Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Rainer Maria Rilke despre tinerețe

Textele de mai jos conțin referiri la tinerețe, dar cu o relevanță mică.

A zecea elegie

De-aș înălța cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri și laudă îngerilor ce-ncuviințează.
De nu ar da greș pe strunele moi, șovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu șiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aț fi atunci, mâhnitelor nopți.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre șuvițe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârșesc. Ele sunt însă
frunzișul pururea verde și sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, așezare, culcuș, sol, locuință.

Vai, într-adevăr, străine sunt in orașul-durere stradelele,
unde în liniștea calpă, din stridențe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proțăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citește tot

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

David cânta înaintea lui Saul

I

Rege,-auzi cum cântul strunei mele
zvârle zări prin care ne mișcăm?
Năuciți suntem purtați de stele,
și apoi ca ploaia ne lăsăm,
și-nflorește-n locurile-acele.

Fete înfloresc, de tine știute,
ce-s femei acum și mă îmbie;
feciorelnică mireasmă-adie,
și-ncordați băieții stau făclie,
zvelți și respirând la uși tăcute.

Fie-n zvonu-mi să-ți răsară toate.
Însă beat se clatină-al meu cânt:
Nopțile-ți, o, rege, nopți uitate –
ce slăbite-au fost de-al tău avânt,
și frumoase, trupurile toate!

[...] Citește tot

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Și moștenești verdele

Și moștenești verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Și rouă zilelor puzderii,
și sorii, mii și mii, ai verii,
și primăveri cu sclipăt și fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moștenești toamnele, haine diafane,
ce zac poeților în amintire;
și toate iernile, ca niște țări orfane,
îți cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneția, Roma și Kazan ți-or rămânea;
al Pisei dom; Florența-o vei avea;
Troițka Lavra și-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri țese: negre-ascunse fire –
Moscova, clopote ca-n amintire –
și sunet: cornuri și viori și flaut,
și orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.

[...] Citește tot

poezie de din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Întâia elegie

Cine, dac-aș striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? și chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aș pieri înaintea
prezenței prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
și-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreț,
nu ne distruge. Cumplit e orișice înger.
Și astfel mă stăpânesc și înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, și cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
și istețele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
și răsfățata credință a unei obișnuințe
căreia la noi i-a plăcut și-a rămas și nu s-a mai dus.
O, și noaptea, noaptea, când vântul plin de spațiile lumii
ne mistuie fața – cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă

[...] Citește tot

poezie clasică de din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Nașterea zeiței Venus

În zori, dup-acea noapte zbuciumată,
cu strigăte, neliniște, răscoală,
mai scoase-un țipăt, încă-o dată, marea.
Și când se reînchise acel țipăt
și din lumina pală de-nceput
căzu-n abisul peștilor tăcuți –:
marea născu.

Puful nubil al undelor sclipea
sub soarele dintâi, și-n preajma lor
sta fata albă, umedă, năucă,
și cum se mișcă-o frunză crudă, verde,
și își desface sulu-nfășurat,
tot astfel trupu-i se desfășură
în vântul cast din zori și în răcoare.

Genunchii răsăriră selenari,
și într-ai coapsei nori se cufundară;
îngusta umbră-a pulpelor pieri
și gleznele zvâcniră ca gâtlejul

[...] Citește tot

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Orfeu. Euridice. Hermes

Era-n ciudata sufletelor mină.
Și ei mergeau ca vine de argint
în întuneric. Printre rădăcini,
sângele care curge-apoi în oameni
țâșnea în umbră roșu ca porfirul.
Și altceva nimic nu era roșu.

Stânci erau pe-acolo și
păduri fără ființă. Și poduri peste vid,
și-o baltă mare, cenușie, oarbă,
întinsă peste fundul ei adânc
ca peste-un peisaj un cer ploios.
Și printre pajiști apăru, domoală
și blândă, dunga albă-a unui drum,
asemeni unei lungi fâșii de pânză.

Și-acuma ei veneau pe drumu-acela.

Întâi bărbatul zvelt în mantie albastră,
privind, nerăbdător, tăcut, în zare;

[...] Citește tot

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Alcesta

Și iată că deodată între ei
sosește vestitorul, aruncat
în clocotul ospățului de nuntă
ca-ntr-o fiertură-un nou ingredient.
Cei care beau acolo n-au simțit
că zeul a intrat pe-ascuns strângându-și
ca pe-o hlamidă udă de ploaie zeitatea.
S-ar fi părut că-i unul dintre dânșii.
Deodată însă-un oaspete văzu
pe tânărul stăpân al casei cum
în capul mesei nu mai stă, ci este
smuls parcă-n sus și oglindind în toată
ființa lui ceva străin, cumplit.
Apoi amestecul se limpezi
și s-a făcut tăcere; doar la fund
a mai rămas o drojdie de zgomot
și-un strat de bâlbâială tulbure,
ce mirosea urât a râs stricat.
Și-atunci au cunoscut pe zveltul zeu,
și cum stătea, plin de solie-adâncă,

[...] Citește tot

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A doua elegie

Orice înger e înspăimântător. Și totuși, vai mie,
vă invoc pe voi toți, păsări aproape ucigătoare
ale sufletului, și știu cum sunteți.
Unde sunt vremurile lui Tobie, când unul din cei mai strălucitori stătea în pragul ușii rustice,
puțin travestit, cum se cuvine la drum, și nu așa de cumplit,
(un tânăr și el uitându-se curios la celălalt tânăr). Dacă arhanghelul acum ar ieși,
primejdios dintre stele, numai c-un pas, în jos, către noi,
cutremurător ne-ar bătea inima. Cine sunteți?

Fericiți ai vremii dintâi, răsfățați ai Firii,
trăsături din înalt, creste din zori
ale oricărei creații, polen al înfloritei dumnezeiri,
articulații de lumină, trecători, trepte, tronuri,
spații formate din esențe, scuturi de dragoste, tumulturi
ale simțirii în extaz furtunos și, deodată, numai
oglinzi care răspândesc din belșug propria lor frumusețe
ca s-o creeze din nou în propriile lor fețe.

Noi tot ce simțim împrăștiem; ah, noi
ne exalăm și pierim; din văpaie-n văpaie

[...] Citește tot

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A treia elegie

Una este să cânți iubita. Alta, vai,
acel ascuns, vinovat Zeu – fluviu al sângelui.
Iubitul (ea și-l adulmecă de departe) ce știe el
de Domnul desfătului care, ades, în ființa lui singuratică,
înainte ca fata să aline, ades, ca și cum nici nu ar exista,
își înălța capul de zeu, ah, șiroind de cât adânc de necunoscut,
noaptea stârnind-o într-o răscoală făr' de hotar.
O, înfricoșătorul trident al bătrânului Neptun din sânge.
O, sumbrul orcan al pieptului său vuind din spirală de scoică.
Ascultă cum noaptea într-adânc și-n înalt se învolbă. Stelelor, stelelor,

nu vine cumva de la voi desfătarea iubitului dinaintea
feței iubitei? Nu-i oare privirea lui pătrunzând
înlăuntrul chipului ei cel pur un dar al neîntinatelor stele?

Durere, nu tu, iubito, nici maica,
arcul sprâncenelor lui astfel spre așteptare l-a încordat.
Nu fremătarea ta, copilo, în el simțitoare, nu fremătarea ta,
buzele arcuitu-i-le-a rodnic contur.
Nu-i amăgire să crezi că ivirea ta de petală

[...] Citește tot

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre tinerețe, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info