Nicolae Matei despre plâns

Rondelul ploii

Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor,
În ropot curg lacrimi, şiroi ne-ncetat
Şi păsări se plâng după liniştea lor.

Un fulger loveşte pământu-înmuiat,
Un tunet străpunge al firii fior,
Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor.

Natura e sumbră în tristul decor,
Un ram se îndoaie de vânt aplecat
Şi răpăie ploaia în ritm sacadat,
Nelinişti se picură-n gânduri de dor,
Din ceruri tot curge izvor nesecat.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cere vamă

Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci,
Munca de-o vară, bănuţii moi de-aramă
Cu lăcomie strânşi sunt îndesaţi în saci.

Nimic nu iartă, la treabă se înhamă,
Castanii tremură şi freamătă posaci,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci.

La pândă-i luna, stă să prindă vârcolaci,
Lacrimi se preling din sângerie poamă,
Se plânge ramul dezgolit de-un vânt gonaci
O crizantemă deloc n-o ia în seamă,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul râului

Din stânca pleşuvă ce râde la soare
Un şarpe cu solzi cristalini se porneşte,
În piatră străpunge croindu-şi cărare
Şi sâsâie-n şipot, prin văi se târăşte.

Pe prunduri albite de praful de sare
O lebădă neagră în cântec jeleşte,
Din stânca pleşuvă ce râde la soare
Un şarpe cu solzi cristalini se porneşte.

Pe maluri tocite se zbate, tânjeşte,
O salcie-şi plânge şuviţa ce-o doare,
Mă-nvăluie râul, de dor mă goleşte,
Mi-l duce la vale, scăpat din vâltoare,
Din stânca pleşuvă ce râde la soare.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coboară seara peste râu

Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat,
În plescăitu-i lin planeaz-un pescăruş,
O salcie îşi plânge părul încurcat.

Lăstuni cuminţi se-ntorc în maluri, în culcuş,
Arini se leagănă-n zefiru-nmiresmat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat.

Coboară seara peste râu şi peste sat,
O trestie se-apleacă-n vântul jucăuş,
Obrazu-mi răcoresc în palmele căuş,
Steluţe licăresc pe ceru-nfierbântat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Rază desprinsă din soare,
Nestemată între stele,
Pată vie de culoare
În desenul vieţii mele.

Ochii ei, privire blândă,
Braţe, mângâieri uşoare,
Glasul, rostire plăpândă,
Dorul ei, rană ce doare.

Zâmbet, primăvară nouă
Îmbrăcată-n sărbătoare,
Lacrima, boabă de rouă
Plânsă în potir de floare.

Părul, unduiri de lanuri,
Gura, fagure de miere,
Anii au trecut în valuri,
S-au adunat în tăcere.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara e cu noi

Trăim ca niciodată o primăvară ternă,
Fierbinţile dorinţe muiate-n flori de gheaţă
Au învelit iubirea să nu ajungă-n bernă
Şi gândul ni-l alungă de lumea fără viaţă.

Sorbim aceleaşi clipe, trăim aceeaşi oră,
În distanţată vreme e-o dragoste imună,
Apropiere nu e, când frica ni-i majoră
În lumea paralelă neliniştea-i stăpână.

Ni-s visurile sterpe, nu vor să mai contemple,
Speranţe renăscute vor să salveze neamul,
Cu noi e primăvara ce-ar vrea să dea exemple
Cum să-i simţim fiorii acum când plânge ramul.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlănţuită ploaie

Goneşte ploaia-n ropot, pâraie şiroiesc,
Bulboace fierb sărind în clocot ne-ncetat,
Vuieşte-n urlet vântul şi fulgere pornesc,
Copacu-şi plânge ramul căzut şi sfârtecat.

Trimişi de prin înalturi, de pe-un tărâm ceresc,
Nori îmbibaţi de lacrimi se-ncaieră, se bat,
Goneşte ploaia-n ropot, pâraie şiroiesc,
Bulboace fierb sărind în clocot ne-ncetat.

Porneşte-o viitură din câmpul înecat,
Puhoaie-nvolburate în vad se prăvălesc,
Alunecă pământul, spre vale-i revărsat,
Stihia furioasă loveşte-ntregul sat,
Goneşte ploaia-n ropot, pâraie şiroiesc.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi fost, n-am fi avut LUCEAFĂR

De n-ai fi fost, mai trişti rosteam cuvântul,
Niciunde nu găseam vreo alinare,
În versul tău se-opreşte în loc vântul,
Ne-mparte câte-un dor la fiecare.

De n-ai fi fost, n-am fi ştiut ce-i dorul
De freamătul pădurii şi al mării,
În ape tulburi ar fi curs izvorul
Şi teiu-ar fi pălit în pragul serii.

De n-ai fi fost, s-ar fi-ntristat şi lacul
Iar lebăda pe-ntinderea de ape
Te-ar fi chemat că nu-şi găseşte leacul,
N-o mai veghează îngerii de-aproape.

De n-ai fi fost, ar fi tânjit şi plopii
Tot căutând să îţi găseşti perechea
Şi codrul ar fi plâns că nu te-apropii
În dulce freamăt să-ţi apleci urechea.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi!

Cât ai vrea să îi socoţi
Numărând din doi în doi,
Plopii rămân fără soţ,
Eminescu e cu noi!

Domol curge râul, ramul,
Neamu-i sătul de nevoi,
De-om învinge vântul, valul,
Eminescu e cu noi!

Codrul freamătă şi plânge,
Lacrimile-i curg şiroi,
L-au tăiat şi curge sânge,
Eminescu e cu noi!

Rar se mai aude bucium
Pe la stânele de oi,
Cânt-a jale şi a zbucium,
Eminescu e cu noi!

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

Într-o noapte zbuciumată,
Pătimaşă, cum se spune,
Într-o iesle la corlată,
A venit un miel pe lume.

Ciobănaşul de la stână
L-a găsit de dimineaţă
Îngheţat, plin de ţărână
Şi l-a readus la viaţă.

Zburda liber pe izlaz
Bucurându-se de soare,
Trecuse peste necaz,
Alerga printre mioare

Durduliu şi dolofan
A crescut, s-a făcut mare,
Toată ziua pe tăpşan
Se gândeşte la mâncare.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori târzii

Norii sterpi, lipsiţi de vlagă, cern ninsori întârziate,
Fulgii plâng de supărare pe cărările uscate,
Cerul iernii mohorâte speră într-o revenire,
Ar dori să dea atacul într-o ultimă zvâcnire.

Liniştit de sus să ningă şi zăpada să ne-ngroape,
Să ne-acopere omătul, să visăm, să fim aproape,
Să chemăm spre dimineaţă trecători dornici să vadă
Câtă dragoste există în doi oameni de zăpadă.

Aşternutul şi-l va strânge, iarna-n grabă o să plece,
Gerul, frigul şi îngheţul dispar din inima-i rece,
Soare blând ne ocroteşte chiar de razele-s departe,
Curg zăpezile topite... Curg speranţele deşarte...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna-n aşteptare

Plâng amarnic mărăcinii,
Larmă-i, vuiet, hărmălaie,
Se rostogolesc ciulinii
În a vântului bătaie.

Goi, salcâmii pe cărare,
Speriaţi de aşa dramă
Scutură din buzunare
Ultimii bănuţi în vamă.

Corzile-n vii, despletite,
Golite de strugurei
Îşi leagănă adormite
Mâinile prinse-n cârcei.

Negurile curg grămadă,
Ne-au lăsat tânjind cocorii,
Oropsiţi să nu ne vadă
În stihiile ninsorii.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin rândunelele!

Se-ntorc rândunele-acasă sfârşind al chemării dor,
Purtând nestinsele iubiri în drum lung, istovitor,
Cu aripi aproape frânte străbătând străine zări,
Înfruntând furtuni şi vânturi pe-ale mărilor cărări.

Cuiburi vechi, părăginite, părăsite-n prag de toamnă
Plâng sub streşini, pe la case, le aşteaptă şi le-ndeamnă
În culcuş să se-odihnească, să îşi tragă răsuflarea,
Să le-aline suferinţa străbătând în soare zarea.

În al nopţii vis lăuntric zburdă mieii pe imaş,
Puişorii umplu cuibul, cu ciocuri mânjite-n caş,
Vor începe noul ciclu în a vieţii grea vâltoare,
Răzbat prin răbojul vremii generaţii migratoare.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arinii de pe maluri

Plâng arinii de pe maluri într-o linişte discretă,
Sălciile îşi smulg părul din cosiţe despletite,
Unda lacului bătută de-o aripă de egretă
Duce clipocind pe ape dorul toamnei ruginite.

Adunaţi la sfat cocorii în formaţie completă
Fac apelul de plecare spre meleaguri pribegite,
Plâng arinii de pe maluri într-o linişte discretă,
Sălciile îşi smulg părul din cosiţe despletite.

Vântu-aduce-n portavoce veştile din deal pornite,
În afund de stufărişuri, în locaţie secretă
Lebăda îşi ţese cuibul, graţioasă şi cochetă,
Lacul tremură scoţând lănci de trestii ascuţite,
Plâng arinii de pe maluri într-o linişte discretă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de speranţă

Mă ninge... Pe-obrazul cald mă mângâie fulgul căzut,
Din lacrima iernii, din nori mi-aşterne rece sărut,
Steluţa-îngheţată sfârşeşte în picuri topită,
Doar vântu-i mai ştie taina prin ceruri rătăcită.

Mă ninge... Un fulg jucăuş mi se-aşează pe creştet,
M-am plâns că-mi este dor, de-ar vrea să-mi spună fără preget
Dacă la vară ne-om întâlni în lanul plin de maci:
-N-ai vrut să-mi dai răspuns îndată, ai preferat să taci!

Mă ninge... Ninsoarea înteţită doru-îmi răpune,
Îmi cresc dorinţele şi stratul mai gros se depune,
Se-arată şi gerul, la geam încolţesc flori de gheaţă,
Mă ninge nostalgic... Mă ninge cu fulgi de speranţă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri călătoare

Un gând senin mă luminează
În nopţile cu negre dungi,
E semn că iarna se scurtează
Şi zilele-mi vor fi mai lungi.

Poate-i scăpată de blestem
Şi nu-şi va mai ieşi din fire,
Stau linistit şi nu mă tem,
Se zbate-n ultimă zvâcnire.

Colţii nu i-a-nfipt prea tare,
A dorit să fie blândă,
Când să prindă vreo ninsoare
Nori-au adormit la pândă.

A plâns cu lacrima-i de gheaţă
Ce-i împietrise pe obraz,
Ursuză sau mai şugubeaţă,
Am să o iert, nu-i port necaz.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au ierni...

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Noaptea, troienele ne-au îngropat tot satul,
Viscolu-n geam bătea zăpada spulberată,
Viforniţa-mproşca de-a lungul şi de-a latul.

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Poteci ne deschideai prin munţii de zăpadă,
Mă deşteptam în hârşâitul de lopată
Ce răzbătea în odăiţa scundă, caldă.

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Făceai cărări, măturai neaua la fereastră
Şi întunericul îl alungai îndată,
Lumina lină pătrundea în casa noastră.

Trecut-au ierni... Dar nu mai eşti cu mine, tată,
De supărare iarna a uitat să ningă,
Mi-e dor, s-au dus zăpezile de altădată,
Noi suntem bine, spune-i mamei să nu plângă!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi dulci...

Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite,
Vântu-n linişte adoarme peste frunza aşternută,
Doar în trilul ciocârliei se-ngână doruri cernite.

Cântăreţii trag cortina, se plânge pădurea mută,
Un stejar aruncă gloanţe peste chipuri gălbejite,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite.

Sus pe dealurile calde, în podgorii aurite,
Feţi Frumoşi însângeraţi nurii fetelor sărută,
În gutuiul de la poartă se-aprind lămpile grăbite,
Greieru-a-ncălzit arcuşul sub o tufă de cucută,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia

Au explodat caişii! S-au trezit îngerii,
Se sună deşteptarea în Valea Plângerii,
Un câmp de luptă aprig se-ncinge în livadă,
S-au pregătit toţi pomii, se urc pe baricadă.

Au explodat caişii! Li s-au aprins fitilul,
Se-arunc-acum în luptă corola şi pistilul,
Pe front le-au căzut sorţii în linia întâi,
Se luptă pentru moarte să-i pună căpătâi.

Au explodat caişii! S-a-mprăştiat obuzul,
S-a desfundat urechea, mi-a revenit auzul,
Sfărâmături căzute, plutesc, ating pământul,
Un strigăt de victorii ridică-n slavă vântul.

Au explodat caişii! O schijă mă răneşte,
Pătrunde-adânc în mine, în suflet se opreşte,
Un suflu euforic străbate şi mă-mbie,
Câştigă primăvara o primă bătălie.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu cu teamă de-astă lume

M-am retras în casa mea, am dispărut din peisaj,
N-am bătut la porţi străine, singură mi-am dat curaj,
N-am plâns, n-am cerşit iubire, am ştiut s-o cuceresc,
Dragostea păstrând-o-n taină pentru ea scriu şi trăiesc.

Cei ce mi-au zâmbit continuu arătând prietenie,
Vrând să fie-atrăgători afişau doar viclenie,
M-am îndepărtat de ei, nimic nu aveau a spune,
Am fugit lăsând în urmă fumul de amărăciune.

Am descris realitatea cea furată, crunt destin,
De prin flori sau de prin pietre, din furtună sau senin,
Însetată-am fost mereu de dorinţa de dreptate,
Să-l ajut pe cel ce-înoată în ape învolburate.

În scutec de frunze veşted toamna m-a înfăşurat,
N-am să scriu din obligaţii, nici să scap de vreun păcat,
Scriu cu teamă de-astă lume că rămâne-ndepărtată
De iubirea cea de suflet, de trăirea cea curată.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!