Octavian Cocoş despre tristeţe

Război pe pământ

Cântă păsările-n crâng
Zboară fluturi pe ogoare,
Însă câte mame plâng
După fiul lor ce moare!

Tunuri bubuie în cor,
Cad obuze ca nebune,
Către Dumnezeul lor
Toţi înalţă rugăciune.

Vâlvătăi de foc ca-n iad,
Pârjolesc grădini şi case,
Rând pe rând tinerii cad,
Gloanţele sunt nemiloase.

Fumu-i greu, înecăcios,
Moartea râde mulţumită
Şi de undeva din dos
Îi adună acum grăbită.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 martie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea (Sonet Tarot)

Trecutul este mort, lasă-l în urmă,
Fiindcă o floare când se ofileşte,
Moartea pe dată suferinţa-i curmă
Şi-n locul ei o alta înfloreşte.
Chiar dacă simţi că inima se frânge,
Iar noaptea-i neagră şi eşti plin de jale,
Să nu fii trist, că soarele o înfrânge
Şi lucruri noi îţi vor ieşi în cale.
Dar dacă de trecut te-agăţi cu dinţii
Lăsând rutina să te stăpânească
Te va cuprinde o tulburare a minţii
Şi suferinţa ta o să sporească.

Dar pe ruine de clădiri uitate
Se construiesc palate minunate.

sonet de Octavian Cocoş (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Eu sunt Adam, tu Eva cea frumoasă
Eşti jumătatea mea, cum ştii prea bine
Ai trupul zvelt, purtarea ţi-e aleasă,
Iar inima îţi bate-n piept la mine.
Chiar dacă-n jurul nostru milioane
De oameni pe planetă-şi trăiesc traiul
Noi suntem două mândre etaloane,
Fiindcă iubirea noastră ne-a fost Raiul.
Dar într-o zi, un şarpe, ca vicleanul,
Te-a amăgit cu vorba lui aleasă
Şi neştiind să-ţi temperez elanul
Am pierdut Raiul, scumpa noastră casă.

Şi-acum, trăim cu suflete mâhnite
Ca două jumătăţi neîntregite.

poezie de Octavian Cocoş (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tiranic

Timpule, tiran scârbavnic
Ce ne ţii pe toţi în gheare
Şi ne-ndurerezi amarnic
Cu-a ta cruntă nepăsare.

De ce treci şi laşi în urmă
Chipuri triste şi ridate?
Anii tăi sunt doar o turmă
De-amăgiri reci şi deşarte.

Şi de ce ucizi destine
Şi speranţe şi visarea
Când te duci şi iei cu tine
Tinereţea şi vigoarea?

Rătăceşti ca o nălucă,
Un elan cumplit te mână,
Ce e verde se usucă,
Ce e viu cade-n ţărână.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreabă iubita

De ce m-ai ales pe mine
Dintre sute de femei
Şi m-ai luat apoi cu tine,
Care-a fost al tău temei?

De ce mă săruţi întruna
Şi mă ţii la pieptul tău,
Îmi ştergi lacrima cu mâna,
Şi mă aperi de ce-i rău?

De ce mă iubeşti fierbinte,
Ca un soare arzător
Şi mă porţi mereu în minte
Şi de mine îţi e dor?

De ce vrei să-ţi fiu alături,
Să vorbim necontenit,
Să ne îmbrăţişăm sub pături,
Să te-alin când eşti mâhnit?

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (14 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea uneori e imperfectă

Copii fiind, cu doruri şi ambiţii,
Când soarele în ochi ni se reflectă,
Nu înţelegem când ne spun părinţii:
Iubirea uneori e imperfectă.

Şi creştem mari şi ne găsim pereche
Şi doar părerea noastră e corectă,
Aşa că vom uita de vorba veche:
Iubirea uneori e imperfectă.

Dar vine-o zi, aşa din întâmplare,
Neaşteptată, tristă şi abjectă,
Când singuri ne dăm seama cu stupoare:
Iubirea uneori e imperfectă.

Şi-am vrea copiii noştri să-nţeleagă,
Să aibă mintea clară, circumspectă,
Că oriunde-ar pleca în lumea largă,
Iubirea uneori e imperfectă.

poezie de Octavian Cocoş (25 martie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la un cireş

Ieri m-am oprit pe stradă dinadins
Ca să privesc tăcut, pe îndelete,
La un cireş însingurat şi nins
Cu flori micuţe, albe şi cochete.

Şi cum stătea, firav şi gârbovit,
Cu ramurile spre pământ lăsate,
De nicăieri, în blândul asfinţit,
Un vânt începe cătinel a bate.

Şi-atunci o floare s-a desprins de sus -
Vai, ce păcat, era încântătoare! -
M-am tulburat şi m-a durut nespus
S-o văd acum căzută la picioare.

Aşa sunt şi-unii oameni, mai grăbiţi,
În vieţile acestea efemere,
Indiferent că-s trişti sau fericiţi,
În floarea vârstei câte unul piere.

poezie de Octavian Cocoş (2 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri efemere

Tinereţea-i trecătoare,
Ca o floare ce înfloreşte
Şi-apoi seara, pe răcoare,
Imediat se ofileşte.

Frumuseţea-i o faţadă
Ce te umple de-ncântare
Te răsfaţă, te dezmiardă
Şi într-o bună zi dispare.

Fericirea te uimeşte,
Dar nu-i nimeni să priceapă,
Cum, deodată, ştrengăreşte,
Printre degete îţi scapă.

Iubirea e minunată
Este jocul vieţii-n doi
Ea de Dumnezeu e dată
Şi tot El o ia înapoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Dimineaţa pe răcoare
Un pescar împătimit
Şi-a luat undiţa cea mare
Şi spre baltă a pornit.

Ziua întreagă, nemişcat,
A sfidat soarele încins,
Dar oricât a încercat
Niciun peşte nu a prins.

Supărat că n-are şansă
Şi că are acest viciu
A plecat seara spre casă
Şi-a trecut pe lângă ospiciu.

Un nebun pe gard urcat
Privindu-l pe când trecea
A râs şi l-a întrebat:
- Bă, nene, ai prins ceva?

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avionul

Ai aripi de vultur şi-ţi place să zbori
Că-i vară sau iarnă te plimbi printre nori
Aproape ţi-e cerul albastru de sus
Iubeşti răsăritul, eşti trist la apus.

Eşti iute ca vântul cel veşnic grăbit
Sclipeşti ca un fulger din neguri ieşit
Şi ca o săgeată în aer te-nfigi
Alergi ca la curse când vrei să câştigi.

Ţi-e mare curajul să zbori în văzduh
Priveşti omenirea de parcă eşti duh
Şi munţii semeţi te salută voios,
Iar marea înspumată te-admiră de jos.

Dar oricât de mândru şi liber te crezi
Mai vine şi vremea să aterizezi,
Căci chiar dacă-n aer eşti plin de avânt
Când n-ai combustibil revii pe Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapid – iubire fără sfârşit

Am o iubire sinceră, curată,
Cum se-ntâlneşte numai în poveşti,
Pentru echipa noastră minunată,
Pentru Rapid - Realul din Giuleşti.

Alături sunt de ea când joacă acasă,
Iar dacă merge pe un alt teren,
O însoţesc cu inima voioasă
În glasul blând al roţilor de tren.

Că-i soare, ger sau ploaie mi-e totuna,
Pe orice stadion pot să rezist,
Cu steagu-n mână cânt şi sar întruna,
C-aşa sunt eu, fanatic rapidist.

În galerie parcă-i sărbătoare,
Înflăcăraţi, strigăm cu toţii-n cor:
"Avem echipă şi avem valoare,
Haideţi pe ei, băieţi, pe mama lor!"

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (25 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpădia şi boul

Printre gunoaie, pe-o tarla pustie,
A răsărit timid o păpădie
Şi s-a întristat că-n jur, până departe,
Erau doar mărăcini şi sticle sparte.

Şi ce mirosuri grele, infernale,
De câini şi iepuri morţi, şi de fecale,
În arşiţa de foc umpleau văzduhul,
Că îi venea îndată să-şi dea duhul.

Şi s-a rugat cu foc încrezătoare,
O, Doamne, Tu mă scapă de duhoare,
Şi îngerii din ceruri îi convoacă,
Ca să mă scoţi mai repede din cloacă.

Dar, iată, sub a soarelui văpaie,
Păştea un bou bătrân printre gunoaie,
Ce neputând durerea-i să înţeleagă,
Făcu pe ea o balegă întreagă.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (1 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se topeşte

Sirena lung vuieşte
Şi bombele cad mii,
Iar timpul se topeşte,
Ca-n pânza lui Dali.

Cadavre sfârtecate
De schijele de fier
Întinse stau pe spate
Cu ochii către cer.

Curg râuri mari de sânge,
Pământu-i rubiniu,
O bătrânică-l plânge
Pe unicul ei fiu.

În buncăr, dictatorul,
Stă jos, contorsionat,
Tăcut ca Gânditorul
De Auguste Rodin sculptat.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (10 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, iubito

Ascultă, iubito, cum ploaia ne bate-n fereastră
Hai vino aproape că noaptea aceasta-i a noastră
Să nu spui nimic, tot ce vreau e să fii lângă mine
În clipele-acestea am mare nevoie de tine.

Am inima tristă şi-mi plânge ca ploaia de-afară
Aş vrea să mă culc însă mintea grăbită îmi zboară
Spre un vis neplăcut şi ciudat care m-a chinuit
Că într-o zi mohorâtă de toamnă noi ne-am despărţit.

Hai lângă mine şi fă-mă să uit de visul hain
Să-ţi simt iar trupul tânăr şi părul tău mândru şi fin
Dă-mi să beau, să mă-mbăt de vinul cel dulce-al iubirii
Că mi-e silă de cupa amară a despărţirii.

Sărută-mă tandru, pe frunte, pe ochi şi pe gură
Vreau ca inima să se umple de dor şi căldură,
Însă tu nu te mişti, trupul tău parcă e împietrit
Mă întorc, te privesc şi-mi dau seama că ai adormit.

poezie de Octavian Cocoş (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna

Cad frunze ruginii şi se aştern covor
Sub paşii mei foşnesc ca şoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, pluteşte un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă şi pustiu, şi parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un poliţist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare şi gros se-apropie grăbit
Şi ploaia va cădea din ceruri negreşit
Iar soarele s-a dus uşor spre asfinţit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaţ la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de ziua mamei

Trecut-au anii iute ca un fum
Şi-au luat cu ei copilăria mea,
Când te priveam, simţind al tău parfum,
Şi frumuseţea ta mă copleşea.

Îţi mai aduci aminte cum râdeam,
Cum mă legai la pantofiori în prag
Şi-apoi spre grădiniţă o porneam
Şi mă priveai tot timpul cu mult drag?

Cum mă duceai la şcoală de mânuţă,
Cărându-mi neîncetat acel ghiozdan,
Şi mă-ngrijeai precum o albinuţă
Zi după zi şi-n fiecare an?

Eu n-am uitat candoarea ta de zână
Şi faptul că am fost nedespărţiţi,
Am străbătut o viaţă împreună
Am fost şi trişti, am fost şi fericiţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (26 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un geomorfolog pasionat

Unde profanul doar se minunează
Şi-admiră peisajul de departe,
El riguros observă, cercetează,
Mergând vioi cu rucsacul în spate.

Când vremea-i rea sau când e cald şi soare,
Prin râpe, chei şi peşteri nepătrunse,
Privirea lui, mereu cutezătoare,
Descoperă şi formele ascunse.

Plin de elan se-avântă sus pe creste,
Trecând prin văi adânci şi subsecvente,
Ca să admire-n tihnă stânci şi cueste
Ori hogback-uri frumoase, evidente.

În alte zile vrea să studieze
Câmpii cu crovuri, padine, găvane,
Ţărmuri pustii, înalte, cu faleze,
Sau plaje largi, cu dune tip barcane.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (12 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!