Nicolae Vălăreanu Sârbu despre moarte

Gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
în surâsul stelelor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lup decât lupii

sunt mai lup decât cel izgonit din haită
şi drumul meu e-n căutare de luptă
fie şi cu moartea
pădurea mă poate ocroti şi slăbit
mi-a rămas urletul înfiorător de foame
mirosul de duşmani
şi nevoia de hrană
ştiu să adulmec urmele şi nu mă las
învins ori trădat
privesc luna şi lupii ei tineri
mă aşteaptă cu ochii reci
sunt un părinte al întâmplării

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu

cu multe gânduri răvăşite de iluzii
strâng în braţe dragostea rămasă
durerea rătăcirilor de drumurile ştiute
ce-mi rănesc adâncul inimii

locuiesc în cuvintele care mă mângâie
mă iartă de întuneric şi nelinişte
şi-mi dau pacea rugăciunii

nu vreau să întâlnesc moartea
înainte de iertarea celor dragi
şi după căderea din suflet
a pietrelor de moară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vrei să vezi

tu nu vrei să vezi
înlăuntrul tău este zidit altceva
la temelie cu alte valori
ce-şi valorifică trecutul-n fiecare prezent
nu poţi decât să depăşeşti limitele
care se luptă pe metereze
să deschidă porţi şi unde nu sunt

împingi moartea ce niciodată nu se predă
dincolo de bariera ei activă
atât de statică

se stinge fără stăpân lumina
nu şi cine o produce

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul

Nimicul din nimicnicie se naşte,
creşte şi se extinde-n lume.
N-are valoare,
în vid se conservă, lipsit de trup
moare uitat.

Are rădăcini ascunse,
e rudă cu lenea,
nu doare, nu face bine, nici rău,
absoarbe prostia şi o risipeşte,
locuieşte-n omul mărunt.

N-are nimic sfânt,
se pierde-n vorbe ne-nţelese
şi cucereşte pustiul
fără niciun scop
din zădărnicie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spânzuratul

Chiar e mai trainică funia legată
decât viaţa,
de-i face o ureche cu nod
şi bagă capul în ea?

Mă cutremur de atâta curaj
şi-i măsor disperarea,

dar nu cred într-o putere
ori demonstraţie făcută cuiva
când moartea
însoţeşte întotdeauna uitarea.

Nimicul şi deşertăciunea
îi închid sufletul în păcat,
de nu se iartă
şi judecată nu are
decât ardere fără sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând fără aripi

clipele se-nfiripă din veşnicie
ori din propriul curs neîntrerupt
în mişcarea stelelor
gând fără aripi
ce stabileşte legile şi pe pământ

lumina şi întunericul în luptă
macină conştiinţe
sărută iubirile oamenilor
cu fiecare păcat originar
rămas activ

infinitul devine o coloană spirală
în jurul ei se roteşte universul
şi lasă moartea
prag la intrare-n eternitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

Într-o lume cuprinsă de teamă
timpul tace ca un peşte
fără nicio previziune,
pe străzi linişte şi singurătate,
oamenii bolnavi şi bătrânii
au orizontul ciuruit de suliţele morţii
pentru ei pământul
este o groapă ce se sapă în cer.

Privesc şi meditez,
deşertăciune şi speranţă,
Doamne întoarce faţa spre oameni
de data asta poate n-o să uite,

Îşi schimbă modul de gândire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrus în propriile simţuri

Nu vreau să mă hazardez
nici să cred în himere,
desenez în cuvinte conturul,
îi adaug în interior înţelesul dorit
în fiecare zi.

Ascult clipocitul clipelor în trecere
şi-n mă văd în ochiuri de apă,
dar nu mă recunosc.
Sunt un intrus în propriile simţuri,
mă umplu cu sentimente
pe care le dăruiesc.

Seara ador culorile din crepuscul
cu patima trăirii
a celui care cândva moare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate şi teamă

Într- o lume plină de neguri şi umbre
moartea se joacă de-a viaţa
şi când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deşertăciune.

Soarta cred că şi-a pierdut
sămânţa în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt şi pielea de lămâie,
fără multă aşteptare
primăvara din mine nu mai înmugureşte.

şi eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde nu ştii

De unde nu ştii
cad pe suflet picuri de lumină,
ploaia cu mântuire celestă
ce înverzeşte pământul
şi se întinde ca un spirit
ce nu moare niciodată.

Stă printre oameni şi le oferă linişte
chiar şi când ei se neglijează.

Lumina se multiplică pe sine
până-n adâncul nelucrurilor
unde cunoaşterea sapă în univers,

nu se opreşte din drum,

dar drumul e nesfârşit
şi nesfârşitul nu-i uman.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul aprins

O apă de ploaie cu picuri grele, alungite -
aşa îmi apar vorbele tale.
În cuvinte se pune vulnerabilul în mişcare,
iubirea se pierde în moartea clipelor,
păsări pestriţe duc în cioc seminţe de vânt.

Unii îşi îmbracă hainele cerului,
gustă cu plăcere fructele;
de sub copaci nu se mai vedea pădurea.

Cuvintele se frig pe limbi de foc;
restu-i o ceaţă densă şi nu arde
decât rugul aprins
din inima ta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sumbră noaptea

E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi să murim

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din volumul de versuri Ferestrele nopţii (28 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare oribil

Când soarta s-a îndrăgostit de mine
nu ştiam nimic despre ea,
mare lucru nu ştiu nici acum,
eu am gândit toul pe înălţime
ca pe o coloană ce nu se mai termină
şi am rămas aşa să privesc dezinvolt cerul,
să mă prefac în pământ
cum se spune la învăţătura creştină,
dar mi se pare oribil
şi nu mă mai gândesc la nimic,
prea mă îmbăt în deşertăciune
şi nu beau un vin ca omul
care-şi scuipă-n sân,
să nu-l vadă moartea
căzut în letargie spirutuală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ploaia noptii

În ploaia noptii desperecheată-n drum
Se oplimbă stafiile prin beznă
În straie desuete,
Ard focurile morţii se fac scrum
Cu firul roş la gleznă
Copiii-n somn zâmbesc la amulete.
E atâta măreţie strânsă-n viaţă şi mă rog
Să-mi fie datul sorţii cu noroc
În fiecare zi, în fiecare oră,
De pază-n lume, să-mi fie un inorog,
S-ascundă răul lumii sub obroc
Cu Dumnezeul apelor la proră.
În ploaia nopţii desperecheată-n drum,
Ard focurile morţii se fac scrum.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neştiut
prin care nu mai trecem cu gândul şi se şterg urmele
ar fi o uşurare, am trece nevinovaţi prin amintiri.
Când vine seara şi noaptea ne găseşte singuri
acoperiţi cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găseşte
o respiraţie de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărţi necitite pe raft, paginile lor ştiu
sfiala ruşinii când le ştergem de praf.
Timpul şi el ne ignoră, apropiaţii ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mişcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toţi ne ştiu şi ne suportă ca pe nişte copii
scrijeliţi la genunchi, opriţi din plâns,
supăraţi, căutând un ungher unde să se retragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!