Textele de mai jos conțin referiri la Soare, dar cu o relevanță mică.
Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un șirag?
Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un șirag?
La ce bun să le-nșir înc-o dată? Tu îmi lipsești,
pafta ce le ține-mpreună, iubito!
Nu era timpul? Cum așteaptă crepetul zilei răsăritul de soare,
te-aștept, cu obrajii păliți după noaptea trecută;
ca într-un teatru prea plin, îmi lungesc gâtul
să nu pierd nimic când te-arăți,
înaltă, în mijloc. Și, precum golful tinde spre larg
și-aruncă din far
fâșii de lumină; ca o albie ce-așteaptă-n pustiu
s-o umple, din munte căzând, o ploaie cerească,
ori ca un captiv care-adastă-n picioare răspunsul
unei stele, intrând pe fereastra lui nevinovată;
ca un infirm ce-și azvârle
cârjile calde, ea să fie-atârnate lingă altar,
și zace, și fără miracol nu se poate urni,
iată, așa sunt și eu când nu vii, zvârcolindu-mă-n moarte.
Doar pe tine te vreau. Nu are-o spărtură-n pavaj,
când simte, sărmana, un fir de iarbă crescând, nu are ea dreptul
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nașterea zeiței Venus
În zori, dup-acea noapte zbuciumată,
cu strigăte, neliniște, răscoală,
mai scoase-un țipăt, încă-o dată, marea.
Și când se reînchise acel țipăt
și din lumina pală de-nceput
căzu-n abisul peștilor tăcuți :
marea născu.
Puful nubil al undelor sclipea
sub soarele dintâi, și-n preajma lor
sta fata albă, umedă, năucă,
și cum se mișcă-o frunză crudă, verde,
și își desface sulu-nfășurat,
tot astfel trupu-i se desfășură
în vântul cast din zori și în răcoare.
Genunchii răsăriră selenari,
și într-ai coapsei nori se cufundară;
îngusta umbră-a pulpelor pieri
și gleznele zvâcniră ca gâtlejul
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orfeu. Euridice. Hermes
Era-n ciudata sufletelor mină.
Și ei mergeau ca vine de argint
în întuneric. Printre rădăcini,
sângele care curge-apoi în oameni
țâșnea în umbră roșu ca porfirul.
Și altceva nimic nu era roșu.
Stânci erau pe-acolo și
păduri fără ființă. Și poduri peste vid,
și-o baltă mare, cenușie, oarbă,
întinsă peste fundul ei adânc
ca peste-un peisaj un cer ploios.
Și printre pajiști apăru, domoală
și blândă, dunga albă-a unui drum,
asemeni unei lungi fâșii de pânză.
Și-acuma ei veneau pe drumu-acela.
Întâi bărbatul zvelt în mantie albastră,
privind, nerăbdător, tăcut, în zare;
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre Soare, adresa este: