Rodica Constantinescu despre timp

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzişu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiţi,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept să vii, măicuţă

Îţi scriu măicuţa mea acum câteva rânduri
Ascunsă printre umbre şi multele suspine,
Eu, puiul tău de om, aştern aceste gânduri
Cuprinsă de amar, visând că eşti cu mine.
Să ştii, că Buna plânge adesea pe-nfundate
În timp ce-mi împleteşte din resturi un fular,
Are privirea stinsă, iar sufletu-i departe
Şi parcă totu-i fum, doar lucruri în zadar.
Te-aştept să vii acasă, măcar de sărbători
Să-mpodobesc cu tine, crenguţele de brad,
Eu ştiu că-ţi este greu şi gemi spre cer şi nori,
Dar mamă, leacul meu sunt ochii tăi de jad.
Lui Moş Crăciun, aseară, scrisoare i-am trimis
Şi sper să înţeleagă din ruga mea fierbinte,
Eu nu vreau jucării nici darul mult promis,
Ci braţul tău duios şi-a tale dulci cuvinte.
Tu să-mi auzi chemarea, în ziua cea senină
Şi-atunci să pleci măicuţă, din neştiuta zare,
Întoarce-te degrabă, din lumea cea străină
La satul dintre munţi îmbrăţişat de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne să plângem

Jos mâinile murdare, după durerea vie
Şi n-aşteptaţi din moarte, un mare capital,
Nu faceţi populism din altă grozăvie,
Şi nu ne mai prostiţi, căci gestul e fatal.
Lăsaţi-ne să plângem, atât ne-a mai rămas,
Să ne strigăm amarul pentru copiii-îngeri,
Voi cei de sus, ne credeţi o ţară de pripas
Şi ne supuneţi, iată, la chinuri şi constrângeri.
Gândiţi-vă la pruncii, suflări nevinovate,
Cum oameni fără suflet îi dau pentru comori,
Sunt rupţi de rădăcină şi aruncaţi departe,
Dar va veni scadenţa şi pentru răpitori.
Nimic nu-i ocroteşte de valul de teroare
Sunt biete păsărele prinse în laţul morţii,
De-acolo, niciodată nu vor putea să zboare,
Lăsând părinţii-n urmă, năpăstuiţi ai sorţii.
Vrem fapte şi nu vorbe rostite cu emfază
Ori maziliri de-o clipă, ce nu-s de ajutor,
Ne va împinge ura, de mai rostiţi o frază
Ca tot ce-am strâns în ani să fie percutor.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda răzvrătită

În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt?
iar eu o amintire, ca şi bătrânul Noe
ce-şi căuta odată o palmă de pământ?

O, nicidecum, iubito, miraje retrezite,
pe culmile gândirii, se pot opri oricând,
dar ştiu, dintodeauna, că fostele iubite
în triste carnavale nu s-or ivi nicicând.

Iar tu rămâi aceeaşi în sfânta amintire,
ce-mi bântuie uitarea pe timp nedefinit,
nagoda răzvrătită - iubită în neştire
pe malul unei oaze, la margini de zenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă, pe loc,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!