Cuvintele deschid porțile
E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută și cerul,
lumina strălucitoare și caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.
Cuvintele deschid porțile
când vreau să-ți ating sufletul
pe care ți-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.
Când încep să-i deslușeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbești.
Timpul nu-și lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puțin
și odată cu el
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi caut locul sub soare
Poate că vara mă alungă,
plec undeva sau rămân pe dinafară.
Când mi se aprind felinarele de noapte,
fug burdușit de întâmplările trăite
unde mă cheamă destinul corupt
și las totul pe seama lui.
Întotdeauna până nu văd cu ochii prăpastia
nu știu că există..
Vara mă scoate totuși din minți
cu ispitele ei goale de conținut,
arunc nisipul în ochii dușmanului
intru sălbatic în jungla lumii reale
cu toate abilitățile căpătate-n timp
și nu mă las furat de împrejurări.
Îmi caut locul sub soare, la umbră,
aștept să mă acopere toamna bogată
cu pledurile ei pregătite de sărbătorile de iarnă
și ascuns în cuvinte de suflet
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (11 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căzut din cer
Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.
Ochii adorm obosiți
și mâinile
caută (cu disperare) întregul.
Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputință să înțeleg ce vor...,
și fug.
N-am nici sânge atât de albastru,
să-și aducă aminte că sunt
vița unui neam
căzut din cer cu îngeri.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâinile, contur de aripi
Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
și tot încerc să-l trec.
Soarele se proptește-n el,
la răsărit și apus,
în fiecare zi îl știu imaculat,
numai noaptea alunecă și cade pe pământ,
rămân deasupra stelele și luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
și capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
și să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn de virtute
Însetat
de albastrul din fântânile cerului
îmi beau verdele din vin
în potirele durerii
în suflet să se reverse bucuria.
Pecete gândului pun în dovezi
caut drumuri, porți să deschid.
Așez sufletu-n fapte
și fructul îl împart
la toți flămânzii ce-l așteaptă.
Atât cât poți să învingi
lupta cu tine se ascute
și mereu o porți
semn de virtute.
Iar ce se câștigă cu greu
devine mai de preț
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când
Când toate drumurile se vor sfârși,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.
Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.
Când viața și moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.
Când ziua și noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toți cu daruri
Să prelungim timpul.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din hamac
Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care își pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
și femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
și insolența multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încrețește de patimă
sânii somnoroși cad nevinovați afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
și se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori seara
Privesc monumente ruinate și blocuri moderne,
fața în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorințe știrbite de puterea bolnavă.
Păpuși de porțelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se știe tot ce fumegă orașul
înainte să se aprindă.
Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranțele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descrețește.
Oamenii încep să învețe,
se prind
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la cuvinte, dar cu o relevanță mică.
Alunec pe pietre
Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea și așază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.
Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipește prin odaie mirosul tău
Și abia mă ating să-l respir.
Afară-n copaci se răsucește vântul
Bate pendulul pe oiștea carului mare,
Tu mă aștepți și nu mă întorc.
Pașii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Și-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focul de vânt
Ca o dedublare în piele
trupul se lăsa obligației de încălzire
ca o pregătire pentru sex.
În anumite momente de încleștare a dorințelor
când ele se suprapun
peste întâmplări,
se declanșează declicul.
Nimeni nu mai încurcă zilele cu nopțile
nici cu întunericul din noi
împrejmuit de lumină.
În acest fel vinovată
tăcerea noastră
nu știm de ce zace.
În adâncul cuvintelor nespuse
prea multă neîncredere și văicăreală,
lipsă de vână și acțiune.
Culcușul nostru sărac
are tot mai puțină căldură,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O vibrare de plăcere
Mari nenorociri se propovăduesc prin lume
de farisei.
Noi așteptăm ca niște sunete
să se lege într-un cântec;
un sentiment de liniște,
o vibrare de plăcere
a unei mari urechi.
Vântul zdrențuia cămăși de nori
dezvelind pieptul roșu al pământului -
și verde.
Ne-am mirat apoi cu toții
cum s-a iscat fulgerul luminii,
marele șarpe de foc.
Cuvintele au înghețat nespuse
și nici ploaia nu le-a topit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai mult demn
a stat în genunchi cât s-a citit evanghelia
i s-a părut mai mult demn decât greu
când s-a ridicat s-a simțit mai înalt
și s-a refugiat în rugăciune
plin de simțăminte ca un călugăr în devenire
își concentra gândurile
și se simțea ușor în interior
fără cuvinte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să simt noaptea la ea acasă
aceste cuvinte vor rămâne nespuse
și numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înțeleagă
mersul lucrurilor
acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poți întoarce
mă sperie că n-o să apuc dimineața
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
și timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu-i prea târziu
Chiar venind cu lumina
grăbit spre înviere
bucuria-i creștea,
împărțea și altora prin cuvinte
păstrând în gând iertarea.
Niciodată nu-i prea târziu
să fii cu inima ușoară
la masa cu bucate sfințite,
preamărind cu iubire
în numele tău și al mesenilor
pacea întru Domnul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu mă lași din strânsoare
De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece și se cuibărește în ele sănătos ori bolnav,
poți locui în el ca într-un oraș în care-ți scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depășim cuvintele,
să pătrundem unde se zidește-n dragoste poezia
și unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poți râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.
Lumea-i decojită și străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorții
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înțelegerea vieții și înălțarea în har.
Tu nu mă lași din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba din adânc
se-ntoarce cu fața la lună nouă
și spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat
limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără cuvinte
Nepereche luceafărul
mângâie cu raze reci
fecioarele pământului,
în țesătura nopții de vară
stelele mocnesc de invidie,
când se topește lumina
de iubire în inimi,
în piept se închide
verbul nescris.
Cântec fără cuvinte
ne lasă în rugă
cu genunchii pe piatră
și ea rece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânsul bucuriei
Îmi scriu poemele; nu-mi schimb obiceiul,
nu arunc culori pe pânze,
pășesc înaintea mea cu câteva clipe
cu speranța ajungerii din urmă.
Mă culc cu noaptea în brațe, vulgară
îmi smulge simțurile din rădăcini
și le aruncă pe rigola dimineții.
Scap speriat ca un porumbel fără aripi,
fac pași suferinzi pe pământ
și nimeni nu mă vede.
Dreptatea mea e uitată,
vreau doar la răsăritul soarelui
să mă risipesc o clipă,
să-mi plâng bucuria-n cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fragii sălbatici
Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde
cu fragii sălbatici copți.
Acolo am devenit culegători.
Cuvintele ne erau puține,
buzele ca și fructele scânteietoare,
aroma lor era și aroma ta
înroșind
inimile, afluienții iubirii noastre.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caut femeia de ploaie
Ne-am despărțit din același drum
Mersul ei, grăbit, cât cerul traversat de comete
Nu se mai vede.
Să așezăm cuvintele în fața oglinzilor
Să nu se frângă de pietre sparte, de durere
Ca o moarte rătăcită
În plânsul căzut peste cruci.
Aproape întotdeauna
Luptele se vor da pe întuneric
Victoria va fi stabilită de alții,
Ajunși la lumină.
Adaug neliniștea-n uitare
O las s-alunece-n silabe de durere
Și alerg pe ulițele strâmte
Trăgând târâș imaginile.
Se urcă-n mine un obstacol
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre cuvinte, adresa este: