Textele de mai jos conțin referiri la întuneric, dar cu o relevanță mică.
Noaptea
Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
și mai străină decât umbra
prin lume trecea.
Noaptea iubirii vinovate
dragostea și-o împărtășea
și mai visătoare decât gândul
prin teamă pășea.
Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năștea
și mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniștea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de râu
Ne vor lovi cu pietre, vom fi alungați
ca doi schismatici în deșert,
e prea multă liniște, hai să plecăm.
Ne biciuie frustrarea pe față și pe ochi
pornim pînă nu se-nfundă drumurile, până când norii
nu aruncă cu fulgere sticloase în noi.
Cu rasuflarea tăiată, prin ploaie,
îți voi deschide fereastra unui gând
ce-mi mistuie inima și o coace întreagă
la focul aprins dincolo de râu.
În odaia în care duhul apei doarme,
ochiul cerului stă nemișcat și privește
cum, despovărată de veșminte,
măsori întunericul cu brațele albe.
Cu ochii mari, înghețați pe mine, spui
ne vor lovi cu nepăsare, vom fi uitați
aici la margine de râu
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am rămas cu sufletul deschis
Întorc adevărul ca pe un copil de la joacă
și nu-l cert dacă plânge
mai degrabă îl mângâi pe creștet.
Cu el de mână minciuna se topește ca ceara
și se luminează la față,
mă îmbărbătează gândul că poate crește drept
dacă nu obosesc să-i dau sprijin
cu exemple vii.
Am rămas cu sufletul deschis
pentru orice înțelegere descifrată-n gesturi
și-n cuvintele spuse cu sfială
fără zâmbetul acela fals de bucurie
care curge într-o apă tulbure.
Ochii tăi cu gene subțiri
mă privesc din colțul mesei
c-un fel de durere amară
ce nu provoacă lacrimi și nici suferință.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul pare o derulare din amintiri
Noaptea si-a risipit întunericul pe miriștea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai știu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îți văd pălăria prin grâu,
o ancoră la țărmul înmiresmat al cerului.
Tu împarți sănătate celor ce nu sunt bolnavi
și rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic și eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă și udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
și cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.
Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Echilibru fragil
Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din orașul bolnav
și-n ochii tăi înoată
căluții mării somnoroși.
Mă reîntregesc din bucăți
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.
Gurile noaste se usucă,
nopțile devin buimace,
își varsă întunericul
în pământul
înțelenit.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia a trecut singură
Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de pești argintii,
voi înnebuni de bucurie
și nu voi prinde niciunul.
În brațele pline cu bulgări de lună,
pe țărm, mă așteaptă femeia.
Noaptea mă urmărește cu umbre,
supărată, îmi așază fluturi pe creștet
și pleacă mai departe-n întuneric.
Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii își odihnesc caii,
ferestrele aprinse și ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea din cuvinte
cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi
râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul
diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină
gândul prinde aripi fără pene
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semne pe cer
ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
și nu se lasă supus
apele în care mă scald
dau semne de bogăție curată
din întuneric se naște lumina
cu ochi de vultur
noblețea se cuprinde-n foamea cunoașterii
cu aspirații înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare
adevărul se smulge din minciună
și cruce îi pune
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii nu-l mai vor
Atâta taină se ascunde în om
de într-o viață nu-l poți cunoaște,
fapt știut...
Nu se poate înlătura întunericul
chiar dacă lumina încearcă
tot timpul să-l pătrundă.
Mereu vom trăi
în suflet cu îndoiala
deplinei cunoașteri.
La orice mișcare
întregul se clatină,
dar de cele mai multe ori
revine la echilibru.
Unii nu-l mai vor...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lup singuratic
Sunt hăituit de singura teamă,
foamea din iernile geroase.
Pădurea-i din ce în mai rară și mai potrivnică,
urletul este nemângâiat de lună,
în gură, frigul clănțăne-ntre dinți bătrâni,
din instinct adulmec miros de pradă
și nu văd nicio urmă.
Mă mișc singuratic și slăbit
de nopțile pierdute pe cărări întunecoase
fără niciun obol,
fără noroc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteaptă
noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minții
privesc jocul luminii prin frunze
prin fața casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
și ploaia nu vine
tu așteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ți cadă în palme
și păsările o să te cheme
în universul zilei
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un mugur de lumină
Fiecare întuneric e o căutare,
un mugur de lumină
care crapă dimineața
când se întâlnesc izvoarele
trei deodată.
În lumea mea totdeauna c-un cod,
e și bucurie și teamă,
o așteptare-n interiorul ființei,
să se păstreze echilibrul
între drept și nedrept.
Așa îmi duc zilele
și gândesc,
gândesc fiecare clipă,
să n-o scap din mâini
și să plec.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață și moarte
Viața nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
și o poartă-n memorie.
Deșertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naște alta,
un abur de început și sfârșit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.
Întunericul se risipește, lumina pătrunde,
în conurile vieții zorii încep.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un târziu
cu multe gânduri răvășite de iluzii
strâng în brațe dragostea rămasă
durerea rătăcirilor de drumurile știute
ce-mi rănesc adâncul inimii
locuiesc în cuvintele care mă mângâie
mă iartă de întuneric și neliniște
și-mi dau pacea rugăciunii
nu vreau să întâlnesc moartea
înainte de iertarea celor dragi
și după căderea din suflet
a pietrelor de moară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunericul e gros în noaptea speranței
Cine dorește să se mântuie
nu fură și nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simți în nesiguranță,
dreptatea și adevărul nu se pot obține
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranței.
Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu față de adevăr promis,
nu se cunosc limite și nici rușine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
și teama la modă respiră curgător.
Săracii își i-au pâinea de la ghenă
și dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniștesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogățiților
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu semne visătoare
Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm și-n somn
dimineața se scurge în oglinzi.
Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la țărmul mării, valuri albastre
trimit pescărușii în depărtare.
Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt din zbor
lumina se stinge ia foc noaptea
întunericul e slăbit
dar mâinile îl vindecă de cer
să i se piardă urma
stelele foșnesc pe acoperișuri
tăcerea mă îmbie să ascult
aud strigătul unei păsări
ce nu se satură de zbor
răsăritul deschide calea
ridic privirea și mă înalț
tu rămâi cu durerea
deșertăciunea face pași
trece prin fisurile lumii
se apropie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot rămâne aici
Mă urc seara tâtziu în cireșul copt,
am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.
Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.
În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâne doar zborul
Noaptea-și omoară întunericul
cu o lamă de cuțit,
pieptul pământului absoarbe
rădăcini din anotimpuri.
Inima închide nesomnul ceasului
în așternuturile pieptului.
Călare pe caii vântului de nord
Ochii mei se sting de așteptare
să-și sape lumina prin minereu.
Pietrele statui gânditoare
deschid drumul eternității,
lăcrimează în clipele de răgaz
în piațetele orașelor
durerea trecătorilor.
Se deschide cerul
sub aripile păsărilor,
ne mai rămâne doar zborul
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naște cunoașterea de sine și de alții
și se formează limba
cea dătătoare de viață.
Măsoară cu inima nesfârșitul
ridicându-se până deasupra lui.
În limbă crește lumina și se revarsă
peste pământul dătător de roade,
sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre întuneric, adresa este: