
Salut, murim!
poezie celebră de Nichita Stănescu din "Scânteia tineretului", supliment literar-artistic, nr. 47 din 15 august 1982
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând 9
Să smulgem fildeșii din Alifantis
Și din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum șoimul cel
vânat
Leneș și în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr-
un grec
Și tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult
mai mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autobiografie la Belgrad
I
Geometria e liniștea
întâmplării!
II
Când caii dorm,
călăreții sunt morți!
III
Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!
IV
Nu cântecul privighetorii,
ci înțelesul cântecului ei!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc
Începeam să mă topesc
în tot ce este firesc
și sfârșeam de tot să mor,
în al razelor decor.
Orb fiind fără lumină,
destinu-și găsi destină,
norocu-și găsi noroacă,
iar tristețea mea o joacă,
un șotron cu cretă albă,
insulară, lungă, slabă,
prin care săltând treceam,
pe când tu eram.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cotropirea frunzelor
Smulgem frunzele și facem
pat din osul pomilor
paștem iarba și o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neștiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuțitul
dușmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, și verdea
neânvinsa clorofilă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foarte câine
Foarte câine-am vrut să fiu
cu lătratul în pustiu
și cu dintele cel viu
mort la tine-am vrut să viu
Foarte pasăre am vrut
să-ți adorm doar peste scut
lepădat și început
de numai ce m-a durut
Foarte om poate-aș fi fost
dacă-aș fi știut vreun rost
ce este în tine os
și ce este roșu-n, roz.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sus de sus
Hai, să nu-l distrugem pe păianjen
și morții să nu îl dăm la iepure,
sacrifica-vom foamei
ținerea de minte.
Cu aripi creierul, el, în curând
sprâncenele și ochii și gura
lăsate or să ni se lase pe pământ.
Mănâncă ce e jos, mi-a zis,
și a zburat
și s-a fost dus
în vis,
în mult înfometatul de nimica vis.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nod 10
Lasă-mă te rog să vin să mor la tine acasă
mielule, alungă mieii din jurul tău
și lasă-mă să mor la tine acasă, mielule!
Iedule, alungă iezii tăi din jur
și lasă-mă să mor la tine acasă, iedule!
Fluture, alungă-ți fluturii din jur,
și lasă-mă să mor la tine acasă, fluture!
Iarbă, alungă-ți câmpurile tale...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars poetica IV
Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt,
abia acum am dreptul să vă mint
și să vă spun despre cuvânt că e cuvânt
și ce presimt chiar simt.
Abia acum o să mă credeți
când sunt înspre nu sunt
că viața mea a fost mormânt
iar moartea mea o tinerețe.
Abia acum o să mă credeți
în fine când am reușit să mint.
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cotropirea frunzelor
Smulgem frunzele și facem
pat din osul pomilor
paștem iarba și o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neștiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuțitul
dușmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, și verdea
neînvinsa clorofilă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-ai să vii
N-ai să vii și n-ai să morți
N-ai să șapte între sorți
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnișoară.
Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost și astru
și incest ai fost, prea cast.
Uite-așa rămânem orbi
surzi și ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poți să sorbi
"S" e rece azi din sunt.
poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec la drumul mare
Motan m-aș fi dorit să fiu
cu gheare și mustețe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui și-un ochi căpriu
La ceasul când târâș-grăpiș
zăpada nopții se adună,
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună
Și atuncea șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlând, tot somnul
De sus, din vârful săptămânii,
să le răspund rânjind scârbos:
Iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutarea tonului
Înger?
Înger...
Nu, nu e bine!
Va să zică, de la început!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Va să zică, adică nu culoare
nu auz, nu miros, nu.
Nu, nu sânt bune!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Să luăm trei nume frumoase
Trei nume frumoase și atât.
Va să zică trei.
Bineînțeles Voichița
După Voichița ce merge?
Înger?
Nu, nu e bine înger.
Raluca merge după Voichița.
Va să zică mai întâi Voichița
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În drum spre Laponia
Cât de lipsit de vlagă poate să fie adevărul
și ce lipsită de rude poate să fie speranța.
La capătul unei vieți, șoarecele știind totul despre șoareci
totuși moare ca un șoarece.
La capătul unei toamne,
știind totul despre sine
nemaiputându-se să se schimbe
lemnul adoarme ca să nu moară.
Cât de lipsită de voință poate să fie voința
dragostei de singur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre moarte, adresa este: