Octavian Cocoş despre prezent

Valoare adăugată

Două diamante şi-un rubin
Sclipesc pe mâna ei atât de dragă
El le priveşte azi cu ochi străin
Cu toate că le-admiră o lume-ntreagă.

Două diamante şi-un rubin
Tăiate cu migală, încetinel
Şi şlefuite-apoi câte puţin
Ca să stea bine pe un mic inel.

Două diamante şi-un rubin
Ca ochii ei şi gura-i roşu-aprins
Ce parcă plâng şi scot câte-un suspin
Dup-o iubire ce cândva s-a stins.

Două diamante şi-un rubin
Acum valoarea lor mai mare este,
Fiindcă în peisajul citadin
Nu doar sclipesc, ci au şi o poveste.

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul Basarabiei

Prutule ce curgi grăbit la vale
Nu ţi-e milă de acest popor,
Nu te mişcă această-adâncă jale,
Nu te înfioară-al nostru dor?

Tu nu ştii că noi avem o mamă
Şi doi taţi, un dac şi un roman,
Din care-am ieşit, de bună seamă:
România, Decebal, Traian?

Şi atunci, de ce-ai privirea rea,
Când şi-aşa suntem bătuţi de soartă?
Apa ta ce-n veacuri ne unea
Acum a ajuns să ne despartă.

Astăzi nu mai vrem un pod de flori
Şi-un potop de vorbe şi poveşti
Ci sub tricolor, încrezători,
Vrem un pod de inimi româneşti.

poezie de Octavian Cocoş (9 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectivism

Acelaşi soare vesel mă răsfaţă
Şi-şi prinde raza caldă-n părul meu,
Aceiaşi nori se-ntunecă la faţă
Şi plouă aşa cum a plouat mereu.

Aceeaşi mare blând se unduieşte
Sau îşi aruncă valul înspumat,
Acelaşi codru azi mă răcoreşte
Şi-aceiaşi munţi mă cheamă neîncetat.

Acelaşi vânt şopteşte la fereastră
Şi-acelaşi parc m-aşteaptă pe alei,
Acelaşi templu este casa noastră
Şi-aceiaşi au rămas şi ochii mei.

Aceiaşi oameni fac aceleaşi glume,
Căci mai nimic nu s-a schimbat defel,
Dar fără tine, mamă, astă lume,
Deşi aceeaşi, nu mai e la fel.

poezie de Octavian Cocoş (18 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul fermecat

Un cerb frumos, cu coarne minunate
Păşea semeţ prin codrul de aramă
Cu ochii vii, cu nările umflate,
Căci nu avea în suflet nicio teamă.
Şi pe cărare a văzut o fată
Cu părul lung şi faţa zâmbitoare,
Ea l-a chemat, uşor emoţionată,
L-a luat de gât, i-a dat o sărutare.
Iar el atunci s-a înfiorat pe dată
Şi-au murmurat copacii de uimire,
Că-n loc de cerb un mândru prinţ se-arată
Şi s-au îndrăgostit dintr-o privire.

Poate mai sunt şi azi fete modeste
Ce-aşteaptă cerbul lor să se ivească,
Dar căutându-şi prinţul din poveste,
Pe omul bun să nu-l dispreţuiască.

poezie de Octavian Cocoş (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău şi plâng.

Şi în această viaţă tumultoasă
M-ai mângâiat atunci când mi-a fost greu;
Ah, mamă, când văd chinul ce te-apasă
Aş vrea să pot să te alin şi eu!

Şi tata e aicea lângă tine,
Priveşte-n jos cu chipul împietrit;
Noi o să-ţi spunem astăzi, ştii prea bine,
Adio, să nu uiţi cât te-am iubit!

Acesta e poemul cel din urmă,
Dar poate că în sferele cereşti -
Căci Timpul viaţa pe pământ ţi-o curmă -
Vei vrea cândva să ţi-l reaminteşti.

poezie de Octavian Cocoş (31 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie

Am ajuns azi o biată colonie
Deci nu mai staţi pasivi ca un chibiţ
Pentru a noastră scumpă Românie,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Pentru pădurea noastră strămoşească
În care v-aţi deschis mereu la şliţ,
Ce-o taie hoţii să se-mbogăţească,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Pentru preabunii sfinţi bătuţi de soartă
În timp ce-aleşii noştri stau la şpriţ,
Şi ca să nu cerşim din poartă-n poartă,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Demni descendenţi ai Daciei Romane,
(O, Doamne Sfinte, îmi vine să sughiţ),
Voi aţi răpus oştirile-otomane,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

poezie de Octavian Cocoş (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tarot

Fac cruce şi tai cu mâna,
Iar apoi cu grijă scot
Trei cărţi, una câte una,
Din pachetul de Tarot.

La întind uşor pe masă
Cu un aer visător
De prezent, puţin îmi pasă
Vreau să văd în viitor.

Şi-o întorc pe fiecare
Cu toată solemnitatea
Simt un pic de încordare
Nu cumva să cadă Moartea.

Însă văd acum o carte,
Cum să nu mă preocupe?
Că-mi place de nu se poate
E Regina mea de Cupe.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (23 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteorologul

Ne spune dacă ninge, dacă plouă
Sau dacă iese ursul din bârlog
Şi zi de zi dă o prognoză nouă,
Că-i om de ştiinţă, meteorolog.

Călcând pe iarbă, pe pământ, pe pietre,
Sau alteori mergând direct prin praf,
Citeşte pe platformă termometre,
Şi giruete, şi heliograf.

De eşti atent şi îi asculţi cuvântul
Când îţi vorbeşte din televizor,
Vei şti a doua zi cum bate vântul
Şi de ce simţi că oasele te dor.

Iar dacă după zile liniştite,
Urmează ploi, oraje, meteori,
Nu stă pe gânduri, ci urgent emite,
Coduri de vreme şi avertizări.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (25 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele mamei

"Măi băiete castravete",
Spunea mama şi râdea,
"S-au strâns fete cucuiete,
Ieşi la joacă, nu mai sta".

"Eu mai am puţină treabă
Apoi, cât nu eşti pe-aici,
O să mă întind degrabă
Şi-o să pun bila pe cinci".

Seara, când veneam la masă,
Mă certa cu drag: "Got, Got,
De când ai plecat de-acasă
Ţi-a crescut barba de-un cot".

Mă scuzam stând în picioare
Şi-ndrugam numai minuni
Zicea mama: "Tolba-i mare
Şi e plină cu minciuni".

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
Şi nu poţi să te-abaţi deloc din drumul tău,
Căci soarta nemiloasă în gheara ei te ţine,
Ai fost cu noi mereu, la bine şi la rău.

Dar anii au trecut şi toată strălucirea
Din vremuri de demult treptat s-a risipit
Însă şi azi te zbaţi să-ţi împlineşti menirea,
Chiar dacă ştii şi tu că eşti cam ruginit.

Nu peste multă vreme, pe şinele perechi
În ultima ta cursă smerit tu o să pleci,
Un biet tramvai bătrân, cu iz de fiare vechi,
Ce ne va spune-adio şi va pieri pe veci.

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
E şi firesc cumva că te-ai înspăimântat
Şi lucru-acesta îl vede prea bine orişicine
Că vrând să fugi de soartă, acum ai deraiat.

poezie de Octavian Cocoş (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire oltenească (I)

Fuseşi frumoasă, te văzui pe plajă,
Mă mir şi azi cum m-aprinsei de tare
Şi cum putuşi să-mi faci aşa o vrajă,
Încât crezui că n-am nicio scăpare.

Mă bucurai că ţi-aduseşi o carte
Cred că citişi din ea doar începutul
Când eu venii la tine, pe la spate,
Şi îţi detei pe gâtul fin sărutul.

Tu te întorseşi, păruşi aşa surprinsă,
Nici nu stiuşi cât mă apăsă dorul;
Simţii în piept iubirea necuprinsă
Şi parcă-i percepuşi şi tu fiorul.

Stăturăm mult pe plaja însorită
Până ce seara se lăsă agale
Şi când văzuşi că eşti aşa dorită
Uitaşi complet principiile tale.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă şi jale

Azi e nuntă la palat
Toată lumea-i bucuroasă
Că prinţesa cea frumoasă
Cu un prinţ s-a măritat.

Invitaţii vin grăbiţi
În veşminte rafinate
Şi-aduc daruri minunate
Celor doi îndrăgostiţi.

Ce ospăţ sărbătoresc
S-a pornit în sala mare
Nobilii, fără-ncetare,
Beau, mănâncă, chefuiesc.

Sună muzica frumos
Zeci de mândre siluete
Se întrec în piruete
În decorul fabulos.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!