Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Petre Ispirescu despre sfaturi

Petre Ispirescu

El nu voi să o ducă pe jos acasă la tată-său, ca să nu ostenească, fiindcă o vedea că era puțintică la trup încât ar fi băut-o într-un pahar de apă, și așa de subțirică de parcă era trasă prin inel. El o povățui să se urce în pomul de lângă fântână, și îi zise să-l aștepte acolo până se va întoarce de la tatăl său cu cară împărătești și cu călăreți, ca să o ia, fiindcă el cunoscuse locurile că nu mai este așa departe. Fata cea frumoasă zise copaciului să se lase jos, și el se lăsă, apoi se puse în el și se ridică. Fiul împăratului rămase cu gura căscată uitându-se la ea și la minunea cum de se lăsase și se ridicase copaciul, apoi, rupând-o d-a fuga, să te păzești, pârleo, că îi sfârâia călcâiele de iute ce se ducea. Nu trecu mult de când se duse fiul de împărat, și o fată de țigan veni să ia apă din fântână, dar când văzu chipul care strălucea în apă, crezu că e al ei, și, spărgând ulciorul, se întoarse fuga la mumă-sa...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Petre Ispirescu

Ducându-se și nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulțumească, îi sărutară și ele mâna. Când voiră însă a scoate și ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare și terfelite de bucate, încât nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii, și se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor ca să se schimbe, fiindcă nu mai era chip a mai sta așa îngălate la nuntă. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare, și împăratul împreună cu dânsa, strigară într-un grai, că acești soți să-i domnească de aci înainte. Împăratul se coborî din scaun, și se urcă fiul cel mic cu soția sa. Această împărăteasă cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpătată, se făcu de o iubiră până și cumnatele ei. Iară fiul împăratului, cu agerimea minții lui, cu înțelepciunea cea firească și cu povețele împărătesei, soția lui, domni în pace, în liniște și în veselie toată viața lui.

în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Nu putea, vezi, să se învoiască împăratul a da pe fie-sa după argat, deși îl lovise fata cu mărul. Atunci puse de a doua oară să treacă lumea și de a doua oară fiică-sa lovi cu mărul în cap pe cheleș, care iarăși fugi ținându-se cu mâinile de cap și țipând. Împăratul, plin de mâhnire, iară își luă vorba înapoi, și puse de a treia oară să treacă toată lumea. Daca văzu și văzu împăratul că și d-a treia oară tot pe cheleș îl lovi fata, s-a plecat la sfatul împărăției, și i-a dat lui pe fiică-sa. Nunta se făcu cam pe ascuns, și împăratul apoi îi oropsi pe amândoi, și nu mai voi să știe și să auză de dânșii; atâta numai că de silă, de milă, îi priimi să locuiască în curtea palatului. Un bordei într-un colț al curții li se dete spre locuință, iar argatul se făcu sacagiul curții. Toate slugile împăratului râdeau de dânsul și toate murdăriile le arunca pe bordeiul lui. Înăuntru însă calul cel cu aripi le adusese frumusețile lumii; nu era în palaturile împăratului ceea ce era în bordeiul lui.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la sfaturi, dar cu o relevanță mică.

Petre Ispirescu

Trecură apa Iordanului și ajunseră la acea bisericuță. Noroc că tocmai atunci sosise pustnicul și chemase pe toate călugărițele la ascultare. Numai una rămăsese de pază; și aceasta, obosită fiind de șederea îndelungată, o prinse somnul. Ca să nu se întâmple însă cine știe ce, ea se culcă pe pragul ușei, cu gând că n­o să poată nimeni intra fără să simță ea. Galben-de-soare povățui pe fata de împărat cum să facă să pună mâna pe vasul cu botez. Fata se duse binișor, se strecură pe lângă zid și, pâș-pâș, în vârful degetelor, până la ușă. Aci odată sări ca o pisică de ușure peste prag, de nici nu atinse pe călugărița pe care o furase somnul; și, punând mâna pe vas, ieși cum a intrat, încălecă pe cal și pe ici ți-e drumul! Călugărița simți, sări în sus și, văzând că lipsește vasul, începu a se boci de ți se rupea rărunchii de milă. Îndată se adunară călugărițele și se văicăreau de focul ce le ajunsese. Pustnicul, dacă văzu că s-a spălat pe mâini de vasul cu botez, cătă către fata de împărat cum zbura cu Galben-de-soare.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

De aci se duse într-un oraș, își puse o bășică de cirviș în cap, și merse de se rugă de grădinarul împăratului ca să-l priimească argat la grădina împărătească. Grădinarul nu prea voia să-l asculte, dară după multă rugăciune îl priimi, îl puse să lucreze la pământ, să care apă, să ude florile, îl învăță să curețe pomii de omizi și brazdele de buruieni. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul, stăpânul său. Împăratul avea trei fete: și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce împăratul se puse la masă, veniră și fetele și aduse fiecare câte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându-se sfatul, tăiară pepenii și, după ce văzură că unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mâncat și al treilea dase în copt...

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fata mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele, puse oscioarele găinei într-o legătură, luă în brațe copilașul și toiagul în mână și o porni iarăși la drum. Merse, merse, prin niște câmpii numai de nisip; așa de greu era drumul, încât făcea doi pași înainte și unul înapoi; se luptă, se luptă și scăpă de astă câmpie, apoi trecu prin niște munți nalți, colțoroși și scorboroși; sărea din bolovan în bolovan și din colț în colț. Când ajungea pe câte un piept de munte șes, i se părea că apucă pe Dumnezeu de un picior; și după ce se odihnea câte nițel, iar o lua la drum, și tot înainte mergea. Glodurile, colții de munte, care erau tot de cremene, atât îi zgâriase picioarele, genunchii și coatele, încât erau numai sânge; căci trebuie să vă spun că munții erau nalți, încât întreceau norii, și pe unde nu erau prăpăstii peste care trebuia să sară, nu putea merge altfel decât suindu-se pe brânci și ajutându-se cu toiagul. În cele de pe urmă, stătută de osteneală, ajunse la niște palaturi. Acolo ședea Soarele.

în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Când auziră boierii de una ca asta, se temură să nu le fi jucat iarăși vrun renghi, și de unde să nu fie așa, se sculară, și când văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mâinile de păr. N-avură ce zice. Cu toate, unul din ei, care era și mai semeț, se otărî să se ție de capul ciobănașului, să nu-l lase să se sfințească. Ciobănașul însă își scoase calul din nomol și, în învălmășeală se strecură binișor, și pe ici ți-e drumul; plecă și îi lăsă cu buzele umflate, cu brațele încrucișate și fluierând a pagubă. Boierul cel semeț și nerușinat se luă după dânsul, îl ajunse, și tot cu șoșele cu momele îmbla pe lângă el. După ce sosi la cetatea împărătească, ciobanul se înfățișe și el la împăratul ca să ghicească semnele fetei; dară boierul nu se dezlipea de lângă dânsul, nici cât ai da în cremene. Împăratul daca văzu pe cioban, dichisit, spălățel, cu țoalele curate pe dânsul și cu mustăcioara mijindă, îi plăcu și lui; mai ales că era și mândru și sta înfipt înaintea lui și cu coraj, îl priimi deci să vie să ghicească. Înfățișându-se înaintea sfatului împărătesc, unde se afla și împăratul cu împărăteasa și cu fata lor...

în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

După ce se cununară fiii împăratului cu logodnicele ce-și aleseseră fiecare, se prinseră în horă și jucară, ca la nunta unui împărat. Ceilalți jucau, nu jucau, dară zâna când juca, părea că n-atinge pământul. Lumea privea și i se umplea inima de mândrie, căci fiul cel mic al împăratului lor adusese o așa zână să o domnească. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor. Între acestea veni seara, și se puse o masă d-alea împărăteștile. Împrejurul mesei împărătești, o mulțime de alte mese erau puse pentru boierime, pentru negustorime și pentru prostime. Se puseră la masă. Nurorile cele mari ale împăratului țineau ochii țintă la zâna să vază ce face ea ca să facă și ele, după povața soților lor. Zâna, din fiecare fel de bucate ce se aducea la masă, lua câte nițele și băga în sân. Asemenea făcură și cumnatele ei. Mâncară și se veseliră cât le ceru inima. Când se sculară de la masă, zâna se duse la împăratul socru, îi sărută mâna, îi mulțumi, și, scoțând din sân, de unde băgase bucatele, un mănunchi de flori bine-mirositoare, i-l dete ca semn de iubire fiască.

în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Gardul care o înconjura avea o portiță. Bătu și se rugă să o priimească. Muma Vântului avu milă de dânsa și o priimi să se odihnească. Ca și la Soare, fu ascunsă, ca să nu o simță Vântul. A doua zi îi spuse că bărbatul său locuia într-o pădure mare și deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă; că acolo și-a făcut un fel de casă, grămădind bușteni unul peste altul și împletindu-i cu nuiele, unde trăia singur-singurel, de teama oamenilor răi. După ce îi dete și aci o găină de mâncă și îi zise să păstreze oscioarele, muma Vântului o povățui să se ia după drumul robilor, care se vede noaptea pe cer, și să meargă, să meargă până va ajunge. Așa și făcu. După ce mulțumi cu lacrămi de bucurie pentru buna găzduire și pentru vestea cea bună, porni la drum. Biata femeie nopțile le făcea zi. Nu i se mai alegea nici de mâncare, nici de odihnă, atâta dor și foc avea să-și găsească bărbatul pe care ursita i-l dedese. Merse, merse până ce i se sparse și opincile aceste. Le lepădă și începu a merge cu picioarele goale. Nu căuta gloduri, nu băga seamă la ghimpii ce-i intra în picioare, nici la loviturile ce suferea când se împiedica de vreo piatră.

în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Dimineața, cum se sculă zmeoaica, se duse într-un suflet la fiul său și văzu florile veștede. După ce se sculă și fata împăratului, merse și la dânsa și, văzând că și ale ei se vestejise, tot nu crezu că este voinic. Ea zicea fiului său că nu se putea să fie bărbat, fiindcă vorba îi curgea din gură ca mierea, boiul îi era așa de gingaș, încât îți venea să o bei într-o bărdăcuță de apă, perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace; ochii ăia marii, frumoși și vioi de te bagă în boale, mănușița aia micuță și piciorușul ca de zână, și în sfârșit totul nu putea să fie decât de fată, măcar că se ascundea sub țoalele cele voinicești. Apoi hotărâră să mai facă o încercare. După ce-și dară bună dimineața, după obicei, zmeul luă pe fată și merseră în grădină. Aci, zmeul îi arătă toate felurile de flori ce avea, și o îmbia și pe dânsa să le miroase. Fata împăratului își aduse aminte de povețele calului și, cunoscând viclenia, zise cam răstit că de ce l-a adus în grădină de dimineață ca pe o femeie să-i laude florile cu niște vorbe seci, pe când ar fi trebuit să meargă mai întâi la grajduri să vază cum se îngrijește p-acolo de cai.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Împărăteasa se puse și ea dară a cere sfaturi de la vraci și vrăjitori, de la moașe și descântătoare. Luă tot felul de leacuri. Când, într-o noapte, ce văzu se spăimântă. Se făcea că umblă pe o câmpie verde și frumoasă. Pe acolo toate firicelele de iarbă erau însoțite, și două câte două se încovoiau una către alta și părea că se sărută. Până și flutureii umblau tot doi câte doi. Visa și totuși credea că este aievea ceea ce vede. Nu se bucură mult de priveliștea cea frumoasă, și iată că un balaur, bala dracului, venea, măre, spre dânsa ca un vârtej. Pasămite, el gonea o porumbiță; aceasta, tremurând ca varga, fugi în sus, fugi în jos, și, văzând că n-are scăpare de vrăjmașa fiară sălbatecă, se repezi și se ascunse în sânul împărătesei. Balaurul, văzând una ca aceasta, se repezi și el asupra împărătesei. Dar împărăteasa dete un țipet și se deșteptă. Îi sărise inima de frică și-i tremurau toate cărnurile. P-aci, p-aci era să și leșine. Spuse împăratului pocitania de vis, și rămase și el înmărmurit de groază. A doua zi se simți îngreunată și peste nouă luni de zile născu o bunătate de copilaș de drăguleț. Bucuria ce fu la curtea împăratului nu se poate spune. Se hotărâră să boteze pruncul.

în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Lăsă și plasă, și pește, și colibă și într-un suflet alergă la gazda lui din oraș. Îi spuse despre norocul ce dase peste el și începu a se găti să meargă la ostrov. Gazda se sili în toate chipurile să-l oprească de la această otărâre a sa. Fu peste putință. Îl trăgea ața la rele. Până una alta, umplu gazdei două tocitori cu bani. Apoi luă cu dânsul covățica de piatră și două pungi pline, și se duse la ostrov. Cum îl văzu măiastra, îl cunoscu. Înțelese ea că trebuie să fi dat el cu mâna în foc, și-l chemă la dânsa. Acolo, cu prefăcături, cu marghiolii și cu viclenii îl făcu de spuse cum are atâta stare. Și fiindcă flăcăiandrul își pierduse capul cum ajunse lângă dânsa, se lăsă să fie mâglisit, și măiastra îi șterse și covățica. Cum se făcu stăpână și pe acest lucru, porunci slugilor sale să-l huiduiască ca p-o găgăuță și îl goni cu rușine din ostrov. Când se văzu iarăși dat afară și înfruntat, nu se putu astâmpăra de necaz, cum de să nu se ție el, ca să nu fie și batjocorit, și cu banii luați. Plecă iară la gazdă și-i spuse toată șiretenia. Gazda îl povățui să ia pe seama lui o tocitoare de bani din care îi lăsase să se apuce și el de ceva și să nu mai umble ca un pierde-vară după icre verzi. Eu nu voi, și plecă în lume.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Petre Ispirescu despre sfaturi, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info