Petru şi prezent

La porţile Raiului

Morţi cu degete de ceară
Bat la porţile din rai,
Am venit şi noi de-aseară...
Sfinte Petre ce mai stai?

Vino şi deschide poarta
Suntem cam nedumeriţi
Că şi-aici avem tot soarta
De-a rămâne prea smeriţi?!

De baţi ţi se va deschide
Spune cel precept creştin
Noi, fiind sătuli de pilde
Osul vrem să-l odihnim.

C-am trăit degeaba-n lume
Şi am fost o viaţă orbi
Azi, fi'nd dezlegaţi de nume
Nu mai vrem ca să fim robi.

[...] Citeşte tot

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictează-mi o mirişte

Domni din ţări depărtate
Vin la noi să vadă
Eclipsa de soare.
Sunt multe azi de văzut.
Taţi sărind ca armăsarii
Pe fiicele lor.
Nepoţi violându-şi bunicile.
Copii româno-arabi, fără tată,
Negrişori cârlionţaţi, fără părinţi,
Luând la Română zece,
Căpătând premii
Cu doinele noastre.
Adolescente pierdute
Prin pustiul cel sur
Al bărbilor moşnegeşti.
Iepe bine hrănite
În baruri de noapte
Întinse
Pe genunchii
Politrucilor comerciali.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Reproş banal" de Violetta Petre

Azi te-ai trezit cu faţa către pernă,
Nervoasă şi pornită pe scandal,
Am arborat drapelul alb în bernă
Având o faţă lungă, ca de cal.

Te-ntreb sfios de mi-ai călcat cămaşa
Şi dac-avem ceva, ca mic dejun,
Dar ai lovit în masă cu cravaşa,
De mâţa a zbughit-o ca din tun!

Se sparge vaza, zăngăne vitrina,
Vecinii dau cu mătura-n tavan,
Era un unicat adus din China,
Ce mama mi l-a dat acum un an,

Pe masă şi-n chiuvetă-i plin de vase,
Cafeaua nu mai am unde s-o pun,
E buda înfundată şi miroase,
Şi-am lunecat în baie pe-un săpun...

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Am terminat tot ce mi-a dat viaţa de făcut. E ora de plecare.
Aşa că-aşezaţi-mă-într-o luntre care-alunecă spre mare.
Puneţi-mi alături undiţa de pescuit pentru c-am fost admis,
De astăzi în cel mai select grup de pescari – în paradis,

Unde-n fiecare zi voi sta pe apă şi voi da la peşte
Şi-unde tot ce inimioara-mi vrea se-împlineşte.
Nu fiţi mâhniţi şi nici nu plângeţi pentru mine,
Eu pescuiesc acum cu Stăpânul mării şi-al orelor senine.

Ne va fi dor unul de altul pentru scurtă vreme,
Dar curând îngerul din cer o să te cheme
Şi vei vedea atunci – păstrează-ţi neştirbit curajul! –
Cum noi vom redeveni în veşnicia veşniciei Echipajul.

Tuturor acelor care se mai gândesc la mine şi care
M-au iubit: Fiţi veseli, în clipa asta mă zbenguiesc pe mare!
Dacă unii se vor mira că lipsesc, spuneţi-le cinstit
C-am plecat cu Sfinţii Petru şi Andrei la pescuit!

poezie de Delmar Pepper, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru

Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.

Pe mulţi din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină şi să vadă
Cum viaţă nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.

Şi Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Şi-a fost schimbat de Dumnezeu
Şi din păcat a fost el scos.

De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viaţa lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câtă vreme nu s-a-nchis Cartea Mântuirii,
cât Isus mai poartă-n răni sângele Iubirii,
cât mai poate pâlpâi jarul sub cenuşă,
stai şi-ascultă. Domnul tău bate-acum la uşă.

Dacă azi e-n preajma ta, e că vrea să-ţi spună
gândul cel mai minunat, vestea cea mai bună.
Nu-L lăsa să plece trist. Poate niciodată
mâna Lui la uşa ta n-are să mai bată...
*

Iată mortea lui Adam.
Izgonit din slavă,
inima-i tânjise-n el, tristă şi bolnavă.
Şi, trăind pe-acest pământ anii de căinţă
nouăsute şi treizeci, au luat fiinţă
de la el popoare-ntregi ce-au umplut pământul
de păcat şi de blestem.
Presimţind mormântul,
şi-a chemat Adam pe-ai săi, capi de ginţi şi naţii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina Ghetsemani

Cu licărirea stelei ce-o privim
E cotitura drumului de-o seamă.
Drumul cotea spre muntele Măslin.
Iar jos un râu care Kedron se cheamă.

Şi dintr-o dată drumul se opri:
Calea de lapte aici hotar şi-a tras.
Măslinii-ncărunţiţi şi argintii
În aer dau să facă primul pas.

Era grădina nu ştiu cui aici.
Le spuse El deodată: Nu plecaţi.
Sunt trist de moarte astăzi, ucenici,
Rămâneţi pe aproape, mă vegheaţi.

El renunţase fără-mpotrivire,
Precum întorci un lucru de-mprumut,
La slavă, la minuni, dumnezeire,
Şi-acum era ca noi, un om, şi-atât.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Pasternak din Lirice, traducere de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, voi, bărbaţi glumeţi ce m-aţi iubit!

O, voi, bărbaţi glumeţi ce m-aţi iubit,
Cu muşchi de fier, cu palme cât lopata,
Ce vă făcuse munca - şi armata -
Cu piept bombat şi spate dăltuit!

Volubili, puşi pe glume şi smintiţi,
Muşcaţi cu ironia pân' la sânge...
O, ce vă mai plăcea pe-atunci a strânge
Femeile în braţe! V-amintiţi?

De pildă, Noni... Noni ce părea
Neptun abia ieşit din spuma mării,
Ce meşter, Doamne-n arta acostării,
Un ceas nu am putut a-i rezista.

Vai, ce-a ajuns! Din câte-am auzit,
A strâns o sută patruzeci de kile,
Se mişcă greu, mănâncă doar pastile
Şi e confuz, peltic şi bâlbâit.

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIII

Eram în capul scării de-unde vine
că muntele se-mparte-a doua oară,
pe care,-urcând, se vindecă oricine.

Şi tot aşa un brâu şi-aci-ncunjoară
întregul deal, ca-n prima-ncingătură,
atât că arcu-i mult mai strâmt scoboară.

Nici umbre-aici nu vezi, nici o figură;
păreţii lui şi golul drum întreg
asemeni sunt cu-a stâncii faţă sură.

— "De-oi sta s-aştept popor ca să-nţeleg
ce drum să iau, mă tem, Virgil vorbit-a,
că prea târziu voi şti ce drum s-aleg."

Spre soare-apoi şi-a-ntors nedumerita
privire-astfel că osie-a făcut
din dreapta sa, iar stângii-i dete-orbita.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru şi lupoaica – fata de împărat

A fost odată-o-mpărăteasă
Bună şi nespus de frumoasă.
Ea cârmuia un regat,
Alături de-al său împărat.

Împărăteasa era supărată –
Copii n-a avut niciodată,
Oricât de mult se ruga,
Domnul nu-i îngăduia.

Iată însă, că-ntr-o zi
Regina se-mbolnăvi...
Nimeni leacul nu-i găsea...
Nu se mai putea trata.

După luni de suferinţă,
Cu a regelui voinţă,
Au lăsat-o, vai, să moară,
Să nu mai sufere-o ţară.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIX

– "O, Simon Mage,-o, bieţii tăi ciraci!
Voi sfinte bunuri ce se cad unite
cu sufletele bune, voi rapaci

le vindeţi, pe-aur şi pe-arginţi votrite!
De voi acum trompeta mea să sune,
fiindc-al treilea sac pe voi vă-nghite!"

Acu-n vecinul loc de-amărăciune
urcaţi eram pe-a stâncii acea parte
ce-i punctul cel mai nalt peste genune.

Supremă minte! O, câte-arăţi tu arte
şi-n cer şi pe pământ şi-aici afund
şi cât de drept a ta putere-mparte!

Văzui c-avea şi-n coaste şi pe fund
murdara stâncă găuri, pe-o măsură
la fel de largi şi-având gârlici rotund.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVIII

De-al său cuvânt avea plăcere mare
alesul duh, iar eu gustam, fireşte,
pe-al meu, amestecând şi dulci şi-amare.

Dar doamna ce spre ceruri mă-mboldeşte:
— "Gândeşte-altce, gândeşte, aproape sunt
de cel ce-orice nedrept îl potoleşte!"

Mă-ntoarsei deci la dulcele-i cuvânt
spre-a mea-ntărire şi renunţ a spune
ce-amor văzui în chipul ei cel sfânt,

şi nu numai căci graiul s-ar opune,
dar duhu-i slab, şi ce-i deasupra lui
nu poate-obşti, când altul nu-l dispune.

Atât e de-asta tot ce pot să spui,
că,-n vreme ce-o priveam, ca niciodată
fui liber de-orice-alt dor cât timp avui

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXII

Spre doamna mea, ca şi-un copil ce cată
spre cea la care mai vegheat se ţine,
aşa mă-ntoarsei tulburat deodată,

iar ea, ca mama ce grăbită vine
la fiu-i palid şi mai mort, cu-acel
un glas ce poate-a pururi să-l aline:

— "Nu ştii că eşti în cer?" mi-a zis. "Că el
întreg e sfânt? Că orişice lucrare
se face-aici pornind din bunul zel?

Ce mult te-ar fi schimbat a lor cântare,
ce mult şi eu zâmbind, tu poţi vedea,
când glasul lor te-a-nvins aşa de tare.

De-ai fi-nţeles ce rug-au pus în ea,
ai şti ce răzbunare se ridică,
pe care tu, trăind, o vei vedea.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXI

Al doamnei chip din nou acum fixându-l
cu dragi priviri şi-ntregul duh în ele,
nu-mi sta spre-altce nimic în lume gândul.

Dar nu zâmbea, ci: — "Zâmbetele mele
te-ar face jertf-acum acelei stări
ce-avu, când spuză se făcu, Semele.

A mea lucoare, ce pe-aceste scări
din vecinicul palat mereu s-aprinde,
cum vezi, urmând gradatei mele-urcări,

de n-aş mai înfrâna-o, s-ar încinde
aşa că-n ea puterea-ţi muritoare
o creang-ar fi ce-un fulger o desprinde.

Suntem aci-ntr-a şaptea strălucoare
ce-acum, subt pieptul Leului de pară,
luceşte-n jos, slăbind a lui valoare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a fost UMOR la HUMOR...

(exerciţii şi-alte "coerciţii")

Periplu prin Bucovina
(MoldoNelu poartă vina!)
Unde au fost convocaţi
Fel de fel de literaţi
Ceva ce nu se există
Cornel Udrea, cap de listă
Îi merge condeiul ceas
Şi-l iubeşte pe Popa's
Tot din Cluj e Garda Petru
Cu palinca lui la metru
(Mă scuzaţi, un centimetru!)

Un tandem pur buzoian
Flo-Rotaru, Sălcuţan
Au creaţii strong, de seamă
(Cel puţin o epigramă!)

Din Copou, trio ieşean

[...] Citeşte tot

poezie de Ananie Gagniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXII

Atât de-atent şi fix priveam acu
s-adăp a mea cea de-un deceniu sete,
încât oricare-alt simţ ca mort îmi fu,

părând că am şi-aici, şi-aici părete
spre-a nu vedea, aşa de mult m-aduse
în vechiul laţ surâsul sfintei fete,

când faţa mea cu sila-ntoarsă fuse,
spre braţul stâng, de-acele trei fecioare,
căci: — "Prea ţintit!" din ele una-mi spuse.

Şi-acea orbie, care-o simte-n soare
al nostru văz, prea brusc de el atins,
pe-o clipă-n ochi îmi fu-ntunecătoare.

Cu-acel puţin, când văzu-mi s-a deprins
eu zic aici puţin, alăturându-l
cu multu-acel de care fui desprins,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petre Roman

Din câţi prim-miniştri - am avut -
Vre-o zece de stai ca să-i numeri –
Constat că-n prezent, ca-n trecut,
Doar el e... cu capul pe umeri.

epigramă de Petru Ioan Gârda din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Menţiune (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos--umbra Ardealului pe degetele ploii

umbra Ardealului pe
degetele ploii de vară ce
se desface într-o floare de priviri de
pe Lupoaia
şi până la Ogrădeasa
e
satul acesta cântec de ciocârlie şi umbră
pe mâna ta dreaptă
Bogata de Jos numit

încă
mai înainte
de a intra în hotarele sale dinspre
Vad venind
cu
braţele deschise satul aceasta te primeşte
într-un surâs de pomniţe de pădure şi căpşuni de câmp
din Priloage culeşi
de o aromă şi o bunătate cum niciodată nu poţi să o mai uiţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul meu!

(Ioan 20,13)

De câte ori citesc la rând Scriptura şi-ajung la misterul cel sfânt al învierii,
Un licăr tainic de sclipiri mă-nvăluieşte, ca adierea-nmiresmată-a primăverii.
Citeam deunăzi despre Maria, întâmpinată de Isus după-nviere,
Şi mi-a sărit în ochi, ca o străfulgerare, un cuvinţel micuţ, dar unul dintre-acele
Fără de care ai atât folos citind Scriptura, cât are-un peşte căruia i-ai dat
Mâncărurile lui cele mai bune, dar nu în apă, ci afară pe uscat.
Spune Ioan că-n zorii neuitaţi ai învierii, când întunericul îşi disputa supremaţia,
Grăbea cu paşi precipitaţi de spaima nopţii, dinspre cetate spre mormânt, sfânta Maria.
Colţoase pietre, mici bucăţi de stâncă, se-ngrămădeau izbind-o pe cărare;
Iar zgomote sinistre clocoteau văzduhul, ca lava din vulcan în revărsare.
Dar cum nu-i cine-mpiedica lumina zilei să spulbere ai beznei reci fiori,
Nici cine să oprească alergarea vreunuia din miliardele de sori,
Nu s-a găsit nici cin' să stânjenească nestăvilita-naintare a Mariei,
Căci sursa ce-o purta era o rază a dragostei din înălţimile veciei.
Ajunge în sfârşit până la grotă. Dar ce-i văd ochii? Piatra nu mai este!
Şi-n spaima disperării-acum aleargă la ucenici ca să le dea şi lor de veste.
Şi după cum în cursa nopţii înspre grotă n-a fost nimic care să-i poată sta-n cărare,
N-a fost obstacol nici de astă dată care s-o poată-mpiedica din alergare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!